envi

Prolog: Daca esti genul optimist, genul care a inceput anul pentru a si-l face al lui, genul care nu suporta niciun centimetru de realism brut si explicit si pentru care omul e facut sa traiasca, fii precaut in a citi aceste randuri. S-ar putea sa te deranjez…

Moartea… Ce stim despre ea?

Ei bine, in afara de faptul ca e, pe langa taxe si impozite, singurul lucru de care nu se poate scapa in niciun fel, mare lucru despre moarte nu stim. Culmea, tocmai despre asta nu stim chestiuni concrete, la nivel stiintific, desi e peste tot, in fiecare zi, in cantitati si modalitati ireal de mari si diverse.

Ceea ce insa stim cu adevarat e ca moartea, de fapt, ii afecteaza mult mai mult pe cei care raman in viata. Ce paradox, nu?! Adica tu, X, esti pe patul de moarte, in dureri, pentru ca orice moarte doare, asta e clar, iti spui ultimele cuvinte, iti dai ultimii aburi din gura si crapi. Te cari. Acum esti, acum nu mai esti. Si gata, povestea ta s-a terminat. Da, asa e, dar incepe cea a celor care raman, a celor care nu pleaca o data cu tine. A celor care poate si-ar fi dorit sa plece o data cu tine, a celor pentru care plecarea ta e egala cu inceputul unor momente aproape imposibil de digerat. Deci si prin urmare, pe cine doare mai mult moartea: pe cel care moare, indiferent cum moare, sau pe cei care raman sa suporte in continuare viata?

Apropo de cei care mor… De-a lungul vietii lor ei ne sunt intr-un fel sau altul. Prieteni foarte buni, vecini, oameni oarecare, necunoscuti, iubiti, soti si sotie; ma rog, ceva. Ii pretuim, ii uram, un sentiment, mai multe sau mai putine, mai puternice sau inexistente. Si deodata ei mor… Si in momentul acela cel mai mic gunoi, indiferent de forma sau non-forma sa, devine ceva de nepretuit. Un schimb de replici pe scara blocului, un breloc sau un tricou transpirat si rupt la subtiori, un numar de telefon notat de mana sa, orice, il luam si il pretuim ca si pe-un trofeu, un simbol al venerarii. Desi, si cred ca sunteti de-acord cu mine, daca traia, era un… gunoi. Caci da, de multe ne-am si dispensat, de altfel, cat timp traia…

Ah, inca una certa: moartea e, cu siguranta, un lucru care se poate incasa mult mai usor decat multe altele. Stiti voi aia cu nu e moartea cel mai rau lucru care ti se poate intampla. Ei bine, de acord. Viata nu e deloc usoara. E atat de grea incat nimeni n-a reusit sa scape din ea nevatamat si fara ca, in final, sa… moara. Singuratatea devine insuportabila la un moment dat, orbirea e o chestie cu care se poate trai dar nu stim exact cat sens ar mai avea; imagineaza-ti o viata fara maini si picioare; sau una in care esti blestemat sa nu-ti gasesti linistea si pacea si calmul, indiferent de ce faci si unde te muti si ce incerci, o suferinta cronica, intensa care arde mocnit undeva in adancul sufletului. Da, exista chestiuni care fac moartea un chilipir, exista momente cand mai bine si mai simplu e sa mori. Ai vrea sa mori atunci? Ca de dorit…

Ajungem putin si la sinucidere. Capitol scurt si la obiect: daca n-ai coaie si prestanta sa iei in piept cate-un croseu din asta al realitatii, cine si-o fi facut pomana sa-ti ofere viata, si-a irosit talentul, puterea si durerea facerii. Ma rog, a nu se confunda cu a-si da viata pentru, e o chestiune total diferita si acel gen de moarte e slavita si preaslavita si asa si trebuie sa fie. Incheiat!

Pana cand moartea ne va desparti spune o linie din jurmantul casatoriei. Realitatea e ca suntem o lume atat de metrosexuala, pretentioasa, liberala si care-si sterge singura cu buretele lucrurile pozitive ale conservatorismului si traditionalismului incat toata chestiunea si-a cam pierdut din valoare. Moartea desparte, e clar, dar nu stiu zau cat mai juram efectiv pe toata treaba in sine. Poate c-ar trebui reconsiderata toata ideea, in fond si la urma urmei ne batem joc de o chestie, totusi, plina de insemnatate si putere: pana cand moartea (!!!!) ne va desparti! Cacat de taur!

Epilog: Se moare zi de zi, puternic. Naiba stie cat, de ce si daca toate mortile au vreun scop sau au meritat. Moartea doare, moartea desparte si tot moartea poate aduce si izbavirea. De moarte nu se poate scapa si nici nu stim inca ce se intampla cu noi dupa ea. Si totusi tratam moartea cu atata indiferenta, cu atata nonsalanta si, finalmente, lipsa de respect. Ba, O SA MORI!!! Ce te faci?!