envi

Am renuntat definitiv la ideea ca-mi voi mai primi, candva, celebrele minute de la Orange. Vineri, adica poimaine, se fac cinci, repet CINCI, saptamani de cand am solicitat oferta si patru de cand mi s-a tot spus ca “nicio problema, exista eroarea si va fi remediata curand”. Teapa mea, oarecum m-am invatat minte. Am mai avut un singur moment de pierdere de cumpat, o mica sincopa care s-a produs la sfarsitul saptamanii trecute, cand nu mai puteam apela cu faimoasa * pentru ca-mi expirase, ghici, fix oferta schioapa de niste minute bune de tot.

Si ca sa completez putin tabloul asta enervant, alaltaieri ma decid sa-mi continui totusi ofertele astea Young pentru ca deh, sunt si eu pitiponc si nu pot fara telefon. Pentru voi, sunt un om care comunica si-si exercita dreptul, parol. Asadar, atentie…

Rest credit pe cartela prapadita, vreun euro si vreo saizeci de centi. Incarcam patru, bonus patruzeci, totalul 603 centi. Rich bastard! Buuuun, incepem sa cautam, prudent si cu frica-n san dupa faimosul precedent, oferta perfecta pentru necesitatile mele. Rezervat, intr-un Oferta de Toamna. Multe! 200 cu 200, 400 cu nu stiu cate, 600, 800, zi-le Gutaaaa pentru naşu’, de la mine!!! Zic, 200 imi ajung lejer. Procedez. 200, 200 si inca vreo 10 cu 2 euro. Yuhuu!!! Pardon, Yahoo!, moca si suficient. Vreau! Primesc mesaj ca cererea a fost inregistrata. Acu sa ma vezi tremurand ca piftia in farfurie, ma gandeam ca sigur iar mi-o iau in goarna. Raspuns: Pentru a va putea activa oferta, aveti nevoie de un credit de minim 2,5 euro. Va rugam reincarcati.

Ba fir-ar al naibii! Mai incercam o data. Au si ei dreptul la erorile lor. Acelasi raspuns! Pthuuu (aici flegma consistenta, taraneasca si cu delfini). ‘Mi-as picioarele in serviciile voastre de cacat portocaliu ce sunteti! Fara remuscari, apelez la clasica oferta de 180 cu 75, voiam totusi sa le dau niste bani, nu pot sa nu fiu fraier pana la capat. Cererea a fost inregistrata, va rugam asteptati mesajul de confirmare.

Adrenalina, tremurici si sudoare rece ca ninsoarea. Dupa zece minute, nimic. Tulai Doamne, ce ma fac acu’? Vine. Asemeni Stan Patitului, verific toata treaba. 333 si astept mesaj. Aveti 203 eurocenti credit valabil pana la jumatea’ anului viitor. Asa… atat?! Inca o data, acelasi lucru! Ba ce pusca mea, sunt fraierul lunii la Orange?!

Dupa cateva ore bune, mi-au venit si mesajele cu minutele si mesaje aferente. Multumesc, Orange! Viitoru-i straluşitor tare de tot, orbitor chiar. Mentiune: de ce, in loc de 75 de mesaje in retea, am 510?!

Ah, v-am zis ca am “furat” si eu un memory-stick de ala de la Heineken, la promotia cu Draft Keg-ul si nu merge? :) Nu-i nimic, e cel mai verde breloc pe care l-am avut vreodata. Mai doreste cineva sa fraiereasca la mine?

Si pentru ca sunt intr-o avansata stare de raceala, m-am hotarat sa dau drumul la o melodie. E reggae si credeti-ma ca se potriveste cu ce se petrece acum cu mine. Vad Fervexul asta, praful din pliculet si zau ca-mi vine sa-l trag pe nas. Am baut mai multi litri de ceai decat cati litri de apa folosesc la un duş. Tusesc static si uscat si ma doare fruntea de parca am spart cu ea bloculete de ciment intr-o gala de karate.

Imi ard ochii in orbite, altfel o senzatie misto cand e vorba sa fie alaturata de altele catusi de putin placute, deci nu acum iar nasul imi alearga ca-n limba engleza. Sunt un mucea. Ma duc sa ma intind pe axa absciselor si sa pic in delir, chiar sunt curios ce puii mei am sa mai visez acum. Azi noapte creierul mi-a produs imaginea unei intalniri cu cineva de care mi-e tare dor. Dar azi noapte nu aveam destula febra, astept acum miscari drastice pe frontul materiei cenusii.

Bun, ne laudam ca ascultam reggae, infingem dvd-ul cu sezonul noua din Seinfeld, imbratisam patul, cerem liniste – ramane sa vedem daca o primim – si lasam pe toata lumea interesata sa asculte ce inseram mai jos. Mie-mi place… De mor!

Una din axiomele sarbatorilor de iarna este ca showbiz-ul si televiziunea se seteaza pe dominantele de sezon: colinde, filme cu Mos Craciun, zurgalai in jingle-uri, zapada care curge din susul inspre josul ecranului si asa mai departe. Ceea ce este, totusi, un lucru normal. Adica mi s-ar parea totusi ridicol ca o televiziune catusi de putin insemnata sa nu se alinieze intr-un minim mod la aerul asta plin de spiritualitate si bunatate etc…

Interesant e altceva. Nimic, niciodata nu se schimba! Avem aceleasi lucruri, cel mult se face o rotatie intre, de exemplu, canalele TV: anul asta dam noi “Singur Acasa”, la anul dati voi si ne luam noi dreptul la a difuza filmul ala cu Arnold dadaca. Daca mai aveti timp si de televizaur in perioada asta, veti vedea ca toti au inceput sa-si expuna oferta de 24-31 decembrie. Adunate si triate, veti observa ca sunt efectiv aceleasi chestiuni din fiecare ani si, mai interesant, aproape sub aceeasi forma. Matinalul cu aer de Craciun, filmul animat pentru copii, doua documentare cu Craciunul in nu stiu cate zone de la noi si Craciunul in nu stiu cate tari de la ei, filmul fermecat de seara, un miliard de colinde, mesajul presedintelui si a patriarhului si musai ceva de ras. Ah, si multe reclame cu Jingle Bells…

Dar de Stefan Banica jr. si Stefan Hrusca ce sa mai povestim?! De vreo cativa ani incoace, rapsozii astia din lumea pestilor, procedeaza la behaiala tematica. Intre X si Y, unde cele doua variabile sunt limtele desemnate de doua zile din proximitatea zilelor de Craciun, astia doi sunt nelipsiti de pe orice ziduri unde se lipesc afise, din orice calup publicitaro-promotional de la TV si radio si, daca nu ma insel, anul trecut am avut de-a face cu un amic care a primit sms ca unul din concertele astora va fi “in curand, aproape de tine”. Saracul asta incepuse sa se uite in jur in secunda in care a primit mesajul, speriat fiind de perspectiva unui pletos blond “aproape de el”.

Cateva mentiuni. De fapt, cateva retorice. Sau fie, asumati-va rolul de a raspunde unui neclarificat. Hrusca e un personaj inexistent timp de vreo 360 de zile pe an si, deodata, in o saptamana, sparge orice concurenta si asta de cativa ani incoace. De ce? Ce are omu’ asta atat de special ca sa mai surprinda? Da, de acord, are voce si canta ca o privighetoare in amurg de toamna tarzie, dar dupa atatia ani chiar nu ne-am plictisit?! Plus ca, citeam undeva ca a cerut drept de autor pe o colinda traditionala romaneasca. Traditionala?! Adica din popor… Adica mars ma, ca e a tarii intregi, nu a ta sa faci tu un ban gramada. Inca ceva, ce-i ala ler? Stiu ca incercase sa-si explice Teo de la Deko, prea clar nici din teoriile lui n-am inteles. Deci, ce e ala ler? Apropo, acum un an sau doi, biletul la Hrusca era cat jumate’ de minim pe economie… Stranie lume!

Banica si el, alt rapsod al Craciunului. Alt colindator, dar acelasi Elvis wannabe pentru ca el, spre deosebire de mai-sus-numitul, mai baga si o engleza, canta cu o voce grava iar viersul sau zici ca urla a frustrare ca nu-i pe compilatiile americanesti de sezon. Nicio problema nici cu dumnealui, are voce, canta relativ frumos si o fi facand si spectacol. Doua scurte insa: una aceeasi ca si cea de mai sus, anume ca omul face acelasi lucru de ani buni, cum naiba de mai umple sali? Si apoi, nu cumva spectacolele sale se numesc “Doar odata-i Craciunul” si el are vreo opt-zece in fiecare sezon?! Intreb…

Oricum, ramane ideea ca pe amandoi ii cheama Stefan. Practic, nu te apuca sa ai impresia ca poti face concurenta unless te cheama ca pe 27 decembrie, pentru ca, nu-i asa, trebuie sa faci parte si din sistemul sarbatorilor ca sa fii cantaret profesionist de colinde… din popor. Eh, noi constatam, baietii produc in continuare, salile sunt pline si poate ca vorbeste gelozia si invidia din mine.

In fine, eu, in acest an, vreau de la televizorul meu clasicul maraton Tom si Jerry de pe Cartoon Network, alaturi de toate celelalte desene animate de sarbatori pe care le dau ei in perioada asta. Da, de astea nu ma satur in niciun an, pe Macauley il am si pe calculator iar Banica si Hrusca nu mai sunt decat niste Stefani.

Etherfast propune o chestie interesanta. Sa ne expunem desktoapele de blogger. In fine, imediat ce i-am vazut articolul am procedat sa pozez desktopul, nefacandu-i modificari de niciun fel. De fapt, singurul lucru care se intamplase a fost ca se incheiasera doua conversatii de messenger nu cu mult timp inainte. Altfel, desktopul meu arata exact asa…

Am dormit naspa si m-am trezit racit. Cum se poate asta de moment ce caloriferul duduie, geamul e inchis, am baut lichide la temperatura camerei, am iesit afara imbracat bine si deloc transpirat si, dupa ultimul dus, am stat doar in casa?! Bizar… Pur si simplu m-am trezit cu “rosu in gat”. Nu pot sa inghit nici macar prostii, daca vorbesc simt ace in esofag – hurray existenta blogului – iar despre mancat solid nici nu se pune problema, deci exclus cacatul de “de obicei”.

Mi-am petrecut dimineata in cel mai pur mod de functionar public cu durere-n punctul G. Un pahar Pepsi plin, pe doua treimi, cu Coca-Cola statuta de aseara, destul de buna de altfel, o ceasca de cafea tare ca bolovanul, cu o lingurita si jumatate de zahar, niste site-uri de diverse nise si niste muzica proasta in casti. De la radio…

Dintr-o data imi strafulgera prin minte ca am un ananas conservat pe undeva prin bucatarie. Ma auto-motivez spunandu-mi ca, la raceala, e bine sa ingurgitez fructe si sa dau pe gat lichide si ma ridic de pe scaun in cautarea cutiei de metal. Nu mult a durat pana cand aveam in mana un cutit si cea ce avea sa fie, curand, un fost cilindru inchis la capete. Il injunghii si incep sa-l tai intr-o miscare circulara. De sub capac izbucneau miresme de anananananas, conservanti si sirop zaharisit. Un deliciu!

Si inchei decapitarea, asez cutitul la loc sigur adica vreo douazeci de centimetri departare de marginea mesei sa nu dau ocazia nepotului sa scape de mine prea curand si apuc, cu trei degete, capacul acela. Nu era de-ajuns ca il taiasem pe vreo trei sferturi, trebuia sa-l si stramb sa cracan gura conservei. N-apuc sa gandesc prea mult prostia pe care o savarseam, ca-mi si insusesc o gravura dreapta si adanca in toate cele trei falange.

“Pastele ma-tii de ananas!”, strangand din dinti. Ma uitam la mana, ea la mine. Eu vedeam o priveliste de criminal proaspat, ea moaca unui idiot iresponsabil. Nici nu stiam a cui e vina. Ba mint, a conservei, LOGIC! Ce sange rosu inchis am, stie cineva ce inseaamna asta?

In fine, incerc sa ies din transa si sa procedez sa fac in vreun fel sa-mi vindec rana. Aoleo Doamne, e si la mana mea dreapta! Dau sa imbratisez niste apa, sa-mi clatesc sangele de pe maini. Nu curge apa! Mhm, imi trece prin minte antetul lui Dono, “Toate mi se intampla numai mie”. Bai cata dreptate are si omu’ asta cateodata, parca se refera la mine. Nu-i nimic, judecam si incercam sa fac o infuzie de luciditate la nivel cerebral. Pornesc catre baia in care am un dulap cu diverse chestiuni simple ce se pot folosi in cazuri de genul asta.

In drum, trec pe langa telefonul de pe peretele din hol. Imi spun in gand ca, in caz de forta majora, n-ar fi rau sa-mi aduc aminte de ce ii invatasera pe copii cei mici acum vreo cativa ani: o gura, un nas, doi ochi! Sau 112… Nici nu stii cum se poate totul transforma intr-o tragedie. Ma si vedeam confirmand ironia aceea pe care o primi cu totii in situatii asemenatoare: “Lasa, ca nu-ti curg matele”. Pai daca o pateam eu? Incercam sa gandesc pozitiv, as fi ramas in istorie musai ca cel caruia i-au iesit intestinele prin trei taieturi de cinci centimetri in total, taieturi la nivelul… degetelor mainilor.

Deschid poarta dulapiorului. Apuc niste vata, o sticluta de spirt si niste pliculete de alea cu plasturi. Reflexul mi-e sa deschid apa, apa care nu-si reluase cursul in ultimele patruzeci de secunde, evident. “Pastele ma-tii de apa”, deasemenea scrasnind din dinti. Vata-n spirt, muscaturi de buza inferioara de usturime si cate un plasture pe fiecare deget.

Ah, ananasul mi-l varsase nepotul pe podeaua din bucatarie. Macar am salvat cutitul…

Porc, cat mai mult porc! Sarbatorile de iarna sunt sinonime cu porcul. Nu epitetul, nu caracteristicile sale, nu fabulosul fapt pentru care nu sunt suparat cand sunt facut porc. Nu… Animalul in sine si carnea de pe el.

Romanul baga porc in el ceva de speriat imediat ce se face 20 decembrie. Probabil ca suntem tara cea mai porcofila in sezonul de iarna. Porcul, singurul animal domestic care nu are decat un singur rost, sa-l halim cu totul, se transforma in perioada asta intr-un lait motiv clasic. Oriunde intorci capul, pac si capul de porc. Tot romanul manca’ acum carne de porcina mai multa si mai diversa ca oricand. Oricat pui, curcan, vita sau salate, chinezesc, pizza sau shaorma mananci tot anul, acum e porc-fest.

Nu, nu sunt ipocrit. Si eu sunt pasionat de toate “porcariile” din perioada asta si nu o data exclam ca astept Craciunul pentru un oarecare produs specific. Pur si simplu constat interesantul peisaj din acest punct de vedere. Chiar discutam cu cineva si candva despre bucataria romaneasca din preajma sarbatorilor de iarna, cat e de ca de plumb si 90% bazata pe porc. Nu-i deloc de mirare si chiar e amuzant sa privesti stirile despre tot felul de oameni care nu stiu sa se opreasca si ajung, umflati ca… porcul, la spital. Sarmaua e o tocatura de carne, grasime, cu ceapa prajita in ulei si uneori si cu afumatura – hello colesterol! Carnatul e si el cam acelasi lucru, doar ca lipseste prajeala, adica cea dinaintea prajelii propriu-zise. Ma gandesc sa-mi fac o clinica de rehab si dezintoxicare porcina…

Altfel insa, e una din traditiile misto de la noi, Ignatul cu taierea porcului and shit. Mi se pare chiar aberant si comic faptul ca se impun niste metode de afara vis-a-vis de ucis porcul in gospodarii. Face parte din peisajul de sarbatori si nu sunt de acord sa-l eliminam din ecuatie. Nu pot insa sa nu ma intreb, cum ar fi sa avem o Protectia Animalelor – sectia Porcine?!

Craciunul fara brad impodobit e ca Pastele fara oua rosii. Nu exista, toata lumea asteapta sa-si faca bradu’, sa-l gateasca, sa-i bage trei jocuri de lumini cu trei melodii diferite date la maxim de nu te mai auzi om cu om in camera…

Fiecare are bradul mai misto decat al celuilalt, investim in decoratiuni noi sa fim in trend si sa nu care cumva sa-i starnim pe cei care vin in vizita sa rosteasca replici de genul: “Ah ce misto e ghirlanda asta, aveam si eu asa dar anul trecut, acum mi-am luat de aia cu argintiu poleit cu spray din ala special”. Incercam sa ne imaginam vreun brad de cocalar sau de printesa? :)

Dar noi locuim in Romania deci totul se schimba nitel cand e vorba de brad. Pretul!!! Devine realmente ridicol. Bradul a ajuns sa coste cat o masa buna de tot in oras pentru doua persoane. Spuneam candva ca am impresia ca m-ar ajunge mai putin daca m-as duce sa negociez cu un padurar sa-mi rezerv un bradulet, sa-i dau ceva acolo sa mi-l pazeasca si sa il ingrijeasca in fiecare luna, eu ii fac un gardulet in jurul sau sa se stie ca el meu si apoi vin si mi-l iau. Apropo de asta, mai plantam si noi un brad sau incepem sa pronosticam in ce an ramanem fara brazi, pini si molizi de impodobit?

Pe de alta parte, toata ideea asta cu bradul care e poate cel mai important factor vis-a-vis de spiritul Craciunului si atmosfera si bla bla bla e o chestie destul de sinistra. Adica, sa ne gandim nitel: e clar si limpede ca a-l cumpara si impodobi e una din liniutele de must-do de sarbatori, e o traditie sa-l cladesti in Ajun sau cand il mai faceti voi, alaturi de familie si toate alea, ne uitam doua saptamani la el incontinuu si ne inconjuram de toata spiritualitatea aia and shit. Fain, feeric.

Si deodata gata! Stop! Scoatem ornamentele din el, le bagam la cutie si in fundu’ dulapului pana la anul iar bradutul candva adorat il ucidem. Il scoatem din casa cu forta dupa ce l-am bagat cu o tandrete nu cu mult mai slaba in intensitate decat cea pe care i-o oferi unei femei, il ducem in spatele blocului si il indesam in gunoi. Apoi fugim repede in casa, la caldura si pun pariu ca nimeni nu se uita in spate sa vada macar daca sta bine in ghena. Asta daca e un caz fericit, majoritatea il abandonam pe caldaram. “Spatele” blocurilor devin, in ianuarie, cimitire… Interesant, acelasi brad care acum 48 de ore inca oferea un aer fermecat in casa, il tratam acum ca pe-un hoit. Altii au parte de-un sfarsit mai demn, fiind incinerati in sobe si transformandu-se in hrana pentru fratii lor copaci.

Apropo, voi cat ati tinut cel mai mult bradul impodobit? Incep eu: prin clasa a sasea sau a saptea am avut un brad care a debutat pe 20 decembrie si l-am masacrat pe la inceputul lui… martie :)