envi

Cateodata ma ia cu spasme, cu accese de furie vis-a-vis de faptul ca lumea e chiar naiva. Nu proasta, naiva. Batai cu pumnii in piept, urlete si schimonoseli ale unor minti plasate prost in peisajul problemei si care, din pacate, se cred mai presus decat subiectul si deci opinia lor e ca o cascada de lapte si miere pentru o gloata de milioane de suflete cretine.

E mardeala mare in Chisinau. Nu am stiut daca sa pun ghilimele sau nu. Ultima data cand m-am uitat eu la stiri despre chestia asta, era inca la nivelul la care nu e nevoie de virgule intoarse. De atunci insa nici nu m-am mai uitat. Poate doar la un clip, poate doua pe vreun site de stiri. Am urmarit mai degraba miscarea de pe net…

Pe mine ma apuca disperarea, zau. In ’89 eu aveam fix trei ani. De cand am avut destul par la putulica incat sa inteleg cate ceva din lumea inconjuratoare, am citit multe despre ce-a fost atunci. Si acum intreb, cu mintea mea de 22 de ani: oare atat de idioata e lumea incat sa creada in reusita acestui, de altfel, protest intemeiat? Vad omuleti cu patru, cinci, chiar zece ani mai in varsta decat mine, teoretic mai intelepti, mai cititi, mai patiti poate si care se complac in a se zbate pentru o cauza care, in esenta, e pierduta inca din start. Sa vedem…

Moldova e a mai saraca patrie din toata Europa. Moldova, decat cultural poate, nu are nimic de oferit nimanui. Subliniem nimanui. Cum si ce daca? Pai asa functioneaza lumea in 2009. Repet, in 2009, in ’89 mai contau si alti factori gen ceea ce avea sa se intample in Vest cu cele doua Nemtii, spargerea Rusiei si, iarasi in viitor, spargerea in ‘jdemii a Iugoslaviei. Din fericire pentru noi, am incaput pe lista cuiburilor rosii care trebuiau desfiintate, rezultand astfel o maxima sustinere a strainaturilor care invart lumea ca pe o minge de baschet pe aratator. Sa fim intelesi, nimeni si nicaieri nu are nicio sansa sa rastoarne ceva de magnitutinea unui regim/conducere fara minimul efect catalizator a unora sau catorva mari ciumegi de pe glob. PUNCT! Altceva nu conteaza. Tu, de unul singur, nu ai nicio sansa.

Demonstram? Un singur fapt: este sau nu adevarat ca toata Europa de Vest si chiar si Statele explica, prin note in scris, ca ar fi mai bine sa aleaga partea calma si non-violenta de abordare a problemei, ca toate manifestarile sunt, de fapt, ideile si concretizarile unor actiuni gandite de huligani, toate deloc apreciate de lumea civilizata din care Moldova, prin aceste proteste, isi doreste sa faca parte. Cu alte cuvinte, degeaba va dati la gioale, ne cam doare in paişpe de tehnica asta. Si acum, sa intregim tabloul: s-a daramat, pe undeva prin lumea asta, vreun regim din asta blamat de populatie fara macar niste pumni in gura, niste mobila arsa si asa mai departe?

Mai departe…

Sa zicem ca ar incepe lumea sa se bage in seama, sa fie pro-Moldova. Pai mai e vreo incertitudine ca Moldova e altceva decat un biet judet al Rusiei? Cine se mai pune cu Mama Rusia in zilele noastre? Pai baietii nici macar n-or sa-si deranjeze soldateii de la masturbarea lor de zi cu zi pentru asta. Inchid robinetul si gata. Sa-i vezi pe toti cum reiau discursul cu huooo, huliganii din Moldova si primitivii din dreapta Prutului sa fie diplomati, nu cu bata. Si iarasi, back to square one!

Inca si mai departe…

S-au trezit moldovenii asupriti de comunisti?! Imi vine sa rad… Nu cumva v-ati trezit cam tarziu, fratie? A fost un tren urias care merita sa fie prins in preajma anului 1990, atunci cand toata Europa facea pipi pe steaguri rosii, impusca dictatori, taia tari in alte trei-patru mai mici si asa mai departe. Voi unde erati atunci? OK, poate ma insel eu, poate nu se putea atunci, fie… Dar acum opt ani? Cum ce-a fost atunci? Pai nu atunci ati votat prima data cu ei? Nu VOI i-ati votat TOT pe EI? Voi, cu mana voastra. Atunci era bine?

Epilog:

Prin ’99 am fost in Moldova, la un scurt concurs de poezie. Prima si singura data, de altfel. Tara era in paragina. Lumea intr-adevar, destul de primitoare si mandra sa primeasca o mana de romani ca pe intr-adevari niste frati. Mai departe insa, cum ieseai pe strada, te loveai de vorbitori convinsi de rusa, omuleti care te priveau ca pe un rasfatat al soartei care nu merita privirea ochilor sai greu incercati. N-are sens sa enumar unele chestii incredibile pe care le-am putut observa/simti in Chisinau. Ceea ce se petrece in zilele astea e, oarecum, de laudat. Nu-i condamn, ii inteleg. Le inteleg frustrarea, disperarea si, desi cam tarziu, luarea la cunostinta a faptului ca a te naste in Moldova de azi, condusa de cei de azi, e ca si cum ai pleca in viata de la borna -400, deloc de la zero.

Altfel insa, ne imbatam cu apa rece. Sortii de izbanda se confunda cu zero mai bine decat eradicarea a cancerului de pe planeta. Timing-ul e cat se poate de prost. Mai mult decat nitica sustinere morala si plecaciune pentru o mana de tinerei care au inteles ca nu se mai poate si au luat vreo doua-trei zile de atitudine nu poate fi vorba. Din pacate, curand se va stinge toata smecheria si, mai grav de atat, mi-e si greu sa cred ca peste un an, de 7-8 si cat o mai fi aprilie, se va mai mentiona ceva despre asta. OK, poate peste un an da, dar peste cinci?