envi

Un fel de SiMaiLaterEdit pentru articolul precedent:

Am primit o chestie misto de tot sub forma de mass de la un amic. Am zis ca nu se face s-o las sa lancezeasca in arhiva, mai ales ca suna foarte foarte bine si imi place mult. Hai, lasam si asta si mergem ca n-om sta cu blogu’ in brate de Revelion…

BOC BOC BOC LA USA TA , VREAU SA ITI UREZ CEVA: ITI DORESC SA FII NASTASE, SA AI MINIM 4 CASE, ITI DORESC SA FII VIDEANU, CA SA VINZI BORDURI TOT ANUL, SA FII MAI ISTET CA GEOANA, SI LA BANI PESTE PRIGOANA, SA BEI TUICA CU BUTOIU, CA NEA NICU VACAROIU, CA BASESCU BUN BARBAT, SI SA DORMI CU UDREA-N PAT, ASTA AM AVUT DE SPUS. LA MULTI ANI PAHARUL SUS!!!

Thanx Razvan

Gata, e ultimul articol pe 2008!

In principiu, toata lumea isi face bilanturi, fie ele la vedere sau mai putin, adica in gand, dar ele exista in mintea oricui. Mai departe, aceiasi “toata lumea” isi face rezolutii de an nou, acele “de anul asta eu am sa …” si/sau “anul asta m-am hotarat sa…” si inca “anul asta e anul in care eu voi…”. In fine, fiecare cu formularile lui, cert e ca, desi nu-mi place sa fiu la fel ca toata lumea, nu am sa ma dezic de la regula si am sa incerc sa pun si eu pe pagina ce am patit si ce vreau sa patesc la anul.

Din start, vreau sa spun ca nu am sa trimit decat doua mesaje de an nou. Deja a inceput sa-mi zbarnaie rabla a mesaje cu imbratisari, sperante, iubiri si toate cele. Nu neaparat ca ma dezgusta, dar nu sunt fanul acestor sms-uri de tip mass si asta se stie.

Mai departe, nu am sa ma apuc sa clasific toate cele din 2008 ca la horoscop, adica bani, dragoste, familie si sanatate. Pana unde si gayness-eala asta?! Si nici nu am sa fac un rezumat pe fiecare luna din cele douăşpe ce-au trecut, pur si simplu pentru ca fie nu-mi mai aduc aminte, fie ma lungesc ca Pasarila din Harap-Alb si nu va citi nimeni retrospectiva anuala a unui anonim.

Ce pot sa spun insa e ca 2008 e pur si simplu cel mai prost an pe care l-am avut eu, din toti cei 22 la activ. Din toate punctele de vedere, ’08 m-a dat de pamant, fara mila si fara menajamente. A nu se intelege ca ma plang, desi probabil ca as avea dreptul daca as intra in detalii… detaliate. Nici nu am sa spun ca orice s-ar intampla in 2009, nu va putea intrece compilatia de necazuri din 2008 ca se stie regula aceea celebra, oricand se poate si mai rau de atat. Nu vreau sa tentez nicio karma, niciun destin si nici vreun spirit din jurul meu.

Imi aduc aminte ca, la capatul lui 2007 si al celui mai misto Revelion pe care l-am petrecut vreodata, imi spuneam in gand ca in 2008 vreau doar sa-mi dau licenta si sa termin ciclul de trei ani de facultate, sa-mi gasesc de munca tocmai pentru a nu avea impresia ca am cheltuit 16 ani de viata fara niciun rost, voiam – da, inca de pe atunci – ca urmatorul an nou sa-l petrec peste hotare si-mi doream ca totul sa fie in regula in viata de cuplu, avand in vedere unele probleme de atunci.

Pe scurt, niciuna din cele patru mici dorinte nu s-a implinit. Nu, nu ma voi ascunde dupa motive sa spun ca s-au jucat aia din cer cu mine si mi-au pus doar piedici pentru ca, intr-un procent suficient, este vina mea. Dar parca nici toate nu au mers in asa fel incat sa-mi dea speranta, curaj si vointa sa merg mai departe. Cu facultatea sunt inca in pom, din cate-mi dau seama sunt tot in Romania, iar de patru luni sunt si solo. Dorinte uriase si pretentioase nu am avut si se pare ca nici ala nu au tinut cu mine. Atat, alte detalii sunt de prisos… In plus, nu vreau sa ma apuc sa jignesc niste oameni din jurul meu cu care credeam ca sunt in relatii mai apropiate dar…

Din luna octombrie am dat drumul si la blog, lucru care s-a dovedit a fi benefic pana la urma. Mi-a ocupat mare parte din timpul liber si de rahat pe care l-am avut, am descoperit oameni noi, de toate felurile, am primit aprecieri si suturi in fund si, nu neaparat ca l-as trece la marile realizarii ale vietii mele, dar sunt multumit de el. E unul din lucrurile care sper sa continue la fel de bine si la anul, m-am atasat de el si sper sa nu se intample nimic ce sa opreasca entuziasmul asta ce pare ca nu se va estompa curand.

Daca e sa vreau ceva de la 2009, vreau doar sa atarn o data naibii porcaria aia de facultate care-mi sta pe cap si pe suflet mai mult decat e nevoie. Am prea multa constiinta si asta nu face deloc bine. As vrea sa mai reusesc sa scap de niste kilograme care-mi ofera niste stari foarte proaste, sa apuc sa merg cu avionul si sa fac in asa fel incat sa traiesc si eu senzatia primului salar. Atat, orice altceva nu are rost sa mentionez din simplul fapt ca ar reprezenta chestiuni ce nu tin numai de mine. E drept ca mi le doresc si pe acelea…

In final, am sa scriu aici ce am sa urez eu fiecarui omulet. Urare proprie, inventata de creierul cu care am produs si toate celelalte articole si comentarii din toate partile. Cu speranta ca ne vom citi si in 2009 in acelasi ritm, cu aceeasi placere si in mai multi, cat mai multi…

Sper ca 2009 sa-ti inlocuiasca cel mai bun an din viata ta!

LaterEdit: Multumesc 2008 pentru ca mi-ai dovedit ca nu orice despartire doare! Ca tu te evapori curand, pentru mine nu-i decat o binecuvantare, asa ca dispari! No regretz…

Se intampla o chestie bizara care ma face sa cred ca ne-am intors undeva inainte de ’90. Desi nu am trait vremurile acelea, am studiat destul incat sa stiu sigur ca ceea ce voi descrie tinde foarte mult la ceea ce se intampla pe atunci.

Ce se intampla pe 31 decembrie in fiecare an de nu exista paine nicaieri?!

De dimineata, maica-mea intrase pe usa pe la ora 9, gafaind si zicandu-mi ca nu exista paine nicaieri. Imi spun ca nu are rost sa-mi fac griji, am sa cobor eu mai tarziu si voi proceda la achizitie. Asa ca-mi vad de patul cald in continuare…

La un moment dat, a trebuit sa si actionez. Ma imbrac, imi iau o sacosa si niste banuti si hai dupa paine. Desi stiam legenda asta cum ca painea e cam ca… painea calda, in zi de revelion, nu-mi faceam probleme. Traiesc intr-un oras scurt, cu trei brutarii si magazine destule, undeva voi gasi trei amarate de paini. Si pornesc…

La primul magazin, inchis. La urmatorul, nu aveau. Nici la celelate patru de pe partea mea. Nici nu ma gandesc sa ma panichez, nu trecusem inca pe la brutarii. Prima… doar comenzi! Zau?! Dar banii mei nu sunt tot bani? Vreau doar trei paini. Nu avem, doar comenzi! Pastele ma-tii!!!

Trec strada, oarecum nervos, dar deloc ingrijorat. Urmatoarea brutarie, rand de douazeci de persoane, pe numarate. In geam, o coala de matematica scrisa cu marker rosu: vindem paine de la ora 14:00. Ma uit la ceasul de pe telefon, 12:54. De ce dracu’ stati la rand daca painea e gata peste inca o ora si-un pic si afara sunt grade cu minus?! Ce peisaj ceausistic: oameni imbracati gros, in culori reci, zapada murdara pe jos, rand la paine si oameni care vin sa-si ia locul la coada. The year is 2008, inca…

Purced la urmatoarele magazine, dar degeaba. Painea pare sa fie la fel de rara ca rasul, animalul acela pe cale de disparitie. Sau poate ca floarea de colt? In fine, cert e ca peste tot, in rafturile unde candva erau zeci de paini in celofan curat si transparent, zaceau acum… cozonaci! Good joke, man… Deja incep sa cam transpir rece, stiind ca de acasa am fost instiintat ca decat sa vin fara paine, mai degraba nu mai vin deloc.

Imi aduc aminte si de a treia brutarie, loc in care… era inchis. De tot! Nici gemuletul, nici usa din spate, pe nicaieri nu se putea intra ca altadata. E chiar paradoxal cum poti gasi carnuri in galantare, beri de tot felul si o gramada de orice altceva ce doresti si toate colorate, dar paine nexam.

Am urcat inapoi in casa, mi-am pledat cauza si am fost inteles, promitand in schimb ca voi mai incerca o data, dupa 14. Asta am si facut, la doua si foarte putin fiind acolo. Coada lunga, fiecare lua de la sapte-opt paini in sus. Pe cuvant ca nu am auzit pe nimeni sa ceara mai putin de sapte, drept pentru care mi s-a facut frica si am cerut, si eu, sase paini. Cine stie cand s-o mai gasi paine! De acum, la anul…

Pe 14 noiembrie pateam chestia asta. O chestie de cel mai prost gust posibil – hehe, Liviule, uite-ti antonimul :) – care nu doar ca m-a lasat in pielea goala pe telefon de nu puteam sa fac nimic cu el, ci m-a si lasat cu un gust amar vis-a-vis de calitatea serviciilor la noi in tara. Nu ca nu as fi stiut-o, ci doar ca ma intristez de fiecare data cand mi se reinnoieste, cu cate-o situatie din acest gen, afirmatia cum ca la noi clientul nu va fi niciodata stapan.

Va povesteam ca am tot sunat la relatii clienti, ca tot primeam mesaje cu oferta pe care tocmai incercasem sa o activez si imi luasem teapa si ca, la urmatoarea data cand ma hotarasem sa procedez la o oferta de la ei, aveam un morcov de roiau iepurii in jurul meu ca mustele in jurul cacatului. Sperante chiar nu mai aveam. Si credeti-ma, am incercat orice posibil, ba chiar am si un var care lucreaza la Orange Shop in Iasi si care m-a ajutat si el cat a putut si rezultatele erau aceleasi, adica zero. Barat…

Eh, se pare insa ca cineva acolo sus ma iubeste. Acolo sus, adica mini-Dumnezeii de la tehnicul lor, probabil. Ieri, stupoare: cu un mesaj scurt, clar si chiar dragalas, Orange ma anunta ca:

In urma sesizarii dumneavoastra, va vom aloca 550 eurocenti BONUS. Activeaza-ti acum oferta [bla bla bla]…

Nu-mi venea sa cred! Ma uitam la mesaj si pur si simplu stateam cu gura cracanata! Am verificat repede creditul si DA, aveam cei 243 pe care-i aveam si inainte si, intr-un alt mesaj, inca 550 bonus. Total, 793! Rich bastard!

Vreau deci sa multumesc celor de la Orange ca au fost de gaşca pana la urma. Mi-au dat ei peste nas, chit ca au facut-o peste o luna si jumatate, si mi-au aratat ei ca iau in serios orice sesizare a oricarui client amarat, de PrePay si care bocea dupa cinci euro amarati. Serviciile Orange tind sa devina cele mai bune de pe piata.

La multi ani, Orange! :)

Am o… problema, cred!

Voi cum va imbracati cand va duceti sa zvarliti gunoiu’ in tomberon? Eu, fie vara, fie iarna, fie noapte, zi sau ploaie, ma duc exact asa cum sunt imbracat prin casa in momentul ala (cu mentiunea ca totusi ma intextilez cu ceva daca sunt mai sumar decat sumarul) plus ceva in picioare sa nu-mi inghete degetele pe cimentul de bloc. Asta ca sa inchei cu mine…

Nu de alta dar am vazut, de-a lungul timpului, niste chestii ce m-au dat pe tot spatele meu lat.

Copilasul de vreo 16 ani al vecinei de la etajul 1(!!!!) a iesit in blugi, geaca cu coama de blana si incaltat cu adidasii aia buni pentru o punga neagra. Ce-i drept, era de aia scumpa, cu manere. Si nu, nu va apucati sa va dati cu presupusul ca “ce baaa, ca se ducea afara dupa aia” ca v-o luati in freza pentru ca, in primul rand, a urcat inapoi si doi, sunt sigur ca nu a mai coborat la loc pentru ca eu am avut treaba la casuta postala si in fata blocului si sigur l-as fi ginit.

Imi aduc aminte si de-o vecina de undeva unde am stat eu candva, demult, care iesea tot timpul, dar efectiv tot timpul, machiata! Eh cum pastele ma-tii se intampla ca tu sa iesi machiata la dus gunoiul?! Ori esti idioata si te machiezi toata ziua, fie ca iesi au ba din casa, ori ceva e in neregula cu dibla de rigoare de crezi ca la ghena e vreun club aparte unde o sa-ti intalnesti uristu’.

Eu tind, de multe ori, sa fiu foarte in urma cu multe lucruri. Foarte multe lucruri! E posibil si acum sa se intample la fel, adica mersul cu gunoiul – productie proprie – sa fie vreun nou mod de socializare. E vreun social lounge in proximitatea tomberoanelor, acum ca-s toate noi si stralucitoare si, pe alocuri, “categorizicificate”? Imi si imaginez: “Iubito, ne vedem maine sa ne strangulam impreuna sticlele de plastic. La doua si-un sfert la ghena galbena, aia cu sageti in cerc pe ea. Te pup!” Exista si cocalarii aferenti acestui nou mod de outing? Imi si imaginez saci de gunoi poleiti cu aur, sau mai degraba poleiti cu iaurt si cu insertii de coji marunte de lamaie.

Tind sa cred ca raman in urma si cu vestimentatia de dus gunoiul. Cred ca doar aici mai lipseste sa fiu… retro. Ca in rest, sunt celebru!

Am primit o lista, niste bani si instructiuni precise. M-am infiintat, imbracat, incaltati si gatit de cumparaturi, la magazin. Am umplut cosul cu ce-aveam de luat, in principiu niste fructe ca mi se facu pofta de salata de fructe si cu ce aveam trecut pe hartiuta, m-am postat la casa si am asteptat randul meu. Unul, al doilea, trei si eu. Vreo patru sute de mii, scot cincizeci de RON, primesc rest, insfac sacosele si plec.

Da, nu asta e subiectul articolului, nu cumparaturile si faptul ca magazinul ala micut mi se parea parca mai plin acum fata de ce-am vazut pe 22 si 23 decembrie. Nici faptul ca, de data asta, nu mi s-a mai gresit in favoarea mea la calculat. Din pacate…

Am intrat in scara blocului cu gandul ca am de urcat doua etaje. Nu ma plang, ma gandesc doar la cei care au cate patru, cinci, sau carora nu le-ar merge liftul in situatia mea, adica cu vreo cateva kile de cumparaturi in maini. Eu sunt un norocos, sau oare… ?

Imi scutur nitel ghetele de zapada aia dintre crestaturi sa nu cumva sa iau vreo tranta pe scari asa, de-a moaca. Dinspre intrarea din spate, se apropie agale o babuta. Moaca familiara, o cunosc, ma cunoaste. E baba de la vreo trei blocuri mai incolo care ma teroriza ca daca-i bag mingea in gradinita cu trei panselute, patru fire de ceapa verde si o floarea soarelui, mi-o sparge. Pe-atunci puneam botul, acum i-as sparge eu figura/figurile daca ar proceda la asa ceva. Cu trecerea timpului insa, ne-am imprietenit. Are drum des pe aici prin scara la mine si s-a dezvoltat o relatie de “Sarut-mana – Buna, mamă” foarte sanatoasa.

Acum, insa, domnisoara si-a iesit putin din atributii. Nu neaparat intr-un mod neplacut, nepoliticos, nelalocul său sau ori ne de asta. Pur si simplu s-a apucat sa-mi ureze orice posibil pana-n fata usii mele. Orice! Nu glumesc, ORICE!

Parter:

Eu: Sarut-mana!
Ea: Buna, mamă!
Scap ieftin, bag putin gaz si intru pe scari inaintea ei, in felul asta eu fiind cel care impune ritmul. Dar…

Urcand spre etajul intai:

Ea: La multi ani, mamă!
Eu: Sarut-mana, la fel si dumneavoastra!
Ea: Sa traiesti, maica! Sa fii fericit si sa ti se implineasca toata visele! Toate!
Eu: Multumesc, asa sa fie!

Etajul 1:

Ea: Sa-ti traiasca parintii…
Eu: Doar mama…
Ea: Eh, sa-l pazeasca si pe tata, sa-ti traiasca bunicii, fratii, surorile.
Eu: Sarut-mana, multumesc si la fel. Am doar doi frati…
Deja incep sa simt ca mi se usuca gura si porcariile alea de sacose ma trageau inapoi in incercarea mea de a baga viteza.

Spre etajul doi:

Ea: Sa iei note bune, mamă! Sa ai succes la scoala si in viata!
Eu: Hehe, sarut-mana! Asa sa fie! Sa dea Domnul!
Ea: DA, DOMNUL! Bravo! Sa nu uiti sa mergi la biserica de la anu’, sa mergi si sa te rogi pentru toata lumea!
Eu: Da, da…
Mentionez ca in timpul asta scapam si cate-un ras, cate-o grimasa de aparenta placere si multumire pentru toate cele de bine pe care le primeam si de fiecare data cand vorbea, ma intorceam pe jumatate catre ea, sa nu fiu neploiticos si s-o las sa-mi vorbeasca spatelui, dar in sufletul meu zacea un foarfece cu care sa-i tai putin limba…

Etajul 2, la cativa metri de usa catre… liniste:

Ea: La multi ani, maica! Sa-ti dea Dumnezeu de toate, numai de bine. Sa ai succes la fete si sa nu fii niciodata sarac!
Eu: Da, da, sarut-mana! Si matale la fel, sa fii sanatoasa!
Ea: Sa razi tot timpu, asa sa-ti dea Dumnezeu…

Intr-un final, am reusit sa intru pe usa. Am si incuiat in urma mea, de frica sa nu intre peste mine sa-mi mai ureze cate una, doua. Observati, va rog, de cate ori apare Dumnezeu in toate astea, incercand sa reproduc cat mai corect tot ce-am auzit. E de prisos sa va explic ce e la gura madamei asteia cand e vorba de marlanie, nu? E si ea din tiparul asta.

Ca si pasionat de muzica house, filtrata insa aproape la sange de propriile gusturi ceva mai pretentioase, observ o chestie care se cam intampla de prin vara. Adica atunci am constatat-o eu, o data cu boom-ul pe care l-a cunostcut celebra DJ David ft. Dony – Sexy Thing.

Melodia nu e rea, ca sa incepem de undeva. Nu, ea suna bine si creaza un sentiment foarte misto, mai ales inconjurat de o atmosfera si un anturaj OK. Eu imi aduc aminte ca am descoperit-o prin martie, daca nu ma insel, si chiar mi se parea ca suna foarte bine, uimit fiind apoi de faptul ca aia ar fi romani. I-am ginit si la mare in Tineretului si chiar si acolo, dupa ce fusesem cel putin intoxicat, piesa inca suna bine.

Ceea ce se intampla insa este ca avem de-a face cu o anumita categorie de omuleti, pe care sincer nu mai stiu cum sa-i numesc, care devalorizeaza clar orice melodie de acest gen. Ma insel eu, exagerez, sau aveti aceeasi impresie ca si mine? Sexy Thing, in momentul asta, suna ca dracu’ pentru ca oriunde paseai, se auzea. Si nu ca se auzea de la radio, unde fie vorba intre noi, a fost data cred ca de cateva sute de mii bune de ori doar in vara asta, ci pentru ca se auzea din diverse blocuri, masini echipate cu frezati eronati si ochelarizati de soare.

Inteleg ideea de mare, greatest, super hit. Inteleg faptul ca place in disperare si asa mai departe. Tare ma tem insa ca s-a pierdut tot farmecul o data ce tot prajitul isi dadea statiunea, din masina sau din casa sau din fata blocului, la maxim. Sa mai povestesc de faptul ca orice telefon din orice colt al unui patrat inchipuit, cu o latura de vreo 15 metri, in jurul meu suna a Sexy Thing?! E ca si cu o haina: azi ti-o cumperi, iti place, dar de moment ce o au toti, adios valoare, placere si, daca esti expus la supra-vedere, aproape ca o zvarli in fundul dulapului.

Si am observat ca acest fapt s-a mai intamplat cu vreo cateva melodii altfel dragute dar care s-au parlit o data cu supra-uzura de catre cei descrisi mai sus. Inna – Hot, Morris – Desire si, mai nou, Nick Kamarera – Beautiful Days. Mie-mi plac toate trei, dar mai degraba imi placeau. Nu sunt ipocrit si prefacut sa spun ca acum nu-mi mai plac pentru ca tot dolceandgabbanitul le bubuie oriunde are ocazia, sunt inca piese care-mi fac placere sa le mai dau drumul, ocazional, in Winamp. Spun doar ca, si asta e plina de vrajeala ieftina oarecum adevarata, am sa ajung sa-mi fie jena sa recunosc ca-mi place o melodie, de teama sa nu fiu incadrat intr-o categorie pe care o persiflez oricand am ocazia.

E posibil sa ma insel, e posibil sa fiu eu eronat, cred insa ca valoarea unei melodii se duce naibii prea repede aici, la noi. Faceam acea comparatie cu o haina aruncata in capatul dulapului… Stiu ca acest tip de haine, totusi, la un moment dat, reapar ca prin minune si se mai poarta macar o data, de doua ori. Sunt curios daca asa se va intampla si cu melodiile astea pe care le-am enumerat. Vom fi, din nou, maltratati cu Sexy Thing prin 2011? Va fi o vara retro cu slagarele populare ale anilor… 2008?!