envi

Daca tot am pomenit-o pe Ada pe aici, hai sa mentin ziua de azi pe aceeasi tema. Stateam azi la cioace, dupa muuuult timp, cu stimata-mi colega. La un moment dat, domnisoara incepe sa-mi povesteasca niste lucruri. In prima faza, trebuie sa si sa-i recunosc ca eram sceptic. Nu eram in modul povestiri in niciun fel, am lasat-o sa vorbeasca, neschitand macar vreun gest, vreun emoticon sau vreun audible. Asta e Ada, stii ca relatia noastra se bazeaza pe adevaru-l verde-n fata :)

In orice caz, cel putin dupa prima povestire, am inceput sa prin un urias interes. Am sa vi le scriu si eu aici. Acum eu nu stiu daca sunt bancuri readaptate, povestiri din auzite sau mai stiu eu ce, dar nici nu ma intereseaza. Conteaza ca eu azi cand le-am auzit am ras bine de tot. Si cum alte idei de alte articole de alta categorie si de alt nivel nu am, realmente deloc, procedam:

Imediat dupa revolutie, un botosanean ia un sicriu din oras si-l duce undeva la tara pentru ca el dispunea de un papuc. Mentionam ca e vorba de-un papuc din acela descoperit. OK. In drum spre satucul asta, omul ia un nene la ocazie, spunandu-i insa ca nu poate sa-l ia in fata pentru ca e cu cineva si daca doreste, il poate lua doar in spate, in portbagaj. Omul e de acord, nea’ soferu’ nostru il avertizeaza ca in spate e un sicriu, dar e gol si deci sa nu se sperie si toata lumea porneste la drum, bine-mersi.

La un moment dat, in drum spre destinatie, incepe sa ploua. Din ce in ce mai tare. Pasagerul de ocazie se gandeste astfel sa se bage in sicriu sa nu ajunga acasa ud leoarca. Dupa vreo cativa kilometri, soferul nostru mai ia la ocazie, de mila de cat de tare ploua afara, inca vreo trei oameni care mergeau taman in acelasi sat. Aceeasi poveste, poftiti in portbagaj, nu va speriati de sicriu. Intre timp insa, omul nostru care se ascunsese de ploaie inauntru adormise. Doar ca la un moment dat, se trezeste. Scoate o mana afara din sicriu si-l intreaba pe unul din cei cu care impartea portbagajul: Auzi nea’, mai ploua afara?!

Toti care erau in spate, in papuc, au sarit din mers cat au putut de repede si urland ca din gura de sarpe de spaima ce-au putut s-o simta cand nu doar ca au vazut mana care iese din sicriu, dar au si auzit vocea aluia intreband de ploaie. S-ar parea ca treaba asta a fost data si in ziar…

Si o a doua poveste, poate si mai incredibila…

Un oarecare coleg de fabrica al tatalui Adei, imediat dupa revolutie, avand in vedere ca se deschisesera granitele, se hotaraste sa dea o fuga in Polonia, asemenea multor romanasi. Ii spune nevestei planul, iar apoi vorbesc intre ei sa mearga si soacra lui, avand in vedere ca ea isi dorea din suflet sa vada o tara straina inainte sa moara.

Asadar, pleaca famelia in Polonia, ajung, doar ca dupa doua zile moare batrana. Probleme mari, avand in vedere faptul ca decesul peste hotare pe atunci implica niste formalitati aproape grotesti. Asa ca se hotarasc sa nu declare decesul. Pun la cale sa cumpere un covor in care s-o puna pe soacra, procedeaza si purced spre casa.

La granita, pentru ca se statea imposibil de mult, cuplul adoarme. In masina, cu baba in covor cu tot in portbagaj. Dimineata, cand sa plece, masina sparta, mai exact portbagajul deschis si golit. Covorul? Si el, furat… Oamenii nu au mai declarat furtul, interesanta ar fi fost reactia hotilor care, avand in vedere ca totul era in proximitatea granitei romanesti, aproape sigur erau si ei romani…

Mi-a facut imensa placere s-o revad pe stimata colega Ada printre comentarii. A lipsit vreo luna, daca nu ma insel. Din comentator fidel s-a transformat intr-o simpla amatoare. Apropo, am si indoieli ca m-ai mai citit mare lucru, scumpa domnisoara :).

In fine, ca sa trec la subiect… Pierd vremea pe messenger cu dansa cand, deodata, imi “explica” un cuvant pe care probabil unii l-ati mai auzit, nu stiu, avand in vedere ca eu nu sunt tocmai cel mai la curent cu toate expresiunile. Asadar, referindu-se la cineva, l-a catalogat frumusel drept… sulenberg.

Excelent, nu? Ca apoi sa aflu ca varianta oficiala e chiar… pulenberg. Hmmm, this is quite excelent, my dearest :)

Din ciclul “nu de putine ori, un blog se face pentru a avea un colt unde sa te plangi de orice sub protectia ideii ca te asculti macar tu pe tine” – azi sunt de-o profunzime/profunditate/in general pro-fund ceva de speriat – nu pot sa nu dau de pamant si cu ziua de azi.

Insa nu neaparat intr-un suta la suta mod negativ. In primul rand, din nu stiu exact ce motiv, adormind totusi azi noapte pe la 12, m-am trezit la… 12. “Si te plangi de astea, lenesule si alintatule?!” ar spune poate unii. Nu, deloc! as raspunde eu, poate chiar ingamfat putin ca nu e rabdare sa-mi termin ideile. Am avut un vis. Un vis chiar placut. Deci placut ba, nu sexual. Asa, vis placut, dupa cum spuneam, dar care m-a tulburat pentru ca s-a terminat exact cand nu voiam, apoi pentru ca in el am avut de-a face cu persoane foarte interesante si, in ultimul rand, pentru ca nu am stare de cand m-am trezit si imi fac rugaciuni sa continue in urmatoarea sesiune de dormit.

Ma enerveaza cand un vis imi strica oarecum ziua. Adica cand mi se intipareste intr-atat in cap incat ma gandesc si ma tot gandesc la el. Ma enerveaza insa chestia de azi pentru ca niciodata nu m-am simtit asa dupa un vis. Stimata colega Ada incerca sa ma-mbarbateze: “E un inceput foarte bun, iti creezi o lume a ta, in vise”. Mda, foarte multumesc, ii raspund ca am ajuns sa fiu the man who lived in his sleep. Ea rade, e de bine. Am auzit ca fetele apreciaza baietii cu simtul umorului…

Pe de alta parte, tot in legatura cu somnul, mai exact cu procesul de trezire, m-am trezit cu o melodie in cap. Nu doar ca o fredonez in creieri oricat, problema e ca nu-mi aduc aminte in niciun fel cum se numeste. Incerc, de vreo cateva ore, sa o anihilez cu niste mixuri de tribal house. Sa o tranchilizez. Degeaba, orice as face, imi reapare in minti. Asta si mai cicalitoare senzatie.

Insa, per total, stau si ma gandesc cat de bine poate sa-mi fie daca singurele mele probleme pe ziua de azi sunt un vis si o melodie. Heh, life’s quite OK sometimeZ… Si stiu ca nu-i weekend, nici duminica, dar melodia de mai jos mi se pare excelenta pentru ziua mea de azi. Enjoy! Lasati articolul, ca e prost, mai bine imi oferiti feedback la melodie decat la prostiile din el, pentru cei ce vor sa comenteze, biensur!

Sunt genul de om caruia nu-i plac renovarile in casa. Prefer aproape orice altceva decat sa aud burghie, ciocane si sa vad toate destrabalate…

Ultima data cand am renovat suta la suta a fost acum vreo patru sau cinci ani. Vorbesc despre fantasticele varuieli pana in cel mai mic colt, vopseli de unele chestii care nici nu stiam ca se vopsesc si asa mai departe. Am crezut ca innebunesc atunci cand am intrat pe usa si, venind tocmai din tari straine si nestiind de planul diabolic alor mei sa intoarca totul cu fundul in sus pe motiv ca cica se face curat, am gasit toata mobila in mijlocul fiecarei camere aferente, invelita in celofan, toate lustrele coborate din tavan la nivelul talpilor si vreo trei omuleti care mestereau fiecare cate ceva.

Prima mea reactie a fost “Eu unde pastele ma-sii dorm?!” M-a imbarbatat maica-mea “E curatenie, fiecare pe cont propriu.” Stateam si ma uitam la toata casa mea care parca era dupa bombardamente afgane. Pe de alta parte, imi placea ecoul acela de sala care se formeaza in aste vremuri. Ma simteam ca pe scara blocului, paradis! Praf si var peste tot si o puternica senzatie de “asa ceva nu se termina niciodata”.

Lasand insa gluma la o parte, urasc orice fel de renovare casnica. Bun, inteleg ideea de renovare ca si sinonim cu nou, curat, imbunatatit si uneori nevoie, insa eu nu vreau sa fiu in proximitatea derularii ei. Asta vara mi-am pus jaluzele verticale in camera. O lucrare de vreo jumatate de ora. Am fugit de acasa!!! Era totusi camera mea, dorinta mea si o jumatate din bani erau si ai mei, dar de moment ce nea caisa ala a scos masina de gaurit, am coborat doua etaje, cate ma despart de parter, cu o viteza ce nu am crezut ca sunt capabil sa o produc.

Ma uit la altii care, de moment ce da putin caldura, isi intorc căşile cu toate fundurile in sus. Da-i si poc si varuieste, da-i si pune nu stiu ce geam, nu stiu ce usa. Salutam orice initiativa de acest fel, imbunatatirea calitatii vietii e un obiectiv al fiecaruia dintre noi, dar parca noi o facem cu alte metode si cu alte standarde si cu alte unitati de masura. Eram asta vara cu cineva, in spatele blocului meu, la o tigara. La vreo cinşpe metri lateral de noi, un cascat isi inlocuia geamurile de la balconul sau de la etajul doi. Cum? Simplu, spargea sticla cu ciocanul, sticla sfarmata care cadea direct pe jos, pe macadam la nici doi metri de intrarea in scara vecina. Misto, nu?

In fine, ideea e ca urasc orice fel de renovare. O vreau, ii simt nevoia uneori, dar pus in fata executarii, imi pierd cumpatul. Si acum sunt recunoscator cerurilor ca atunci cand mi-am pus centrala de apartament, eram la scoala, in plina saptamana, departe de casa. Altfel, cred ca eu as fi fost cel care ar fi pornit curentul sinuciderilor emo, zau. Mai sunteti de astia ca mine, turbati la ideea de a fi in locatia unde se executa lucrari de astea?! 

Problema de Romania: Romania e o tara idioata, in care nimic nu merge iar viitorul ei este aproape zero. Insa nu e vina nimanui decat a celor care traiesc in ea…

Ipoteza: Romania, tara din Uniunea Europeana; anul e 2008; vorbim despre zona Olteniei; proverb: Omul sfinteste locul; zicala: SUA nu mai sunt demult taramul tuturor posibilitatilor, s-a mutat toata smecheria in Romania.

Concluzie: Ne meritam tara, cu varf si indesat!

Demonstratie: Am cont pe twitter. Buuuuuun. Unul din cei pe care-i urmaresc inca de la inceput este GeoAtreides. Un tip la prima vedere ciudat si tampit, dar care de fapt are o modalitate proprie si nitel mai diferita de a se exprima, spunand in acelasi timp destule lucruri OK, daca nu chiar interesante.

Acum vreo jumatate de ore primesc un link de la el. Ca sa fiu sincer pana la capat, draga Geo, rareori iti urmaresc link-urile de pe twitter. Nu stiu de ce, nu am motiv anume, pur si simplu. De data asta, avand in vedere descrierea, m-am hotarat sa procedez. Si am ajuns sa vad ASTA. Si un mic citat:

Zona, cunoscuta sub denumirea foarte sugestiva ”Sahara Olteniei”, este o fasie lata de 30 de km, care porneste de la Dunare si se apropie de Craiova si Caracal. Desertificarea afecteaza o suprafata de 100.000 de hectare.

Desi intre anii 1960-1970, problema nisipurilor din ”Sahara Olteniei” a fost rezolvata, iar desertul a fost transformat intr-un adevarat paradis, unde peste 60 de specii de plante erau cultivate, iar pomii si vita de vie serveau ca perdele de protectie in calea nisipurilor. Imediat dupa revolutie insa, localnicii au distrus sistemele de irigare, au smuls pomii si vita de vie si au furat tot ce le-a iesit in cale.

Apropo, cica a demisionat ministrul de interne. Cine era? De ce ma intereseaza? Mi s-a facut pofta de pepene…

LaterEdit: Toata stima pentru omuletul care-si vinde toata recolta de pepeni la… fabrica de sampon!

Nu stiu daca sunt mandru cu chestia asta, dar pana la cei 22 de ani ai mei de pana acum, cred ca am citit patru sau cinci carti cap-coada. Am citit biografia lui Rica Raducanu, unul din fostii mari portari ai Rapidului, carte care m-a facut sa rad cu mai multa pofta decat la unele comedii.

Apoi am citit Conversatii cu Dumnezeu a lui Neale Donald Walsch, una din cele mai grele lecturi ale vietii mele. Altfel, o recomand oricui are timp si nervi sa si-i dedice sa inteleaga ce-i acolo. Sunt multe chestiuni care te pun pe ganduri, din unele poate chiar ai ce invata, iar daca nu ma insel, nu putine randuri de acolo sunt folosite si ca replici in Matrix. Am citit si Codul lui Da Vinci, dar asta mai mult pentru ca era febra de acum cativa ani. Am terminat-o in nici cinci zile cred, in plin an intai de facultate. Imi aduc aminte ca atunci cand am vazut filmul, la cinema, ma credeam mare ciumeg pentru ca citisem cartea. E o senzatie frumusica, de altfel, sa vezi o pelicula turnata dupa un roman pe care l-ai citit in prealabil. Senzatie pe care nu am trait-o de multe ori, iar asta e destul de grav avand in vedere ca am vazut si filme precum Baltagul sau Morometii. Concluzia… ?

Un fapt oarecum comic e ca nu-mi place sa citesc si dintr-un motiv oarecum bizar si ciudat. Nu-mi place vocea mea. Atunci cand citesc, practic propria-mi voce imi rasuna in creieri incontinuu. Atat de aiurea mi se pare chestia asta incat, in timp ce citeam replicile gagicii aleia din Codul lui Da Vinci, incercam sa-mi imit, in cap, o voce cat mai feminin posibila. Cred ca as fi, pe langa persoanele cu probleme de vedere, un mare pasionat si un potent cumparator al cartilor audio. Doar sa am alta voce care sa-mi citeasca randurile acelea…

De fapt, articolul asta nu e scris pentru a va putea intreba ce sa mai citesc. Nu am chef in niciun fel de nicio carte, desi poate nu mi-ar face foarte rau sa pun mana pe una. Ma gandeam doar la din ce in ce mai mai mult dezbatuta problema a umanitatii care nu mai citeste carti. Ca ne prostim, ca nu mai cumparam carti, ca orice targ de acest gen e sortit esecului din start si niciodata nu se vinde nici macar pe trei sferturi din asteptari si asa mai departe.

Ca ne prostim ca si rasa, nu stiu exact, avand in vedere totusi progresul continuu in care ne aflam. Ca ne prostim la nivel de invidid, asta e clar. Ba chiar nu trebuie sa cauti departe ca sa gasesti incultura crasa. Insa nu stiu exact cat e vina cartii, sau mai bine spus a lipsei ei. Totusi exista suficiente alternative care sunt si de succes si care inlocuiesc cartea. S-a inventat e-bookul, materiale informative – pentru cei ce vor sa caute – se gasesc pe tot internetul. OK, sa spunem ca nu cumperi carti, dar exista suficiente publicatii din care se pot invata lucruri esentiale, destule medii in care se pot citi si creatii literare.

Ce se intampla de nu mai citim? Iar daca tot nu citim carti pentru ca exista alternativele lor la fel de informative si educative, de ce se depreciaza nivelul de cultura al individului obisnuit?

Sa zicem ca esti pus intr-o situatie simpla: fie alegi una din doua optiuni care ti se dau, fie mori. Sa zicem ca te gandesti ca nu vrei sa mori ci dai o sansa acelor optiuni care ti s-ar oferi, tu ce-ai alege:

- sa-ti infingi scobitori sub unghiile de la mana sau sa mergi trei statii de autobuz in cea mai aglomerata ora, in pielea goala?

- sa-ti tai degetul mare de la piciorul stang sau sa te saruti cu limba, timp de 15 minute fara oprire, sprijinit de perete, cu Nikita?

- sa zgarai o bucata de creta cu unghiile timp de 20 minute non-stop sau sa faci sex cu Fernando din Caransebes – pentru fete – sau cu ea – pentru baieti?