envi

In viata asta a mea, am calatorit cu mijloace de transport in comun in orice pozitie, cu orice schema si chiar si in mai multe tari. Am mers pe langa taranoi transpirati care se dau, la subsori, cu Denim contrafacut. Am stat si in fata, si in spatele, si in stanga dar si in dreapta unora sau altora, de varste mai respectabile sau nu, care-si vomau mamaliga, pastrama si tuica din mers.

Am calatorit vara, in calduri inimaginabile, printre transpiratii patriei. Am calatorit iarna, cand scara tramvaiului era inghetata si puteai sa iei o imbucatura de asfalt cand coborai din el. Am mers in vechile trolee, am mers si cu cel mai modern metrou din Europa, cel din Lille. Am calatorit cu trenuri, taxi-uri manelistice sau, deopotriva, rockeriste; am calatorit in picioare, facut sardina de tot felul de personaje. M-a prins controlul, dar i-am si pacalit de multe ori. Am mers si 2300 de kilometri intinsi, cu opriri doar la toaleta. Am dormit si pe podele de autocar, le-am facut pe toate.

Am suportat, deci, mirosuri, temperaturi, conditii de tot felul, conforturi mai sporite sau mai putin sporite, le-am indurat pe toate sau m-am bucurat de altele. Cu o chestie insa nu ma voi impaca niciodata… Read the rest of this entry »

Eu zic asa…

Vro’ zece, hai cinspe’ ani de zile, sa dam de bunavoie, ca si asa suntem multi si consumam si mai mult si producem prea putin, Ardealul ungurilor, Oltenia sarbilor, partea de sud de langa Dunare si litoralul bulgarilor si sa ramanem doar cu Maramuresul, Moldova si ce mai e p-acolo. O data ca, dupa cum spuneam, ramanem mai putini si poate si din asta se alege ceva; o clasa cu 20 de elevi e mai usor de strunit si de ordonat decat una cu 38. Si, in al doilea rand, ca tot citeam ca pana si sarbii isi fac autostrada pana la noi, sa o prelungeasca si pe partea pe care le-o dam noi, si ungurii sa faca la fel pe acolo, sa ne aranjeze bulgarii cu agricultura in zona si cu litoralul all-inclusive si curatel si dup-aia, daca pricepem ceva din ecuatia actuala si ne mai spalam in cap, efectiv, le luam inapoi si beneficiem frumos de ele.

Pai… nu?

Stiti crasmele alea ieftine, de la parterele blocurilor sau la un loc cu un magazin cu de toate in care vedem tot felul de dubiosi aparent fara ocupatie si orizont care beau cate-o cinzaca rasuflata si pahare de vin otetit? Ma indoiesc ca e cineva care ma citeste si nu stie macar una…

Discutam acum cateva luni c-un amigo francez despre socru-su. Om ajuns acum la cinzeci de ani, nevasta fidela, muncitoare si placuta. Doi copii, casa mai mult decat decenta, doua masini, tot tacamul. Un foarte bun lucrator in constructii, fara niciun fel de griji financiare, nevasta-sa fiind si ea angajat in cadrul primariei de-acolo, fost portar si antrenor de portari la o echipa de liga a 5-a franceza. Un om, deci, cu o viata buna spre foarte buna si caruia, desi nu i-au lipsit greutatile, o duce acum bine. Un om cu un singur viciu, fumatul. Asta pan-acum un an si ceva cand s-a apucat sa traga mai multe sprituri decat de obicei. Azi putin, maine mai mult si tot asa. S-a ajuns pana intr-acolo incat familia si apropiatii incearca sa evite sa expuna alcool la masa sau la intalniri si il tempereaza oricat posibil. Ce motiv sa aiba?! Ce sa-i lipseasca? Ce sa-l determine?

In anul intai de facultate, adica in 2005-2006, la capatul blocului, vedeam in fiecare zi un batranel. Haine murdare, neras, netuns si carand aproape aceeasi sacosa de fiecare data. Imagine sumbra… Cu o singura mentiune: cu urechile mele l-am auzit de mai multe ori recitand fraze si strofe in engleza, in franceza sau din poezii romanesti. Monologuri intinse cu un limbaj elevat, momente care te lasau cu gura cascata. Auzisem ca fusese profesor la un liceu bun din Iasi si, intr-o zi, pur si simplu a innebunit. A cedat, a plecat de acasa si a lasat totul in spate. Nu mai stiu ce s-a intamplat cu el, m-am mutat la sfarsitul anului intai, cert e ca imaginea sa recitand versuri in limbi straine, stand pe o bordura cu sacosa ravasita alaturi e una impresionanta.

Trec aproape in fiecare zi pe langa o crasma de genul celor descrise in primul paragraf. Vad tot felul de oameni care se inscriu intr-un singur tipar: s-a cam terminat viata pe termen lung pentru ei. Asteapta sa moara, probabil, supravietuind de pe-o zi pe alta si refugiindu-se in acel pseudo cerc social. Si ma intreb, daca eu o sa ajung la fel? Nimeni si nimic nu-mi garanteaza ca nu voi sfarsi pe-un taburet de lemn, la o masa invelita cu o carpa, jucand table intr-un joc cu piese lipsa, zaruri diferite si sorbind romuri contrafacute, discutand de politica, de Iliescu, de Maricica si de cat mai e kilu’ de cartofi. Altora, descrisi mai sus, li s-au intamplat chestiuni asemanatoare, desi duceau vieti mai presus decat normale, cu griji ca oricare altele, nimic spectaculos.

Ce-ti garanteaza, desteptule si absolventule si bloggerule si elevule si casatoritule si angajatule si salariatule, ca n-o sa sfarsesti in crasma de la coltul blocului?

Am citit, am vazut, am urmarit cat am putut ce s-a intamplat la Craiova, anume ca a murit un elev injunghiat de un fost elev si asa mai departe. Fapta in sine e tragica, dar problema e tratata foarte prost. N-are nicio legatura cu scoala, n-are nicio legatura cu securitatea in scoli, n-are nicio legatura cu reformarea nu stiu cui. Baietii erau intre blocuri. Baietii s-au omorat din problemele lor, sunt sigur ca si asta de-i victima ireversibila nu e sfant. Nu condamn compasiunea, dar am fost si eu si tu liceeni, problemele grave nu trag la aia care gandesc cu ala de sus, nu cu ala din chiloti sau cu niciunul, ce naiba…

Textul asta “securitatea in scoli nu mai e ce-a fost”, coroborat cu sentimentalul “a plecat la scoala si a murit” e unul periculos in contextul asta. Ba mai mult, pe unele siteuri am observat un discurs de genul “pe vremea lui Ceausescu, te luau la intrebari daca stateai mai mult de cinci minute pe langa un liceu si nu aveai motiv, iar daca erai si tigan, te convingeau la beci sa o lasi balta.” Siguranta in scoli e la pamant, asa e de multa vreme si asa va fi. Regulamente, paznici de scoala sau gardieni grasi n-or sa estompeze chestiunea. Dar una e pielea ta la scoala si alta e ce faci tu cu tine insuti.

Din momentul in care intri intr-un perimetru bine delimitat al scolii din care faci parte, esti practic proprietatea lor. Ei raspund de educatia, de conduita si de siguranta ta. Dupa aia, nu mai e problema nimanui, decat a ta si vietii tale si decat de prezent esti in ea. Sigur ca deficitele securitatii in scoli sunt mai mari decat burta politistilor care le pazesc, dar discursul pe care-l vad acum la tv e periculos. Periculos pentru ca se confunda niste principii si niste termeni.

Idealul pe care e bazat discutia apropo de subiectul asta al elevului injunghiat mortal e cel mai periculos pentru toatea lumea. E responsabil pentru o bucatica din neinspirata crestere pe care le-o oferim odraslelor. Primul stapan pe siguranta ta esti tu. De tine depinde, in primul rand, integritatea ta. Dup-aia de cei din jur, de scoala in cazul asta. Nu doar la noi se intampla chestiuni din astea, in alte parti cu lume, teoretic, si mai civilizata, se impusca direct, fara explicatii, in conditii de securitate poate sporita. Orice s-ar spune acum, nu scoala e de vina ca ala a murit injunghiat…

Nota de subsol: in martie am tras o fuga in Franta. In una din zile am fost cu mama unui copil sa il luam pe borac de la scoala, scoala primara tin sa notez. La vreo cinci metri de iesirea din scoala zaceau, pironiti si destul de vigilenti, doua dulapuri in chip de politai, dotati pana in dinti si cu masina la indemana. Am inteles ca patrulele alea sunt doar la intrarea si iesirea elevilor din scoli dimineata si dupa amiaza. In rest, regulamentele sunt clare si concise: n-ai voie sa iesi decat daca vor ei sa te lase.

Am inteles ca Romania a donat fix 50.000 de euroi pentru sinistratii haitieni. Cica Moldova a dat vreo 70.000… Ma rog, nu mai comentam, e la mintea cocosului. Ce vreau eu insa e sa-mi mai propuneti ce-am putea sa mai donam noi, ca tara, saracutilor haitieni. Eu am zis sa le trimitem fie niste paleti de apa minerala Borsec, ori sa vorbim cu Uniunea Gospodinelor Romane Nesatisfacute Sexual sa le prepare 1000 de borcane de zacusca.

Asa ca hai, ce le mai putem trimite lor, haitieni-si anume-lor? Comentati si voi updata postul… Read the rest of this entry »

Stii sa-mi spui cate cuvinte sunt in expresia “Du-te-n ma-ta!”?

Pentru ca ma mananca palma s-o scriu de multisor si pentru ca e si o subtilitate magistrala, dar abia acum m-am hotarat ca e chiar bine s-o zic:

Nu ti-l doresti, dar candva il vei pretui… Un necaz care nu te omoara, pe langa ca te face mai puternic, mai are o calitate: iti arata exact cati si mai ales ce oameni ai langa tine.

Ma rog, de obicei informatia asta te socheaza si te indurereaza, dar in timp iti dai seama ca e mai bine asa. Deci, cu alte cuvinte, iti vei da seama ca un necaz iti poate face si bine. Ia ganditi-va bine daca n-aveti voi insiva exemple ce se incadreaza in ce rahat mananc eu aici. Vorba aia, fereste-ma, Doamne, de prieteni, ca de dusmani am eu grija… Mai tineti minte cand spuneam ca ar fi bine, uneori, sa poti sa te pui singur in niste situatii limita ca sa te poti trata din timp de sindromul prietenilor de carton?!