envi

Desteapta-te, romane, din somnul cel de moarte[...]

Haidi baaa, ce dracu…

Eu, patriot nevoie mare, de la tara-mi de rigoare mai am canci asteptari. La varsta-mi frageda si aflat la abia inceputul unei vieti pe care sincer mi-o doresc tumultoasa-n toate cele, nu mai am sperante senzationale de la tara mea unde imi pare ca nici raul si nici ramul nu mai tin cu noi. Tara ca si stat, ca si un tot unitar. Adica, strict si la obiect, nu ma mai astept la infrastructura in regula, servicii decente si normalitate generala. Am spus-o in suficiente articole precedente, m-am obisnuit pana si cu faptul ca normalitatea in sine ne mira, in sensul ca nu ma mai surprinde cand cineva ramane perplex cand e tratat decent pe undeva printr-o institutie, firma privata sau pur si simplu pe strada, de un concetatean. Romania e, de foarte mult timp, tara in care normalitatea e atat de rara, incat desfasurarea ei mira pana la paroxism. In fine, pe oricine cu cap pe umeri si cu striatii pe creier macat cat alea de pe prezervativ caci, si aici sunt suta la suta sigur, sunt destui pentru care situatia actuala e exceptionala sau, mai rau de atat, nici nu si-o dau seama. De ea, de situatie, de tara…

Insa, mai am niste asteptari din alta parte. Ma veti crede nebun, sunt sigur de asta, dar ma voi risca sa recunosc public ca, desi ma cred in deplinatatea facultatilor mintale si conectat bine de tot si la o viteza de fibra optica cu care sa percep lucrurile din jurul meu, inca mai am asteptari de la omuletii care traiesc aici.

Dezamagiti?! Mirati?! Amuzati?! Sa va dau si singurul motiv pentru care mai am asteptari: sunt sigur ca, intr-un final apoteotic si aproximativ ipotetic, dar nu inca suficient intr-atat incat sa-mi diminueze sperantele pana la zero, toate generatiile de dobitoci vor sfarsi. Una cate una, incet dar sigur, vor cadea precum mustele plesnite cu paletele acelea de le-avea bunica pe vremurile in care Raid-ul, pentru noi, reprezenta doar un cuvant din dictionar, anume asta.

Atentie, n-am spus nicaieri ca in timpul vietii mele astept sa se intample asta. Spun insa ca, peste multi ani, vor disparea cu totii intr-o groapa comuna precum alea de pe vremea holocaustului(sa fiti sanatosi, eu nu scriu porcaria aia cu litera mare) si urmasii mei, pui de lei, tigri si cimpanzei, vor avea parte de normalitatea pe care acum o tanjim ca pe-o hartie igienica de rezerva in momente de cumpana toaletistica.

Probabil, insa, ca sunt ultimul nebun al patriei. Al patriei sonat…