envi

Eu cred ca e o intrebare justa pe care putini ne-o punem inainte de-a ne-o oferi cu totul…

Romanii, luati ca populatie chinuita, saraca si proasta, iti vor zice ca in biserica. O mare prostie! Ma rog, masele in general sunt proaste si usor de manipulat, daramite sa mai fie si mase de romani. Cu tot respectul, mai mult sau mai putin, pentru natiunea mea, suntem cretini, taica! Nu in biserica, niciodata! E o masina de facut bani, scutita de multe, adapostita de niste reguli si principii nitel prea puternice, teoretic si din pacate.

In cine atunci? In parinti?! Am avut incredere in taica-miu si m-a lasat singur prin 2006, fix cand, probabil, aveam cea mai multa nevoie de el. Ai stiut tu sa fii o pacoste, batrane, dar mi-e dor de tine de mor! Nu prea mai am eu incredere in tine de-atunci, dar deh…

In persoana iubita?! Fii serios… Niciodata pana dracu’ stie cand! Nu investi acolo niciodata mai mult decat primesti. Axioma zice clar: ti-o iei peste bot, fara indoiala! Ati patit-o si voi, am patit-o si eu, n-are sens sa detaliem. PeSeu: pentru masculii alfa care vor hahai la faza asta, MUIE! Nu va cred!

Si atunci, ma intreb, in cine dracu sa am incredere?!

In mine insumi… Teoretic asta ar trebui sa fie cel mai bun raspuns la intrebare. Reiau, raspuns la intrebare, nu inseamna ca si solutie la problema. Dac-am avea cu toti increde in noi insine asa cum ne incredere, ca prostii, in altii, ehe, ce bine-am mai duce-o si ce “MUIE CRIZO!” am urla. Dar nu, nu e cazul, si aici suntem restanti si nici nu cred ca vom progresa prea curand.

Bun, atunci, eu in cine sa am incredere, monser?!

Sunt sigur c-ati patit-o macar o data, sa iei o decizie, mai mult sau mai putin importanta in economia vietii tale cotidiene sau pe termene mai lungi si, pe parcurs, sa-ti dai seama ca nu-i tocmai cea mai potrivita, sau nu ti-a iesit asa cum iti imaginai ca va fi sa fie. Hai, fiti sinceri, nu sunteti perfecti niciunul, ati patit-o fara indoiala.

Ma rog, o pasa gresita la fotbal care le-a permis alora din a XI-a B sa castige campionatul in finala cu clasa ta, asta trece, chit ca presiunea varstei si a colegilor e imensa. Ramane poveste de consolat nepotul, ba chiar un triumfatoare, cum ai luat-o tu de la capat si, anul viitor, tu si ai tai i-ati zdrobit pe a XII-a B si ati luat cupa. Dar ce te faci cand e mai pe bune? Cand e mai pe cascaval, pe ani din viata, pe una din doua cai care inseamna lucruri total diferite pentru destinul tau… E complicat!

Si astazi ma gandesc ce-ar fi fost daca n-as fi ales tampenia de facultate pe care am ales-o. Da, OK, oi fi si eu vinovat in ecuatie, fara indoiala, dar a fost o decizie care, pe langa vreo o suta de milioane, mi-a supt si ani buni din viata, anii poate cei mai productivi. Ce-ar fi fost daca as fi fost atunci, in 2005, putin mai intelept? Desigur, nu poti trai pana la capat in trecut si sa-ti tai cu tifla peste ceafa. Ideea e sa inveti, sa n-o faci a doua oara si sa incerci sa mai repari ceva, cat se mai poate. Nu-ti poti plange de mila pana-n abisuri, ma-sa, ca trec anii si tu stagnezi naibii in mediocritate.

Deci da, si eu am patit-o. Si eu imi mai pun acum, uneori, intrebarea “Ce-ar fi fost daca atunci as fi…”. Ati patit-o si voi, sunt sigur. Am dreptate?

Intre faptul ca Politehnica Iasi probabil si-a sapat cu totul groapa si, de la anul, o sa ne trezeasca pe toti la ore de scoala primara chiar si sambata, si acela ca trecu si un nor de cenusa vulcanica de care mai mult am ras din toti porii mai repede decat sa-mi fac griji ca o sa-mi plesneasca avioanele din vazduh, pe blogul meu nu s-au petrecut decat niste episoade erotico-violente, create de colega Andra. Apropo, pareri?

O pauza neprevazuta, transformata in una nepermis de lunga, pe care insa o vreau incheiata incepand de azi, sper eu… Multumiri celor care inca nu m-au scos din blogrolluri, feedreaderuri si alte englezisme de astea fancy-trancy care tin de audienta, fidelitate, loialitate, iubire, dragoste, adevar… Ma rog, d-alea, cu staif…

Am vazut, asadar, ca s-ar putea sa se mareasca niste taxe. Tragic! Ne paste inca un holocaust, probabil. Nu are sens sa-mi dau cu parerea. Nu sunt nici analist financiar, nu sunt nici site de stiri si deci nu ma pricep sa comentez toata treaba mai mult decat am facut-o pana acum. O intrebare, insa, totusi am si eu, daca-mi permiteti:

Vad si eu reportarje la teveu despre marirea asta de taxe, de teveau’. Si vad ca cica ar scumpi instantaneu multe produse si multe servicii si ca ne-ar busi rau de tot la buzunare. Ma rog, chestiune teoretic dedusa si de minti mai putin maseratic0-ferarristice. Ce nu pricep eu si sper sa-mi descifreze cineva: de ce, de fiecare data cand mi se vorbeste de scumpiri la produse si servicii, primul lucru care mi-l arata astia pe sticla sunt galantare pline de muschiulet, carnita si maldare de carnati? Pe sistemul “uite fraiere, de asta nu o sa mai mananci tu de acum incolo!”?

Eu nu stiu cum mai puteti, pe cuvantul meu…

Nu, nu munca va oboseste. Nu, nu faptul ca te trezesti dimineata pe intuneric ca sa te intorci seara pe acelasi intuneric, nu asta va darama. Nu faptul ca azi n-au circulat mijloacele de transport si a trebuit sa mergeti alea 5 statii pe jos, nu cei patru kilometri va epuizeaza. Toate astea, surpriza!, va fac sa dormiti foarte bine noaptea. Sa… dormiti…

Ceea ce va oboseste e prostia ce zace in voi, in fiecare!

Va umpleti viata cu nimicuri pe care, dintr-0 miscare de doua buze si doua descarcari electrice la nivel neuro, vi le transformati in probleme ce va definesc zilele, modul de a exista pe planeta si va influenteaza judecata. De ce simplu, cand se poate complicat? De ce sanatos si roz, cand se poate bolnavicios si cenusiu? De ce sa nu pui apa in vin, sare pe prajitura?

Ne e cam frica de fericire, nu o acceptam ca poate veni simplu, repede si fara prea multe complicatii pentru ca… pai… efectiv nu se poate! Ceva nu e in regula, ceva undeva nu functioneaza in voia naturii, aia care e complicata si anevoioasa si plina de obstacole si momente de cotitura. Viata e greu! Hai sa mori tu?! Fii serios, esti un prost! Viata e complicata pentru ca tu nu-i accepti simplitatea, aia din jur sunt la unison cu tine si uite de-aia suntem mai repede plini de regrete si cu fete lungi si ridate de la orice mizerie pe care o urcam la altitudini stelare ca importanta. Uite de aia suntem obositi.

Am fi mai odihniti, sau macar mai putin obositi, daca am accepta ca toate pot fi si simple. Ca toate pot fi sau nu, ca toate sunt pentru ca sunt sa fie, sau nu sunt pentru asa trebuie sa fie. Uite, vezi?! Ce fraza complicata, in loc s-o spun scurt, la obiect si fara sa-mi chinui creierul ca s-o fac coerenta. O vrei scurt si la obiect?! OK…

Nu-ti mai pierde timpul complicandu-te! O sa imbatranesti, o sa ajungi singur, o sa pierzi tot! Simplu, scurt, sanatos! Nimic si nicaieri nu vei pierde vreodata! Nu asa, nu riscand-o pe partea simpla a problemei…

Acum hai, mars! Incearca, macar… S-ar putea sa dormi mai bine, mult mai bine.

De cand te nasti, ai doi parinti care, din pacate, te vor invata ca tu esti cel mai destept, mai frumos si mai bun dintre toti. Matematica? Esti as. Fotbal? Poate doar nu stiu care al nu stiu cui sa fie mai bun cat tine. Poate! Nimeni nu schimba o priza mai frumos ca tine, nimeni nu e mai politicos ca tine, fetele intorc capul dupa tine pana li se dezsurubeaza de pe umeri. Si tot asa. Toate la superlativ absolut sau, in cel mai prost si nefericit caz, oricum stii mult despre ce e vorba si nu te depaseste.

Paradis, nu-i asa? O lume perfecta, formata din voi trei ce claditi un scut impenetrabil si oricine spune altfel e dusmanul vostru pentru ca evidentul e clar: tu, plodule, esti magnific iar ei, parintii, sunt niste monumente sacre ale naturii care au produs asemenea minunatie.

Si intr-o zi, deodata, ai crescut… Continue reading »

Eu beau! Vreti sa stiti si ce beau?!

Foarte bine, atunci multumiti-i lui Makavelis ca mi-a pasat aceasta leapsa, facandu-ne tuturor o placere: celor patru interesati de alcoolicul din mine pentru a deslusi misterele si mie pentru sansa de a scrie despre alcool!

Asadar, sa purcedem cu spor si gatul larg si insetat… Continue reading »

Din ciclul “lumea pune intrebari stupide”:

1. Ma rad pe cap de un an si jumatate. La inceput o faceam in fiecare zi, apoi cam la doua zile, acum ma rad cam de trei ori pe saptamana, dar in principiu cam toata lumea ma stie de chel. Nimeni nu mai stie cum arat cu par, multi imi povestesc chestii de genul “am dat azi peste niste poze in care aveai par, aratai ciudat”. C-a fost primavara, iarna, canicula, ger de crapa sinele de tramvai, ploaie sau explozii nucleare eu aveam capul chel. Si toata lumea o stie!

Intrebare de baraj: De ce te razi pe cap, nu ti-e frig?

Raspuns, ca sunt ciumeg: Ba da, manca-ti-as, ma cac pe mine de frig, dar vreau sa ma dau smecher.

Raspunsul logic: Eu nu sunt o muiere, bah! Nu-s de aia care merg cu blugi cu talie joasa si cu tricoul din clasa a patra ca sa ma dau sexoasa chit ca stiu ca o sa racesc la pizda si o sa pis sange. Daca ma rad pe cap, ma rad pentru ca asa-mi place, ca-mi convine, ca mi-e comod. Prosti!

2. Mai vin si plec dintr-un oras in altul. Uneori sa intampla se plec mai mult timp, alteori se stie ca plec mai departe. Intr-un apoteotic final de episod, ma intorc, totusi, acasa, in oraselul meu de provincia provinciei. Si aterizez, unde oare?!, pe postamentul scarii de bloc unde am crescut. Sparg o samanta, suier dupa o liceeana, sug o bere si asa mai departe. Sunt acolo, orasul e mic, lumea se stie cu toata lumea.

Intrebare de baraj: (vazandu-ma acolo, nu zic de cazurile la telefon sau pe messenger) Ai venit acasa?

Raspuns, ca sunt ciumeg: Nu.

Raspunsul logic: Chiar crezi ca mi-am facut laborator de clonare si am facut vreo sase mii ca mine si ii tot trimit unde am nevoie sa fiu?! Daca sunt acolo, daca ma vezi acolo, unde crezi ca sunt?! Doua sfaturi: ori incepi cu cand si am si eu ce sa-ti raspund, ori bagi imediat dupa, repede, ceva de genul cat stai? sau ceva de genul asta. Prosti!