envi

Acum un an de zile, pe 8 octombrie, ma nasteam eu! Eu, envi, omul pe care-l stiti ca misuna in online, fara obiective concrete, fara un statut descifrabil si cu aspiratii mai degraba mediocre. ma rog, cel putin inca deocamdata… Incepeam cu un articol foarte neregulamentar acum, extrem de mandru de el atunci: un titlu in engleza – al unui om care acum se cat de cat mai lupta nitel cu romgleza nejustificata de prin internetosfera romaneasca! Trebuie sa recunosc, asa cum o faceam si atunci, consideram un om cu blog drept un mare frustrat, un individ fara viata sociala, un personaj fara orizonturi elastice, un suferind cronic care asterne pe hartie ceea ce nu poate sa-i spuna unui prieten pentru ca oricum nu-l are…

Am pornit blogul dupa o oaresicare deceptie personala si s-a transformat, in timp, intr-o pasiune de care cu greu m-as putea lipsi, in ciuda frecventei slabe cu care scriam la un moment dat. Recunosc ca primele bloguri le-am citit in augustul dinaintea octombrielui in care am debutat iar blogul care m-a determinat pana la capat sa incep a fost cel al Silviei careia, culmea, i-am comentat prima data epitetizand-o drept frustrata. culmea, nu?!

E incredibil insa cum ti se schimba parerea daca dai o sansa chestiunii si intri in joc. Pot doar sa spun cu tarie ca, daca ai un minim de 1% interes si pasiune apropo de acest domeniu, online-ul ti se va parea de-un antonim incredibil atunci cand il vei cunoaste in profunzime! Si nu ma intelegeti gresit, e incredibil atat intr-o parte cat si in cealalta…

Se pot invata o sumedenie de lucruri chiar si in viata asta, relativ neinspirat denumita “virtuala”, as spune eu, pentru ca are partea ai de realitati axiomatice. Sigur, viata reala e alta mancare de peste si niciodata nu am sustinut ca ar trebui uitata intr-un colt pentru ca paradisul e in fata sticlei unui monitor colorat, ea fiind de departe un mai potent invatator ale unor lucruri de capatai, dar minimalizam ceea ce putem invata si prin contactul la un alt nivel.

N-are sens sa enumar acum, cu liniuta, ceea ce am prins intr-un an de cand ma plimb pe internet cu un nume, cu o identitate, cu o parere si cu o atitudine, insa ceea ce am invatat si as indrazni sa o ridic la rang de sfat personal e ca, daca joci corect si nu incerci sa pacalesti soarta, oamenii si robotii google cu mismasuri ieftine de izlaz, online-ul este un mediu incredibil, plin de oameni fascinanti. Iarasi, repet, fascinanti atat in dreapta, cat si in stanga pe axa absciselor, sa fim intelesi. Singurul lucru pe care trebuie sa-l faci atunci cand vrei sa patrunzi pe net si vrei sa iti creezi o imagine minima e sa fii cinstit, disciplinat si umil/acid la nevoie si abia atunci poti spera ca lumea te recunoaste, primeste, asculta si mai ales respecta.

Ca si in offline, poti sa faci ce face toata lumea si sa treci prin viata un anonim cu o rutina obositoare si pe alocuri jenanta si, in concluzie, vei ramane invizibil, sau poti adopta o pozitie ferma, decenta, a ta si deci sa obtii o minima notorietate. Abia atunci vei afla ca in online exista oameni extraordinari care s-ar putea, desi nu-i cunosti personal, sa-ti ofere chestiuni ce poate nici unii prieteni cu care imparteai mingea in spatele blocului nu sunt in stare sa ti le ofere exact atunci cand ai nevoie. Toata smecheria e, asa cum am mai spus-o, sa nu incerci sa pacalesti pe nimeni pentru ca succesul pe care ti se pare ca-l acumulezi tu repede si exorbitant, e mai ieftin decat o ceapa degerata. Regulile din online, desi la inceput enervante pentru ca nu aduc ce-ti doresti iar incalcandu-le ar face-o, te pot, in timp, propulsa undeva foarte aproape de unde vrei de fapt sa fii.

Si ca un scurt bilant, la un an de la deschidere, am fix 433 de articole cu 1608 comentarii. Twitterul il folosesc cu putere de prin aprilie, acolo cifrele sunt publice, lamuriti-va voi! Insa, in general, cifrele nu ma mai pasioneaza cam de la vreo cinci-sase luni de la infiintare. Am invatat ca daca le privesti prea mult, vor scadea si mai mult; ca daca le privesti prea mult, iti iau din timpul in care poti crea, scrie… Primul blogroll in care am aparut a fost, evident, al Silviei; zelist-ul imi spune ca cel mai faimos in care sunt e al Roxanei (pe-al lui Cabral nu-l pun, acolo nu sunt in blogroll, acolo e altceva); unul in care sunt foarte mandru ca exist e al lui Makavelis, poate cel mai bun exemplu de nene care progreseaza prin scrieri originale, pentru ca va asigur ca de trisat nu triseaza si nici nu-mi aduc aminte sa-l fi vazut la evenimente mondene sau macar invitat sa fie…; ma rog, nu vreau sa discriminez pe nimeni, sunt doar cateva statistici personale care nu se vor a fi diferentieri. Ca la Oscaruri insa, nu pot decat sa multumesc celor care, de-a lungul anului, mi-au aratat toate fetele posibile si imposibile pe care le poti intalni in online-ul oamenilor. Da ba, adica si astora care sunteti niste tampiti care poluati megabit-onic blogo- si tuito- sfera.

In orice caz, nu credeam atunci ca voi ajunge precum acum. Cu speranta ca voi rescrie toate astea peste un an, ne citim in continuare! La final, traditionalul deja, Sayonara!