prolog: acest articol are diacritice din respect, chiar şi pentru străini!
Dan e un om modest, aşezat la casa lui, pasionat de fotbal şi care merge o dată la două-trei săptămâni la biserică. Ţine posturile Crăciunului şi Paştelui. Nu pe toată durata, dar atât cât să conteze pentru sufletul său.
Dan are o nevastă cu care e căsătorit de şaisprezece ani de zile. O cheamă Maria şi a cunoscut-o la discotecă, pe când avea vreo douăzeci de ani. S-a îndrăgostit de ea pe loc şi cu ea a rămas toată viaţa. E fericit! Are doi copii, două fete, de care e cel mai mândru din lume. Sunt viaţa lui, cele trei de-l aşteaptă acasă în fiecare seară.
El lucrează în construcţii. Ca orice român nu prea calificat. Dar îi place munca lui. Nu se plânge. Câştigă exact atât cât are nevoie să-şi hrănească familia, să le ţină pe fete la şcoală şi, din când în când să îşi poată răsfăţa si nevasta aşa cum ştie el că trebuie să o facă. Lucrează pe şantiere dar e un om liniştit şi cuminte. Ajunge aproape primul totdeauna, dar cu siguranţă pleacă printre ultimii. E întotdeauna fericit când prinde lucrări mai aproape de casă căci ajunge mai repede înapoi în căminul său clădit cu sudoare şi iubire. Dar nu pentru că e leneş. NU! Dănuţ e familist convins. El nu e genul care să tragă excesiv chiulul la muncă sau care să bea pe şantier. Dacă e să bea un păhărel o face după program şi niciodată nu uită să-şi sune nevasta să o anunţe că întârzie o oră-două. Nu e el genul care să fluiere vara după copiliţe de liceu dezbrăcate, are şi el acasă o fiică in clasa a noua din toamna asta, e un om cu principii şi sensibil.
Azi, de dimineaţa, Dan s-a îmbrăcat ca de muncă pentru că e joi. Prânzul pregătit de Maria e pe masă, învelit cu grijă. Apucă să bea trei sferturi din cafea, îşi sărută pe obraz nevasta şi pleacă de acasă fără să facă prea mult zgomot pentru că fetele lui încă dorm şi nu vrea să le trezească. Drumul pâna la hotelul al cărui acoperiş are nevoie şi de mâinile lui ca să fie înlocuit e acelaşi. E prea devreme să se întâmple ceva remarcabil. Pe stradă e doar el, alţi câţiva lucrători cinstiţi care se duc către ale lor locuri de muncă, un câine pe ici pe colo, trei-patru băbuţe care se duc să-şi vânda verdeţurile si brânzeturile in piaţă…Ba chiar Dan le vede şi îşi aduce aminte că azi e joi, e zi de târg…
Ajunge, se schimbă şi urcă să reia de acolo de unde rămăsese ieri. Işi dorea tare mult să incheie până în weekend ce avea de făcut în etapa asta. Apare şi soarele pe cer şi randamentul lui creşte. Totul merge ca pe roate, deja se gândea ca e o zi perfectă şi îi cam fugea gândul la ce ar putea să-i pregătească Maria pe diseară la masă. Ea îi spusese de dimineaţă că, după ce revine de la serviciu, vrea să-i pregătească ceva bun de mâncare!
Pâna una alta vine amiaza. Dan îşi roagă un coleg să-i urce şi rucsacul lui pe hotel. Are numai oameni buni în jurul său pentru că, nu-i aşa, cine se aseamănă se adună! Două sandvişuri şi o sticlă de un litru de sirop de vişine cu apă minerală, preferatul lui. I-l făcuse fiica lui cea mică cu o seară înainte…Bun, gata masa, înapoi la treabă…Îşi aruncă deoparte rucsacul în care acum avea doar telefonul şi o sticlă goală şi reia de fix de acolo de unde s-a oprit ca să mănânce. Încă puţin şi e gata şi ziua asta…
epilog: in după-amiaza aceea, acel muncitor a căzut de pe hotelul respectiv literalmente in faţa mea; balconul apartamentului meu e faţă in faţă cu acea clădire iar eu eram în el în momentul acela, când privirea mea s-a ridicat exact atunci când el se rostogolea spre în gol… Articolul e o poveste, epilogul NU, iar orice neasămanare cu realitatea e problema mea!
Etichete:
Altele
