envi

S-ar parea ca cea mai mare jignire tinde sa devina parerea sincera…

E incredibil cum nimeni, nicaieri, in nicio situatie, chiar daca greseste flagrant, in vazul tuturor, nimeni nu mai accepta sa-i arati greseala. Fie ca o faci politicos, fie ca o faci cu un ton critic, toata lumea respinge violent ideea ca ar putea gandi/vorbi/executa eronat. Doamne fereste sa ai o opinie divergenta cu a unuia…

Si nu, nu ma refer aici la bloggeri, la functionari, la profesori, nu. Ma refer la TOATA LUMEA. Traim intr-o lume in care fiecare are dreptate. Acea superba replica “ai si tu dreptatea ta” s-a transformat, treptat, in “eu am dreptatea mea!”. E ca si cum suntem o natie de supermeni care nu gresesc niciodata, in nimic. Iar daca o fac, nimeni nu are dreptul sa le arate cu degetul, intrucat vor striga “huooo” din toti plamanii, sau vor invoca factori externi ce i-au impins, desigur fara voia lor, catre pacatul greselii. Si daca nimic nu merge, stii ceva?, “Sunt om, mai gresesc si eu, nu sunt perfect.”

Basca sa ai coaie sa recunosti ca esti un bou si ca rationamentele tale se bazeaza pe nimic concret. Basca sa ai coaie sa taci atunci cand ti se spune ca ai gresit. Basca sa ai coaie sa te ridici de la pamant, sa te scuturi si sa corectezi ceea ce unii iti spun ca e gresit, in asa fel incat sa le arati, in fapte concrete, ca poti fi mai bun decat tu-precedentul. Basca sa ai coaie sa accepti parerea altuia, nu doar sa o asculti din politete de zeu versus vierme! O intrebare care imi vine minte e cum naiba, intr-o tara in care nimeni, niciun om nu face, aparent, nicio greseala, o ducem atat de prost?! Pai ar trebui sa fim o superputere nemaiintalnita caci, nu-i asa, noi nu facem greseli, noi avem dreptate in totul, iar acela ce spune altfel e, evident, invidios, ciudos, hater, gelos si alte epitete din astea specifice.

Asta am ajuns, dragilor! Am ajuns sa fim jigniti ca ni se arata, frumos, unde si cum gresim. Ca unii incearca sa ne aduca cu picioarele pe pamant, calm si argumentat, iar noi ii scuipam in sila, caci piedestalul asta de marmura pe care ne situam, e cu varful in Olimp. Noi nu gresim, noi avem dreptate, noi suntem speciali si noua nu ne spune nimeni cum si ce sa facem, sa vorbim sau cum sa actionam. Si ferice de muritorii de rand care, in stupizenia lor cronica, sunt binecuvantati de prezenta noastra, atotstiutorii perfecti, si de invatamintele noastre fara greseli.

Fiti barbati, ACCEPTATI GRESEALA! Corectand-o, tindeti catre ceea ce pretindeti ca sunteti. Ideea e sa fii cat mai aproape de acea perfectiune, caci sa fii ea e imposibil si plictisitor. Insa cu cat urli mai mult si mai violent atunci cand esti tras de maneca, cu atat mai departe esti de ea… Si sincer, esti si PROST o data cu asta… Iar unora chiar ar trebui sa va fie rusine!

Ma uitam azi la un documentar despre revolutia romana. Ceva facut de PROTV in 2009, o data cu implinirea a 20 de ani de libertate. L-am dat si pe facebook, il puteti urmari si aici. E plin de imagini pe care, personal, nu le-am vazut niciodata in viata mea, desi subiectul m-a pasionat intotdeauna si am devorat orice fel de informatie, imagine, poza, interviu etc apropo de eveniment. Ma rog, nu despre asta vreau sa vorbesc, dar daca aveti 80 de minute libere, folositi-le cu cap. E de capatai pentru oricine, apartenent oricarei generatii…

Ma uitam, deci, pe imagini Read the rest of this entry »

Ai iesit vreodata cu pitpalaca la plimbare, in seri de vara caldute si, cand lumea ti-era mai draga si voiai sa o duci prin alte cotloane de parc sau de orasel, sa o cauti la tatuca, nu puteai sa faci nimic pen’ca maidanezii salivau la gambele voastre? Misto a fost, nu…?

Ai venit vreodata acasa, noaptea tarziu si, pe drum, cand mai aveai putin si intrai in scara blocului, o haita de catei maraia catre tine si atunci ai rupt-o la fuga cu ei dupa tine? Dac-ai scapat necapsat, ori esti Michael Johnson, ori esti baftos. Misto a fost, nu…? Read the rest of this entry »

… intr-o mica sau mai mare masura. Tu mai tii minte cand maica-ta si taica-tu iti spuneau sa nu?

Eram micut, nu cred ca intrasem in gimnaziu. Maica-mea ma pacalea ca, daca fumez, o patesc rau de tot pentru ca am nu stiu ce alergie care o sa faca POC si o sa fie groaznic. N-o sa mai pot sa ies pe-afara, alea alea. Peste vreo 7-8 ani, fumam prima oara. Eram intr-o excursie pe la Sighisoara, intr-un hotel care se numea – nu stiu daca mai exista – Steaua, parca. In capatul culoarului, intr-o camera, statea una din colegele mele de clasa din liceu. Ea fuma, eu cam durduiam de curiozitate. Si hai! Camel, daca nu ma insel. “Trage din tigara si apoi trage aer adanc in piept si apoi scoate-l afara”. Mi-a iesit din prima! Dar am si innebunit de cap si de tusa din prima. Insa nu m-am descurajat si am inceput o cariera sinistra de vreo sase ani de tutun. Nu mult, poate o medie de 2 pachete pe saptamana, poate!, dar e acolo la CV. M-am lasat in 2009, ferice…

O poveste adevarata despre un pusti care nu voia niciodata sa-si supere parintii. Asta pana si-a dat seama ca poate sa se ascunda de ei. Si cu tutunul, si cu altele. Si ce fel de altele… Pana cand, de fapt, a devenit exact ceea ce parintii il invatau sa nu devina.

Asta suntem toti: suntem exact ceea ce parintii se temeau sa devenim. Fumam, bem ca porcii, ne ascundem ca avem vicii. Fetitele pentru care parintii se lupta din rasputeri sa nu-si dea himenul pentru neaveniti, sau macar sa-i puna dobitocului gluga pe cap sa n-o pateasca mai rau; baieteii care sug tigari si-si beau ficatii; astia suntem toti. Putini sunteti cei care faceti exceptie, nu va faceti iluzii c-ati fi modele intr-o societate de copii teribilisti. Ia ganditi-va bine, scumpi elevi de nota 10, cu performante extra-scolare exemplare si multe altele pozitive pe langa: cand a fost ultima oara cand ati imbulinat-o rau? As paria un rinichi ca toata lumea are o boacana, de care nu vrea sa-si aduca aminte, in cel mult ultimele trei luni.

Parintii nostri se lupta sa ne educe. Aia nu-i bun, aia e foarte rau, cealalta si ailalta sunt sanatoase si corecte. Cat suntem mici si cruzi, poate iese. Apoi nu. Apoi ne transformam in antonimele dorintelor lor si binelui nostru.

Doar ca, la un moment dat, vom fi parinti… Ce facem atunci?!

Cea mai mare greseala pe care poate sa o faca un absolvent de liceu, in momentul in care se hotaraste la care facultate sa se duca cu dosarelul sau, e sa perceapa facultatile in functie de meseriile pe care le poti practica la incheierea ciclului didactic.

Si culmea e ca o intalnesc des. Prea des… Read the rest of this entry »

Recunosc: de multe, foarte multe saptamani, am incetat sa urmaresc stiri din actualitatea autohtona…

De niciun fel. Nici macar alea pe care, candva, le consideram sursa de “incredibil, frate, cata cretinitatea pe metru patrat”, adica momentele de sado-masochism in care citeam editiile online ale ziarelor mondene. Nu tu economic, nu tu politic, nimic! Stiu ca a mai fost o motiune, stiu cine a luat Oscaru’ al mare, citesc zilnic site-uri de sport si fotbal de afara, dar nu mai sunt in niciun fel conectat la ce se intampla p-aici pe plaiurile romane. Altadata primele in “history” in browser, acum, antena3.ro si realitatea.net sunt site-uri pe care intru, poate o data pe saptamana.

Si viata-i misto, e zen, e fabuloasa chiar… Mai ales daca e s-o compar cu a doua jumatate a anului trecut cand ma preocupa ORICE, ORICAND! Taieri, greve, chestii. Un stress continuu si, mai mult decat atat, un sentiment de ura si neputinta. Prea mult consum… Si de-atunci am reusit sa-mi impun un filtru dur care, cu timpul, a devenit un automatism. Pur si simplu nu ma mai intereseaza si, totodata, nu ma mai consum.

Si totusi… Read the rest of this entry »

“Bai, totusi, pune-te si tu in locul ei/lui…”

Innebunesc cand aud fraza asta ca un argument intr-o discutie!

Nu sunt genul de om care sa creada in destin mai repede decat in ce-si face omul cu mana lui. Proverbul ala romanesc care spune ca dormi cum iti asterni e universal valabil. Situatia unui om e un efect direct a tot ceea ce spune, face, gandeste si intreprinde intr-un moment sau altul din viata. Spre exemplu, nu te poti plange ca ai o viata grea la serviciu, de moment ce, banuiesc, nu te-a fortat nimeni nici s-alegi o scoala care sa te duca pe acel post, nici nu te-a fortat nimeni s-alegi acel post si, mai mult de-atat, vremurile iti permit, cu suferinta de rigoare, sa-ti schimbi locul de munca. Si in plus, nimeni nu zbarnaie tot timpul de fericire la locul de munca.

Si aici intervine stupizenia frazei din inceputul articolului… Read the rest of this entry »