envi

Un amic imi zice, acum vreo cateva saptamani, una din cele mai bune vorbe pe care am auzit-o eu vreodata: fiecare femeie merita batuta cateodata, pentru ca stie ea de ce.

Omul zice ca tot o femeie i-a spus treaba asta. Eu-l cred. Acum, insa, rationamentele si implicitele semne de intrebare sunt altele.

Personal, nu-s de acord sa bati o femeie. Indiferent de situatie, scenariu, fapta, niciodata nu e in regula daca reactia ta, ca barbat, e sa ridici palma si sa dai ca-n saci. Te inseala? Las-o! Te fura? Las-o!! Iti vorbeste urat? Las-o!!! E, in vreounul din cazuri, nevasta-ta? Problema e, imi pare rau sa-ti spun, din partea amandurora, nu doar din a ei, deci mai gandeste-te… Insa niciodata nu as fi de acord cu datul in femeie.

Ce-i drept, nu pot sa mint ca, uneori, picurat de-a lungul vietii, am simtit impulsul de a deschide palma sau, mai rau, strange pumnul, si a-i freca una interlocutoarei, fie ea gagica-mea, o prietena, o partenera de discutie, o oarecare de pe strada. Ceea ce inseamna ca, implicit, ideea de a-i fute una unei femei nu m-a ocolit. Fapta, insa, evident! Cand vezi o tampita care-si bate copilul mai mult decat e nevoie, cand auzi vreo scroafa sclifosindu-se si jignindu-te in stanga si in dreapta, cand observi cum cate-o neajunsa isi pupa barbatul fidel si pupincurist cu aceeasi gura cu care suge jumatati de cartiere, cu greu poti minti ca nu-ti vine sa-i arzi cate una fiecareia din ele…

Si atunci vin si intreb…

Cand merita o femeie bataie? Cand, daca exista, e momentul in care poti argumenta, cu situatia data, o palma bine aplicata? Si intreb mai ales femeile: meritati, vreodata, bataie? Fiti sigure ca NU ma refer la macel cu leziuni interne si vanatai pe 60% din corp, eventual si un os rupt.

… e preocupata de starea ta, injura-i! O vorba din batrani spune ca, pe cat de plictisit si scarbit esti acum, pe-atat ai sa vrei sa ai, candva, la mai multi ani decat ai acum, o voce care sa te intrebe de sanatate. Eu le zic pe scurt: muie! Singuratatea e atat de subevaluata…

… iti spune ce si cum sa faci, mai injura-i o data! E fantastic cata lume, desi pare mai ocupata decat toaletele din gara, are timp sa-ti ofere sfaturi si pilde de si din viata, fie a lor, fie a altora. Eu le zic pe scurt: muie! E a mea, mi-o bag unde vreau, tu nu faci la fel cu a ta?

… te priveste ca si cum ai fi un tanar necopt si netrecut prin viata, injura-i si a treia oara! Da, e legal, pe cuvant! O retorica pentru toata lumea: cum poti tu, care vorba aia, nu m-ai mai intersectat de ani si veacuri, sa-mi spui, netraind o clipa, un minut pe langa mine, ca habar nu am cu ce se mananca realitatea?! Si nu ma refer la televiziunea aia de doi lei…

… spune invers decat vrei tu, injura-i pentru o prima ultima data! Si apoi ia-o de la capat! Caci, evident, ce vrei tu e ceea ce vrei, nu tre’ sa vrei ce te sfatuiesc altii sa vrei. Ia-ti-o pe cont propriu, e mai dulce asa, crede-ma!

Cand prea multa lume se preocupa de cum sa traiesti tu, injura-i pe toti, pe fiecare in parte! Viata e, in ultima instanta, femeia aia imputita, cu cele mai multe talente, figuri si stari schimbatoare. Iar pe femeia ta o s-o futi intotdeauna cum vrei tu, nu cum zice Gigel sau Blegel…

Inca nu am inteles ce e aia dezvoltare personala si de ce exista oameni care se ocupa cu asa ceva…

Bai, acum serios, exista cineva care e interesat de regres personal? Adica e cineva care, intr-un moment oarecare al zilei, exclama perturbat “Bai, eu sunt prea bun la TOMANAP! Ar trebui sa fac ceva sa nu mai fiu imbatabil!”? E o prostie, zau! Cine, cu macar un 150 de grame de cap acolo, pe umerii aia fie ei si parte dintr-un trapez lucrat la sala(subtilitate, stiti voi!), nu vrea sa progreseze intr-un fel sau altul, intr-un domeniu sau altul, la un lucru, la orice?!

Pe bune, vreau o explicatie!!!

Ma depaseste de ce dezvoltarea personala e acum la rang de domeniu si de ce, reiau, exista oameni al carui job e consiliere in dezvoltare personala. Bai, m-am tampit eu?! Ai nevoie de cineva sa-ti spuna ca e bine sa inveti si aia, si aia, si cealalta?! Aaaaah, ca cineva te poate indruma spre un eveniment, spre o dezbatere, spre un seminar, ok! Dar cum coceanul meu de porumb prajit sa faci din asta UN JOB?!?! In cel mai bun caz, acesti omuleti ar fi, nu stiu, event-planneri sau PR-isti, ma-sa, ca nici nu-mi dau seama cum sa cataloghez o asemenea inutilitate.

La ce dracu’ imi trebuie mie inca o voce, inca un bou care sa-mi spuna cum sa fac, unde sa fac, de ce sa fac, de ce trebuie sa fac si pe unde se face ce dracu’ s-o face in asa fel incat sa pot face si eu ceva bun cu viata mea?! Oare chiar atatea vieti perfecte sa existe pe lume, dintr-o data, de toti sunt experti in dezvoltare personala? Ca ma gandesc ca, de moment ce esti tu asa capabil sa traiesti din a da sfaturi altora, viata ta-i parfum de zambile roz…

Vreau o explicatie! Vreau sa inteleg de ce exista domeniul dezvoltare personala? De ce exista oameni care se ocupa cu asa ceva? Nu de alta, dar maine-poimaine o sa mai apara ceva de genul cititor de manuale de instructiuni si nici p-aia n-am s-o inteleg…

Cand ai sa inveti ca degeaba esti frumoasa, tampito?!

Nu demult am scris o chestie despre femei. Pe scurt, spuneam ca nu toate femeile sunt frumoase in felul lor, asa cum suna acel tampit cliseu. Acea idioata fraza menita sa scape de virginitate si de singuratate tot felul de creaturi feminine mai urate ca Jabba the Hut.

Doamne, cat de multe sunteti, cat de numeroase, cat de frunza si iarba… Nu stii la ce ma refer?!?!

O vezi cum ocupa spatii scurte in spatiu, caci are un trup de invidiat. O simti cum lasa miresme placute in spate, de flori dulci, dupa ce paseste pe langa tine, mascul cu varful ascutit bine de moment ce-o vezi in deplina motricitate.

E genul de antilopa pentru care nici pijamele n-ar trebui sa se mai produca largi, ca-i pacat sa nu-i vezi corpul parca din creion pana si cand doarme. Of, ce suturi in gura i-ai mai da sutienului aluia caci cara doi din probabil cei mai misto opt, poate noua sani pe care ai sa-i vezi vreodata, in viata ta neinsemnata pana atunci cand i-ai vazut pe ai ei. Si ce pumni in gura le-ai da chilotilor de pe ea ca nu esti in locul lor. Tu sau… tot tu…

Ce cur sub fustita, ce privire sub frunte, ce pulpe sub bazin, ce bot sub nas…

Buna ziua, domnisoara, ce n-as mai da sa te vad goala diseara!

Si, deodata, da drumul la fix acel bot…

Si atunci te intrebi de ce se tot supara cand le faci proaste. De ce se supara cand le spui, verde in fata, ca MULTE DINTRE VOI SUNTETI NISTE URATE! Ne sunteti suficiente pana cand o sa va treziti in acea dimineata. Stiti voi, ori a doua zi dimineata, ori, si mai rau, dimineata cu ziua in care o sa incepeti sa va adunati tatele de pe jos. Din ce in mai jos…

Stiti care e cel mai simplu lucru pe care-l poate face oricine? Ingrasatul! Trei paini, doua inghetate, cinci kile de cartofi cu paste. Pana aici e simplu…

Acum mai bine de un an de zile, realizand cu groaza si greata ca toate tricourile, desi marimi generoase, imi sunt din ce in ce mai mulate pe corp si, mai trist, observand cum pana si legatul la sireturi ma face sa transpir, am pus burta pe razatoare. Probabil una din bucatile cele mai teribile ale vietii mele, cel putin la inceput, care, in timp, s-a dovedit printre cele mai eficiente sacrificii spartane pe care il voi face VREODATA!

Nu am urmat niciun regim profesionist, de pe net, de nu stiu unde. Nu stiu sa va explic chestii stiintifice, de ce si cum si de ce sa asa si de ce nu altfel, stiu doar ca ma uit in oglinda si la eticheta hainelor si la felul in care ma misc la sport si e cu muuuult in bine fata de ce era altadata. Nu am mers la niciun fel de nutritionist, bio energetician sau alte mizerii. Nu m-am infometat si nu am luat nicio pastila. Am actionat mai degraba din instinct, din dorinta de a prinde 40 de ani si din jena pe care o simteam, etalandu-mi quintalul+. Ca o ultima adaugire, dupa un an si aproape jumatate, la un bilant in care, recunosc, pe ici-pe colo am mai si pus un kil, sau trei, va spun ca am eliminat vreo 20-22 de kilograme. E ok? Read the rest of this entry »

Daca ai 18 ani de foarte putina vreme sau vei avea 18 ani in foarte putina vreme, fii sincer si raspunde-mi clar: este ca stii sigur ca vrei permis de conducere, dar habar nu ai la ce facultate sa mergi?

Chestia asta e valabila de asa de multa vreme…

C-asa-i tara asta. E o tara in care permisul de conducere, categorie B – cateodata si A – e mai pretuit decat diploma ce atesta niste studii superioare. Caci traim, nu-i asa? – cum bine zice Marioara Murarescu – in tara in care merchandiserul de la Bergenbier castiga mai bine decat rezidentul in aproape orice fel de medicina. Si cum, mai departe, traim in tara momentului si al termenului scurt, nu mai e nicaieri loc pe posturi de merchandiseri cu masina si telefon de servici. In schimb, geme sistemul de medici decenti…

La cateva sute de metri de blocu’ meu, zace un liceu. Dac-as face un sondaj printre toti elevii care sunt in proximitatea majoratului, incomparabil mai multi stiu ca vor carnet decat la ce facultate vor poposi la toamna, sau peste doua toamne. Multi stiu mai repede sa-ti descrie, dupa cifra capacitatii motorului, pe ce fel de carburant merge o marca de masina, sau alta, decat sa-ti recite teorema lui Pitagora. Daramite pe aia generalizata…

Si poti sa-i invinovatesti?! Imi displace complet gandirea, dar, in ultima instanta, cum bine zice romanul, masina munceste. Facultatea, deocamdata, suge multi bani pentru un viitor incert, mizerabil si, pe alocuri, deprimant. Desigur, daca esti lucid si minim optimist, ajungi sa realizezi ca si o amarata de diploma de studii in economie s-ar putea sa-ti creioneze un viitor mai interesant, poate chiar si material vorbind. Pe de alta parte, insa, as putea umple un blog de povesti de soferi de tir si de autocare cu rute externe. Am stat de vorba cu multi. Toti imi spun acelasi lucru: vad toata Europa, invat mii de lucruri care, adesea, imi sunt de ajutor si, sa stii, castigul merita sacrificiul de a-mi lasa acasa, singuri, femeia si copilul cate doua saptamani pe luna.

Si cum painea, curentu’ si apa costa bani, ce sa-l sfatuiesti pe adolescentul de 18 ani? Sa isi bata mintile in asa fel incat sa-i cloceasca la ce facultate sa se inscrie si sa o si termine? Sau sa-l lasi sa se scufunde in aceasta romaneasca realitate, in care permisul de conducere e o diploma mai grea decat cea de facultate…?