envi

Nu vrei tu sa taci?!

Bai, nu mai suport! Nu, nu glumesc, efectiv mi se umfla venele in carcasa asta de pe cap…

Sunteti multi, prea multi, exagerat de multi, imbolnavitor de multi, nesimtit de multi, indecent de multi, plictisitor de multi cei care efectiv vorbiti! Nu, ca vorbiti nu ma deranjeaza, ca vorbiti mult si prost, aia ma deranjeaza. Si inc-o data, NU, nu ma refer la cei care au obiceiul sa vorbeasca mult. EU sunt unul din ei, unii ma plac asa, altii imi atrag atentia, viata merge mai departe si cu genul asta de oameni vorbitori.

NU! (more…)

Pasivule! Trece istoria pe langa tine si tu-ti largesti fundul pe scaune tari…

Intr-o dimineata dintr-o noua iarna, in 1918, niste provinciali, NU bucuresteni sau oraseni, au deschis usile unor bordeie luminate de, poate, doar petrol si s-au miscat pana intr-o piata in care distrugerea a devenit creatie. Au distrus granite pentru a forma o tara. Stiau, probabil, cu ce au de-a face, deci nici frigul, ori lenea, ori durerea nu i-au tinut de partea celalalta a usii. Nici macar “lasa, Aglaio, ca se duc ceilalti, ce sa mai facem si noi?”. Nu! TOTI!

Intr-o dupa-amiaza dintr-o iarna bine infipta in calendarul anului 1989, dar deloc infipta in vremea de afara, niste provinciali, NU DOAR bucurestenii, s-au postat curajosi in fata unui regim demonic, intr-o piata dintr-un alt oras-monument. Nu cred ca intelegeau cam cat gaz pe foc aveau sa toarne, dar, in sinea fiecaruia, zacea deja focul pe care gazul era turnat de mult si mult. Asa ca n-au simtit vreo retinere, n-au ramas in spate si nici macar n-au ezitat, intr-o delasare gen “lasa, Veto, ca se duce tineretu’, doar n-o sa mergem noi sa ne rupem capetele!”. Nu! S-au miscat! TOTI!

Intr-o noapte dintr-un sfarsit de primavara capricioasa intr-un 2011 incert, intr-un loc de care, probabil, cam 90% din prietenii mei nu au auzit vreodata, pe twitter, simt ca parca mai porneste un val ce s-ar putea sa capete inaltime. Cine stie, poate chiar apocaliptica… (more…)

Profilul meu de Facebook spune ca am 188 de prieteni… Si vorbim de oameni cu care am schimbat macar o vorba in toata viata mea, in orice fel.

Imagineaza-ti ca maine mori. Da, tu! Nu, pe tine nu te evita moartea, daca pan-acu’ te-au evitat alte mizerii. Aia nu, aia e in drum spre tine si merge cu o viteza constanta: o zi pe zi…

Imagineaza-ti, deci, ca maine crapi. Cati, din prietenii tai de pe facebook, care te scufunda acum in like-uri, in “:*” si inimioare vor veni macar vreodata la acel pietroi inscriptionat, singurul punct trainic in spatiu care mai atesta o candva existenta certa. Cine, crezi tu, se va sesiza ca nu-i mai existi in viata si, mai departe de-atat, se va misca sa-ti vada trupu’ inghetat in drum spre-o groapa anosta?

Nu te grabi, omule, sa pretuiesti orice contact. Nu te grabi sa judeci ca oricine te saluta, ca oricine iti da un like, ca toti cei care erau fericiti cand te-au vazut in relatie cu frumusetea aia sau c-ai scapat de zgripturoaica cealalta, ca toti cei extaziati de ce poze frumoase faci sunt la fel de dispusi sa faca ultimul gest care conteaza pentru, da, nu gresesc, viata ta.

N-or sa-ti vina ei oameni cu care, mic fiind, imparteai linguri de ciorba sau colturi de paine. Deja Facebook a stricat ideea de a spune un La Multi Ani cu voce tare, fie el din politete, obligatie, dintr-un scrasnit dusmanos de dinti, sau, dimpotriva, cu diferite niveluri si stari de dragoste si iubire… Chiar, pune-ti intrebarea asta: din sutele tale de prieteni de pe facebook, cati si care din ei vor fi langa cosciugul tau? Cei mai mari fani si vizitatori ai contului tau vor fi ei oare cu 4 garoafe si o candela? Apropo, in primul rand: cum or sa stie c-ai murit…?

Asta pentru ca, de vreo cateva zile, am hotarat sa transform contul meu de facebook intr-un mod de a tine sau sustine legatura strict cu oameni cu care am schimbat macar cativa kilobiti de conversatie pe messenger si twitter si am scos orice strain, orice om a carui voce n-o stiu sau care nu stiu in ce fel isi foloseste emoticonurile. Sunt, pe facebook, pentru cine ma cunoaste, pentru cine cunosc. Pentru restul, strict si fara scrupule, MUIE! Strange-mi, mai intai, mana, si apoi mai discutam…

C-asa-i adresa de mail, un fel de album foto in care, in loc de poze, ai mailuri mai vechi sau mai noi care nu te lasa sa uiti ce-ai fost candva…

Adineauri chiar am primit un mail care mi-a adus aminte de vremurile in care, da, asa e, jucam World of Warcraft. Nefiind genul care sa plateasca pentru jocuri – sssssst, nu spuneti la nimeni ca fac si eu ca voi si imi cumpar jocurile cu fisiere cu extensia .torrent - m-am inregistrat pe-un server moca, romanesc. Pana si azi primesc newsletteruri de acolo. Mi-a fost lene sa-mi inchid contul, dar uite asa nu pot sa scap si, o data la doua saptamani, imi aduc aminte cum pierdeam zile si nopti, alaturi de alti prieteni, butonand universul interminabil din WoW. Jumatate de an aruncata la gunoi…

Tot pe adresa de mail a id-ului de messenger, imi vine, cam o data la saptamana si la sarbatorile legale, cate-un e-mail de la FunGift. Pe la inceputul blogului astuia, pe cand eram bine-mersi plantat pe blogspot si ma numeam bataiedecampi, am scris un articol(slabut), cu care am primit un voucher de 50 de RON pentru cumparaturi pe site. Imi aduc si acum aminte ca aveam o luna de blogging si am si inhatat niste bani cu care i-am luat fostei mele gagici, intr-o penibila tentativa de impacare, un ceas de birou. N-a tinut, despartiti am ramas. Chiar stau si ma gandesc daca l-o mai avea…

Asa e adresa mea de mail, o tarfa perversa, care ma tot biciuieste, periodic, cu cate-un mail care-mi aduce aminte de ce, pe unde, cum, de cate ori, cu ce scop si cat timp am umblat pe unde am mai umblat, ce fel de om am mai fost si ce prostii am mai facut. Tampita naibii nu ma lasa sa uit ca, undeva in trecutul deloc indepartat, eram si mai prost decat eram acum…

Voi patiti la fel? Sau voi v-ati dresat tarfele sa nu mai primeasca chiar orice in ele…?

Undeva intre a 16-a si a 18-a oara cand ajung la finalul asta, de fiecare data simtind acelasi sentiment de “pacat ca s-a terminat”… Nicio problema, reluam cu episodul 1!

Un amic imi zice, acum vreo cateva saptamani, una din cele mai bune vorbe pe care am auzit-o eu vreodata: fiecare femeie merita batuta cateodata, pentru ca stie ea de ce.

Omul zice ca tot o femeie i-a spus treaba asta. Eu-l cred. Acum, insa, rationamentele si implicitele semne de intrebare sunt altele.

Personal, nu-s de acord sa bati o femeie. Indiferent de situatie, scenariu, fapta, niciodata nu e in regula daca reactia ta, ca barbat, e sa ridici palma si sa dai ca-n saci. Te inseala? Las-o! Te fura? Las-o!! Iti vorbeste urat? Las-o!!! E, in vreounul din cazuri, nevasta-ta? Problema e, imi pare rau sa-ti spun, din partea amandurora, nu doar din a ei, deci mai gandeste-te… Insa niciodata nu as fi de acord cu datul in femeie.

Ce-i drept, nu pot sa mint ca, uneori, picurat de-a lungul vietii, am simtit impulsul de a deschide palma sau, mai rau, strange pumnul, si a-i freca una interlocutoarei, fie ea gagica-mea, o prietena, o partenera de discutie, o oarecare de pe strada. Ceea ce inseamna ca, implicit, ideea de a-i fute una unei femei nu m-a ocolit. Fapta, insa, evident! Cand vezi o tampita care-si bate copilul mai mult decat e nevoie, cand auzi vreo scroafa sclifosindu-se si jignindu-te in stanga si in dreapta, cand observi cum cate-o neajunsa isi pupa barbatul fidel si pupincurist cu aceeasi gura cu care suge jumatati de cartiere, cu greu poti minti ca nu-ti vine sa-i arzi cate una fiecareia din ele…

Si atunci vin si intreb…

Cand merita o femeie bataie? Cand, daca exista, e momentul in care poti argumenta, cu situatia data, o palma bine aplicata? Si intreb mai ales femeile: meritati, vreodata, bataie? Fiti sigure ca NU ma refer la macel cu leziuni interne si vanatai pe 60% din corp, eventual si un os rupt.

… e preocupata de starea ta, injura-i! O vorba din batrani spune ca, pe cat de plictisit si scarbit esti acum, pe-atat ai sa vrei sa ai, candva, la mai multi ani decat ai acum, o voce care sa te intrebe de sanatate. Eu le zic pe scurt: muie! Singuratatea e atat de subevaluata…

… iti spune ce si cum sa faci, mai injura-i o data! E fantastic cata lume, desi pare mai ocupata decat toaletele din gara, are timp sa-ti ofere sfaturi si pilde de si din viata, fie a lor, fie a altora. Eu le zic pe scurt: muie! E a mea, mi-o bag unde vreau, tu nu faci la fel cu a ta?

… te priveste ca si cum ai fi un tanar necopt si netrecut prin viata, injura-i si a treia oara! Da, e legal, pe cuvant! O retorica pentru toata lumea: cum poti tu, care vorba aia, nu m-ai mai intersectat de ani si veacuri, sa-mi spui, netraind o clipa, un minut pe langa mine, ca habar nu am cu ce se mananca realitatea?! Si nu ma refer la televiziunea aia de doi lei…

… spune invers decat vrei tu, injura-i pentru o prima ultima data! Si apoi ia-o de la capat! Caci, evident, ce vrei tu e ceea ce vrei, nu tre’ sa vrei ce te sfatuiesc altii sa vrei. Ia-ti-o pe cont propriu, e mai dulce asa, crede-ma!

Cand prea multa lume se preocupa de cum sa traiesti tu, injura-i pe toti, pe fiecare in parte! Viata e, in ultima instanta, femeia aia imputita, cu cele mai multe talente, figuri si stari schimbatoare. Iar pe femeia ta o s-o futi intotdeauna cum vrei tu, nu cum zice Gigel sau Blegel…