envi

Prolog: Read the rest of this entry »

1 – Nu te urăşte nimeni, pe bune

Serios! Cei pe care tu îi numeştei “hateri” pentru că nu îţi mânâncă de sub unghii nu îţi sunt duşmani. Ar putea fi cei mai sinceri oameni cu care ai tu de-a face în online. Cei care te gratulează cu “Foarte bine scris. Abia aştept următorul post”, deşi tu dai cu oiştea în gard într-un mare fel, nu-ţi vor binele. Îşi vor propriul bine. Un link, o mângâiere pe creştet, o firimitură din #refinantare, orice… Important e să iasă ceva. “Haterii” nu vor nimic de la tine. Îşi exercită doar dreptul la opinie pe care tu ţi-l asumi de facto, iar lor li-l refuzi, pentru că… pitong.

Roagă-te să ai în permanenţă hateri. Pentru că haterul e cel mai bun prieten al tău. Măcar haterul e sincer. El e câinele de pază al blogosferei, aşa cum presa e câinele de pază al democraţiei. Politicienii care fură, funcţionarii nesimţiţi sau sictiriţi, malpraxisurile medicilor, derapajele vedetelor sunt taxate de presă şi, uneori, şi de către voi. Presa, la rândul ei, atunci când greşeşte sau “derapează”, este taxată de către voi. Voi, când greşiţi sau derapaţi sunteţi taxaţi de către noi. E circuitul “haterelii” în natură… Noi, ca hateri ai voştri, suntem taxaţi, ulterior, ca funcţionari, medici, jurnalişti sau vânzători de către presă şi de către voi… Dar Ciomu, de exemplu, n-a zis niciodată că presa îl “muşcă de fund” pentru că e vreun ziarist invidios pe poziţia lui, salariul lui de medic, sau locul său de parcare din curtea spitalului. Pe cuvânt… Read the rest of this entry »

Profilul meu de Facebook spune ca am 188 de prieteni… Si vorbim de oameni cu care am schimbat macar o vorba in toata viata mea, in orice fel.

Imagineaza-ti ca maine mori. Da, tu! Nu, pe tine nu te evita moartea, daca pan-acu’ te-au evitat alte mizerii. Aia nu, aia e in drum spre tine si merge cu o viteza constanta: o zi pe zi…

Imagineaza-ti, deci, ca maine crapi. Cati, din prietenii tai de pe facebook, care te scufunda acum in like-uri, in “:*” si inimioare vor veni macar vreodata la acel pietroi inscriptionat, singurul punct trainic in spatiu care mai atesta o candva existenta certa. Cine, crezi tu, se va sesiza ca nu-i mai existi in viata si, mai departe de-atat, se va misca sa-ti vada trupu’ inghetat in drum spre-o groapa anosta?

Nu te grabi, omule, sa pretuiesti orice contact. Nu te grabi sa judeci ca oricine te saluta, ca oricine iti da un like, ca toti cei care erau fericiti cand te-au vazut in relatie cu frumusetea aia sau c-ai scapat de zgripturoaica cealalta, ca toti cei extaziati de ce poze frumoase faci sunt la fel de dispusi sa faca ultimul gest care conteaza pentru, da, nu gresesc, viata ta.

N-or sa-ti vina ei oameni cu care, mic fiind, imparteai linguri de ciorba sau colturi de paine. Deja Facebook a stricat ideea de a spune un La Multi Ani cu voce tare, fie el din politete, obligatie, dintr-un scrasnit dusmanos de dinti, sau, dimpotriva, cu diferite niveluri si stari de dragoste si iubire… Chiar, pune-ti intrebarea asta: din sutele tale de prieteni de pe facebook, cati si care din ei vor fi langa cosciugul tau? Cei mai mari fani si vizitatori ai contului tau vor fi ei oare cu 4 garoafe si o candela? Apropo, in primul rand: cum or sa stie c-ai murit…?

Asta pentru ca, de vreo cateva zile, am hotarat sa transform contul meu de facebook intr-un mod de a tine sau sustine legatura strict cu oameni cu care am schimbat macar cativa kilobiti de conversatie pe messenger si twitter si am scos orice strain, orice om a carui voce n-o stiu sau care nu stiu in ce fel isi foloseste emoticonurile. Sunt, pe facebook, pentru cine ma cunoaste, pentru cine cunosc. Pentru restul, strict si fara scrupule, MUIE! Strange-mi, mai intai, mana, si apoi mai discutam…

In ultimul weekend dinaintea sfintei sarbatori de Paste ortodox, Albania freamata. Nu, nu tara cu capitala la Tirana si care e deasupra noastra in grupa din campania de calificare pentru Euro2012, ci mai autohtonul oras Alba-Iulia. Acuze de bloggeri pe state de plata, un subit boom al blogosferei de acolo, care-si propulseaza valorile prin cele mai nebanuite colturi celebre ale internetului si asa mai departe.

Dintre toti, Makavelis, (twitter) un foarte bun amigo de-al meu de pe latimea benzii de internet romanesc, ramane acelasi critic al oamenilor nespalati, acelasi tip care provoaca rasa feminina, starnindu-le de toate, de la flegme pana la orgasmuri, acelasi notoriu barcelonez. Va propun, deci, o incursiune in universul bolnav al unui tip pe care-l admir, un tip pentru care garantez ca n-a trebuit sa linga niciun anus, asa cum fac altii, pentru dramul de notorietate pe care-l poseda in .ro.

Lectura placuta… Read the rest of this entry »

Stiti toate articolele alea in care bloggerii de pseudo-succes ne ofera noua, muritorilor de rand, cateva din firmiturile painii bogate care este cunostinta lor in domeniu? Da, articolele alea gen “Ce sa faci si ce sa nu faci ca sa fii blogger ciumeg” sau “Secretele bloggingului shaolin”. Toate trateza aceeasi pletora de sfaturi superficiale: constanta, investitie, munca si comunitate. Nimeni nu ofera, insa, ceva mai profund. Ceva ce are legatura cu cea mai importanta ramura a unui blog: continutul!

Eu am blogul asta de doi ani si jumatate. Mai important, insa, tot de doi ani si jumatate ma plimb pe internetul romanesc cu o constanta si o minutiozitate destul de consistenta. Iar la capatul perioadei asteia, am dedus cateva chestiuni, mai ales din postura de cititor. Si, sa recunoastem, cine e cel mai important om in toata ecuatia bloggingului de succes? Exact, cititorul! Asadar, sa incercam sa oferim o mica, scurta si timida lista de “incearca asta si apoi spera la succese”… Read the rest of this entry »

In timp ce, la RoBlogFest, lumea se delecta cu bere de-a moaca si “scuipa” apelative animalice pe sistemul “originea mea geografica bate intelectul tau dezvoltat”, eu am avut de furca pentru primul interviu pe care l-am luat vreodata in viata mea.

Intervievatul: aiurea, acest @aiurea al onlineului romanesc. Intalnirea a fost ciudata rau, inspirata puternic din Prison Break: pe o barca care plutea in mijlocul unui lac de la mama dracului, eu obtinandu-mi raspunsurile in scris, pe foite de hartie, dupa ce puneam intrebarile. Cica asa “suntem in afara razelor oricarui tip de masinarie de detectie”. Cu pretul unui respect total al identitatii, am reusit deci sa facem rost de primul interviu luat vreodata lui @aiurea, un rapsod 2.0, dom’le… (Ca o paranteza, s-a nimerit sa fie si articolul cu numarul 600 pe blogul meu, asadar o si mai mare insemnatate!)

Lectura placuta…

Read the rest of this entry »

O data pe luna, cate-un blogger cu niste trafic mai trecut de pubertate, se autosesiseaza si decide sa impartaseasca lumii intregi din filosofiile shaoline care l-au propulsat cate-un pic, cate-un pic spre partea superioara a lantului trofic. Si asa apar, doamnelor si domnilor, domnisoarelor si curvelor, acele crezuri 2.0, menite pentru a trezi bloggerul de calitate din tine.

Ma-sa, parerea mea e ca sunt inutile, stupide si, mai pe sleau, scrise din tampenia teoretic temporara, aia care-ti impiedica electricititatea neuronica sa produca un subiect valabil. Pe scurt: DE-GEA-BA!

Ultimul care mi-a atras atentia e aici. Un concetatean se hotaraste sa… nimic! Niste alineate bine asezate in pagina, bine scrise gramatical, aproape bine ortografic si lexical, dar cu valoare moralo-socialo-intelctualo-orice zero! Desigur, articolul e titrat pompos “Din secretele bloggerilor celebri”. SECRETE! Initial, ma asteptam la marca de spuma de ras a lui Petcu, marimea de chiloti a lui Cetin sau ce tip de abonament la telefonul mobil are Negrea. Zau de nu asta m-ar fi pasionat mai mult dpdv al lecturii…

In schimb, ce-am gasit au fost cateva aliniate care, dupa cum spuneam, desi corecte la nivel de scriere, sunt fara valoare la nivel de mesaj. O data pe luna, twitterul e inundat cu asemenea articole teoretic motivationale, practic nimic. Andrei Dobra mi-a zis pe twitter, la intrebarea mea de ce a dat RT la un articol deloc impresionant, ca el gaseste bloggerul roman ca fiind lenes, ca nu mai munceste. Corect, dar… zau?! Asta o stiam si acum un an de zile! 80% din blogurile romanesti sunt deschise degeaba. Nu vor produce nimic, in afara de niste spike-uri si poate un 5%  articole in regula. N-au comunitate, n-au forta, sunt fie create pentru ca “cica faci bani stand cu curu-n scaun, sugand cola” sau pentru ca meditatia devine adanca si existentiala cand te paraseste gagela sau gagelu’.

Uita-te-n jur: blogurile importante sunt ACELEASI! Desigur, mai apare cate-un rasarit, fie pe nisa, fie pe tenta personala, dar in mare, avem aceleasi cateva zeci, poate o suta-doua de bloguri misto, intretinute, bloguri bunute. Faptul ca te-apuci sa rescrii ceea ce si altii au scris de un catraliard de ori – inclusiv subsemnatul – nu va motiva pe nimeni. Intreaba-l pe Ariel, crezi ca el ar schimba viata vreunui blogger dac-ar posta pe motivonti ceva de genul? Deloc! Nu sta nimeni sa-l asculte la faza asta, sau dac-o va face, o va face temporar. Pen’ca nu pricep!

In plus, ce-mi spune nou articolul respectiv? Ca ce? Ca tre’ sa scriu constant?! Ca tre’ sa investesc? Ca bloggingul e un job? De acord! Care ti-e targetul?! Pustanii de 17-21 de ani se vor, oare, injecta ei cu adrenalina, determinare si idei? Fii serios! Ei vor bani acum, rapid. Faima nu-i intereseaza pentru ca nu o inteleg. Deci, care e targetul? Pentru ca, reiau, cei care conteaza in blogging nu doar ca stiu deja asta, dar le e reflex.

Asa ca da, multumim pentru inca un articol fara sens. Un articol care, oricat s-ar strafoca oricine, nu va fi priceput niciodata de nimeni nou. Scrieri inutile date, cica, de oameni care se cred utili. Genralitati banale, ridicate la rang de secret de stat. OK… Sunt curios: ca nene relevant, ce-ti trece prin cap cand apesi “Publish” la asa ceva?