envi

Ce faci coa’, esti roman notoriu si ai nevoie de compasiune pentru ca esti o lichea ieftina si publicul s-a saturat? Nicio problema, plangi ca bocitoarele de la inmormantare si se rezolva ecuatia… Atat de idiot e poporul asta, incat pune botul la orice manifestare muiereasca a vreounuia si pica-n cur si orice altceva nu mai conteaza. Bai si nu stiu cum dracu’ se intampla, ca numai barbatii tarii plang de le sar camesile intr-o parte si in alta de parca zici ca-s aidoma laserelor alora din Razboiul Stelelor, sa mor eu…

Avem noi un inca prim om in stat care se pricepe de minune. Hopa si cand e vremea mai rea afara si mioarele mantalele de ploaie nu mai tin de frig, apa si acoperamant, mai arde un re-minor in inaltele plansului artistic. E 2004 si ne hotaram sa candidam? Da. Avem vreo sansa? Teoretic nu. Pai hai sa-i dam de-un planset din varf de doina stolo-mastica. Si acolo unde sa te vada toata lumea, de unde sa ta auda pana-n creierul muntilor de sa te voteze si motii fostului primarel-guvernel, ca tine asa.

Sa plangem bine, in pulpa mea…

Mai moare unu’ pe fronturile unde tu ii trimiti ca sa punctezi la statul capra in fata imparatului unit?! Mai moare, ca na, acolo nu se trage cu cerneala si cu puta-n blonde, se da cu plumb si cu schije. Dar bineinteles, noi plangem in fata natiunii cu mana pe sicriul blestematului aluia – desi tind sa cred ca-i tare binecuvantat c-a taiat-o mai repede d-aici. Mai plangem si cand bubuie vreo mina de carbon si, in spitale, zac capii unor familii blestemate din startul vietii, c-asa-i in tenis: nu ne nastem egali si depindem de destin si unde ne zvarle in incercare. Dar noi plangem… Plangem de mila, de jale si de bucuria data de privelistea solidaritatii si umanismului din zona. Pai da, ca stii tu ce-s alea…

Acu’ vin iar alegeri. Tre’ sa candidam si situatia ii iar ploioasa. Vioarele pica, de la a-ntaia la Caiafa. Ii mai bagi un pumn in plex natiunii si mai pici o guvernita pentru ca trebuie sa-i dai la bot adversarului. Tu 1, ailalti 0… Iti mai bagi un buldog transpirat drept sef la urne, alea de-s nesigure in State, apai la noi cu conii astia barbugii… Tu 2, ailalti 0. Colac peste pupaza, o vinzi si pe ma-ta la kilogram. Are cancer. O fi avand, Doamne fereste!!!, dar acum si deodata l-a cumparat. Mai vino si mai plangi o data pe versuri compuse de poetii de partid. Doamne ce similitudine, pica-ti-ar elicopterul pe undeva pe langa Tirgoviste… Vino si plangi caci maica-ta are cancer, dar e maica-ta! Si ce nu face ea pentru binele fiului ei?! Face si o boala, fir-ar mama ei… Nu mai are nimeni mame carora le plang la cap in fiecare noapte caci poate dimineata nu s-or mai trezi pen’ca boala le apasa pe ultimul suflu, nimeni! Doar tu ai lingai si manuitori-sugatori-inghititori care sa te puna pe sticla sa te vada toti, suferinta ta conteaza…

Dar nu-i nimic, poporul e la datorie si receptioneaza. Sta cu urechea in aparate si cu irisii in plasme si striga cu totii in cor: Manca-ti-as, esti al nostru, din popor! Si uite asa, de azi in vreo doua luni, vom sti deja la ce ora isi va rosti acelasi presedinte acelasi discurs pentru un acelasi Craciun dinaintea aceluiasi an nou. Pardon, deloc acelasi. O data ca e altul si apoi pentru ca s-ar putea sa fie amar rau. Pentru ca, asa cum ar spune Marioara Murarescu nu-i asa, foamea mai poate rabda, lumina mai poate sta stinsa, de munca imi caut de luni incolo, iar pe copii mai vopsesc o haina, dar suferinta omului aluia ma inmoaie sa-l stampilez…