envi

Haideti sa facem un exercitiu de “oare ma insel cand spun ca… ?” despre fix bloggerul roman, in general, cu mentiunea ca, aidoma fiecarei reguli, exista si exceptii – destule, suficiente – de la regula:

1. In fix primul si in primul rand, doar el munceste, toata lumea o arde aiurea pe unde ar trebui sa munceasca pentru ca in niciun caz nu munceste. Iar daca-ti va povesti ca cineva munceste, fii sigur ca ala e ori vreun alt blogger, ori vreun prieten, ori vreo firma cu care a colaborat strans sau are banner acolo.
2. Tot el are impresia ca orice neregula care i se intampla are alte proprietati decat ce pateste un om oarecare in viata de zi cu zi drept pentru care executa un articol profund despre cat de eronat e tot mediul inconjurator desi aproape sigur inca vreo cateva sute de oameni au patit exact acelasi lucru in exact aceeasi zi!
3. Cliseele si banalitatile pe care le expune le invaluieste intr-o aura de intelepciune, aproape neadaugand la ele nici macar cateva cuvinte din ungherele intunecate ale dexului si o minima dar stangace tinuta eseistica pentru a conferi o vaga diferenta compunerii sale fata de masele de scrieri asemenatoare pe care le poate produce orice bleg. Bai frate, nu e ca si cum suntem veniti din Finlanda si n-am sti ca romanul fura, politicienii e corupti, strazile sunt in-gropi-ate, fufa de la magazin e nefututa si tara e plina de cocalari si pisicute in gipane care parcheaza unde vor. NU! Estem romani si, mira-te!, chiar multi din noi stiu si disting asta…
4. Bloggerul roman critica dur si comenteaza acid orice negativitate din societatea civila, dar aproape niciodata nu se implica la nivel de solutionare, cam ca parlamentarii daca o gandim bine. Atunci cand va fi sa o faca, aura de semi -erou, -zeu si -salvator al republicii e aproximativ obligatorie!
5. Pentru el, Romania e o tara de suprem rahat in care el s-a nascut dintr-o grava eroare in Matrix si pentru care el este mai mult decat foarte bun; mirarea mea e ca nu stiu nici unul care a plecat cu totul dar care ar pleca maine daca ar putea/vrea. Asta apropo de aia cu “eu as scrie si v-as intrece pentru ca pot, dar nu vreau”…
6. Ironie, narcisism, ingamfare, atotstiinta si multa dificultate in a-si recunoaste propria greseala materializata de cele mai multe ori in tacere mormantoida.

Dar la urma urmei, trebuie sa traim si noi din ceva. Daca nu din blogging profesionist, macar dintr-un blog ce sta pe post de CV. Asta e viata…