… poate putin cam morbida pentru o seara probabil linistita de toamna, dar sa vedem.
Ce ai alege intre a te naste orb sau a orbi in timpul vietii?
Vazusem pe un site un utilizator care intrebase cum i-ai descrie culorile curcubeului unui nevazator. Si atunci ma gandeam daca e mai bine sa te nasti orb si sa nici nu stii ce-ai pierdut sau sa orbesti in timpul vietii, dar macar sa fi avut sansa sa vezi frumusetea mediului inconjurator. Asta si pentru ca putini suntem cei care apreciem cu adevarat darul vederii…
Mentiune: orice comentariu de genul “La ce tara avem, mai bine orb sau chiar mort” si sinonime dintr-astea, il sterg fara drept de veto!
Etichete: intrebare, oameni, vedere
sa ma nasc orb! decat sa vad cate lucruri frumoase sunt in jur si nu o sa le mai pot vedea vreodata… mai bine ma nasc in intuneric!
Eu aş prefera să orbesc pe timpul vieţii. Chiar dacă aş suferi enorm când nu aş mai vedea persoanele dragi mie sau cerul albastru din dimineţile de vară sau rochiile vaporoase, măcar le-aş păstra în amintire, le-aş avea mereu cu mine. Plus că dacă mi-ar descrie apoi cineva o bluză roşie ca focul aş înţelege la ce se referă, din moment ce am mai văzut aşa ceva. Dintre două rele, aleg răul cel mai mic :)
Corect, foarte morbida intrebarea. Dar, daca ar fi sa aleg (pur ipotetic, sa nu se inteleaga ca imi pun vreo dorinta), probabil ca as alege orbirea din timpul vietii. La cat de curios sunt… N-as suporta sa nu stiu chestiile astea.
Cred ca as alege sa vad la inceput si sa ma cufund in intuneric pe masura ce trece timpul, mai spre batranete.
Motivatia e simpla, daca imi permiteti sa ma explic in secvente:
as vrea sa am intiparita bine in memorie imaginea celor care m-au adus pe lume, m-au ingrijit si ma iubesc neconditionat, fie ca vad, fie ca nu
sa pot sa gust un pic din placerile vietii, macar cele din copilariei…
Mai apoi sa pot sa ma pot bucura de imaginea candoarii buzelor inaintea primului sarut, sa vad roseata din obrajii ei si ochii umeziti cand imi spune prima data acel timid “te iubesc!”…
Sa vad chipul copilului meu in timp ce creste si ajunge pe picioarele lui…
Si-apoi incet incet sa-mi inchid ochii ca sa evit mizeria cotidiana, jegul fizic si moral in care suntem fortati de circumstante sa traim. Si ma voi stinge de tot dupa ce voi auzi chicotelile nepotului meu, stiind ca ciclul vietii se reia.
pai ba frate, daca eu te rog in litere sa eviti o chestie, tu de ce o faci?! nu puteai sa te opresti la “picioarele lui…” ? de-aia n-am sters comentariul, ca e in regula pana acolo, dar a trebuit s-o umpli de sange la capat cu ceva ce am rugat pe toata lumea sa NU faca…
ma doare in cot ca n-ati vrea sa va mai functioneze ochii pen’ca nu va place voua “mizeria si jegul din jur”!!! ala il vedem cu totii, ala e o axioma a societatii, nu asta era scopul intrebarii mele, sa-mi reconfirmati ce stie oricine si ce ti-ar fi raspuns oricine, adica un cliseu…
Imi pare rau ca m-am lasat dus de val, intrasem in transa meditativa :( n-a fost intentia mea sa fac apel la un cliseu ci sa explic motivatia negativa petru care am optat pentru optiune.
Am vrut sa tratez si motivatia pozitiva si motivatia negativa pentru alegere si sincer nici nu mi-am dat seama ca fac un cliseu. Si-mi fac “mea culpa” pentru asta si promit ca nu se va mai repeta
Am voie sa imi fac transplant dupa ce orbesc pe parcursul vietii?
nu, cel mult primesti o pereche de ochelari ca ai lui Ray Charles. cel mult!!!
pai da, ca dac-ai capata si o frantura din notorietatea lui, deja s-ar schimba datele problemei :P
The simple thought makes me shiver. I’d probably toss a coin, ask somebody else to choose for me… I don’t have it in me to take such a decision.
Stiu ce inseamna ca cineva drag sa isi piarda incet-incet vederea. Sa nu mai pot sa-i trimit felicitari pentru ca oricum nu mai distinge ce scrie si nici macar imaginile… zareste doar ca prin ceata niste forme si culori. Sa imi pipaie fata pentru ca o poate “vedea” mai bine cu degetele decat cu ochii. Mi-e si frica sa intreb cum e…
Cred ca as preferea sa ma nasc oarba decit sa orbesc in tipul vietii. La cit mi-s de rea de inima cind pierd si un lucru aparent neinsemnat, sa-mi pierd vederea… Nu, nici nu vreau sa ma gindesc.
sunt la unison cu cei ce ar dori sa se nasca orbi. n-as putea suporta ideea ca deodata nu mai am acces vizual la ceea ce candva imi delecta creierul. in orice caz, iniatial ma gandisem sa pun si un sondaj, dar cred ca efectiv as fi atans un varf de sadism inept…
Pune întrebarea asta unui om care s-a născut orb.. Oare nu e mai tragic să nu fi văzut nimic, niciodată? Mi se pare cea mai grea condiție, cea mai groaznică
pai si deci preferi sa vezi toate minunatiile astea si apoi sa se faca… intuneric?! nu cred c-as putea rezista, nu mai poti numi viata asta.