envi

Noptile sunt prielnice pentru discutii de mare angajament in urma carora, aproape exclusiv, ramai cu idei si concluzii foarte bine conturate desi, teoretic, e perioada in care creierul ar trebui sa fie parcat in repaos.

Bun, acum ca am eliminat din schema paragraful filosofic, o chestiune care ma va caracteriza de acum incolo, macar pentr-o perioada, sa trecem la subiect…

Asadar, discutie de mare angajament azi noapte. Messenger, timp si o domnisoara foarte pasionata de o chestiune pe care si eu o impartasesc cu patima, patos si puternica convingere: desenele animate. Daca veti face media aritmetica a varstelor noastre, veti avea de-a face c-un rezultat care sugereaza mai degraba perioade in care multi sunt deja casatoriti si c-un borac in pantec, daca nu deja plangand dupa tura a doua de tata mamara. Dar vorba aia, cliseele exista pentru ca exista: cu totii suntem, de fapt, niste copii…

Prin liceu parca, la o ora oarecare din orar, ne angrenasem intr-o discutie asemanatoare, anume despre metamorfoza uriasa suferita de desenele animate in ultimul deceniu si, nitel mai in ansamblu, de prin ’70 incoace. Faptul ca eroii parintilor nostri sunt personaje din carti, ai fratilor mai mari sunt cei din desenele animate mai vechi sau din filmele pentru copii din perioada ceausista si asa mai departe. Industria progresa si fiecare generatie cu eroii ei. Un exercitiu simplu: asa e ca vi se par relativ stupide si desenele generatiei de dinaintea voastra dar si cele care ruleaza pentru cei mici de acum? Ca nu concepeti cum cei de-acum pot inghite porcariile actuale pe cand tezaurul celor de inainte pare unul saracacios si naiv…

In orice caz, ca e din ’70 sau din ’09, ca e animatie clasica sau tridimensionala, ca e HD sau pe pelicula de cinema, desenele animate sunt acolo, exista si nu degeaba. Mi-e insa nitica mila de faptul ca nu mai sunt pretuite asa cum erau candva. Ana imi povestea de faptul ca pe etichetele unor prosoape cu Scooby-Doo, vandute intr-un oarecare giga-market, gasea denumirea de “prosop Disney”. Niciodata!!! Asa ceva nu exista. E un sacrilegiu. Da, Disney au valoarea lor inestimabila si nimeni niciodata nu le va diminua efortul si meritul, insa una e una si alta e alta. “Oameni fara copilarie; incultura in materie de desene animate” spuse distinsa interlocutoare, iar eu as adauga lipsa de respect.

Exagerez? De ce? Problema e foarte simpla: nu doar ca o data cu dublarea postului Cartoon Network s-a dus dracului o mare, chiar uriasa valoare a acelor desene animate prin anularea placerii fonice, placerii de a savura vocile si jocurile de cuvinte ale unor personaje altfel imposibil de dublat in orice limba a planetei, nu e nevoie sa ne mai batem si mai si joc, as zice eu. Tot aveti impresia ca exagerez? Sa abordam altfel problema atunci: la cantitatea uriasa de informatie la care este supus un copil in ziua de azi, chestiune pe care eu o consider foarte periculoasa, desenul animat si-a pierdut orice valoare si nimeni nu da nitel din coate sa-l readuca pe piedestalul pe care il merita. Pentru ca desenul animat e un imperativ in copilaria individului…

In incheiere, tot via Ana, un mic suvenir al vremurilor de candva… Va mai aduceti aminte?