envi

Da-i romanului blog ca-ti f*te el conceptu’!

Acum ce sa zic, ferice de cei care abia acum descopera bloggerul roman de rand cu aspiratii dintre cele mai marete, dar cu nexam tact, rabdare, sens al valorii si, in ultima instanta, inteligenta chiar. Eu ii gasesc aproape zilnic si, culmea chiar, pe unii chiar ii urmaresc tot zilnic din pura curiozitate de a vedea ce le mai coace scafarlia. Uneori e amuzant, alteori e enervant de aberant insa per total este ingrozitor.

Baieteii fac bloage sa faca bani sau sa-si promoveze tot felul de proiecte din care fac bani, gen programare, web-design si alte rahaturi, ca si asa e plina tara de din astia, pe langa manechine, badigarji si 4×4 de lux. Acum sa ma apuc sa explic de ce n-or sa faca niciodata bani, as pica in una din doua rele: ori repet ceea ce au spus altii de vreun infinit jumate’ de ori mai avizati decat mine, ori probabil ca nici nu ma pricep intr-atat incat sa-mi ofer viziunea asupra acestui subiect. Cert e ca am invatat una si buna din ce-am citit pana acum prin blogosfera: nu exista seo-spammer din asta care sa fi facut bani suficienti prin tehnicile astea ieftine si mizere. Ca in fiecare zi apare cate unul si ca cei deja existenti inca turba sa prospere, pentru mine desfasurarea acestor fapte e un mister. Probabil ca egocentrismul si mandria unora sunt satisfacute de falsele, ca si relevanta, cifre rezultate din metodele lor si coroborate cu trei bancnote de 10 lei la doua luni de zile rezulta motive suficiente pentru a se autoeticheta blogger profesionist. Fie…

Insa exista un personaj de care eu personal nu am sa comentez niciodata decat poate alimentat de o replica precedenta a unui interlocutor: blogatu. Blogatu e blogatu si el va ramane blogatu, chit ca se inscrie perfect in descrierea de mai sus. El insa are niste caracteristici speciale. Omuletul e cel care a dus la rang de arta seo-spamul si cu ajutorul caruia, practic, traieste. Blogatu nu va putea niciodata produce vizitatorii pe care-i are acum apucandu-se sa scrie texte normale, decente si care se inscriu in regulile nescrise ale bloggingului politicos. Sigur ca asta nu de laudat, insa din ce stiu eu, el a fost primul care a adoptat chestia asta si a mers cu ea pana la paroxism si pana astazi si va merge cu ea pana cand bloggingul se va estompa. Problema e ca blogatu stie perfect ca face asta insa e de laudat faptul ca, desi au existat ‘jdemii de critici si un miliard de oameni care l-au injurat, au facut misto de el si l-au sicanat, omul n-a clintit niciodata de la aceasta meteahna. Si astazi blogatu prospera, linistit si nederanjat, folosind exact aceleasi metode si nu l-am auzit vreodata razboindu-se cu cineva sau sarind sa se apere tot cu mardeala virtuala catre ai sai contestatari.

Blogatu e si amuzant si chiar penibil uneori, dar repet, e de laudat faptul ca e absolut constient de valoarea lui, o recunoaste si merge mai departe cu ea, atat cat e si atat cat poate. Inca o data, nu elogiez un om care triseaza si care pacaleste motoarele de cautare si astfel utilizatorii, obtinand cifre reale insa irelevante, dar nu trebuie totusi nici minimalizat caci blogatu sta in banca lui. Oricine ar incerca sa faca la fel nu va reusi. Omul si-a creat un brand, asa cum e el stangaci si poate neinspirat si cu siguranta posesor de cifre false si defileaza cu el prin blogosfera nederanjand mare lucru.

Sa fim totusi sinceri si seriosi: daca un nene se va apuca, printre altele, sa vaneze si sa critice spamul puternic executat de site-uri cu pretentii, automat va fi catalogat drept xerox de zoso; daca altul, pe tuitar, va impinge porn si porcarii, nu va fi decat un alt arhi; cine se va apuca sa construiasca un blog de tip podcast, plin de filmulete alese si filtrate de pe diverse site-uri, n-ar putea decat sa fie un mini-fulgerica; personal, orice alt blog de monden mi se pare un site creat pentru a reedita succesul monden.info, implicit si banii; exista o gramada de saracuti care cred ca, procedand aidoma, vor putea detrona pitzipoanca. Cam asta e si cu blogatu…

Problema e ca blogatu are un minim-minimorum de succes pe-un fundament reprezentat de o tehnica si o metoda de blogging foarte simpla, chestiune care atrage in fiecare zi cate-un pustan sa procedeze la fel. Ca nici unuia nu ii iese si ca toti devin ca un fel de paduchi pe-o chelie destul de ordonata ce e blogosfera romaneasca, e un fapt de care nu se poate scapa ca deh, internetul a patruns si in case unde poate ca trebuia examen inainte de instalare…

Gataaaaaa…

A venit 19 iulie, zi sinonima cu plecarea mea inspre Europa cu punct terminus Franta si inca vreo zece tari si vreo cinci capitale. Plecam si lasam blogul pe mana nimanui, pe mana oricui vrea sa ademeneasca cei cincizeci de oameni care trec pe zi pe aici. Luati de secati fantanile, parjoliti ogoarele si furati unicii, e liber!

Incerc sa pregatesc si vreo doua articole care sa intre automat pe blog. E o chestie pe care n-am incercat-o niciodata asa ca, avand in vedere ca e o noua dezvirginare a unei optiuni, sa speram ca o sa mearga si ca o sa ramana ceva de citit si pe cand plec. Nu stiu exact cine le va citi, tinand cont de faptul ca metodele de promovare depind o mie la suta de prezenta mea, dar nici nu-s omu’ sa scrie pentru cifre.

Haida, e 2:12, inca mai am de pus ceva in bagaj si de scris automatele, deci incheiem! Absent motivat deci si de pe blog si de pe twitter si de pe messenger si de peste tot. Poate, poate mai tuituim pe ici pe colo din strainataturi sau busim cate-un post cu cate ceva, insa nu garantez. Ne revedem/recitim/reauzim incepand cu 1 august. Sayonara, muchachos!

Nu stiu daca ati mai vazut chestia asta, poate ca da sau poate ca nu, dar eu tin musai s-o pun aici, chit ca in ultima perioada mi-am promis ca nu mai inund blogul cu embed-uri.

In prima instanta n-am stiut ce sa cred… Daca sa ma consider mandru si in acelasi timp recunoscator ca sunt contemporan cu asemenea minunatii tehnologice – minunatie e un substantiv care chiar diminueaza magnitudinea a ceea ce veti vedea, dar e si tarziu si sunt inca knock-out dupa ce am vazut cele doua filmulete – sau sa ma oarecum ingrijorez ca aparitia unei chestiuni de genul asta va diminua pana spre 0 concret interactiunea umana care si asa sufera drastic in ultimii ani o data cu dezvoltarea internetului si a utilitatilor sale si a expansiunii lui pana si in cele mai nebanuite colturi si cotloane ale planetei sau chiar, in ultima instanta, sa nu-mi mai controlez glandele salivare si sa le las sa baleasca in fata unei treburi din astea pana cand oi apuca ziua cand sa si pun mana pe asa ceva…

Luati de priviti viitorul propus de x-box, ceva ce, personal, consider a fi FA-BU-LOS si, asa cum o spune si naratorul din unul din filmulete, “ceva ce pana nici literatura si scenaristica SF n-au banuit”…

… cocalarii si fatele astea de care te impiedici pe strada de aproape nu mai ai loc de ei inainte de, zic eu, 2000?!

Bai frate, am o varsta, X. Eh, varsta asta a mea imi permite sa-mi aduc aminte niste chestii, niste treburi si niste miscari dinainte de anul 2000 si din preajma lui, mai ales. Acum ori eram eu infundat in oraselul de provincia provinciei unde am locuit pana s-ajung la liceu si inca mai locuiesc din cand in cand si suficient, ori pur si simplu nu ma insel cand spun ca fenomenul inca nu era in floarea florilor de mai primavaratic in care e acum. Tind sa nu prea inclin spre prima varianta intrucat respectivul trend e in floare si inca puternic si potent si in oraselul respectiv, in prezent. Masinute, motorase, scuterele, fustituce si bluzicele de prost gust, machiajel masurabil in metri cubi, ciumegareala de carton si mult rahat ingurgitat bucal. Mult, taica, M-U-L-T!

Bun si ramane intrebarea: unde erati ba fratele meu?! Unde erati inainte de ’89?! Eh, va dati seama ca e o retorica epica. Tot aici erau, tot pe taram neaos, tot romaneasca e marca asta a expunerii vadite, a fatarniciei ieftine si a crasei lipse de simt al bunului gust sau macar al calitatii, daca tot vrei sa te vada tot mediul inconjurator. Stiu ca multe din caracteristicile unui ingrijorator de insemnat procent dintre romanii de rand, recte prostia, trasul tepei, marlania, incompetenta si altele de genul nu s-au nascut aici. Asta e clar si nu are sens sa discutam, dar cocalareala si pitipongaiala e de-aici, tati!

Aici intra Louis Vuitton, marca de notorietate si de-un lux si de-un rafinament concret si devine simbol al trantitelor de bulevard si pasaricilor expuse pe hartia cea de-a purerea reciclata de ziar. Aici iti vine Bugatti, Maybach si Ferrari sa-si vanda marfa si aici le vand si cel mai bine ca doar sunt destui rasuflati cu creier pista de patinaj viteza care aspira la carnita descrisa mai sus si care aproape ca manjesc cu noroi marca respectiva. Aici ti-e jena sa te afisezi in Dolce&Gabbana, Armani sau alti dizainari d-astia de renume planetar pen’ca tot blegul care a invatat sa mearga pe strada si sa isi tina gatu’ drept cat la randu-i sa sustina o tona de aur de prost gust isi muleaza un tricouas, un sacouas, un pantalonas sau un pantofior din ala de-ti vine sa te impusti cu toporul in scafarlie cand vezi cum se petrec devalorizari de marci dragute.

Sa nu mai povestim de cluburi, sa nu mai povestim de hypermarketuri, sa nu mai povestim de mijloacele de transport, sa nu mai povestim de trotuarul pe care mergem in fiecare zi si nici de ce vedem la televizor ca iarasi ne intindem. A murit nea’ raposatu’ si s-au deschis granitele. Efectele? Se vad pe strada, pe net, peste tot. Toti astia erau dintotdeauna aici, sunt ai nostri, romani de radacina si de-a pururea unici si, pe masura ce trec anii, cotropitori ai tuturor coltisoarelor de natie, chiar si acolo unde inca mai troneaza decenta. Incheiem cu asta, ca sa vedeti ca n-a fost asa dintotdeauna, dar cred va fi asa de-acum incolo, intotdeauna… Spuneam si in alte articole, e bine c-am scapat de comunism, dar nu-i bine de tot!

1. Bai, citeam stirea asta de dimineata si nu-mi venea sa cred:

Simona Halep şi-a făcut operaţia de micşorare a bustului. Românca în vârstă de 17 ani a recurs la operaţie din cauză că bustul impresionant, mărimea 34DD, îi dădea dureri de spate.

Bineinteles ca baietii au inceput cu “Mare pacat!” sau “De ce ai face asa ceva?!” Pai simplu, unora le chiar pasa de viata sportiva si nu de sula si doua coaiele unuia sau altuia care ar baga-o intr-o revista si ar plimba-o intr-o tinichea pe patru roti. Pe bune, mai stiti omuleti care sa faca asemenea sacrificii in favoarea potentialei performante sportive?! Si pentru cine, pentru o Romanie care numa’ nu-si freaca in cur sportivii si o media sportiva care, si vorbesc aici de site-ul GSP – chiar sa incercati – daca introduci cuvantul Simona in formularul de cautare, primul si singurul rezultat propus de site – repet, site sportiv – e Simona Patruleasa…

Toata stima pentru domnisoara, urari de succes si toate cele! Ma bucur sa vad ca unele do’nsoare nu se injosesc pentru orice rahat. Cum era titlul acela de telenovela, “Fara sani nu exista paradis!” Dumnezeule mare…

2. Si un video care mi s-a parut excelent!!! Reclama la apa minerala! Imi trec prin minte toate porcariile cu orase care se inverzesc, productii autohtone…

Sa va zic o poveste. Scurta…

Am un prieten francez foarte bun. Il cunosc de aproape zece ani. Un baiat cu un an si un pic mai mare decat mine care vine o data la un an si ceva la mine si viceversa.

Zilele trecute primesc un mail. “Iti scriu doar ca sa stii, nefiind cazul sa-ti faci griji, dar taica-miu e internat in spital de azi noapte cu dureri abdominale groaznice. O sa te tin la curent imediat ce stiu mai multe.” Desigur, raspund, imi exprim ingrijorarea si ii urez numai de bine si de sanatate. Peste cateva ore imi zice, printr-un sms, ca e vorba de o peritonita mai complicata si ca intra in operatie in cateva zeci de minute. Raspund la sms in aceeasi maniera ca mai sus…

Dupa vreo inca trei-patru ore, omul imi trimite un ultim sms: “Totul e in regula, operatia a mers excelent. Stii ce e culmea? Chirurgul e roman. Un oarecare Moldovan. Un om excelent care s-a comportat superb. Misto, nu?!” Da, sigur ca e misto, dar si mai bine e ca taica-tu e bine.

Cam asta e povestea…

Imi era rusine sa intreb, dar oare i-a strecurat vreo ceva in buzunar? De ce oare kilometrica jena de a-l intreba asta? E o chestie cu care nici nu incep o conversatie cu subiect medical cu vreun concetatean de-al meu. Sigur ca ma bucura si-mi crestea nitel mandria proprietate personala s-aud ca un medic roman il scoase din incurcaturi medicale pe tatal unuia din cei mai buni prieteni ai mei, mai ales dupa strasnicul episod de acum doi ani cand, impreuna cu acelasi amic, la un semafor sub un pod in Lille, am castigat 5 euro pe-un pariu spontan ca cersetoarea care se apropie e romanca. Amicu’ pariase pe fie vreo maghrebianca neajunsa, fie vreo sarboaica. Cei mai simpli 5 euro din viata mea, castigati dupa o simpla intrebare: Merge treaba? / Nu prea sefu, n-ai o piesa, doua, ceva?! Nu, am o foaie de 5 castigata de pe urma ta si relativa mea jena…

Nu poti sa nu te bucuri cand cineva drag iti scapa de boli in general, dar si mai ales cu ajutorul unui roman, dar ma trezesc repede si ma uit aici pe meleagurile noastre. Acolo, un roman te pune pe picioare, proaspat si ca nou, in doua saptamani dupa o peritonita severa. Aici, de la un RMN, moare un copil. RMN-uri de astea se fac, probabil, cam vreun milion pe zi in lume si e de-o banalitate aproape ordinara. Romania e singura tara unde se si moare. Paranteza: sigur ca sunt locuri in lume unde se moare si din mai rau de-atat, dar vorbim de Romania ca singura pentru ca Romania e intr-o uniune, intr-o Europa si cu niste pretentii.

Nu mai stiu cine spunea, Bitza parca dar nu stiu sigur, ca la noi in spitale e mai murdar decat la unii pe strazi. Afirmativ. O stim cu totii ca unul din cele trei locuri in care nu ti-ai dori s-ajungi in Romania pentru nimic in lume, pe langa politie si orice are legatura cu actul justitiei, e spitalul. Ca sunt conditii mizere, ca personalul e foarte slab pregatit si ca cel care e relativ capabil e fie nemotivat de salar, fie motivat de sume pentru unii poate chiar inabordabile si ca, in ultima instanta, mai si mori. Da, asta e realitatea, intri cu o apendicita sau, si mai rau, intri sanatos sa te controlezi pe tine insuti si iesi mort. Nu-mi spuneti ca exagerez ca inseamna ca sunteti printre cei care ori aveti rude in sistem si intrati in fata, ori aveti cu ce umple plicuri care sa le infingeti in buzunare de halate albe patate mai degraba de sange decat de aura de vindecator, ori n-ati intrat niciodata in vreun spital. Sigur, exceptiile exista, fara doar si poate, insa raritatea lor e o realitate sumbra…

Solutii? Pai am spus-o mai sus: grija mare si cu ochii in patru sa evitati spitalul pe cat posibil! Altele nu exista sau sunt doar povesti propagandiste. Punct!

In camera se facu racoare. Atat de racoare cat se poate dupa o noua zi in care puteai sa fierbi si-un ou la soarele care-mi intra cate sase-sapte ore pe zi in orele-i cele mai puternice. Chiar, asta ar fi o idee buna: sa las un ou in camera, in bataia luminii soarelui. Bun, si totusi daca iese un pui si nu un galbenus tare?! Ce ma fac cu el, il ingras si-l vand la KFC?!

Langa mine, in dreapta si la piciorul scaunului, zace un mamut de doi jumate’ de MD. Nu, nu Mihai Diaconescu, ala sunt eu si aproape sigur sunt pe scaun. Nici o murature dulce, ca-n reclamele pre-lansare, ci un Mountain Dew. Acum o ora era rece si era cu foarte putin mai gustos decat apa chioara de la robinet, daca aia de la regia autonoma ar infinge si niste dioxid de carbon pe teava sa iasa cu acid. Acum e doar cleios… Chiar, inca o idee: cum ar fi s-avem robinete la care sa curga apa minerala?! Ca aia din munti, din judetul Harghita, una din cele mai potente zone din punct de vedere al apelor minerale din Europa. Daca nu chiar cea mai…

La televizor, MJ – si nu ma refer la Michael Jordan – moare definitiv. Gospel, o arena de un catraliard de oameni plina ochi si, pentru ca tot lipsea elementul grotesc fara de care nimic niciodata nu se va putea desfasura, sicriul cu el cu tot inauntru, probabil, in mijlocul situatiei. Cam circ! E si parerea mea.

Intr-un cuvant, feerie nocturna si-un articol intr-un stil ce candva trona pe blogul asta…