Bai eu recunosc: mi-e cam frica de intuneric! Stiam ca am temerea asta inca de mic fiind, dar mi-am reconfirmat-o acum cativa ani pe cand eram in Italia, intr-o scurta vacanta. Aia au un obicei de-as pune niste nu-stiu-cum-se-cheama de jaluzele de lemn care, cand se inchid, gatuie orice lumina care intra in camera. Ei si cand venea noaptea, nu puteam adormi fara veioza aprinsa la cap. Colac peste pupaza, omuletii aia aveau in camera in care m-au culcat pe mine si o colectie de papusi…
In general mi-e cam frica de intuneric, de noapte. Nu stiu de ce, habar nu am. E exclus sa ma uit la filme de groaza noaptea daca sunt singur in camera, chit ca in casa misuna lumea. Azi noapte am mers cu o prietena cu masina prin imprejurimi si am ajuns si printr-un sat adiacent. N-as putea sa povestesc aici cam cate scenarii si cati fiori produceam cand treceam pe langa o casa parasita, pe langa un satean singuratic sau chiar pe langa vreun caine pe care ni-l imaginam ca se transforma ca-n I Am Legend. Eu ma astept ca oricand sa vad doi ochi rosii, exclama colega. Eu… transpiram discret.
Mai citisem candva si articolul asta si, pe masura ce lecturam, imi imaginam scena cu mine actor principal. Poate ma veti crede fata mare sau ca impodobesc bradul cu mai mult decat poate duce, dar vreo cateva zile am urcat aste doua etaje intre parter si unde stau eu cu viteza sunetului, cel putin. Sa nu mai spun de noptile pe care le pierdeam in spatele blocului, pe banca cu toata sleahta de copilasi si in care povesteam, bineinteles, numai exorcizari, vampiri care traiesc la subsolul blocului si siluete in geamul casei nu-stiu-care si sunete nu-stiu-cum. Sa-ti tot fi dorit sa te fi teleportat pana-n casa si sa nu mai trebuiasca sa urci singur scarile blocului care ti se parea acum bantuit de dracu’ stie ce.
Si azi pastrez destule tampenii in cap care imi permit sa ma aproape pis pe mine de frica uneori. Mai sunteti de astia ca mine, carora le e frica de chestiuni precum intunericul sau care sunt mai paranoici cand raman singuri noaptea in casa sau isi imagineaza tot felul de ineptii cand urca pe treptele blocului? Mai pastrati vreo temere nocturna din copilarie? Cum v-ati simti singuri intr-o padure, de exemplu?
Etichete: frica, frica de intuneric, horror, noapte, temeri
tu vorbesti serios? :) deduc ca esti destul de fricos de intuneric…eu unul, am fost si prin padure de unul singur noaptea, si ma uit la filme horror numai noaptea, nu sunt rocker sau mai stiu eu ce, pur si simplu nu am treaba cu intunericul cu toate ca de acolo vine BAU BAUUU :))
nu, chiar nu glumesc si nici nu mi-e jena: am o oarecare suficienta problema cu intunericul, uneori :) nu e o boala, dar nu de putine ori am o problema daca, de exemplu, n-am macar lumina de afara in camera cand adorm. probabil am o imaginatie necontrolabila, nu stiu…
Eu am avut o mare frică de oameni, hoţi, d’ăştia. Am avut o grămadă de coşmaruri cu ei. Şi tot timpul când coboram scările blocului şi era mai întuneric, îmi bătea inima la disperare şi mă tot rugam să ajung repede jos.
Bine, acum am trecut peste :D.
mie mi-e frica de momentul in care se va aprinde lumina si ne vom vedea cu adevarat
din seara aia am ramas cu sechele…toti cainii pe care ii vad noaptea pe strada sunt sigura ca se vor transforma in aia din I’m Legend :)) si nu-mi pot scoate chestia asta din cap
aaa si ai uitat sa zici de casele de vampiri, de licarirea aia din padure pe care o vedeam toti si de cei doi de pe marginea drumului care sigur locuiau in casa aia de vampiri :))))))))))))))
anyway, spooky night ;)
un satuc inspamaintator… mergem si data viitoare, nu? :))
Data viitoare vizitam si casele parasite, dar mai intai bem mai mult de o bere ;))