Eu ma simt un blogger… Mic, mare? Heh, sa fim seriosi: pe de-o parte am 100 si peste de kile, pe de alta parte am nici 100 de oameni pe zi. Cum sunt, deci?
Va luati iarasi la tranta unii cu altii. Vreti spectacol, vreti comentarii, vreti impartirea in bisericute, tabere si smardoiala. Sa clarificati, sa trageti linii, sa faceti ca la Yalta si sa delimitati cu creionul in mana blogosfera autohtona. Ce se mai inteapa lumea si se simte indatorata sa ia forma unui justitiar autoritar care, nu doar ca linge intr-o parte cu patos si daruire, mai si cearta si biciuieste acolo unde crede nu doar ca-i cazul, stie sigur. A fost si de partea cealalta a biciului, fara indoiala. Nu-i nimic, predam acum lectii de “nu uita de unde ai plecat”…
Personal, sunt un frustrat si ma simt lezat de articolul de aici. Ma simt un bloggeras-fluieras care ar trebui sa intoarca si celalalt obraz sa-l dojeneasca stapanul pentru ca e un impertinent nesimtit. FTW, LOL, SMF si alte porcarii, mi-e scarba, zau. O data pe saptamana ni se preda o lectie cu aceeasi coloana vertebrala: scrie, produ continut si masinile in teste si telefoanele gratis vor veni cu rabdare si tact. Bun, si?
Pai cum si… Uite eu sunt un blogger. Eu scriu. Daca sunt un blogger si scriu, asa rar cum o fac si insipid, asta inseamna musai ca vreau sa fiu A-list? Doar pentru ca ma chinuie, rar, talentul pe care l-a stuchit taica-miu in maica-mea, obligatoriu sunt un aspirant la paradisul blogosferic, la notorietatea crancena si la relevanta planetara? Ma doare direct in cot!
Nu, nu scriu doar pentru mine. Da, vreau vizitatori dar nu vreau orice vizitator. Ma doare in peste de miile aluia si aluilalt, eu vreau suta care sa ma inteleaga si care sa-mi comenteze si sa vrea sa revina, asa rar cum ar trebui sa revina, dat fiind frecventa. Nu pup in cur pe nimeni si chiar nu-mi pasa de ajutorul lui icsulescu sau igreculeanu. Am avut link si la zeitate, am avut si pe tuitar tot la el, mi s-a dus ekg-ul traficului undeva sus unde n-a mai ajuns niciodata si dimineata era soare afara. Scriu, am o parere, vreau sa fiu auzit dar nu vreau sa patrund in mistica lume interzisa a bloggingului romanesc. Apropo, ca vad ca sunt noi membri, apreciat: sa fiti voi sanatosi ca n-am sa pup eu cum au pupat stim noi cine, oameni care beneficiau de simplul statut de buletin de bucale, timp cu galeata si parinti mai mult decat intelegatori in asa fel incat sa poate merge dintr-o parte in alta fara grija zilei de maine. Nicio problema, drumul catre iad e… ala!
Deci repet, daca scriu si am un blog amarat, nu inseamna ca vreau locul nu stiu cui si nici nu ma apuca pandaliile pentru ca nu ma baga cate-un tiz de-al lui Ewing sau nu stiu cui in seama. Ma lasa rece. Nu-mi doresc sa castig painica si pasta de dinti stand pe scaun la blog si tuitar, mi-o castig suficient facand alte chestiuni. Nu-mi trebuie ajutorul nimanui si nici nu pretind ca pot fi mai bun decat x sau y dar nu am eu chef pentru ca ma mananca scrotul anterior. Si in nicun caz, daca scriu articole acre nu inseamna ca ma roade noaptea grija altuia, ca prost tind sa cred ca sunt mai putin decat altii…
In loc sa predati lectii despre cum sa nu cerem lectii, ajutor si pomana, mai bine predati disciplina… Aia n-are blogosfera: disciplina, bun simt si simtul valorii. Dar la urma urmei, cum sa predai ceva ce nu stii tu insuti ce e, ceva ce in antonim cu felul in care tu ai capatat, hac, relevanta…
P.S.: cu aceasta ocazie tind sa spun un calduros “Cu placere!” celor care-mi vor multumi ca am spus ce gandesc si ei dar, din diverse motive plauzibile sau nu, nu-si pot risca pielea cu mai-granzii.
Etichete:
blogosfera,
idioti,
mizerii,
opinii,
personal
