envi

Nu, de data asta NU… Read the rest of this entry »

C-asa-i adresa de mail, un fel de album foto in care, in loc de poze, ai mailuri mai vechi sau mai noi care nu te lasa sa uiti ce-ai fost candva…

Adineauri chiar am primit un mail care mi-a adus aminte de vremurile in care, da, asa e, jucam World of Warcraft. Nefiind genul care sa plateasca pentru jocuri – sssssst, nu spuneti la nimeni ca fac si eu ca voi si imi cumpar jocurile cu fisiere cu extensia .torrent - m-am inregistrat pe-un server moca, romanesc. Pana si azi primesc newsletteruri de acolo. Mi-a fost lene sa-mi inchid contul, dar uite asa nu pot sa scap si, o data la doua saptamani, imi aduc aminte cum pierdeam zile si nopti, alaturi de alti prieteni, butonand universul interminabil din WoW. Jumatate de an aruncata la gunoi…

Tot pe adresa de mail a id-ului de messenger, imi vine, cam o data la saptamana si la sarbatorile legale, cate-un e-mail de la FunGift. Pe la inceputul blogului astuia, pe cand eram bine-mersi plantat pe blogspot si ma numeam bataiedecampi, am scris un articol(slabut), cu care am primit un voucher de 50 de RON pentru cumparaturi pe site. Imi aduc si acum aminte ca aveam o luna de blogging si am si inhatat niste bani cu care i-am luat fostei mele gagici, intr-o penibila tentativa de impacare, un ceas de birou. N-a tinut, despartiti am ramas. Chiar stau si ma gandesc daca l-o mai avea…

Asa e adresa mea de mail, o tarfa perversa, care ma tot biciuieste, periodic, cu cate-un mail care-mi aduce aminte de ce, pe unde, cum, de cate ori, cu ce scop si cat timp am umblat pe unde am mai umblat, ce fel de om am mai fost si ce prostii am mai facut. Tampita naibii nu ma lasa sa uit ca, undeva in trecutul deloc indepartat, eram si mai prost decat eram acum…

Voi patiti la fel? Sau voi v-ati dresat tarfele sa nu mai primeasca chiar orice in ele…?

Undeva intre a 16-a si a 18-a oara cand ajung la finalul asta, de fiecare data simtind acelasi sentiment de “pacat ca s-a terminat”… Nicio problema, reluam cu episodul 1!

… e preocupata de starea ta, injura-i! O vorba din batrani spune ca, pe cat de plictisit si scarbit esti acum, pe-atat ai sa vrei sa ai, candva, la mai multi ani decat ai acum, o voce care sa te intrebe de sanatate. Eu le zic pe scurt: muie! Singuratatea e atat de subevaluata…

… iti spune ce si cum sa faci, mai injura-i o data! E fantastic cata lume, desi pare mai ocupata decat toaletele din gara, are timp sa-ti ofere sfaturi si pilde de si din viata, fie a lor, fie a altora. Eu le zic pe scurt: muie! E a mea, mi-o bag unde vreau, tu nu faci la fel cu a ta?

… te priveste ca si cum ai fi un tanar necopt si netrecut prin viata, injura-i si a treia oara! Da, e legal, pe cuvant! O retorica pentru toata lumea: cum poti tu, care vorba aia, nu m-ai mai intersectat de ani si veacuri, sa-mi spui, netraind o clipa, un minut pe langa mine, ca habar nu am cu ce se mananca realitatea?! Si nu ma refer la televiziunea aia de doi lei…

… spune invers decat vrei tu, injura-i pentru o prima ultima data! Si apoi ia-o de la capat! Caci, evident, ce vrei tu e ceea ce vrei, nu tre’ sa vrei ce te sfatuiesc altii sa vrei. Ia-ti-o pe cont propriu, e mai dulce asa, crede-ma!

Cand prea multa lume se preocupa de cum sa traiesti tu, injura-i pe toti, pe fiecare in parte! Viata e, in ultima instanta, femeia aia imputita, cu cele mai multe talente, figuri si stari schimbatoare. Iar pe femeia ta o s-o futi intotdeauna cum vrei tu, nu cum zice Gigel sau Blegel…

Stiti care e cel mai simplu lucru pe care-l poate face oricine? Ingrasatul! Trei paini, doua inghetate, cinci kile de cartofi cu paste. Pana aici e simplu…

Acum mai bine de un an de zile, realizand cu groaza si greata ca toate tricourile, desi marimi generoase, imi sunt din ce in ce mai mulate pe corp si, mai trist, observand cum pana si legatul la sireturi ma face sa transpir, am pus burta pe razatoare. Probabil una din bucatile cele mai teribile ale vietii mele, cel putin la inceput, care, in timp, s-a dovedit printre cele mai eficiente sacrificii spartane pe care il voi face VREODATA!

Nu am urmat niciun regim profesionist, de pe net, de nu stiu unde. Nu stiu sa va explic chestii stiintifice, de ce si cum si de ce sa asa si de ce nu altfel, stiu doar ca ma uit in oglinda si la eticheta hainelor si la felul in care ma misc la sport si e cu muuuult in bine fata de ce era altadata. Nu am mers la niciun fel de nutritionist, bio energetician sau alte mizerii. Nu m-am infometat si nu am luat nicio pastila. Am actionat mai degraba din instinct, din dorinta de a prinde 40 de ani si din jena pe care o simteam, etalandu-mi quintalul+. Ca o ultima adaugire, dupa un an si aproape jumatate, la un bilant in care, recunosc, pe ici-pe colo am mai si pus un kil, sau trei, va spun ca am eliminat vreo 20-22 de kilograme. E ok? Read the rest of this entry »

… intr-o mica sau mai mare masura. Tu mai tii minte cand maica-ta si taica-tu iti spuneau sa nu?

Eram micut, nu cred ca intrasem in gimnaziu. Maica-mea ma pacalea ca, daca fumez, o patesc rau de tot pentru ca am nu stiu ce alergie care o sa faca POC si o sa fie groaznic. N-o sa mai pot sa ies pe-afara, alea alea. Peste vreo 7-8 ani, fumam prima oara. Eram intr-o excursie pe la Sighisoara, intr-un hotel care se numea – nu stiu daca mai exista – Steaua, parca. In capatul culoarului, intr-o camera, statea una din colegele mele de clasa din liceu. Ea fuma, eu cam durduiam de curiozitate. Si hai! Camel, daca nu ma insel. “Trage din tigara si apoi trage aer adanc in piept si apoi scoate-l afara”. Mi-a iesit din prima! Dar am si innebunit de cap si de tusa din prima. Insa nu m-am descurajat si am inceput o cariera sinistra de vreo sase ani de tutun. Nu mult, poate o medie de 2 pachete pe saptamana, poate!, dar e acolo la CV. M-am lasat in 2009, ferice…

O poveste adevarata despre un pusti care nu voia niciodata sa-si supere parintii. Asta pana si-a dat seama ca poate sa se ascunda de ei. Si cu tutunul, si cu altele. Si ce fel de altele… Pana cand, de fapt, a devenit exact ceea ce parintii il invatau sa nu devina.

Asta suntem toti: suntem exact ceea ce parintii se temeau sa devenim. Fumam, bem ca porcii, ne ascundem ca avem vicii. Fetitele pentru care parintii se lupta din rasputeri sa nu-si dea himenul pentru neaveniti, sau macar sa-i puna dobitocului gluga pe cap sa n-o pateasca mai rau; baieteii care sug tigari si-si beau ficatii; astia suntem toti. Putini sunteti cei care faceti exceptie, nu va faceti iluzii c-ati fi modele intr-o societate de copii teribilisti. Ia ganditi-va bine, scumpi elevi de nota 10, cu performante extra-scolare exemplare si multe altele pozitive pe langa: cand a fost ultima oara cand ati imbulinat-o rau? As paria un rinichi ca toata lumea are o boacana, de care nu vrea sa-si aduca aminte, in cel mult ultimele trei luni.

Parintii nostri se lupta sa ne educe. Aia nu-i bun, aia e foarte rau, cealalta si ailalta sunt sanatoase si corecte. Cat suntem mici si cruzi, poate iese. Apoi nu. Apoi ne transformam in antonimele dorintelor lor si binelui nostru.

Doar ca, la un moment dat, vom fi parinti… Ce facem atunci?!