envi

Vreau, inainte de articolul propriu-zis, sa fac o introducere de tip disclaimer, intrucat subiectul e unul sensibil si desi nu posed un public gigant, nu vreau sa generez chestiuni incomode, nedorite si asa mai departe. Nu-mi propun una articol de timp “invatamant de capatai”, pur si simplu constat, relatez, reiau si explic niste fapte, adaugand o foarte mica si cu grija formulata opinie personala.

Intotdeauna am fost de parere ca rasismul poate fi cu greu predat de cineva care nu a suferit vreodata, vadit, de actiuni rasiste asupra propriei persoane sau a familiei sale. Cu alte cuvinte, consider de-a dreptul tampit un om care care sa-ti spuna ce si cum e rasismul, dar care habar nu are nici macar cum el insusi ar reactiona daca s-ar afla intr-un tramvai plin de omuleti de cu totul alta culoare decat a sa, nemaivorbind de a fi pus in situatii concrete, fie indirecte – a vedea un act de rasism in plina desfasurare la cativa metri de el – sau directe. Din acest punct de vedere, spun doar ca nu am incercat decat prima varianta, oarecum, cand am fost in mijlocul a mai multor persoane, majoritatea de cu totul alta culoare la piele decat a mea. Mai tarziu despre reactia personala…

S-ar parea ca, desi suntem intr-o era in care civilizatia e pusa pe-un piedestal suprem si in care tot ea e cea ce ni se zvarle tuflit in fata cand vreo neregula de orice fel se desfasoara – pateticul discurs “suntem oameni ba, suntem in 2009, n-avem pic de decenta si civilizatie in vene” – rasismul, o clara forma de primitivitate umana, e la fel de puternic printre noi. Singurul lucru pe care l-au facut organizatiile anti-rasism cu ale lor campanii colorate a fost doar sa estompeze nitel ostentativitatea cu care s-ar fi desfasurat unii dintre noi daca societatea n-ar fi blamat atat de tare acest act. Concret, de n-ar fi fost atata mediatizare care sa scandalizeze suficienta lume cu cap pe umeri, unii si-ar fi aratat caracteristicile de rasist cu mai mult tupeu.

Imi este foarte greu sa cred ca rasismul e atat de putin raspandit precum ne fac unii sa credem. Discutam cu cineva si-mi spunea clar, nu-si arata ura fata de culoarea pielii sau unele orientari religioase pentru ca ar sti ca ar fi aratat cu degetul, blamat si exclus din multe grupuri din care face parte. Ar suferi, punct! Altfel, convingerile sale sunt clare: “nu e loc decat pentru cei ca mine“! Si intrucat nu vreau sa se inteleaga ceva gresit, nu vi-l imaginati pe acest om cu insemne si tatuaje pe corp si care, o noapte pe saptamana, se intalneste cu un grup ocult in vreo ruina de la marginea orasului unde practica cine stie ce ritualuri. Nu, pur si simplu are o alta mentalitate, o alta gandire si o alta convingere, nimic fizic, nimic concret decat in unele vorbe fata de oameni in care are incredere.

Bun, avand acest exemplu, ce ma face sa cred ca nu exista multi, infinit mai multi altii in mediul inconjurator? De unde nu stiu ca din toti oamenii care-i vad pe strada si pe care nu i-as eticheta ca niciodata fiind rasisti, de fapt jumatate din ei sunt aidoma celui descris mai sus? Ba mai mult, de unde nu stiu ca altii sunt pana si mai perversi si ipocriti de atat, blamand in acelasi timp rasistii si toata schema rasismului, insa care se stiu in sinea lor suficient de rasisti incat sa fie etichetati clar in acest fel?!

Uitandu-ma la cateva documentare in seara asta, am realizat un fapt atat de simplu si totusi relativ scandalos: e un privilegiu sa fii alb, caucazian! De ce? E rasa suprema prezenta pe glob! Suntem multi, automat e cel mai simplu sa gasesti oameni asemenea tie, clar ca sansele de a fi agreat sunt mai mari. Cele mai mari! Fac o mica paranteza: exista si posibilitatea de a fi caucazian dar evreu, ceea ce ti-ar atrage si alte probleme, insa nu vreau sa discut despre asa ceva. Am o parere destul de agresiva apropo de antisemitism, holocaust si alte alea, nu vreau sa intru in sfera aia, deocamdata…

Spuneam, e un adevarat dar sa fii alb in zilele noastre. Ma uitam la niste chestiuni despre neonazistii polonezi si, intr-un moment de oarecare slabiciune as spune eu, am exclamat in gand un fel de “Multumescu-Ti Doamne ca m-ai nascut alb!” Chestia asta e grava, dar sa lasam la o parte ceea la ce ne pricepem cel mai bine, anume sa ne cacam pe noi aiurea-n tramvai: nu fiti ipocriti si recunoasteti ca asa e! Cine spune altfel, il voi cataloga drept neinformat. Cine spune altfel chiar si dupa ce-i voi arata ce am vazut si citit, inseamna ca e un dobitoc! Simplu…

Problema e grava si, din pacate, ca o opinie personala, nu vad vreun sfarsit candva in viitorul apropiat. Oameni care se denumesc “Divizia 88″ si asta pentru ca H e a opta litera din alfabet, 88 insemnand HH, HH insemnand la randu-i Heil Hitler… Oameni care tin la loc de cinste insemne ale SS-ului nazist, linguri cu insemne naziste gasite pe campurile fostelor lagare de concentrare si bibelouri in forma svasticii puse in locuri unde ai vedea, in poate urmatoarele 9 case – sa fie 10 – fie bibelouri, fie seturi de portelanuri sau mai stiu eu ce. Sigur, aici avem de-a face si cu nitel antisemitism, insa in esenta e nazism, nazism in care unul din factorii importanti era ura fata de alte rase. Oameni care vor teroriza, rupe in bataie sau chiar omori pe cineva care nu e de aceeasi culoare la piele cu a lor sau de alta religie. E chiar atat de simplu pentru acest gen de oameni. Polonezii, ucrainenii, sarbii si rusii ne pot preda lectii de asa ceva, dar nu sunt singurii. Sunt singurii care sunt si mandri de asta, printre altii. Desigur, nu toti. Nu generalizam…

Ceea ce vreau sa spun de fapt este ca rasismul nu mai e de foarte mult timp o problema ci o parte componenta a planetei. Dupa cum spuneam mai sus, tot ce vor face toate campaniile astea si toate emisiunile si toate fluturasele colorate e sa-i puna putin in lesa pe cei care nu au sange sa mearga chiar pana la extrem. Si, din fericire, din astia sunt compuse masele. Imaginati-va ce-ar fi si fara aceasta mini-estompare a unor gesturi ce-ar putea iesi din mintile si corpurile tuturor celor cu suficiente convingeri rasiste…

In concluzie, fiti siguri ca printre noi zac de N ori mai multi rasisti, dar ca societatea, din fericire, a evoluat – putin insa – suficient cat sa fie un rasism de catifea. In gandire, in spatii inchise, intre oameni de incredere si asa mai departe. E un privilegiu sa fii alb, sa fii crestin si asta e o realitate a cotidianului. Nu rasismul in sine e o problema ci magnititudinea la care s-a ajuns. As spune ca totul se datoreaza faptului ca individul din 2009 este bombardat cu prea multa informatie, el fizic si mental nefiind capabil s-o filtreze, sorteze si deci asimileze ceea ce are nevoie. (E un subiect la care voi mai reveni, acesta cu fluxul urias de informatie din zilele noastre).

Iar ca sa raspund apropo de ceea ce spuneam mai sus, eu intr-o incapere, alaturi de niste oameni, iar culoarea predominanta de acolo sa nu fie a mea: am sa fiu sincer, primul impuls a fost sa am grija la buzunare, desi nu erau tigani. Apoi am simtit acea senzatie care imi indrepta privirea catre ei pentru a-i putea observa mai bine; erau diferiti; nu neaparat un instinct rasist, ci pur si simplu ca vedeam altceva decat in viata mea de zi cu zi, insa sunt sigur ca invers m-as fi simtit ofensat. Habar nu am daca asta ma face rasist, cert e ca per total mi-am dat seama, intr-un final, ca sunt oameni exact ca si mine, poate nici macar cu alta culoare a pielii…