envi

Sunt microbist.

Cred ca e cel mai bun mod sa-mi descriu aceasta pasiune, fara alte infloriri, fara alte impletituri complicate de cuvinte sustrase din ungherele ascunse ale dictionarului, injectand expresii complicate, metafore si hiperbole pestrite intr-un peisaj deloc cultural. Adica sa scriu cat de microbist sunt in maniera frazei anterioare…

N-am prea scris despre fotbal aici. Imi – oarecum – cunosc publicul si mi-e greu sa cred ca in afara de conu’ Makavelis si de Tony, comentatorul meu fidel, ar mai fi cineva interesat de asta. Si asta e un articol care nu e musai despre fotbal cat despre o intunecata urmare a inventarii acestui sport: huliganismul printre fanii echipelor de fotbal. Manifestari violente ale unor suporteri care, in ciuda spuselor proprii, n-au nicio legatura cu echipa lor decat faptul ca e un motiv impins in fata pentru a impunge fata vreunuia care nu e in tabara lui. Pur neanderthalism si lipsa crunta de maniere si reflexe umane.

Discutam astazi cu un prieten despre faptul ca, intr-o prima runda a Cupei Ligii Angliei, se intalnesc West Ham United si Milwall. Doua echipe londoneze, doua dintre cele mai vechi cluburi de fotbal din lume si, mai presus decat atat, una din cele mai vechi si mai ales violente rivalitati intre suporterii unor echipe de fotbal. Ar trebui sa mentionez de-acum ca unul din filmele mele preferate e Hooligans, o productie care, culmea, ilustreaza tocmai huliganismul in fotbal prin exemplul rivalitatii dintre exact cele doua echipe. Un film extrem de apreciat la nivel global care creioneaza aproape perfect ceea ce se intampla in spatele meciului din stadion, a tribunelor din jurul sau. Grupuri de tineri si chiar si oameni de varsta medie, inversunati unii impotriva altora pe baza faptului ca intr-o parte troneaza, in principiu, iubirea fata de un club iar dincolo, fata de un altul. Sigur, cluburile sunt amandoua bazate in Londra si deci devine si mai interesant.

Asadar, meci intre cele doua, disputat chiar azi. Nu m-am uitat – inca – dupa scor, marturisesc, pentru ca am gasit o stire si mai si, aici. Un om injunghiat in preajma stadionului, probleme planuite intre suporteri, situatia a degenerat si asa mai departe. Deci huliganism. In 2009, in cea mai supravegheata tara a lumii, in tara in care politia si autoritatile au depus o munca fantastica, rezultat fiind faptul ca intre suporterii englezi de astazi si cei din anii ’60, ’70 si chiar si ’80 sunt diferente crase, nemaiexistand crimele si bataile de altadata, englezii dand astazi un exemplu de tip model tuturor tarilor din lume vis-a-vis de organizare si comportament al suporterilor la meciurile din competitiile interne.

Unde vreau sa ajung de fapt…

Chit ca e 2009 si ca politia si autoritatile dispun de o mie de metode de a combate fenomenul, el inca exista. Huliganismul in fotbal a atins apogeul prin anii intre anii ’75 si ’86 cand, in Anglia cel putin, situatia era una de nedescris. Si astazi, in tari precum Polonia, Serbia si in America de Sud, problema este grava. As indrazni sa spun ca mai repede vom eradica nuclee ale crimei organizate decat problema huliganismului de pe stadioanele de fotbal.

Desi, la prima vedere, intriga e una absolut stupida, in care avem niste oameni care se iau la bataie cu altii pe baza de diferend coloristic – da, sustin aceasta afirmatie pentru ca majoritatea bivolilor care procedeaza la asa ceva nu-si cunosc istoria clubului si in niciun caz nu cunosc fotbalul ca sport si stiinta asa cum ar trebui – aceasta problema exista, persista. Urmaream candva niste documentare a ceea ce inseamna huliganismul sarbesc sau cel argentinian si pur si simplu nu ajungi decat la concluzia ca oamenii aceia sunt, practic, nascuti pentru a se lua la bataie pentru ca, si asta sunt spusele lor, pentru ei exista doar ideea ca ala nu tine cu echipa sa, neinteresandu-l imens cine s-a transferat la clubu-i preferat, in ce an au luat ultimul campionat si asa mai departe. De altfel, avem exemplul de mai sus, cu doua echipe totusi de rang secund in istoria fotbalului englez si care, paradoxal, starnesc una din rivalitatile cele mai cunoscute si violente.

Sigur, nu ma voi apuca acum sa enumar solutii in opinia mintii mele luminate si microbiste pana-n maduva spinarii ci mai degraba incerc sa inteleg pana unde poate merge mintea unui om insetat sa-si vada oponentul la pamant pe considerente fara substanta. Din pacate, din ceea ce am citit si din documentatiile mele, majoritatea huliganilor nu sunt niste cretini neinvatati care se iau la bataie pentru ca sunt niste creiere netede. Din contra, tocmai stiinta si accesul la unele informatii, desigur, de suprafata, ii conduce la simpla gandire ca ala nu tine cu ale sale culori preferat si deci trebuie sa muste din macadam.

Tarile importante in fotbalul mondial au reusit, treptat si la capatul unor munci enorme si sacrificii incomensurabile, sa mai stapaneasca fenomenul. Oricum, e o greseala sa credem ca pana si acolo unde suporterii isi vad linistiti de meci si de echipa, huliganismul nu mai exista; el a fost pur si simplu calmat si cat de cat tinut in frau. In alte zone ale planetei, problema e la fel de grava ca si acum cativa ani si inca se mai moare sau se ramane cu sechele grave la nivel fizic pentru ca, microbist fiind, nu tii cu cine trebuie. Huliganismul e o problema sociala importanta si, mai grav, extrem de greu de eradicat.

Articol scris de o persoana de nici 23 de ani care tine sa sublinieze ca nu a trait in acea perioada decat la rangul de gaga rasfatat, nestiind practic ce insemna acest lucru, dar care a auzit destule povesti ale unor oameni adanc implicati in vremurile acelea si a citit la fel de mult despre. De aici porneste deci…

Nu, nu, nu… cred ca se face o mare greseala…

Ieri fu 23 august, ziua onomastica a molozului fostului stadion. Glumesc, bineinteles. O zi cu insemnatate bastana candva, echivalentul lui 1 decembrie din ziua de azi, adica mareata zi nationala a maretei, grandioasei si luminoasei Republici Socialiste Romania, cea cu steag cu stema in mijloc si cu cele trei frumoase simboluri ale perioadei, invatatoarea, minerul si agricultorul. Victorie!

Tot ieri am citit un articol caruia i-as atribui un mare merit, acela de-a starni o polemica pe care eu o gust oricand: era mai bine atunci sau e mai bine acum? Recomand comentariile, formeaza o culegere de opinii ale unui popor din ce in ce mai bleg, dupa parerea mea.

Insa ceea ce mi-a ramas clar si coerent intiparit in minte e ca se greseste enorm de mult intr-o privinta. Multi, precum si eu, iti vor spune ca atunci era mai bine. Ca invatamantul era in regula, ca disciplina si respectul intre oamenii de rand era la un alt nivel, ca o industrie aveam, ca exportu’ era decent, chestii din astea. Altii ti-o vor taia urgent cu traditionalul mars ca esti un bou care pe-atunci nu exista si-ti vor spune ca securitate, ca foame, ca frig si asa mai departe. Chestiunea e foarte simplu de descifrat, insa mintea increzutului nu are timp sa gandeasca in profunzime, din pacate…

Din pacate, marile succese ale patriei asteia blestemate de destin se afla, cu o incomensurabila preponderenta, pozitionate, pe axa timpului, in acea perioada. Drumul nu stiu care, canalul nu stiu care, podul de la nu stiu unde si asa mai departe. Apoi, comparand diverse de atunci cu aceleasi diverse de acum, prost si neghiob si idiot sa fii sa spui ca ele sunt acum mai bune. Sa fim seriosi, e cineva atat de bivol incat sa indrazneasca sa compare un absolvent de liceu de atunci, oarecare, cu unul de-acum? Sa fim seriosi… Sau sportivii de-atunci cu cei de-acum? Sau calitatea infrastructurii transportaliere cu cea din prezent? Pe bune, e jignitor… Faptul ca aceste chestiuni pozitive se confunda cu o perioada sinonima cu iadul pe pamant pentru locuitorul de rand al republicii, asta nu e decat o conjunctura nefericita a destinului, insa a minimaliza aceste chestiuni e o tampenie crasa.

Sigur, cunosc destule. Ca elevul era obligat sa aia si sa aia fara sa aiba drept de veto, indiferent de situatie; ca la ora nu stiu care se inchidea lumina si se incheiau cele trei ore de emisie TV; ca te spargea securitatea din simplul motiv ca avea chef; ca libertatea de exprimare nu ti-era asigurata nici macar de nevasta-ta care putea sa te si toarne daca avea ea impresia ca nu mai mirosi a Cheia ci a vreun sapun de contrabanda si deci ai prostit-o cu alta. De acord, stiu, le-am auzit povestite de oameni care au patit-o pe propria piele. Sunt lucruri reale, care exista si care fac parte din istoria acelei perioade. Avem insa puterea sa diferentiem niste lucruri care totusi sunt pozitive si fara de care, practic, noi acum nu existam? Imaginati-va perioada comunista de foc si care nici ceea ce a produs n-ar fi produs. Cine sa le faca azi?

Comunismul a fost un rau care a ucis, efectiv, oamenii unei tari aflate sub un regim aproape tiran insa in perioada in care a existat, s-a construit o tara in care acum traim si pe care o distrugem. Delimitarea pozitivului perioadei este o chestiune pe care, din nu stiu exact ce motiv, nu se vrea recunoscuta de nimeni. Si va rog, recititi primul alineat din articol inainte sa-mi spuneti ca n-am trait atunci.

Incercand o adaptare a zicalei “daca vrei sa stii ce-i sanatatea, imbolnaveste-te”, asa va pot spune si eu, daca vrei sa stii ce-i fericirea, casatoreste-te!

E o fraza dintr-un oarecare dintre zecile de spectacole ale grupului Vacanta Mare. Spectacolele alea, cu public, din turnee…

Prima data i-am descoperit cand inca eram in gimnaziu. O caseta audio BASF, pe care bineinteles ca am dublat-o imediat, imprumutata de la un prieten foarte bun dupa ce auzisem cateva pasaje in camera la el, in timp ce ne chinuiam sa reparam o minge. Ce vremuri…

Nu stiam cine sunt, aflasem doar ca-i cheama Vacanta Mare si ca-s trei. Atat. Pe vremea aia nu avem acces liber si necondintionat la internet incat sa pot sa ii caut, sa vad cine sunt, cum arata si ce vor. De ras insa radeam. Erau buni, foarte buni. Pe de-o parte umor usor, cretin, simplu de inteles, condimentat insa si cu multe momente de genialitate, subtilitate bine gandita si intepaturi bine alese. Un melanj care impaca gusturile tuturor, astfel si succesul pe care l-au avut in acele turnee. Acum, cand toate fisierele – fie ele audio sau video – sunt disponibile pe net, veti vedea ca in toate spectacolele au sala plina.

La un moment dat insa, s-au intamplat niste lucruri… A murit si Dan Sava si au debutat si in televiziune, la PROTV. Repet, avand in vedere epoca in care acestea se intamplau, a-i vedea la tv era un plus. Probabil ca si pentru ei, gandindu-ma la aspectele financiare, la expunere, castigul in notorietate samd. Insa cred ca toata lumea a observat o diferenta. Mare, uriasa… Umorul de buna calitate se cam estompa cu fiecare sezon. Acum nu stiu care sa fi fost cauza. Ori ca Dan Sava sa fi fost geniul din spatele pastilelor cu adevarat superbe ale grupului, ori ca s-a instalat cenzura peste creatiile lor, ori ca s-a strans repede o claie de bani de unde si inceata dar sigura scadere a motivatiei si interesului.

Astazi, din cate am inteles pentru ca, sincer fiind, nu ma mai uit la tv de ani de zile decat poate la vreun meci, ar mai avea activitate la Kanal D. Ii prinsesem si eu intr-o sesiune de butonat telecomanda. Tristi… Umor slab, calitate proasta, grup totalmente schimbat pana si fata de ceea ce exista la PROTV. Pe langa ce mi-a fost dat sa vad in cele 8-10 minute, episoadele din Leana si Costel de altadata, nici acelea rupand vreodata gura targului, mi se pareau aur curat.

Repet insa, avem sansa de-a trai in alta era in care, din fericire, avem la dispozitie spectacolele vechi. Acolo unde Vacanta Mare intr-adevar producea o sustinuta cantitate de calitate.

Rareori ma impresioneaza muzica romaneasca. Mai greu imi gasesc chestiuni care sa-mi placa si vorbesc aici de momentele cand imi ascult muzica singur, acasa sau in casti, pe strada. OK, dar melodia asta si chiar si videoclipul suna foarte bine si arata mai mult decat decent. Va rugam de savurati, cu varianta necenzurata aici (trebuie cont, trebuie login, descurcati-va!)

Stiti cum e la noi in tara, nu? Ei nu, ba sigur ca da. Noua ne pasa de masinute, de vilute si casute, de barcute si piscinute, de pizdute cu sau fara hainute, de hainutele noastre, de aifoanute si tot felul de -ute din astea. Probabil ca sa ne dum uta-uta, altfel nu-mi prea inchipui de ce.

Si vorba aia, facem orice sa le avem, ce pisicuta ma-sii…

Daca ne incurca o sleahta de copaci s-avem casoaie intre alte sleahte de copaci, ii taiem, n-are sens sa ne marginalizam noi confortu si besina. La celalalt capat, daca raspunsul la intrebarea Cum sa fac sa am aifon si hainute si papucei stralucitori? e sa mancam un pate pe zi, facem si asta. Adica vorba aia, un pate e 1 leu si ceva, aifoana si toalele vreo 500 si ceva, habar nu am, dar senzatia de a face senzatie in satucul tau cu textila si cu tehnoloaga e, cum zice reclama, praisles. Mai stim noi aia cu … in satul tau fruntas, nu?

Ei si daca esti ciumeg, bastan, mahar si, bineinteles, ghiolban, daca te incurca niste canotoare partaite pe lacu’ tau, ca doar bunica-tu l-a sapat si l-a umplut cu apa de ploaie din butoaiele puse pe langa casa, le INECI! Pai cum vere, cine-s vaslaitoarele alea sa-mi incurce mie salupa de 3 kile de coco, barcoiul meu de fibra carbonizata? Da-le deoparte ma, e lacu’ de langa casoaia mea, hai ia-ti vreascurile de-aici si tai-o in alta parte…

Deh, canotajul e un sport la care romanasii baga material serios la orice competitie. Practic nu exista canotaj fara Romania. Cei mai buni canotori, la masculin si la feminin, din istoria acestui sport sunt romani. Pana si asta e irelevant pentru barcistii de pe Snagov. Ca pe langa gimnastica, si aia in picaj liber si sustinut, si poate un atlet pe ici pe colo si-un practicant de scrima ratacit, de acolo vine grosul medaliilor olimpice, si asta e stiuta si de un trecator obisnuit intre macadamele patriei. Nu stiu sincer cum reusesc oamenii astia sa adune atatea medalii si inca sa mai faca performanta in conditiile date, insa ceea ce stiu sigur e ca femeile alea sunt niste eroine care efectiv isi risca viata pentru faima internationala. Atentie, internationala, pen’ca la noi in tara nu doar ca sunt niste oarecare, dar ti le mai si omoara ciumegarimea. Sincer, mai stiti acum repede, fara sa cautati, vreo alta canotoare decat madam Lipa? Altul decat Ivan? Pai n-aveti cum si nu cred ca e vina noastra cat a faptului ca nu li se pronunta numele decat de vreo 10 ori la 4 ani, cel mult.

Interesanta replica a lu’ nea antrenorul care spune Noi ce să facem? Îi înjurăm în gînd, că oricum nu ne aud din cauza huruitului motoarelor, şi tragem mai departe. Pentru România… Mhm, pentru Romania, pentru imnu’ si pentru steagu’ care urca pe prajina aia la concursuri ca aici in tara e crima. La propriu…

…e unul din cele mai bune lucruri care i s-au intamplat vreodata romanului…

Ce intelege romanul prin democratie? Simplu, intelege ca poate spune si face orice doreste, oricand doreste, aproximativ oricui doreste si nu va putea fi vreodata bruiat si faultat de cineva, in fiece fel, din simplul motiv ca Romania e acum, constitutional, o tara in care troneaza regimul democratic.

(3) România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.

Deci, cu alte cuvinte, paragraful asta ne da voie sa… orice! As indrazni chiar sa spun ca mai degraba intai ne gandim ca e democratie si putem face orice, spune orice si executa ce ne trece prin moalele capului si abia apoi ne gandim daca e vreo lege care sa ne dea la gioale asupra actiunilor sau cuvintelor noastre.

Omuletii dau drumul la gura si baga orice le trece prin cap, fie ca e calomnie, fie ca e vorba despre rastigniri la nivel social, n-are nicio importanta. In momentul in care ii vei spune Pai stai ca, uite, nu e normal sa faci asta, pentru ca… , ti-o va taia scurt: E democratie, fac ce vreau, hai mars de-aici! E o replica pe care o intalnesti in bucala oricui ii reprosezi un minim de ceva neregulamentar sau care depaseste o limita a bunului simt. E democratie, s-a murit in ’89, s-a varsat sange si deci noi avem voie sa facem orice, sa spunem orice pentru ca suntem o tara libera si ne-am castigat dreptul asta prin mardeala cu securistii care ne-mpuscau. Mhm, clar ca da, de acord, dar limita, limita avem? Ca democratia inseamna libertate, drepturi si toate cele, asta e clar si limpede si e batuta in cuie in mentalitatea umanitatii de pretutindeni. Ca noi, carpato-danubiano-ponticii suntem niste capete seci care intelegem exact ce dorim noi ca inseamna democratia, asta e alta teza…

Si uite asa democratia devine o notiune foarte prost inteleasa de romanime. Cu orice drept si libertate vine si o indatorire si exista si o limita, atat in dreapta cat si in stanga punctului de pe axa. Pentru noi insa, democratia inseamna, practic, lipsa limitelor in ceea ce putem spune si face. Ne ascundem sub perdeaua unui E democratie castigata cu sange si credem astfel ca lumea e a noastra. Si din nou incep sa ma intreb, chit ca oi starni, probabil, niste valuri: nu cumva un procent din era comunista, anume niste principii si niste legi si niste chestiuni erau tare bune in prezent? Ma intreb…

Ca romanul are cea mai tampita si mai cretina minte cand vine vorba sa-si promoveze marfa si cunostina de a o oferi si de-a crea rapoarte pret-calitate decente, asta e axioma veche de cand FSN-ul…

Te numesti, sa zicem, GSP. Esti, fara discutie, primul in topuri in presa sportiva romaneasca. Nu stiu cat de onorant titlu e asta, avand in vederea valoarea presei de profil de la noi, dar esti primul. Esti lider, vinzi mult si publicitatea la tine costa o gramada, ai audienta, esti notoriu, esti faimos. Mai departe, faci parte dintr-un trust care a executat si niste canale de sport, canale care au costat o groaza de bani, un munte de bani, mai ales pentru ca au cumparat drepturile pentru prima liga nationala de fotbal. Asta e ipoteza, asta e ce stim…

Intru pe gsp.ro, curios fiind dupa o discutie cu un amic, sa vad ce se petrecu la meciul lui Dinamo. Ii promit omului, dupa ce-l ironizez bine de tot, el fiind suporterul astora, ca ma uit la faze si voi vedea ce-a fost. Intru, ma orientez si dau de-un articol unde ar trebui sa am niste faze video. Click Play. Teapa!

Deci, cu alte cuvinte, gsp.ro imi cere acum bani – n-are importanta ca suma e mica, derizorie, e vorba de principiu – ca eu sa vad niste filmulete de 1-2-5 minute, afisate in prealabil pe TV. Bun, eu am inteles ca alea 102 milioane de euro cat au costat trei ani de prima liga, bani oferiti cand criza nu exista, nu se prea amortizeaza, mai ales in vremurile astea. Pai bun, si e vina mea ca esti tu prost? Nu doar ca oamenii continua, incapati sau stupizi fiind, sa nu faca in asa fel incat rahaturile alea de meciuri si asa mediocre si submediocre sa se vada pe tot TV-ul, producand astfel audienta, rating, rezultand deci tarife mai misto la vanzarea de publicitate, acum mai executa si prostia asta inimaginabila.

Cam vine criza si foamea e mare. Liga I nu e nici pe departe o atractie suprema avand in vedere alternativele fotbalistice de pe TV. Ziarul nu prea se mai vinde, asta e clar si limpede. Deci hai, sa ducem penibilul catre noi culmi si sa luam euro la fraieri sa revada niste rahaturi de faze pe site. Nu, sa nu revindem din drepturile meciurilor sau sa ne propagam transmisiile pe cat mai multe platforme – ca deh, e mai excitant sa vezi 10 000 de noi abonati RDS acum repede decat 100 000 de noi privitori constanti, in timp, datorita difuzarilor si platformelor si canalele celorlalte companii ca asa cum e fotbalul intern, slab si corupt, tot se mai uita lumea si la el – sa nu oferim un site de calitate ci un site de proasta cantitate, infundat de reclame obscen de multe si de enervante care sunt pe-o mult mai mare suprafata decat informatia sportiva in sine si, in ultima instanta, sa nu oferim un ziar de sport ci un tabloid pe baza de mingi si gazoane, cam ca si siteul, de altfel. Nu mai discut de modul in care arata o transmisie pe Antena1, burdusita de minispoturi de publicitate si cu banda SMS in care Georgel din Caracal-centru o iubeste fantastic pe Georgeta din Caracal-vest in timp ce le ureaza un 3-0 oltenilor si-un “hai stiinta”.

Partea proasta e ca alternativele de pe piata nu se pot ridica la nivelul brandului creat si nici la renumele editorialistilor. Altfel, probabil ca pasionatii s-ar reorienta in mase, lasand deoparte orice inseamna GSP, scazandu-le astfel traficul, tirajul si audienta si aducandu-i inapoi la nivel teluric. Deocamdata s-a ajuns la un nou nivel al jenantului. Repet, liderul presei sportive dintr-o tara de douaj’ de milioane si ceva, trustul caruia ii pasa prea mult de sport…