Niciodata nu mi-a placut intrebarea aia clasica “Unde te vezi peste cinci ani?”. E prezenta peste tot, e un cliseu al C.V.-urilor si al interviurilor. Teoretic, ar trebui sa schiteze niste caracteristici ale individului: viziune, siguranta in forte proprii, caracteristica (foarte rara) de a sti ce vrea si, din ton probabil, hotararea cu care pleaca la drum pentru a obtine chestiunea respectiva. Practic insa, e o prostie, e cinica… Pentru ca lumea uita un lucru atunci cand ma intreaba chestia asta: “[...] Avem familii care lasa-n noi mandria/ Avem tot si peste tot suntem romani in Romania!“*
Pai tu ma intrebi pe mine unde ma vad eu peste cinci ani?! Hai sa-ti raspund de pe acum: habar nu am, pen’ca is roman in Romania si dracu’ stie ce se intampla maine si poimaine, daramite peste cinci ani. Hai sa incerc totusi sa-ti raspund, ca poate intelegi ce vreau sa-ti zic si de ce ti-e stupida intrebarea in raport cu datele problemei…
In primul rand, sper sa mai fiu in viata peste cinci ani. Daca nu ma omoara cauzele rutiere, ca nici nu stii cum te incaleca unul pe postament, cum intri sub un tir aflat intr-un mijloc de transport interurban sau cum mori din imprudenta unui bizon, de altfel niciuna din vina ta, sper sa trec peste ignoranta romaneasca. Sunt om, ca tine. Respir, mananc, ma pis si, la fel ca toti, ma imbolnavesc. Si cine stie unde si de ce si uite asa ma omoara vreo ambulanta care-i “pe drum” sau vreo asistenta incompetenta ca na, pentru astia care pica de canicula, de exemplu, nu vin meseriasii de la SMURD. Dar sa zicem ca trec cu bine si-ajung la spital. Sa ma bucur? Sau sa fiu circumspect ca vorba aia, e o axioma ca la noi se moare in spital relativ des si fara sa ai drept de veto sau incredere in personal. In fine, cu totii murim intr-o zi…
Si sa zicem ca ziua aia nu e in urmatorii cinci ani, sa zicem ca traiesc si eu o batranete, deci schimbam problema. Traiesc, nu mor, unde-s peste cinci ani? Pai in momentul in care tu ma intrebi asta, aproape sigur eu sunt cu liceul terminat, ca in principiu il termini, si urmeaza voiosia facultatii. Voiosie pe dracu’… Desi te tot chinui sa-ti dai seama unde sa te duci, pentru ca te tot gandesti la faimoasa “Bun, si ce iesi de-acolo? Unde poti lucra dupa ce termini?”, alegerea e imposibila pentru ca ea costa. Facultatea e alta mancare de peste. Intra oricine, iese cine poate. Taxele-s mari, cine stie dac-o termin. Dar daca ma freaca profii, ca la noi e o moda ca unii sa traseze ingrosat linia dintre tine, student si el, profesor. Daca efectiv nu-mi place si nu pot s-o termin? Ma apuc de alta, iarasi se schimba ecuatia. Si daca, in final, ma intrebi in situatia imbucuratoare in care mai am putin si o termin si chiar o termin, chiar crezi ca stiu ce fac la capatul ei?! Ia zi-mi repede, cati absolventi de ASE ai vazut lucrand in zidarie? Cati agronomo-horticultori ai vazut lucrand in banci? Sa te intreb de politehnisti-distribuitori de alimente sau de medicinisti in marketing si distributie?! Cine stie pe unde or lucra aia de la limbi straine, saracii… Sa fim seriosi, cum crezi c-as putea sa stiu unde-s eu peste cinci ani?!
Si-apoi, cinci ani?! Pai in cinci ani, viata ti se poate modifica instantaneu si nici nu stii cum s-ar putea sa devii ce nici nu ti-ai imaginat. N-ai niciun control asupra vietii, asupra partii aleia care te indreapta intr-o parte si in alta si-ti decide partitura dupa care canti tu. Peste cinci ani nici nu stiu daca mai sunt in tara, ca poate mai e loc de salahori in afara. Cine stie pe cine mai votez si ma ruineaza pana intr-acolo incat las totul balta si o tai peste granita. Multi au facut-o, multi o vom mai face, poate-s si eu printre ei.
Da, stiu, e o intrebare teoretica ce nu vrea decat sa schiteze un profil psihologic si oarecum intelectual al individului, dar e proasta rau de tot. Poate ca multi nu gandesc ca mine, dar din ce in ce mai multi gandesc ca mine, intelegi? Cincianii tai, desi vor sa-mi deseneze psihicul, ma fac sa ma intreb inca o data daca nu cumva faci misto de mine. Tine minte si nu fa greseala tuturor celor care se culca pe-o ureche si merg pe mana unor standarde si tipare: aici e Romania, aici e jungla. Eu? Eu ca eu, dar tu ce faci peste cinci ani, mmm?!
* – versuri din piesa “Romania”, de pe maxi-singelul cu acelasi nume al trupei B.U.G. Mafia
Etichete: mizerii, nesiguranta, romania, tineret
Peste 5 ani o sa fiu tot pe aici, distrandu-ma cu toata stradania societatii civile romanesti “independente” sa schimbe pe cel care va castiga anul acesta alegerile prezidentiale.
O sa retraiesc zilele de azi, dar o sa le traiesc constient spre deosebire de oamenii furnici. Nu e putin lucru.
recunosc ca nu stiu sa ma vad nici peste 5 zile; probabil ratez interviul…
Suferi cu nervii.
- Scurt: “In locul dvs” (al intervievatorului care pune intrebarea)
- Lung: “Intr-o pozitie care sa-mi permita sa nu mai fiu nevoit sa raspund la aceasta intrebare”
:)
:))) la intalnirea de 10 ani de la terminarea liceului:)))))
tu ce cauti pe-aici? cand ai mai reinviat si tu?! :) bai chiar, al dracu’, cinci ani mai sunt…
yeap…i’m still alive:))) dap…5 ani….a trecut cam repejor timpul:)))