La 24 de ani, nu am reusit sa realizez, dupa parerea mea, decat un singur lucru demn sa-l mentionez: niciodata nu am facut ceva decat pentru ca am vrut sa o fac. De cand mi-au dat mugurii de pilozitate pubiana, niciodata nu am savarsit o fapta, n-am spus o vorba, nu am ras mai mult si nici nu m-am uitat intr-o directie mai putin decat atat cat mi-au dictat fie sufletul, fie creierul, fie, de cele mai multe ori, impulsul.
Asta pentru ca, la un moment dat, ma saturasem sa traiesc pentru viitorul incoerent. Pentru raiul sau iadul de la capatul vietii. Pentru karma, pentru ca altadata sa primesc ceva pentru fapta mea buna sau sa mi se ia ceva pentru insensibilitatea, nesimitirea sau nebunia mea. In medie, un om traieste undeva spre vreo 60 de ani. Din astia, sapte sunt inocenti, dar aproape inconstienti, mai mult de 15 se duc pe banci de scoala, iar apoi lucrezi in slujba viitorului si a copiilor. Momentul meu, propriu-zis, cand mai e?! In fiecare zi, in fiecare moment… Nu pentru ca asa trebuie, pentru ca asa e cliseul, pentru ca asa zic revistele glossy, ci pentru ca asa vreau eu! (more…)
Etichete:
iad,
principii,
rai,
viata