Intreaba un pasionat de lectura despre cum i s-a parut filmul dupa un roman pe care el l-a savurat cu placere si s-ar putea sa ai mai multe sanse sa-ti spuna ca pelicula e proasta si diminueaza valoarea inestimabila a unei lucrari de marca. Si asta pentru ca un cititor isi creaza in mintea sa o imagine perfecta a desfasurarii actiunii, a felului in care arata fiecare personaj in parte, poate pe alocuri chiar a vocii sale, si-au intiparit exact imaginea fiecarui loc descris in carte si asa mai departe. Ba chiar citeam recent ca, la sfarsitul anilor ’30, o nu stiu ce uniune a cititorilor l-au recomandat spre cerut in mod expres pe Clark Gable pentru a-l juca pe Rhett Butler in ecranizarea faimosului roman Pe Aripile Vantului. Asadar, e posibil ca in mintea pasionatului de lectura sa se contureze si omul perfect pentru un eventual rol intr-un film…
Nu sunt nici pe departe un pasionat al cartilor, recunosc, insa din minima colectie de carti pe care le-am citit, s-au turnat de-a lungul timpului ecranizari suficiente. Problema acestora sta de obicei in abordarea echipei care va urma sa realizeze filmul. Felul in care rezumi actiunea, modul in care vor reusi sa preschimbe ganduri in cuvinte, descrieri in locuri sau actiuni, sentimente in gesturi. Si-apoi, in fond si la urma urmei, publicul tau nu e numai format din pasionati ai cartii, pe care trebuie sa-i satisfaci vizual cu ceea ce au citit, dar exista si o parte – adesea mult mai numeroasa – a celor care nu au citit cartea. E clar ca vremea filmelor care sa sparga box-office-ul si sa aiba la baza un roman e in usoara dar sigura trecere in nefiinta. Vorba aia, exista Sin City – film bazat pe povestea dintr-o carte de benzi desenate, spre exemplu… (care, apropo, desi mi se pare un film fantastic, s-ar parea ca pierde, inexplicabil, batalia cu banda desenata in sine)
Exista situatii si situatii, insa…
De exemplu, as spune ca seria de filme Harry Potter intregeste cu un urias succes faima si popularitatea romanelor. Fenomenul Harry Potter a prins fantastic la public, cartea vanzandu-se in niste cifre incredibile. Dar ce ziceti de filme?! Ei bine, peliculele realizate cu cartile la baza au reusit sa transpuna in realitate vizuala toata lumea fascinanta si intamplarile si personajele misterioase din carte. As merge pana intr-acolo incat sa spun ca Harry Potter-cartile sunt extraordinare, dar la un loc cu Harry Potter-filmele rezulta ceva cu adevarat special. Nu, nu sunt fan, judec din pozitia spectatorului.
Un mic alineat si pentru capodopera Pe Aripile Vantului. E probabil exemplul cel mai bun si va fi in continuare cel mai bun inca multi ani, daca nu pentru totdeauna, ca o carte fabuloasa poate fi transformata intr-o ecranizare la fel. Aici nu mai vorbim despre completare, ca in cazul de mai sus, vorbim despre o carte si un film care au sedus la fel de mult pe toata lumea, o perfectiune in a transpune in imagini un text excelent.
Pe de alta parte, avem Codul lui da Vinci. O carte care a intors lumea pe dos, care a trezit la viata un subiect tip monstru adormit, un succes in vanzari, urmat insa de un film foarte prost realizat, care a reusit sa stearga tot entuziasmul asteptarilor. Personal il consider chiar o pata urata pe cariera lui Tom Hanks, a carui prezenta mai taie putin din amaraciune. N-am citit si nici vazut seria Twilight/Amurg, poate ma ajuta cineva cu ce se intampla aici, desi daca filmul e atat de prost, as tinde sa cred ca scrierea e imposibil a fi mai proasta…
Avem si noi exemplele neoase: Morometii si Baltagul, de exemplu, sunt doua exemple care se incadreaza la ceea ce spuneam despre Harry Potter: o intregire a intelesului tuturor factorilor ce construiesc romanul. Faptul c-au fost realizate in niste vremuri care nu permiteau cine stie simplificare a actului productiei a ajutat decisiv. Au iesit ecranizari brute, neslefuite si la obiect a unor capodopere literare.
In principiu, e mai comod si mai simplu sa vezi filmul. Memoriile Unei Geishe e un film de doua ore si jumatate, cartea are vreo cinci-sase sute de pagini si s-ar putea s-o termini si intr-o luna. Senzatia nu va fi aceaasi, clar si fara indoiala. Calitatea unei ecranizari variaza, opiniile vor fi intotdeauna divergente. Insa ramane intrebarea, cu scuze pentru cacofonie: Filmele strica cartea, adevarat sau fals?
Etichete: arta, carte, cinematografie, film, lectura
Da, filmul strica, in majoritatea covarsitoare a cazurilor, cartea.
Cat despre Codul lui da Vinci, n-am rezistat decat 15 minute la film, dupa ce citisem cartea.
Memoriile unei Geishe le-am citit dupa ce am vazut filmul, care desi mi-a placut, nu avea cum sa surprinda toate detaliile si intamplarile, marunte dar insemnate, descrise in carte.
Adevarat. Cand eram mai mititel, am savurat o vara intreaga cartea “Contele de Monte Cristo”. Cred ca am citit-o de 3 sau 4 ori, eram super fascinat.
Cand am vazut ecranizarea recenta , am ramas masca. Nu se pupa mai deloc cu actiunea din carte.
Insa, ecranizarea mai veche, in franceza, cu Gerard Depardieu, a reusit in proportie de vreo 80 la suta sa coincida cu imaginea pe care mi-o facusem eu despre carte.
Totusi, cartea bate filmul, orice ar fi
si totusi un film trebuie sa sintetizeze, in cel mult 150 de minute, pagini intregi care contin text ce, hai sa incercam si alta abordare, de cele mai multe ori e posibil sa fie si foarte dificile de transpus in imagine chiar si pe pasionatul respectivei lucrari, nu? :)
repet, cam totul sta in inspiratia echipei care produce filmul, insa n-as zice ca rezultatul e 50-50, adica iese sau nu iese. ori e procentul mai favorabil partii in care NU iese, ori s-ar putea sa dai peste un rezultat care nu e nici alb, nici negru, e gri…
Da, cum ziceam si eu. intr-o parte le-a iesit aproape perfect(geratd depardieu in rolul lui edmond dantes e genial), celalalt este un esec total. Cel putin din punctul meu de vedere.
Nu cred totusi ca un film poate transpune 100% atmosfera si actiunea din carte, tocmai din motivul dat de tine. prea putin timp..
io am un exemplu de pisi.
e vorba de Confessions of a Shopaholic. cartile sunt delicioase, le-am citit cam prin clasa a 12a. filmul e o porcarie sterila fara farmec din care nu intelegi nimic, nu transpare personajul asa cum e construit in carte. en fin.
si io vizualizez mereu ceea ce citesc.daca nu se deruleaza “filmul” cartii in capul meu inseamna ca nu ma concentrez cum trebuie => nu inteleg nimic.
hmm, poate d’asta a facut bine Ritchie cu Sherlock Holmes – it’s not even supposed to follow the books.
in schimb, seria Hercule Poirot (cu David Suchet si NIMENI altul – http://www.imdb.com/title/tt0094525/) e o reprezentare perfecta a cartilor Agathei Christie.
Filmele strica cartea sau cartea strica filmele. Punct. La fel cum cartile electronice le strica pe cele de hartie. Din nou punct. Oricum in era in care traim nu mai exista respect pentru cartea de/din hartie. Simplul fapt ca poti cumpara o carte cu 2 lei de pe o taraba amarata si plouata spune multe. Noi respect pentru carti nu mai avem demult.
E ca si cum compari poeziile si muzica. Fiecare are lucruri bune si mai putin bune. Multe din ecranizari, cel putin cele pe care le-am vazut si citisem inainte cartea, se bazeaza doar sumar pe carti, urmaresc linia actiunii, si cam atat.
dupa mine e ca si cum ai compara mancarea facuta in casa cu fast food-ul.
filmul e pentru mase, filmul dureaza doar o ora jumatate deci trebuie scoase scene, trebuie comprimat totul, scos “balastul”, filmul nu lasa loc imaginatiei, iti ofera totul de-a gata. filmul vine cu ideea regizorului/scenaristului si e treaba ta daca o accepti sau nu.
cartea trebuie savurata ca o mancare buna, trebuie gustata, plimbata prin cerul gurii, digerata incetisor. autorul poate sa descrie cat mai exact locuri, personaje, etc dar sunt convinsa ca in mintea fiecaruia ele vor arata altfel.
se zice despre carti ca reprezinta viata la mana a doua. atunci filmele facute dupa carti sunt viata la mana a treia.