te bag in ^&*$ !

Du-te-n pizda ma-tii!!!

Na, poftim, am zis-o. Ai ceva de obiectat? Ma gasesti ca fiind indecent? Poate respingator, inapt, imatur? Da? Atunci sa te fut in gura! Oh, esti oripilat…

Injuram! Intrebarea mea e de ce e, in principiu, interzis s-o facem? Ma rog, ma refer din punct de vedere a unor raporturi sociale, ca nu e ca si cum te leaga pentru injurii. Nu stiu, se face parnaie pentru asta? Chiar n-am verificat. In fine…

As putea sa incep sa fiu filosof din ala profund si sa spun ca omenirea, societatea civila, are pretentia ca exista niste chestiuni concrete care ne diferentiaza de animale si unul din ele e faptul ca suntem – eu as reformula in ne place sa credem ca – suntem civilizati. Ca noi avem un loc aparte, ca suntem NOI si animalele. Iar faptul ca injuram, ca folosim aceasta forma de teoretica violenta verbala – ca o paranteza: sunteti prosti daca aveti impresia ca injuriile sunt violenta verbala; eu nu le consider nici macar o forma de asa ceva, violenta verbala mi se pare cu totul altceva, ceva mult mai elevat si mai profund – ne coboara pe scara evolutiei. Cam la fel si cu expunerile publice de orice elemente sexuale. In fine, ineptii, cam ca orice filosofii bazate pe comparatie. Mancam nu stiu cum, ne imbracam sa ne ascundem trupurile si nu injuram pentru ca suntem civilizati. Ne bagam prostiile la fundul sacului sau mai bine zis ingropam trecutul, ma rog…

Lingvistic vorbind, omul foloseste, cel mai des, cuvintele mai scurte din dictionarul unei limbi. Si, sau, deci, da, nu iar pe de alta parte fut, cur, pula, sugi, sex si asa mai departe. Pe ideea asta, faptul ca mai si injuri potent ar determina limite puternice in ale vocabularului. Chestiune totusi relativ falsa. Cunosc personal niste profi universitari care ar putea preda frumos niste lectii de injuraturi. Ca sa nu mai zic ca, in opinia mea, un nenica c-un vocabular elevat e mult mai ciumeg in ale injuratului. Logic, nu?

Mai circula si ideea ca ar fi o relaxare. Un mod de a defula, de a pierde din energia negativa. Un Baga-mi-as pula! din toate incheieturile si intr-un moment cretin poate face minuni terapeutice si scadea tensiuni arteriale suparate.

Bun, si in esenta, de ce, social vorbind, injuratul e privit ca o chestie eronata?! Nu m-a deranjat niciodata sa fiu si injurat in anumite situatii si, mai important, mi-ar placea sa nu fiu constrans de diverse situatii sa nu pot injura. Chestii de genul prezenta unor anumite tipuri de persoane, anumite locuri, principii religioase(oh, asta e preferata mea, dar nu vreau sa reiau smardoiala mea cu religia) si asa mai departe. Vreau sa pot injura frumos si armonios atunci cand vreau sa o fac, cand simt nevoia s-o fac. Se poate? Nu? De ce pastele ma-sii sa nu se poata?!

eu, blogger, te pot influenta?

Avem blog… Scriem… Invariabil, daca suntem de comitet, vom avea si cititori. Oameni care-ti vor lectura scrierile si, fara indoiala, la final vor avea o opinie. Prost, slab, foarte bun, genial, excelent, mergem mai departe, ceva va fi in mintea celui care-ti va citi un articol. Minima influenta, pana aici…

Nu cred insa ca cineva si-a pus vreodata problema cam cat de mult isi poate influenta publicul…

Pe-un blog de om normal, pe-un blog sustinut, pe-un blog de continut vor aparea invariabil articole cu tenta didactica. O intamplare care are, la capatu-i, o morala; o argumentare a unei situatii de orice fel; un discurs care porneste de la o problema frecvent intalnita. Orice, ceva despre un fapt/lucru/eveniment care priveste pe toata lumea, la un moment dat sau chiar atunci, in respectivul prezent. Tu il scrii, e un articol de blog, e blogul tau si vrei sa impartasesti si cu publicul tau o chestiune care ti-a starnit o parere de fiece fel. Te-ai gandit insa in ce masura il influentezi pe ala de-ti citeste paragrafele?

S-ar putea sa ai surpriza ca daca tu scrii ca de vreo patru zile te razi cu noua lama Patru-Cutite-de-Iti-Iau-si-Pielea sa-l influentezi pe unul sa o faca de maine, iar rezultatul sa fie ca gagica-sa ii va aprecia moaca si mai fina si o sa-i faca, in sfarsit, sexul oral pe care-l asteapta de cand s-au combinat, ergo viata lui/lor intra intr-o noua etapa. S-ar putea ca faptul ca tu, pe blogul tau, injuri de dumnezei si cruci un restaurant, sa aiba ca efect ca toti cei care te citesc si mergeau acolo sa nu o mai faca si sa imprastie vestea si, mai stii?, restaurantul sa pice-n colaps. Cine stie ce efect ar avea asupra unei femei articolul tau despre niste trasaturi ale unui barbat care-l dau de gol ca-si tine muierea doar pentru a craci-o, ea sa gandeasca si sa-si activeze scenaristica, sa-i dea aluia papucii, ala sa fie nevinovat de fapt, si sa-l bagi intr-o cura de Xanax cu vodka stinse cu bere si-l trantesti cu totul…

Poate ma hazardez, poate imi imaginez sau poate pur si simplu supralicitez puterea blogului, dar totusi, nu pot sa nu ma intreb: in ce masura crezi ca scrierile tale iti influenteaza cititorii? Ca o mentiune, fa putin abstractie de trafic…

regresam prin progres…

Prima data cand am vazut Idiocracy am exclamat simplu: foarte prost! Mi se parea o idee demna de luat in seama, insa o realizare precara care impute toata schema. Revazandu-l, insa, am inteles ca, de fapt, altfel nici nu trebuia abordat. Ceea ce este descris acolo nu trebuia evidentiat deloc altfel ci scurt pe doi si verde-n fata, fara figuri de stil. Prostia si naivitatea maselor e intr-o crestere aproape imposibil de controlat iar ideea filmului iti da de gandit daca viitorul chiar asa va arata. Asta totusi intr-o lume in care, totusi, progresam…

Sigur, progresul e evident. Am ajuns in vremuri in care ce se produce azi, acum, e epuizat psihic – pentru necrestatii cerebrali expresia inseamna invechit – peste poate si o luna de zile. Nu stiu exact ce determina aceasta viteza de a produce mai bun intr-un timp foarte scurt, perioada care nu permite consumatorului sa inteleaga exact noutatea care i s-a propus. (more…)

copii haitieni la oferta?!

Necazul unuia, bucuria altuia, zice o vorba din popor…

Am vorbit mai jos, pe scurt, despre ce e in Haiti si mi-am exprimat opinia asupra chestiunii. Discutam recent cu Luana si ea imi expunea un foarte bun punct de vedere: toata lumea sare si se indoaie si se agita pentru Haitieni, in special americanii, iar dupa ce trecuse Katrina si New Orleans-ul era in paragina, aceiasi americani aproape ca si-au macelarit conationalii, pe alocuri chiar efectiv. In final, ideea de baza ramane, anume ca nu-mi pasa de nimic. Nici de haitieni – ce li s-a intamplat lor mi se putea intampla si mie, de acord, dar n-am nicio vina ca eu m-am nascut aici iar ei acolo – nici de toata afacerea cu americanii – nu e prima oara si nici nu va fi ultima oara si nici nu are cine sa intervina, impacati-va cu situatia si nu mai mormaiti fara sens, macar faceti-o coerent si fara fecale in bot.

O chestiune insa ar fi interesant de analizat, as spune eu…

Porninde la prima fraza a acestui articol, ma gandeam la un simplu rationament: Haiti, o tara saraca cu conducere subreda, educatie slaba si mentalitate precara in cele mai multe domenii si cazuri + un cutremur devastator, un dezastru natural care ingroapa efectiv toata tara = multi morti, foarte multi morti, dar suficienti supravietuitori si suficienti copii inca in viata. Autoritatile haitiene sunt clar depasite de situatie, iar cand vine vorba de interferente straine, mai ales americanesti, razboiul e castigat din fasa, nu? Rezulta oare ca agentiile de adoptie internationala se freaca acum pe maini de fericire si de perspectiva profitului? Vor aparea copii haitieni la oferta, avand in vedere probabilul stoc bogat?

Dupa 20 ani… nu de Dumas, de un roman

Ne apropiem de 20 decembrie si deja mancam acelasi cacat pe care-l mancam de aproape la fel de multi ani cati am eu. Si am destui… (more…)

de ce folosesc oamenii sarcasmul?

In primul rand, o definitie din cartea de capatai:

SARCÁSM, sarcasme, s.n. 1. Ironie aspră, usturătoare; batjocură necruțătoare. 2. Vorbă, frază, expresie sarcastică. – Din fr. sarcasme, lat. sarcasmus.

Prima idee care-mi vine minte e ca sarcasmul e folosit ca o metoda de a-ti expune exact ceea ce gandesti, avand totusi, daca e nevoie, alibiul faptul ca “am fost… sarcastic”(un fel de “glumeam”) Asadar, teoretic, e o metoda defensiva, in sensul ca putem spune ce vrem, ascunzandu-ne sub mantaua acestui procedeu. Omul se supara foarte repede atunci cand i se spun lucruri dure si crude, chit ca ele sunt adevarate. Asa ca luam frumos ceea ce vrem sa spunem, ii conferim un ton aidoma unui ranjet pe fata, il spunem si, in caz de avarie, luam frumos pozitia omului sarcastic, invaluind toata treaba c-un aer de “mai putin jignitor” decat suna. Un fel de agresivitate pasiva care inteapa mai putin. (more…)

conul roman fata cu umanitarul…

Prolog: Romania, aceasta tara cu spirit umanitar care depaseste orice alta liniuta importanta a vietii de zi cu zi…

Nu, pe bune, nu e chiar interesant cum se mobilizeaza romanasii cand e vorba de cazuri de-astea tip, de genul “copil bolnav de x”, “adult ramas fara y dupa accident de z”. Ah, si asta intr-un peisaj completat cu notorietatea faptului ca spiritul civic romanesc e praf si pulbere. Se stiu nenumarate cazuri in care romanul de rand sta frumos si priveste, nu se baga pentru ca ii e bine si comod asa cum ii e in momentul ala si, in unele cazuri sinistre, le-as numi, stau si rad sau nici macar nu se sinchisesc sa arunce o privire.

Bai tata, dar cand e vorba de umanitare, toti buluc! Care mai de care se incaleca si e gata sa-si dea si camasa de pe el ca sa o scoata la capat. Ca asa ne invata Dumnezeu, sa ne iubim aproapele; ca asa e omeneste, sa ne ajutam intre noi, ca suntem oameni, nu? Texte standard, tipare fleoscaite pentru ca, desigur, nimeni nu se deranjeaza sa abordeze problema intr-un mod macar diferit. Un caz, o boala, o melodie, o poza, patru documente stampilate si scanate, mai nou si blog, rugaminti si evocari mistice si religioase si vivat solutia! Toata lumea se implica, toata lumea doneaza, toata lumea se mobilizeaza. Exclamam in cor c-am invins sistemul si mai salvam o viata… (more…)