envi

Ce zi urata. Si in ce luna urata si friguroasa. Afara e genul de vreme care nu cere decat un corp cald langa tine, o persoana care sa invinga gradele cu minus de afara care sa te stranga in brate. 

Stau si ma uit la ceasul de pe perete. Arata 17:55. Nu e electronic, dar de la tine stiu sa citesc ceasul, precis. Pentru ca nu-ti placea sa intarzii niciodata si asa am invatat sa-mi citesc ceasul cu limbi mai precis decat pot unii sa citeasca cel electronic. Trece cam greu timpul acela, trece mai greu decat in alte clipe cand credeam ca sta pe loc. Ce tampenie, cum sa treaca si mai greu decat stand pe loc?! Nu e doar o metafora, e o realitate prea cruda.

Altdata eram doar eu, tu si multimea de oameni din jur care se uitau la noi si suspinau sau strangeau din dinti de ciuda si gelozie. Ii vedeam pe toti cum se musca de buza de jos caci pe ei acasa nu-i astepta nimeni ca tine, dar eu totusi nu-mi puteam lua ochii de pe tine. Eu si tu, marca inregistrata, inconfundabila, imposibil de de duplicat. Doi de M intr-o lume de cifre fara sens, de statistici. 

Heh, stiu cum e sa fiu ametit de alcool, ba stiu si cum e sa fii fumat de diverse plante interzise de lege si uneori as da orice sa le simt, sa fiu high, sa fiu innebunit si sa nu stiu unde sa pasesc. Dar imi doresc sa fiu inca o data imbatat de esenta ta, sa-mi simt capul cum se invarte in jurul propriei orbite, sa simt ca ma impiedic eu cu mine insumi si sa pasesc pe fiecare bucata de pamant stiind ca e acelasi pe care traiesti si tu. Acelasi cu al meu, cu planeta mea. Sa nu stiu incotro sa ma-ndrept, sa nu mai stiu pe unde am calcat, afumat fiind de ceea ce-mi ofereai tu.

Credeam candva ca suntem doar eu, tu si toti cei din jur, fara nimic de pierdut. Tu, cea frumoasa si frumos fiind tot ceea ce faceai, doar noi si ceilalti care nu aveau nimic de facut si nimic sa ne dovedeasca caci nu stiu zau cat ne pasa. 

Imi doresc sa reinvii ceasul acela blestemat…