envi

E clar: cel mai bun lucru care i se poate intampla invatamantului romanesc ACUM, AZI, repede si ca un pionier pentru un set major de schimbari e admiterea la liceu prin examen si renuntarea la cea prin repartizare pe calculator.

Nu se poate, taticu’! Nu mai retin, dar parca generatia mea fu prima angrenata in admiteri d-astea, recte admisii din 2001. Daca ma insel, imi cer scuze, e o declaratie facute pe neverificate. E aiurea, e eronat, e total irelevant si consta un vadit dezavantaj fata de destui omuleti aspiranti la un locusor poate chiar meritat in liceele unde, pe langa fumatul pe terenul de sport si chiulitul suficient, se mai si invata si-o carte, doua. Nu de joc…

Citeam ca prin scolile romanesti rar mai gasesti medii sub 7. Daca treaba asta ar fi adevarata, am fi probabil o natie unde omul mediu, unul oprit oarecare pe strada, iti poate spune repede cateva notiuni de baza bazelor dintr-o materie aleasa la intamplare. Ma gandesc ca pentu un 7 cinstit, ar trebui sa reciti fara mari balbaieli niste banalitati pe care le retii pe baza de bun simt, pe baza de rusinea crasa de a nu le sti. Repet, ma refer la chestiuni de ultra baza, nu sa te intreb de pionierii barocului sau de razboiul de o suta de ani sau de capitala Madagascarului. Bun, si ma intreb, e oare asta realitatea?

Ma indoiesc!

Sincer, ma indoiesc. Ma indoiesc pentru ca realitatea imi confera conditiile de a-mi permite indoieli asupra acestui fapt. Ma indoiesc pentru ca toata schema pute de la o posta. Nu-mi trebuie sa fi trait inainte de ’90 sa stiu ca pe-atunci lumea iesea suficient de pregatita si apta din liceu si chiar dupa zece clase. Se vede de la o posta ca absolventul roman de orice e din ce in ce mai slab pregatit. C-o fi vina lui, nu stiu exact, dar tind sa zic ca in mai multe cazuri nu e vina lui, sistemul nepermitandu-i nici o formare optima dar nici nu-i starneste determinarea si motivatia de a-si cladi o dorinta de a asimila informatii.

In fiecare an, reforma invatamantului consta in distrugerea lui incet si sigur. Ca bacalaureatul, de la anul, s-ar putea modifica in acea crasa prostie de examen format din orale in timpul anului si trei probe scrise la capatul lui nu ma mira deloc. Ma gandesc chiar sa formulez grile de pariuri apropo de modificarile anuale ale examenelor si metodelor de admitere oriunde. Ca nici acum n-am reusit sa deslusesc suta la suta care-i ideea cu tezele unice, poate c-oi fi eu idiot, se prea poate, dar totusi nu am putut sa schitez o idee concreta, clara, logica si satisfacatoare asupra porcariilor alora. Ca-i banuiesc puternic pe baieti de faptul ca-si modeleaza anul scolar in functie de nevoi personale, da, asa e! Si la nevoi personale trec si ideea de fac ce vreau ca sunt cocotat in pozitie de putere si d-aia imi permit, ca un moft propriu.

Blamam comunismul si perioada-i care a cam trantit tara asta in destule moduri. E si normal. Dar exista chestiuni pozitive care, din pacate, din cauza faptului ca au eticheta de metode/sisteme din perioada comunista, nu se vor reimplementa niciodata. Sistemul de invatamant e unul din ele. Admitere la liceu, treapta in clasa a 10a, admitere peste tot la facultate, trimestre, notare obiectiva, nitica severitate in impunerea disciplinei samd. Poate c-ar prinde mai bine si nu s-ar mai tantalaiza de tot societatea…

P.S.: A ramas unu’ cu medie de peste 9 in afara liceelor la admitere. Imi pare rau, taticu’, aici nu-i de vina sistemu’ cat neghiobii de parinti. Admiterea prin calculator, desi idioata, e in functiune de vreo opt ani de zile, e o tampenie sa nu stii cum functioneaza.

Urmaresc Turul Frantei de cel putin sapte ani, cred. Sunt francofil declarat si notoriu si rareori spun pas la vreo chestie televizata ce are legatura cu Franta, mai ales daca mai e si din sport. Iulie inseamna Turul Frantei, simplu si scurt! Dupa-amiezi toride in care m-asezam intr-un unghi de vreo treizeci de grade fata de axa teveului si zaceam pe canapea toate alea patru-cinci ore de transmisie. Ma si mir cu de n-am damblagit prostata sau n-am facut hemoroizi caci sunt aproape sigur ca uneori nici la baie nu mergeam.

Teoretic, Turul Frantei nu are cum sa atraga telespectatori numerosi. Sa fim seriosi, e o transmisiune foarte lunga in care vezi 180-200 de maniaci care pedaleaza incontinuu din care foarte putini se remarca intr-o zi de etapa obisnuita. Spectacolul e aproape zero. Nu sunt suturi de la treizeci de metri, slam-dunk-uri nemaivazute, crosee de dreapta sau break-uri de peste o suta de puncte. Nu! E vorba de o gloata de nebuni care fac vreo patru mii si ceva de kilometri pe niste biciclete care nici macar alea nu impresioneaza mare lucru. Dar totusi ceva atragea…

Comentariul! Ii stiti aproape sigur, Naum si Banciu. Comentatori de vis pentru asa ceva. Priveai cate doua sute de minute incontinuu la niste biciclisti… biciclind si totusi, datorita lor, nu te puteai plictisi. Chiar si cand turul era castigat de N ori consecutiv de Lance Armstrong si deci nimic nou nu se putea intampla decat de la cel mult locul doi in jos si eventual la clasamentele pentru celelalte categorii – catarator, sprinter, tanar rutier. Si chiar si cand toti debilii erau dopati pana-n ultima celula a epidermei si, dupa retragerea americanului, castigatorul dintr-un an era detronat peste vreo opt luni si tot asteptai luna iulie, desi priveai – efectiv! – doua sute de drogati care acum se si stiau indopati, nu doar se banuiau.

Oamenii astia produceau comentarii excelente in fiecare zi cu toate ca e greu de imaginat ce poti comenta la ciclism, sport intrecut poate doar de sah si golf ca dificultate din punctul asta de vedere. O etapa din Turul Frantei transmisa pe TV era ca un ghid turistic vizual si auditiv, pe langa, desigur, mai mult decat suficientul timp acordat sportului in sine. Astazi insa, uitandu-ma la prezentarea echipelor ce vor lua startul anul asta, am ramas tablou: nici Naum si nici Banciu! Doi baieti care, desi nu erau nici penibili si nici amatori, nu se pot ridica la statura brandului deja creat…

Eu sper ca e o chestie de moment, o situatie temporara pana la prima etapa de maine. Turul Frantei era facut placut si abordabil de aproape oricine tocmai de astia doi care aproape ca s-au confundat cu prezenta sa in peisajul romanesc. Sigur, inteleg ca poate banul de la GSPTV si de la SPORTRO o fi mai gros, dar inca sper ca pasiunea sa fie catusi de putin fruntasa, macar astea trei saptamani pe an. Baietii pe care i-am auzit azi se chinuiau, incercau si in suficienta masura reuseau, dar erau ca si un Ferrari fara roti… Altfel, fara astia comentand, ma indoiesc de-un tur placut la TV si sincer, e ca o gura de aer curat intr-un TV sportiv dominat de fotbal. Romanesc…

Am mai discutat despre talentul romanului de a sodomiza orice-i intra pe mana. Am avut un articol mai demult in care incercam sa explic cat de mult isi pierd din valoare multe chestiuni care intra la noi in tara, pe mana consumatorului roman de rand si, in cel mai scurt timp, devin chestiuni de care ti-e greata la simplul auz al denumirii lor si ajungi in punctul in care iti e relativ jena sa utilizezi – in orice fel, in functie de caz – acele marci din simplul motiv ca poti fi usor etichetat ca apartenenta la, de cele mai multe ori, categoriile ingrozitoare de oameni care le folosesc.

Introducere cam lunga pentru un subiect simplu. Hmm…

Un alt domeniu in care romanul, cu fiecare zi parca, distruge si mai potent si fara pasare e propria-i limba. Limba asta romana, o insula de latinitate intr-o mare slava, asa cum ma tot freca la icre profa de romana din gimnaziu c-ar fi tarisoara asta. Limba unica, pitoreasca si in care s-au exprimat somitati ale literaturii neaose si personaje cu notorietate la nivel mondial. OK, si Hagi, fie…

N-am sa merg prea departe, am sa folosesc un singur exemplu, poate cel mai relevant, dupa parerea mea: englezirea fortata a limbii romana. Dupa cum spuneam, un singur exemplu, scurt si la obiect: nu e nevoie decat sa privim cateva ore pe-un canal unde abunda tocshoaiele si editiile speciale cat sa dai de vreun ziaristoid necioplit sau de vreun conducator-jefuitor din asta de patrie tampita si, aproape sigur, vei auzi fantasticul nou verb al limbii romane, a (se) focusa.

Bun, inca nu judecam. Cautam in DEX. Daca vei scrie a focusa, vei primi fix pagina asta. Alegi sugestia lor, focus, poate-poate vei gasi o portita de scapare pentru aia de-l folosesc, sinonim c-un bobarnac pentru tine, contestatar chibit, carcotas nesimtit. Si cauti, focus. Si primesti ceva de genul asta:

FÓCUS s.n. 1. Bacterii, localizate cel mai adesea în gură şi faringe, care răspândesc în sânge focare de infecţie. 2. Focar, la lentile şi oglinzi. [Cf. germ. Fokus, fr. focus].
Sursa: DN | Trimisă de LauraGellner, 18 Mar 2005 | Greşeală de tipar

FÓCUS s. n. 1. bacterii localizate în gură şi faringe, care răspândesc în sânge focare de infecţie. 2. focar, la lentile şi oglinzi. (< germ. Fokus, fr. focus)
Sursa: MDN | Trimisă de raduborza, 15 Sep 2007 | Greşeală de tipar