envi

1. Bai, citeam stirea asta de dimineata si nu-mi venea sa cred:

Simona Halep şi-a făcut operaţia de micşorare a bustului. Românca în vârstă de 17 ani a recurs la operaţie din cauză că bustul impresionant, mărimea 34DD, îi dădea dureri de spate.

Bineinteles ca baietii au inceput cu “Mare pacat!” sau “De ce ai face asa ceva?!” Pai simplu, unora le chiar pasa de viata sportiva si nu de sula si doua coaiele unuia sau altuia care ar baga-o intr-o revista si ar plimba-o intr-o tinichea pe patru roti. Pe bune, mai stiti omuleti care sa faca asemenea sacrificii in favoarea potentialei performante sportive?! Si pentru cine, pentru o Romanie care numa’ nu-si freaca in cur sportivii si o media sportiva care, si vorbesc aici de site-ul GSP – chiar sa incercati – daca introduci cuvantul Simona in formularul de cautare, primul si singurul rezultat propus de site – repet, site sportiv – e Simona Patruleasa…

Toata stima pentru domnisoara, urari de succes si toate cele! Ma bucur sa vad ca unele do’nsoare nu se injosesc pentru orice rahat. Cum era titlul acela de telenovela, “Fara sani nu exista paradis!” Dumnezeule mare…

2. Si un video care mi s-a parut excelent!!! Reclama la apa minerala! Imi trec prin minte toate porcariile cu orase care se inverzesc, productii autohtone…

Sa va zic o poveste. Scurta…

Am un prieten francez foarte bun. Il cunosc de aproape zece ani. Un baiat cu un an si un pic mai mare decat mine care vine o data la un an si ceva la mine si viceversa.

Zilele trecute primesc un mail. “Iti scriu doar ca sa stii, nefiind cazul sa-ti faci griji, dar taica-miu e internat in spital de azi noapte cu dureri abdominale groaznice. O sa te tin la curent imediat ce stiu mai multe.” Desigur, raspund, imi exprim ingrijorarea si ii urez numai de bine si de sanatate. Peste cateva ore imi zice, printr-un sms, ca e vorba de o peritonita mai complicata si ca intra in operatie in cateva zeci de minute. Raspund la sms in aceeasi maniera ca mai sus…

Dupa vreo inca trei-patru ore, omul imi trimite un ultim sms: “Totul e in regula, operatia a mers excelent. Stii ce e culmea? Chirurgul e roman. Un oarecare Moldovan. Un om excelent care s-a comportat superb. Misto, nu?!” Da, sigur ca e misto, dar si mai bine e ca taica-tu e bine.

Cam asta e povestea…

Imi era rusine sa intreb, dar oare i-a strecurat vreo ceva in buzunar? De ce oare kilometrica jena de a-l intreba asta? E o chestie cu care nici nu incep o conversatie cu subiect medical cu vreun concetatean de-al meu. Sigur ca ma bucura si-mi crestea nitel mandria proprietate personala s-aud ca un medic roman il scoase din incurcaturi medicale pe tatal unuia din cei mai buni prieteni ai mei, mai ales dupa strasnicul episod de acum doi ani cand, impreuna cu acelasi amic, la un semafor sub un pod in Lille, am castigat 5 euro pe-un pariu spontan ca cersetoarea care se apropie e romanca. Amicu’ pariase pe fie vreo maghrebianca neajunsa, fie vreo sarboaica. Cei mai simpli 5 euro din viata mea, castigati dupa o simpla intrebare: Merge treaba? / Nu prea sefu, n-ai o piesa, doua, ceva?! Nu, am o foaie de 5 castigata de pe urma ta si relativa mea jena…

Nu poti sa nu te bucuri cand cineva drag iti scapa de boli in general, dar si mai ales cu ajutorul unui roman, dar ma trezesc repede si ma uit aici pe meleagurile noastre. Acolo, un roman te pune pe picioare, proaspat si ca nou, in doua saptamani dupa o peritonita severa. Aici, de la un RMN, moare un copil. RMN-uri de astea se fac, probabil, cam vreun milion pe zi in lume si e de-o banalitate aproape ordinara. Romania e singura tara unde se si moare. Paranteza: sigur ca sunt locuri in lume unde se moare si din mai rau de-atat, dar vorbim de Romania ca singura pentru ca Romania e intr-o uniune, intr-o Europa si cu niste pretentii.

Nu mai stiu cine spunea, Bitza parca dar nu stiu sigur, ca la noi in spitale e mai murdar decat la unii pe strazi. Afirmativ. O stim cu totii ca unul din cele trei locuri in care nu ti-ai dori s-ajungi in Romania pentru nimic in lume, pe langa politie si orice are legatura cu actul justitiei, e spitalul. Ca sunt conditii mizere, ca personalul e foarte slab pregatit si ca cel care e relativ capabil e fie nemotivat de salar, fie motivat de sume pentru unii poate chiar inabordabile si ca, in ultima instanta, mai si mori. Da, asta e realitatea, intri cu o apendicita sau, si mai rau, intri sanatos sa te controlezi pe tine insuti si iesi mort. Nu-mi spuneti ca exagerez ca inseamna ca sunteti printre cei care ori aveti rude in sistem si intrati in fata, ori aveti cu ce umple plicuri care sa le infingeti in buzunare de halate albe patate mai degraba de sange decat de aura de vindecator, ori n-ati intrat niciodata in vreun spital. Sigur, exceptiile exista, fara doar si poate, insa raritatea lor e o realitate sumbra…

Solutii? Pai am spus-o mai sus: grija mare si cu ochii in patru sa evitati spitalul pe cat posibil! Altele nu exista sau sunt doar povesti propagandiste. Punct!

In camera se facu racoare. Atat de racoare cat se poate dupa o noua zi in care puteai sa fierbi si-un ou la soarele care-mi intra cate sase-sapte ore pe zi in orele-i cele mai puternice. Chiar, asta ar fi o idee buna: sa las un ou in camera, in bataia luminii soarelui. Bun, si totusi daca iese un pui si nu un galbenus tare?! Ce ma fac cu el, il ingras si-l vand la KFC?!

Langa mine, in dreapta si la piciorul scaunului, zace un mamut de doi jumate’ de MD. Nu, nu Mihai Diaconescu, ala sunt eu si aproape sigur sunt pe scaun. Nici o murature dulce, ca-n reclamele pre-lansare, ci un Mountain Dew. Acum o ora era rece si era cu foarte putin mai gustos decat apa chioara de la robinet, daca aia de la regia autonoma ar infinge si niste dioxid de carbon pe teava sa iasa cu acid. Acum e doar cleios… Chiar, inca o idee: cum ar fi s-avem robinete la care sa curga apa minerala?! Ca aia din munti, din judetul Harghita, una din cele mai potente zone din punct de vedere al apelor minerale din Europa. Daca nu chiar cea mai…

La televizor, MJ – si nu ma refer la Michael Jordan – moare definitiv. Gospel, o arena de un catraliard de oameni plina ochi si, pentru ca tot lipsea elementul grotesc fara de care nimic niciodata nu se va putea desfasura, sicriul cu el cu tot inauntru, probabil, in mijlocul situatiei. Cam circ! E si parerea mea.

Intr-un cuvant, feerie nocturna si-un articol intr-un stil ce candva trona pe blogul asta…

E clar: cel mai bun lucru care i se poate intampla invatamantului romanesc ACUM, AZI, repede si ca un pionier pentru un set major de schimbari e admiterea la liceu prin examen si renuntarea la cea prin repartizare pe calculator.

Nu se poate, taticu’! Nu mai retin, dar parca generatia mea fu prima angrenata in admiteri d-astea, recte admisii din 2001. Daca ma insel, imi cer scuze, e o declaratie facute pe neverificate. E aiurea, e eronat, e total irelevant si consta un vadit dezavantaj fata de destui omuleti aspiranti la un locusor poate chiar meritat in liceele unde, pe langa fumatul pe terenul de sport si chiulitul suficient, se mai si invata si-o carte, doua. Nu de joc…

Citeam ca prin scolile romanesti rar mai gasesti medii sub 7. Daca treaba asta ar fi adevarata, am fi probabil o natie unde omul mediu, unul oprit oarecare pe strada, iti poate spune repede cateva notiuni de baza bazelor dintr-o materie aleasa la intamplare. Ma gandesc ca pentu un 7 cinstit, ar trebui sa reciti fara mari balbaieli niste banalitati pe care le retii pe baza de bun simt, pe baza de rusinea crasa de a nu le sti. Repet, ma refer la chestiuni de ultra baza, nu sa te intreb de pionierii barocului sau de razboiul de o suta de ani sau de capitala Madagascarului. Bun, si ma intreb, e oare asta realitatea?

Ma indoiesc!

Sincer, ma indoiesc. Ma indoiesc pentru ca realitatea imi confera conditiile de a-mi permite indoieli asupra acestui fapt. Ma indoiesc pentru ca toata schema pute de la o posta. Nu-mi trebuie sa fi trait inainte de ’90 sa stiu ca pe-atunci lumea iesea suficient de pregatita si apta din liceu si chiar dupa zece clase. Se vede de la o posta ca absolventul roman de orice e din ce in ce mai slab pregatit. C-o fi vina lui, nu stiu exact, dar tind sa zic ca in mai multe cazuri nu e vina lui, sistemul nepermitandu-i nici o formare optima dar nici nu-i starneste determinarea si motivatia de a-si cladi o dorinta de a asimila informatii.

In fiecare an, reforma invatamantului consta in distrugerea lui incet si sigur. Ca bacalaureatul, de la anul, s-ar putea modifica in acea crasa prostie de examen format din orale in timpul anului si trei probe scrise la capatul lui nu ma mira deloc. Ma gandesc chiar sa formulez grile de pariuri apropo de modificarile anuale ale examenelor si metodelor de admitere oriunde. Ca nici acum n-am reusit sa deslusesc suta la suta care-i ideea cu tezele unice, poate c-oi fi eu idiot, se prea poate, dar totusi nu am putut sa schitez o idee concreta, clara, logica si satisfacatoare asupra porcariilor alora. Ca-i banuiesc puternic pe baieti de faptul ca-si modeleaza anul scolar in functie de nevoi personale, da, asa e! Si la nevoi personale trec si ideea de fac ce vreau ca sunt cocotat in pozitie de putere si d-aia imi permit, ca un moft propriu.

Blamam comunismul si perioada-i care a cam trantit tara asta in destule moduri. E si normal. Dar exista chestiuni pozitive care, din pacate, din cauza faptului ca au eticheta de metode/sisteme din perioada comunista, nu se vor reimplementa niciodata. Sistemul de invatamant e unul din ele. Admitere la liceu, treapta in clasa a 10a, admitere peste tot la facultate, trimestre, notare obiectiva, nitica severitate in impunerea disciplinei samd. Poate c-ar prinde mai bine si nu s-ar mai tantalaiza de tot societatea…

P.S.: A ramas unu’ cu medie de peste 9 in afara liceelor la admitere. Imi pare rau, taticu’, aici nu-i de vina sistemu’ cat neghiobii de parinti. Admiterea prin calculator, desi idioata, e in functiune de vreo opt ani de zile, e o tampenie sa nu stii cum functioneaza.

Urmaresc Turul Frantei de cel putin sapte ani, cred. Sunt francofil declarat si notoriu si rareori spun pas la vreo chestie televizata ce are legatura cu Franta, mai ales daca mai e si din sport. Iulie inseamna Turul Frantei, simplu si scurt! Dupa-amiezi toride in care m-asezam intr-un unghi de vreo treizeci de grade fata de axa teveului si zaceam pe canapea toate alea patru-cinci ore de transmisie. Ma si mir cu de n-am damblagit prostata sau n-am facut hemoroizi caci sunt aproape sigur ca uneori nici la baie nu mergeam.

Teoretic, Turul Frantei nu are cum sa atraga telespectatori numerosi. Sa fim seriosi, e o transmisiune foarte lunga in care vezi 180-200 de maniaci care pedaleaza incontinuu din care foarte putini se remarca intr-o zi de etapa obisnuita. Spectacolul e aproape zero. Nu sunt suturi de la treizeci de metri, slam-dunk-uri nemaivazute, crosee de dreapta sau break-uri de peste o suta de puncte. Nu! E vorba de o gloata de nebuni care fac vreo patru mii si ceva de kilometri pe niste biciclete care nici macar alea nu impresioneaza mare lucru. Dar totusi ceva atragea…

Comentariul! Ii stiti aproape sigur, Naum si Banciu. Comentatori de vis pentru asa ceva. Priveai cate doua sute de minute incontinuu la niste biciclisti… biciclind si totusi, datorita lor, nu te puteai plictisi. Chiar si cand turul era castigat de N ori consecutiv de Lance Armstrong si deci nimic nou nu se putea intampla decat de la cel mult locul doi in jos si eventual la clasamentele pentru celelalte categorii – catarator, sprinter, tanar rutier. Si chiar si cand toti debilii erau dopati pana-n ultima celula a epidermei si, dupa retragerea americanului, castigatorul dintr-un an era detronat peste vreo opt luni si tot asteptai luna iulie, desi priveai – efectiv! – doua sute de drogati care acum se si stiau indopati, nu doar se banuiau.

Oamenii astia produceau comentarii excelente in fiecare zi cu toate ca e greu de imaginat ce poti comenta la ciclism, sport intrecut poate doar de sah si golf ca dificultate din punctul asta de vedere. O etapa din Turul Frantei transmisa pe TV era ca un ghid turistic vizual si auditiv, pe langa, desigur, mai mult decat suficientul timp acordat sportului in sine. Astazi insa, uitandu-ma la prezentarea echipelor ce vor lua startul anul asta, am ramas tablou: nici Naum si nici Banciu! Doi baieti care, desi nu erau nici penibili si nici amatori, nu se pot ridica la statura brandului deja creat…

Eu sper ca e o chestie de moment, o situatie temporara pana la prima etapa de maine. Turul Frantei era facut placut si abordabil de aproape oricine tocmai de astia doi care aproape ca s-au confundat cu prezenta sa in peisajul romanesc. Sigur, inteleg ca poate banul de la GSPTV si de la SPORTRO o fi mai gros, dar inca sper ca pasiunea sa fie catusi de putin fruntasa, macar astea trei saptamani pe an. Baietii pe care i-am auzit azi se chinuiau, incercau si in suficienta masura reuseau, dar erau ca si un Ferrari fara roti… Altfel, fara astia comentand, ma indoiesc de-un tur placut la TV si sincer, e ca o gura de aer curat intr-un TV sportiv dominat de fotbal. Romanesc…

Am mai discutat despre talentul romanului de a sodomiza orice-i intra pe mana. Am avut un articol mai demult in care incercam sa explic cat de mult isi pierd din valoare multe chestiuni care intra la noi in tara, pe mana consumatorului roman de rand si, in cel mai scurt timp, devin chestiuni de care ti-e greata la simplul auz al denumirii lor si ajungi in punctul in care iti e relativ jena sa utilizezi – in orice fel, in functie de caz – acele marci din simplul motiv ca poti fi usor etichetat ca apartenenta la, de cele mai multe ori, categoriile ingrozitoare de oameni care le folosesc.

Introducere cam lunga pentru un subiect simplu. Hmm…

Un alt domeniu in care romanul, cu fiecare zi parca, distruge si mai potent si fara pasare e propria-i limba. Limba asta romana, o insula de latinitate intr-o mare slava, asa cum ma tot freca la icre profa de romana din gimnaziu c-ar fi tarisoara asta. Limba unica, pitoreasca si in care s-au exprimat somitati ale literaturii neaose si personaje cu notorietate la nivel mondial. OK, si Hagi, fie…

N-am sa merg prea departe, am sa folosesc un singur exemplu, poate cel mai relevant, dupa parerea mea: englezirea fortata a limbii romana. Dupa cum spuneam, un singur exemplu, scurt si la obiect: nu e nevoie decat sa privim cateva ore pe-un canal unde abunda tocshoaiele si editiile speciale cat sa dai de vreun ziaristoid necioplit sau de vreun conducator-jefuitor din asta de patrie tampita si, aproape sigur, vei auzi fantasticul nou verb al limbii romane, a (se) focusa.

Bun, inca nu judecam. Cautam in DEX. Daca vei scrie a focusa, vei primi fix pagina asta. Alegi sugestia lor, focus, poate-poate vei gasi o portita de scapare pentru aia de-l folosesc, sinonim c-un bobarnac pentru tine, contestatar chibit, carcotas nesimtit. Si cauti, focus. Si primesti ceva de genul asta:

FÓCUS s.n. 1. Bacterii, localizate cel mai adesea în gură şi faringe, care răspândesc în sânge focare de infecţie. 2. Focar, la lentile şi oglinzi. [Cf. germ. Fokus, fr. focus].
Sursa: DN | Trimisă de LauraGellner, 18 Mar 2005 | Greşeală de tipar

FÓCUS s. n. 1. bacterii localizate în gură şi faringe, care răspândesc în sânge focare de infecţie. 2. focar, la lentile şi oglinzi. (< germ. Fokus, fr. focus)
Sursa: MDN | Trimisă de raduborza, 15 Sep 2007 | Greşeală de tipar 

…prostii despre femei, ca eu si-asa nu ma pricep deloc la ele. :)

• Intotdeauna o femeie necasatorita isi va baza judecata apropo de barbati, in general, in functie de starea ei “civila”.
• O femeie care-si ascunde chipul in poze isi adora corpul. Cea care-si arata mai degraba chipul si-l uraste. Femeia care se expune cu totul in poze e narcisista.
• Nu fumatul sau injuratul minimalizeaza feminitatea unei muieri, ci nestiinta de-a spala corect o haina.