envi

Fu meci. Mare meci, mare…

Nu l-am vazut nicaieri. In baruri era plin. N-am avut nici televizor, sa zicem ca am tinut Earth Hour, da? Ia, ca tot acum stim rezultatul, cine a fost mai castigat? Eu, nu? Sau sarbii?! Sau mediul inconjurator?

Trecusera vreo douazeci de minute de cand incepuse meciul. Nu stiam nimic. Cautam vreo vitrina cu televizor in spatele ei prin oras. Niciuna. Tristete totala in inca plina de speranta stare in care eram. Imi zic, daca tot nu e sa-l vad, radio sa-l ascult n-aveam, facandu-mi-se, in gand, putina ciuda pe negrul din bancul acela De cati politisti e nevoie pentru a duce un negru la sectie? Cinci: unu’ il duce pe el si patru ii cara casetofonul, el avand radio iar noi nu, hai sa dau un telefon in vecini. De la capatul liniei suna un 1-0 pentru sarbi sec. Inghit in sec dar vad si partea buna: e un aer curat de primavara pe afara, ceva de necrezut…

Mai trec cateva zeci de minute…

Hai sa luam tigari si un PET de Coca-Cola. Micut, la un kil. Deja nu mai aveam chef de niciun meci, stiind ca ne dadura vreun Milosevic, Stankovic, Krasic, Jovanovic de ala o boaba. Hai pe-o banca, mi se facuse chef de mistocareala.

Curu’ pe lemn, o tigara in bot si fasaitul unei sticle de Cola dăşchisă. Fsssss! Nu vazusem niciunu’, pana atunci, ca sticla avea capac galben. WTF?! Nu mai stiu care citeste eticheta. Bla, bla, bla, trimiteti un sms pana la data de nu mai stiu cat 2008. Caaaaaaat? 2008?!?! Baaaaaa!!! Luasem deja cateva guri fiecare. Am zis ca lipsa de acid fu de la Orbitu’ din bot. Ia uita-te, ma, pe sticla. Care-i data expirarii? N-are. Sa mori tu? Sa moara ma-ta, n-are! Tulai doamne…

Colegu’ Tony zice ca vrea scandal. Tiganeala. Isi aranjeaza eticheta de pe sticla ca de bataie si hai la magazin, la non stop. Pe drum, desi racit, mi se facuse si mie chef de putin luat de guler. Mai ales ca retinusem ca dupa tejghea era o amarata la vreo treime din greutatea mea. Prinsesem curaj, ce puii mei… Tactici, planuri, vrajeala, ce vrem, ce cerem, cum procedam. Batalia trebuia sa ne scoata invingatori, nu degeaba ingurgitasem niste Cola imputita si ne pastea o eruptie bubistica la nivel dermatologic.

Socoteala din targ, insa, nu se potrivi cu aia de la magazin. Era inchis. Ne simteam ca in reclama aia cu Hai ma mai repede ca inchide la nonstop. Cu coada intre picioare si cu sticla inca a noastra, cu setea in cavitatea bucala si cu nicio speranta la meci, hai ‘napoi pe bancuta. Prin parc se auzeau sunete bizare. Pisici schelelaind, caini mieunand. Fosnetul pungilor de celofan de pe gazon ma speria insa cel mai tare. Cum de ce? Pai daca voia cineva sa ma sugrume cu o punga?! Ce, n-ati mai vazut?!

Mai sun o vecina. Auzi tu, don’soara, cat e scoru’? 3-1 pentru aia. Du-te dracu’, noapte buna. Am terminat Cola si am plecat acasa. De frig. Pana am ajuns eu, se facu 3-2. Macar golaveraj sa facem, ce pastele ma-sii. Acum ma duc sa-mi setez ora, sa nu raman in urma si apoi merg sa ma scarpin putin pe spate, gura ma-sii de Coca-Cola… Ce tara de rahat! Am luat-o si la meci, mi-au vandut si suc expirat, inchid si la nonstoape si, pe deasupra, nu mi-a oferit niciodata prilejul sa vad doua pisici facand sex…

S-au smecherit listele de mess, frate, pentru nouazeci si sapte… E din ce in ce mai greu pentru noi, astia de jos, sa razbim in enigmatica lume a interactiunii pe messenger.

Ptiu ca dor mi se facu’ de messengerienii old school. Aia care nu se jucau aiurea cu id-ul lor. Care nu faceau din statusuri o permanenta si aproape cronica modalitate de a-si scurta in douazeci de cuvinte un sentiment, doua. O iubire, o bagare de organ sexual, o dezamagire, o alea alea. Cei carora li se parea o minune ca un simplu plugin de Winamp le baga in status melodia curenta si cei care te intrebau cum ai facut sa scoti din setup link-ul catre site-ul acela, al creatorului pluginului.

Poftim, ca sa nu fie discutii, scriem doua paragrafe bazate pe exact ceea ce vad acum, in momentul asta, in lista mea si doar a mea…

Copilasii s-au smecherit de tot. Isi baga iconu’ de Busy indiferent de ce fac ei in momentul ala si nemaicontand ca la status au doua-trei versuri din vreun slagar de la radio. Ei e ocupati in puii mei! Asa ca tu, muritoru’ ma-tii, nu il deranja ca intotdeauna, daca e ciufut, iti va explica teoria care atesta faptul ca prezenta iconitei aleia langa id inseamna clar ca zeitatea nu poate fi deranjata cu una cu doua si ca iti va raspunde doar daca are chef. Nu stiu ce sa zic, eu sunt intotdeauna foarte dezorientat cum si daca si cand sa intru la cineva de la care am nevoie de ceva sau caruia vreau doar sa-i zic un salut simplu si vad ca are icon de Busy langa un status care graieste clar ca el e pe turbosistem…

Altii si-au scos optiunea care sa arate de cat timp sunt Idle. Mda… V-as servi putin cacat cu mac si cu garnitura de biscuiti cu susan. De ce? Cum de ce?! Pai da-mi si mie un indiciu, ai mila si de viata mea si asa distrusa. Lasa-ma sa stiu si eu de cand si cum esti plecat sa-mi fac o idee la ce nivel de abordabilitate esti. Altadata era o asa mandrie, desigur nitel prosteasca, sa vada toata lumea ca esti plecat de vreo doua-trei-sase ore si tu iti permiti sa lasi computatoru deschis ca deh, n-ai nici dialup si nici nu te doare pe tine de poluarea mondiala incat sa economisesti un kilowatt, doi, poate chiar trei. Pe scurt, Idle fara numar sunt fara numar la mine in lista. De prost gust…

Multe lucruri sunt facute de baietii de la Yahoo! pentru a fi folosite in scop constructiv, da? Sigur ca ei iti ofera si alternativa ca deh, se gasesc si capi patrati care sa le imbratiseze ca si mod de viata, mod de expunere in lista altora. Dar nu uita, scump utilizator, un trend nu e intotdeauna corect si in regula, nimeni nu e full de intelepciune si, mai ales, messengerul se prosteste si datorita tie, cateodata. Si cand te gandesti cat e de jos si ca e loc sa ajunga si mai jos. Ufff…

In dreapta, un respectuos septagenar tinea, intre buze si cred ca si intre dinti, doua bancnote de doua sute de lei. In fiecare mana avea cate un telefon, probabil sunandu-se de pe unul pe altul. setandu-si astfel soneeriile si aflandu-si noile sale numere de telefon. Nu stiu exact de ce nu m-am repezit sa-i smulg alea din bot. Chiar si la constitutia-mi deloc atletica, as fi reusit sa ma pierd in aglomeratia de pe trotuar.

Urasc aglomeratia! Urasc gramezile de oameni, cauzate de orice. Urasc slalomul printre tot soiul de omuleti. Mai ales aici, in tara unde scopul fiecarui arhitect stradal e sa ingusteze trotuarul pana la limita in care o sa mergi jucand sotron.

Pe fundal, niste trainici interpreti de slagare after-hours cantau de zor. Suna bine, ma deconecta de la situatia periculoasa in care ma aflam: eram lipit de bordura postamentului pietonal, gaurit precum orice straduta, strada si bulevard la inceput de primavara, iar pe șușă plouase temeinic. Stiu, am instincte de fumeie terorizata, de pisicuta patita, dar la urma urmei, nu tot haine port si eu?!

La semafor, patru studente impart pliante unor soferi care ii spargi lejer in trei categorii: aia care isi baga si isi scot fiin’ca se grabesc si secundele li se par decade si sunt gata sa claxoneze in caz ca nu demarezi in sutimea in care verdele schimba rosul si care se proptesc exact in curu’ masinii din fata si care nici nu observa ca o tanara vrea sa le ofere o bucata de hartie; cei care deschid geamul cu impresii de superstaruri intr-o lume mult sub standardul lor cotidian, cu un minimal puternic in niste boxe care presteaza doar inalte si care vorbesc la pisi-pertu, hai sa bem o cafea la mine in dormitor, “printes-o”; si, bineinteles, aia putinii. foarte putinii, care deschid frumos geamul si iau pliantul ala, stiind ca studentei ii ramane cu unul in minus, deci o apropie si mai mult de un banut si asa amarat. Cinste tuturor, ce p*la mea! Astia sunt, cu astia defilam.

Dau sa traversez pe o zebra foarte prost trasata si mi se face si mai scarba. Peste drum e un birt plin de niste castraveti, aburiti mai bine decat masina din Titanic dupa calareala epica intre di Caprio si aia de-mi scapa acu’ numele. Ma gandesc foarte serios ca daca nu misc putin din buci, am sa ma alatur clubului lor select de care acum imi permit sa fac misto doar pentru ca varsta imi permite. Ma sperii vreo doua-trei sute de metri si imi fac scenarii in gand, dar imi trece repede si ma calmez.

Pe scurt… Romania! Din doar cateva, relativ elocvente, puncte de vedere. Hai ca trebuie sa inchid ca daca suna, suna ocupat, intru intr-o institutie si trebuie sa fiu in forma. V-am pupat…

Puttycat spunea la un moment dat, pe twitter daca nu ma insel, ca a descoperit metoda prin care lumea vine des si constant si comenteaza mai potent pe blogu’ tau. Anume sa scrii rar si prost… Rar am scris. Prost? Nu stiu, nu ma intereseaza. Comentarii sunt cu gramada, asta imi place. Insa vreau sa plusez…

Vine Earth Hour, nu? Vreau sa incerc sa scriu cat mai prost cu putinta despre cel mai discutat eveniment din prezentul de fata.

Cica Earth Hour e o ora dintr-o zi in care lumea de pe planeta ar stinge lumina. Sa mori tu! Ha, ce gluma proasta pentru aia din satele din Apuseni. Aia duc o Earth Hour-Life epica. Si mai stiu eu un sat, cum mergi din Iasi spre Botosani, e un catun pe stanga, intr-o rapa. Sapte case, niste grajduri, probabil ca maxim treizeci de locuitori si lanterna ca bun satesc, pe care si-o paseaza cu randul, pe zile, din casa in casa. Bateriile se cumpara din banii adunati din cultivarea sperantelor de a ajunge intr-un sat mai bun. Cinste lor, ei macar vor putea sa fie in rand cu marile orase din tarile civilizate. Cum ar suna…

Earth Hour, now in Sydney, Los Angeles, Cape Town, New Delhi, Lindina, Adunatii Copaceni and a big welcome to our newest addition, the small town of Faurei. Now back to Armin van Buren in a special mix for Earth Hour. Turn up the volume…

Ah, si cica mai pica si la țanc cu meciu’, nu? Ce gluma si mai buna. Eu chiar am sa scot sigurantele din casa. Pai mai bine mandria de a fi in rand cu lumea aia ipocrita rau de tot, care sparge catraliarde de kile petrol si hectare de patura de ozon, dar care stinge lumina o ora, decat rusinea de a castiga cu Serbia pe un teren demn de imasul din spatele casei lu’ nea Ion din Adunatii Copaceni de mai sus. Hai Romania, hai Maximilian, hai acasa… sa ramanem si de data asta.

Ma duc acum sa fac dragoste cu patul. Pentru fanii Earth Hour, faceti si Short-Showers-o-rama si Respect Garbage Week si No Sex Day, pentru nesimtitii care va aruncati cauciucul in locuri neamenajate si, nu in ultimul rand, Zilele “Lasa-ti Copilul Cacat la Cur” pentru semetii cultivatori e scutece la marginea padurii. Noapte buna, parol!

Si-mi zic, esti constient ca daca bei shot-ul asta de apa, te imbeti la loc, nu? Si am inceput sa iau cate 50, cate 50…

Dimineata, ametit ca dupa un K.O., aveam mancarimi pe gamba. Dau sa ma uit ce se petrece… Blugii mi-au epilat toata partea inferioara a intregului… apus. As putea, cu putina munca, sa fac o reclama la ciorapi de dama. Incercam sa-mi aduc aminte ce facusem cu o seara inainte…

Stiu ca veneau multe pahare. Nu apucam sa termin unul, ca altul aparea pe masa. Apoi lua directia sub masa. Stiu ca afara era noapte… Frig? Nu mai retin. Inseamna ca eram imbracat daca nu retin nimic drastic. Asta e bine!

Imi iau toata inima in toti dintii si ma ridic din pat. Apuc o foaie, un pix pe jumatate plin, pentru ca ma simteam ca un optimist incurabil, si incep sa scriu…

Hai sa traiesti, batrane! De la ultima mea spovedanie au trecut ani de zile. De la ultima cura de fructe si legume au trecut si mai multi. Am incercat, pe cuvant ca am incercat, iar tu stii asta. Am vrut sa iti ofer cate-un pomelo, un castravete sau ceva fara grasimi, dar trebuie sa intelegi ca sunt si eu om. Nu pot trai in penitenta si ghidat doar de principiile interdictiei. E momentul sa intelegi ca sunt si eu un om, o persoana. Cu nevoi…

Tu ce mai faci? Cu ce te mai lauzi?

Te-am auzit zbierand la mine aseara. Stiu, ai dreptate, am dat-o in bara inca o data. N-are sens nici macar sa mai caut vreo scuza. Stiu ca daca as fi in locul tau, as fi obosit deja de atatea si atatea certuri. Te si admir uneori cand vad cu cat stoicism suporti toate scuzele si lamentarile mele. Dar intelege-ma, nimic pe lume nu-mi poate crea orgasmul pe care mi-l oferi tu. Nu pot sa te jignesc punand in cuvinte ceea ce simt pentru tine. N-as putea sa mai calc un pas pe Pamantul asta fara tine.

Asa ca iti scriu acum sa te mai rog inca o data: lasa-ma si de data asta sa iti arat ca pot fi un om decent. Fie-ti mila si acum de un epic ratat al neamului meu. Nu-mi pasa ca ma injosesc si nu-mi pasa ca sunt la mila ta, imi pasa doar de noi. De NOI! Nu te pripi, adu-ti aminte de unde am plecat si ai incredere in mine. Impreuna putem sa depasim si treaba asta. Doar impreuna!

Te salut si te iubesc, scump ficat. Mai inteapa-ma, ca o merit, dar nu ma lasa in deriva. Mai avem multe de povestit muritorilor din jur. Yours, stapan’tu…

…si oameni cumsecade, iar eu sunt unul dintre ei. Pacat ca fata-mi respingatoare nu-mi permite sa-mi duc un act marinimos pana la un capat fericit al povestii…

Toate cele ce vor urma se intamplau acum vreo trei zile. In Iasiul acum insorit, pe atunci ploua. De vreo cateva zile, atat cat sa fie balti in toate punctele cardinale. Iar orice balta are o poveste, mai ales in tara in care balta dicteaza omului ce sa faca.

Afara era vreo noua si jumate’. Dimineata… Urat si umezeala. Bacovia de traia, intr-un orgasm cronic era si inca vreo patru poezii ambigue scria, tocmai ca sa fie injurat peste ani si ani de inca o generatie de boi care trebuie sa-i studieze opera pentru a trece un examen fara sens. Tanarul subsemnat se indrepta, agale si cu dureri de spate, cap si coate, catre o nou infiintat refugiu dintr-o veche si epica statie de tramvai: Campus Tudor Vladimirescu. Scopul? Irelevant…

Ma infiintez deci pe postament si astept. Un 13, un 1, orice sa ma duc pe colina Copoului. In fata mea, la picioarele mele dar nicidecum sa-mi ceara scuze, mila sau mana in casatorie, o balta. Adanca, lata, larga, umeda, chiar uda, in buza bordurii si, o data la vreo patru-cinci masini, gata sa se imprastie ca un bibelou cazut de pe biblioteca din sufragerie. O vad, o studiez si ma gandesc serios la ce voi avea de facut in viitorul ultra apropiat…

Vine primul tramvai. Un 7. Nu am ce face cu el dar, spre mirarea-mi destul de puternica, toata statia se goleste. Raman singur, de parca toti s-ar fi grabit in vagon doar sa scape de mine, cel plin de scabie, raie si paduchi. Tramvaiul pleaca, balta ramane insa gandurile mele converg spre aceeasi concluzie: move out of the way, bitch!!! Ma mut catre un capat al refugiului, la cativa metri sanatosi de apa aia cu mal.

Timpul trece, tramvaie nu… trece! In statie insa, incep sa apara omuleti. Doi langa mine, unul tocmai in capatul celalalt si, pentru ca aici e toata smecheria, doua mandre impodobite care, fiind probabil incurcate in gandire de machiajul de pe moaca, intr-o cantitate atat de mare incat probabil ca ar ucide un catel care ar dori sa le linga putin pe fata, in semn de afectiune, se pozitioneaza exact unde eram eu cu cateva minute inainte. Da, paralel cu balta cea de poveste.

Si aici intervine marinia mea incomensurabila. Intr-un acces de tupeu si bunavointa, eu altfel fiind un munte de timiditate si dezinteres, ma adresez fufelor: Ma, parerea mea e sa va dati mai incoace. Nu ca-mi imaginez eu tigara de dupa, dar balta aia o sa va faca si cu ochiul si o sa va dea si peste ochi. In fine, textul nu fu asta, desi cam asta imi doream sa zic in prima instanta, dar ideea a fost ca am incercat sa le avertizez. Cucoanele, vizibil afectate ca un muritor de rand precum eu, asteptator profesionist de tramvaie deci imposibil posesor de machinete adecvate pentru cururile lor tabacite doar preferential, aproape ca mi-ar fi zis un Mars, ciobane insa de ignorat, m-au ignorat ca pe-un cersetor. Nicio problema, nu mai sufar. Eu, dar ele?

Nu trec patruzeci de secunde… De la semafor, din stanga, pleaca un Logan sub forma unui taxi. Un demaraj puternic, demn de un sofer nervos sau, poate, de un client grabit. Directia prin statia de tramvai. Reformulam… Directia prin statia de tramvai, tangential puternic cu balta cea deja faimoasa. Rezultat: doua pisicute, ude din cap pana intre si in picioare. Ba mai mult, pana si pe fata si pe par si peste tot. Atat de dramatic fu impactul intre rotile aluia si apa, incat aproape ca balta nu mai exista, imprastiata fiind pe mandrele mele…

Eu, in continuare, marinimos, nu am procedat, desi poate ca se impunea, la un V-am zis eu, obositelor. Nu, eu sunt finut. Mie chiar imi parea rau pentru ele. Am inceput doar sa rad cat ma tineau plamanii de tare. Tare!!! Nepasator de privirile altora. Atat ce-am auzit: Hai fata sa ne schimbam, futu-l in gura de idiot! Cine? Eu?

…emo

Plang si suspin si mi-as face putina automutilare constienta. Mi-e dor de rosu, de caldura sangeroasa pe antebrat, de intrebarile tuturor de genul ce-ai patit la mana de esti bandajat, “coae”?

Mai e vreo virgina care-mi citeste blogu’ asta? Da? Dispari, atunci… Mi s-a reprosat ca injur cam mult si ca iau rasa feminina la un misto ce nu e de nasul meu. Ce vorbesti, ma?! Da’ trebuie sa am centura neagra si vreo patru dani sa pot sa vorbesc ce-mi soptesc muschii mei? Daca nu te tine stomacu’, nu mai bine incerci sa te regasesti in niste scrieri religioase?! Zic si eu… Am sa vorbesc intotdeauna ce-mi produce mintea, fara menajamente, fara slefuirea cuvintelor si expresiilor inainte de a le da drumul pe bot. Pă sula si pă riscu’ meu. Deal with it…

M-au durut ficatii azi dimineata de am crezut ca innebunesc. Si acum ragai a pateu. I-as scrie o scrisoare ficatului astuia, sa-i arat catusi de putin ca totusi imi pasa de el. Ca nu l-am uitat, ca nu-l desconsider desi il scald binisor in chestii care-l ucid incet. Picaturi chinezesti de esenta ruseasca.

Concluzie: Mai citesc o data ce am scris mai sus. E clar… Ori mi-am schimbat tot stilul de nu mai stiu nici eu, ori scriu mai prost ca niciodata. Ori nu mai are niciun text de-al meu vreo noima, ori ba. M-as apuca sa-mi scriu autobiografia… The rise and fall of a fucked up & misunderstood six-month blogger. Gata, incheiem. Inapoi la lamele mele si la jurnalul meu. Dear mofo diary, de azi m-am hotarat sa nu mai beau aspirinile efervescente cu sulfat de benzen. Mi-au zis aia pe forum ca cica ar dauna sanatatii mele mintale. Ce cacat ancestral… Sufar prea mult pentru ca…