De cand te nasti, ai doi parinti care, din pacate, te vor invata ca tu esti cel mai destept, mai frumos si mai bun dintre toti. Matematica? Esti as. Fotbal? Poate doar nu stiu care al nu stiu cui sa fie mai bun cat tine. Poate! Nimeni nu schimba o priza mai frumos ca tine, nimeni nu e mai politicos ca tine, fetele intorc capul dupa tine pana li se dezsurubeaza de pe umeri. Si tot asa. Toate la superlativ absolut sau, in cel mai prost si nefericit caz, oricum stii mult despre ce e vorba si nu te depaseste.
Paradis, nu-i asa? O lume perfecta, formata din voi trei ce claditi un scut impenetrabil si oricine spune altfel e dusmanul vostru pentru ca evidentul e clar: tu, plodule, esti magnific iar ei, parintii, sunt niste monumente sacre ale naturii care au produs asemenea minunatie.
Si intr-o zi, deodata, ai crescut…
Si atunci iti dai seama ce eronat si ce proasta metoda ti-au executat ai tai. Nu esti aproape deloc ceea ce ti s-a dictat ca esti atunci cand erai un puta-bleaga ce traia in bula aia a perfectiunii, in lumea aia impenetrabila de care vorbeam adineauri. Deodata iti dai seama, involuntar si pentru ca realitatea e o curva perversa rau de tot care nici nu te mai fute pe banii pe care i-ai platit deja si te mai si leaga de pat, incaltandu-te cu neputinta si imposibilitate, ca esti un munte de mediocritate. Nu zic ca ai fi, dar comparand textul de acum cativa ani si imaginea impusa de aia de te-au fatat, esti foarte jos!
Si ce te faci? Ce te faci cand iti dai seama ca de fapt nu esti de 10 la matematica, ci te chinui sa ridici media la un 7? Ce te faci cand esti ales ultimul la sport, cand ultima prietena te-a futut de mila pentru ca esti un lacheu ce nu poate sa miste doi metri in front si cand realizezi ca nu esti in stare nici macar o banalitate s-o duci cap-coada? Cum reactionezi? Incotro o apuci?! Ma-ta si taica-tu, geniile care ti-au umplut scafarlia cu epitete pozitive si chiar hiperbole cum ca tu ai fi un munte de orice bine si niciodata rau iti vor servi acelasi text, nu acolo ti-e scaparea. Unde te duci?
Invata, prostule, ca intotdeauna exista cineva mai bun ca tine si nici macar nu se chinuie s-o faca, pentru ca asa e el, setat sa fie mai bun ca tine. Tine minte principiul asta si fii intotdeauna gata sa intampini un ceva care iti va dovedi superioritate. Accepta! Nu fi fraier, nu pierzi! Intotdeauna, daca tii la tine macar un vreun fel, vei proceda in a accepta ca x e mai bun ca tine sau ca y te-a dovedit si vei face in asa fel incat sa nu se mai intample si data viitoare. Retine ca pot fi mai bun ca tine si te pot tranti de pamant acolo unde tu crezi ca esti deja magnific. Iar daca nu o fac eu, urmatorul te asteapta la cotitura!
Nu esti perfect, nu esti imaginea ce ti-au impus-o prostii tai parinti, nu esti deloc asta! Esti fix ceea ce esti, nimic mai mult si nimic mai putin, doar tu poti sa progresezi. Nu esti bun la toate, esti doar bun la ceva. Existam noi, aia mai buni ca tine, care nu te vor lasa niciodata sa faci mai mult decat poti pentru ca o sa-ti dam peste gura ca noi putem mai bine ca tine. Nu-ti consuma energia pentru a dovedi chestiuni la care nu te pricepi, intotdeauna fii bun la ceea ce stii ca poti fi bun.
Fii demn, fraiere, si fugi repede pana nu te faci de ras unde nu poti sa fii bun si arata-le tuturor ca esti bun acolo unde numai tu poti fi cel mai bun! Altfel stii ce esti? ESTI UN PROST SI UN FATALAU!
Etichete: filosofie, om, viata
ar trebui MULTI sa inteleaga asta.
Consider ca e sanatos ca parintii sa iti creasca putin increderea de sine (sunt multi oameni prea speriati de orice pentru a se dovedi buni), dar sa si aiba maturitatea de a intelege unde esti tu bun. TOTI avem ceva la care suntem buni. Ok, poate nu geniali, dar exista acel ceva pe care il putem face destul de decent, incat sa ne putem cladi un viitor.
Multi parinti merg pe propriile lor idei si vise, neputand sa vada ca ala micu de pilda e bou la fotbal, dar le are cu calculatoarele sau ca, desi nu face o suma corecta, are talent la scris.
Odata ce a mirosit unde are ala micu niste competente, io zic ca merita sa marsezi pe linia aia, mai ales ca e foarte probabil sa fie si pasionat.
Falsa incredere si povestile de genul “esti al mai tare din parcare” nu vor duce la nimic bun. Multi suntem “setati” sa fim “OK”la unele chestii, putini sunt exceptionali. Dar se poate trai si cu acest “decent”, atat timp cat parintii au fost destul de inteligenti incat sa miroasa ce poti si ti-au insuflat un minim de incredere, incat sa mergi pe calea aia.