envi

Am inteles ca azi noapte, genul feminin ar fi trebui sa-si viseze ursitul. Noaptea de Sfantul Andrei, baiatul care-ti potoleste setea, in fine… Obiceiuri, traditii. Eu stiam de existenta unei astfel de nopti, doar ca niciodata nu am stiut cand e.

Intrebarea mea este: se aplica si barbati? As vrea sa stiu pentru ca azi noapte am patit o chestie stranie si totusi interesanta.

Pe la trei de dimineata mi s-a facut cald. Sau ma rog, m-au apucat caldurile, cum vreti voi. Am o camera mica, vopsita intr-un mov deschis si cu jaluzele maro. Fermecatoare, nu? Camera asta a mea se incalzeste urgent, uneori e suficient sa respiri si nici macar a dragoste si se fac treizeci de grade. Unde mai pui ca am si calorifer nou nout care dogoreste realmente imediat ce e pornit. Nici nu puteam sa respir azi noapte, daramite sa mai dorm. Monitorul aprins si el, din acela de tip vechi, cu fundul adanc si fierbinte ca porumbul fiert. Stau si ma gandesc daca nu as putea sa fac sauna aici…

Ma hotarasc deci sa desfac geamul. Nu de alta dar tineam la apa pe care o investisem de-a lungul zilei ca s-o cheltui pe niste broboane de sudoare si pe un disconfort crancen. Plus ca mi-era si somn… Trag de maneta si geamul se deschide, imping si plasa insecticida sa nu mai intre aerul ca prin sita. Frigut de tot afara, noapte de sfarsit de penultima luna calendaristica. Plouase si atmosfera era si umeda, numai bine sa combata cuptorul in care ma coceam. Larg am lasat fereastra deschisa, am dat shut down la calorifer si m-am repozitionat la orizontala cu capu-n perna cu puf de gasca.

Eram intr-o stare ciudata, intre somn si treaz. Afara era liniste, auzeam cum paseau cainii pe sosea si cum picase o tigara de la etaj pe macadamul ce forma trotuarul din fata blocului. Deodata insa, zgomot. Aproape asurzitor as spune eu. Cauza? Tocuri… O pereche de tocuri cu siguranta de dama, nu din acelea din calcaiul pantofului de barbat. Tocuri puternice, de niste centimetri buni inaltime, purtate de o mergatoare profesionista pe asa ceva. Nu m-am ridicat sa vad cine era si acum imi pare tare rau…

Am stat si m-am gandit, era sambata, o fi vreo mandra care se intorcea de pe la o petrecere. Dar singura? La trei de dimineata? Sunt sigur ca nu mai era si o alta pereche de orice fel de incaltaminte. Nu aveai cum sa te inseli in linistea aia, pana si bunica-mea ti-ar fi spus ca era o singura persoana… Si atunci cine era? Sambata seara nu lucreaza nimeni care sa poarte tocuri. Garantez, stiu in ce oras traiesc, momentan…

O fi cineva de pe la vreo nunta? Nu se poate pentru ca suntem in post. Nu se fac nunti in post. De ce oare nu mi-am miscat fundul catre geam sa fi vazut cine era?! Cadenta si ritmul erau incredibile, deci am sa exclud faptul ca era o femeie mai in varsta. Nu se auzea nicio voce, inca un motiv sa cred ca era singura.

Daca eu am fost singurul care am auzit-o? Daca de fapt e cea pe care o caut eu? Sa fie si cum imi place, bruneta cu ochelari si creata si sa fi fost singura data cand as fi intalnit-o si eu sa fi stat ca un bou, intins pe pat cu burta in sus, in loc sa fac un mic efort pentru dansa?

Daca te stii ca ai umblat prin Hirlau azi noapte pe la ora trei si ceva si erai si in tocuri, da-mi un semn! Era si noaptea de Andrei…

Gata!!!

Mai jos e ultimul articol despre subiectul politica pe care o sa-l mai pun aici. Ma uitam prin arhiva si am recitit cateva din articolele de la inceput. Mi-am dat seama ca am pornit cu un alt gen de post-uri, pe un alt ton si cu altfel de subiecte.

Sa fiu sincer, nu ca nu as putea sa-mi dau cu parerea ca si eu sunt bun la fotbal si la politica, dar articolul de mai jos e penibil. E ultimul! Imi reiau “cariera” de strasnic bataus de campi/campuri.

M-am trezit cu o puternica senzatie de luni, de inceput de saptamana. E straniu pentru ca, nemuncind sau nestudiind – nu-i asa ca-s un pierde-vara profesionist? – ar trebui sa ma trezesc in fiecare zi ca si duminica…

Ochii i-am deschis fixati pe tavan. Alb. Mult alb si niste becuri stinse. De afara bate soarele si pe calendar scrie 30. Un numar care inseamna o gramada de chestiuni, in acest moment. S-a mai dus o luna, a unşpea, inseamna ca mai avem inca una si e gata anul. Incepe decembrie… Fiecare cu interpretarea lui, pentru mine, cel putin anul asta, e deprimant. E sfantul Andrei, bafta mea fiind ca nu cunosc prea multi cu numele asta, nici de-un sex, nici de celalalt. Ce inseamna asta? Oare nu am prea multi prieteni?!

Dar poate cel mai important lucru e ca de azi nu mai e campanie electorala. Da, nu ca e vot, ca s-au terminat toate legate de perioada asta in care, sincer, am suferit destul.

Ideea mi-o pastrez, cum ca nu ma duc la vot. Inca nu am gasit un motiv potent pentru a pierde o ora din viata mea ca a merg la vot. Am citit si auzit un infinit de pareri pro si contra, genul alora de prostii cum ca daca nu votezi sa nu comentezi sau ca inainte de ’89 lumea era disperata sa voteze si acum fac pretentii iar daca li s-ar lua inapoi dreptul asta ar face scandal. Unii mai vehementi zbierau sa se faca votul o obligatie cetateneasca si sa nu ramana doar la stadiul de drept, altii care descriau diverse activitati pe care le vor savarsi in duminica cu pricina, adica azi.

Dupa saptamani de megafoane care mi-au spart capul, somnul si confortul, dupa ce-am citit, mai pe vrute sau nu, ‘jdemii de afise si am suportat suficiente clipuri la TV sau inserate pe pagini de net, e gata! S-a terminat, s-a dus! Mai e o zi de rosu, galben, portocaliu, GeeGee sau UdeMereu si s-a terminat naibii pentru inca un an. Asta e unul din lucrurile care ma fac fericit o data cu venirea acestei zile.

Al doilea este ca, de-a lungul acestei luni, mi-am dat seama inca o data ca am dreptate sa nu ma duc sa votez. Dupa ce vezi prefacatorii ieftine, probabil unii dintre cei mai nepotriviti candidati, partide cu elemente electorale manelisticiane, clipuri audio din ce in ce mai spre limita infinita a penibilului si chiar cativa mililitri de apa irositi realmente aiurea, ma mai intreaba cineva de ce nu merg la vot? Pai adunati si vremea de afara, ca e un soare si 9 grade excelente si sanatate! Duceti-va voi la vot…

Oricum, nu pot sa nu spun ca ma simt foarte bine dupa ce am fost martor la o groaza de momente ale majoritatii candidatilor care doreau, prin diverse metode care mai de care mai jenante si lipsite de logica, a-mi obtine votul. Ma simt bine pentru ca o data la cativa ani, pentru o luna de zile, cateva mii de bogati se dau de ceasul mortii pentru un vot aici, unul acolo, unul dincolo, printre care si al meu, iar asta ma face sa ma simt, tragic insa, pentru singura data important. Si cand te mai gandesti ca le mai dau si teapa si nu ma duc, eu si inca vreo catea milioane bune de… intelepti!

Cheers, inca putin si e gata de tot!

Mda… Nici nu stiu daca mai e nevoie sa adaug ceva la post-ul asta.

Mi s-a facut pofta sa vomit cand am auzit porcaria asta. Nea Cozmanciuc, nu te cunosc, da’ am impresia ca te crezi mai destept decat esti. Parlamentarele nu inseamna primaria! Daca matale esti in Parlament nu inseamna ca o sa ne faci noua strazi in Iasi si o sa omori vreo doişpe catei comunitariani…

Hai, fara… retineri! Inca un motiv pentru care nu intentionez nici de-o culoare sa ma duc la vot. Mai dati-mi ca e foarte misto si simplu cand ai cu ce argumenta absenteismul.

Ati incercat vreodata sa:

* beti bere la halba in timp ce aveti o tigara aprinsa in gura?
* faceti duş cu usa deschisa la baie, chiar fiind singur acasa?
* scrieti la tastatura dar cu mainile incrucisate?
* mancati un Mars cu cutitul si furculita sau niste Filutki (Bonibon, M&M) cu lingura?
* va spalati pe dinti tinand periuta fix si sa dati din cap dintr-o parte in alta?
* cantati karaoke pentru o muiere? :)

Freamata mondenu romanesc ca Misu Trai-ti-ariu ar fi gay. Mhm… Interesant? Pentru mine, deloc.

O data pentru ca toata treaba asta e pornita de CanCan. E amuzant sa citesti ziarul ala, recunosc, dar sa ma mai apuc sa am si incredere in el… Sigur ca e socant sa scrii ca Tornero asta ar fi gay si produci rumoare, tiraj si bani, dar de aici pana a-l târî in niste chestii cu adevarat scarboase si injositoare e o clara intentie de a face rating pe seama cuiva si prin metode cat mai dure si scrupule-less. Se face o gramada de tam-tam si scandal… As spune ca aproape nepermis de mult.

In al doilea rand, ca-i gay sau nu, tot Mihai Traistariu il cheama, tot cantaret ramane – si inca cu o voce peste media romaneasca, de departe – tot concerte o sa produca pentru a-si castiga painica. Mihai Traistariu-omul nu trebuie judecat, mai degraba ne-am lua de partea profesionala, nu? Nu asa e profesionist? Sau iar nu-mi permit eu sa judec CanCan-ul pentru ca nu fac parte din mediul presei mondene?!

Din punctul meu de vedere, ex-ul de la Valahia e prins la mijloc intr-o chestie miseleasca si, avand in vedere mintile incuiate ale maselor romanesti, va fi si judecat urat de tot. La noi nu e deloc normal sa fii gay sau de alta religie, ca sa nu mai zic sa fii de alta culoare de piele. Eu zic sa-si ia frumos talpasita si s-o rada de aici ca s-ar putea sa poata profita de vocea-i bunisoara si in strainatate. In orice caz, respectul si indiferenta fata de probleme de genul asta vor fi mai insemnate.

Citeam ieri, pe blogul lui arhi, un articol dragut si pertinent pe tema prieteniilor pe internet. Un exemplu de diferenta intre off si online, intre mIRC si noile modalitati de socializare… Printre comentarii am mai gasit si cateva fraze iscalite de Dojo, pe care am sa vi le citez mai jos:

Eu am cunoscut iubirea vieţii pe net .. îmi scria pentru o emisiune de a mea de acum vreo 9 ani. Am corespondat pe email 3 ani şi ne-am cunoscut doar de curiozitate, fără nicio altă intenţie.

Am împlinit în octombrie 7 ani de când ne-am dat seama că ne iubim. Şi nu exagerez când spun că este iubirea vieţii.

Clar unii nu înţeleg cu ce se mănâncă internetul. Şi partea tristă este că unii dintre neinformaţii în cauză nu sunt chiar proşti în general sau lipsiţi de ceva cultură.

Asa ca poate ar trebui sa scapam, usor usor, de prejudecata cum ca prietenii pe internet nu exista in adevaratul sens al cuvantului… Eu ii am si sunt oricand deschis sa-mi fac si altii. Si va asigur ca, uneori, ei au fost prezenti pentru mine in momente in care cei cu care am crescut erau absenti.