envi

… si aseara ai vorbit indelung cu ea in telefon. Multe, prostii, nimicuri. Deh, orice ai fi vorbit, pana si fotbal sau ragaieli celebre, oricum ar fi fost divin. E vorba de voce, e vorba de magia raspandita de undele electicomangetoide pe care ti le ofera lumea de azi. O voce, acea voce, orice altceva e irelevant.

In fine, si inchizi. Inchizi, adormi, gandul ti-e oricum tot in partea aia. Tot la voce, tot la telefon. Apropo, il iei si mai impingi si un mesaj. De noapte buna. De nimic. Astepti raspuns… N-are sens, adoarme. Adoarme pentru ca-i stii programul, e imposibil sa mai fie treaza la ora aia. Dar nici o problema, se va crapa curand de ziua, inca putin si se trezeste. O sa-l vada atunci, o sa-l reciteasca daca era prea adormita azi noapte. Un raspuns o sa-ti vina, raceste-te…

Si astepti… Iti faci tabieturile de dimineata, alea alea. Iti scoti telefonul de pe silent caci acum te intereseaza cand va suna. Pentru ca va suna, tu stii asta. Si deodata, suna! A mesaj text… Ala e! Fugi, deschide-l! Si-l deschizi…

Cu noua oferta Orange Rahat cu Mac, ai 14 000 de minute in retea, 14 000 de SMS-uri si vreo 24 de megabiti de internet prin Orange Young Mobile Internet cu Fas cu Miros de Capsuni Iberice

Pthu, futu-i…

Baieti, incetati! N-are sens!!!

Si uite asa nu am eu liniste si trebuie sa ma scol din hibernarea in care am bagat blogul asta aproape fortat de imprejurari si trebuie sa-mi mai introduc pe linie o opinie, o corectura, o tragere de ureche, un “hop si-un pantof”. Aspir la scaunul lasat, probabil temporar liber, de Blegoo. Un fel de ucenic, nicidecum un xerox…

Nu stiu cum as putea sa-l definesc pe Blogatu celor sapte cititori normali ai mei, adica cei care nu-si perinda intestinele din fibra optica prin online-ul pestrit romanesc. Cu ce sa-l echivalez din cotidianul inconjurator? Hmmm… As zice Base, adica un om care profita fortat de parghiile create de postura in care se afla, pacaleste toate canalele care-i stau la dispozitie, vorbeste teleghidat si fara sens iar lumea chiar il asculta, unii chiar copiindu-l. Nu cred ca e bine, chiar va rog sa m-ajutati aici.

Ah, pentru restul? Nu, nu e deja celebrul “…exista MasterCard”, ci voi restul il stiti pe de rost pe Blogatu. N-are sens sa reiau ceea ce am scris aici, partea ipotezei, adica cine e el. As adauga doar caci ca el sunt din ce in ce mai multi, din pacate. E un fenomen care se propaga la nivelul vitezei unei retele intre calculatoarele catorva amigos din blocul paispe, scarile A si B. Din pacate, robotii pot fi pacaliti iar ascensiunea lor e constanta, imbatabila. Din fericire, exista felia, portiunea, bucata de populatie din online care distinge binele de rau si spamul de creativitate si stil.

De ce m-am apucat, la unu’ si jumate’, la blog in poarta eu sa “bate”? M-am saturat, bre! Creste Blogatu si nu asta ma deranjeaza, dar creste pe-un fundament de toata jena. Pe 12 in trafic.ro, pe 62 in Zelist! Da-o in pastele ma-sii de treaba! Castigator nu stiu unde, prezent incolo si incoace… No, si stiti ce e si mai stresant? Ca da, noi contribuim la explozia lui de faima, celebritate si status de diva extraordinaire! Ca noi il luam frumos si puternic la misto pe twitter si stiti care e rezultatu’? Vizualizari la un filmulet cu care castiga concursuri pe tema Anti-spam (3753 vizualizari in momentul asta…)! Asta e chiar un banc prost…

Ca scriem articole (1, 2, 3 etc) ele de altfel absolut corecte si coerente si bine formulate, dar in esenta se vor gasi discipoli ce-i vor urma calea, click-uri ce-i vor imbunatati pozitia, trafic cu care-ti va zvarli in nas cand il vei intreba daca ma-sa mai traieste… Este c-a luat premiu la RoBlogFest? Este! Este ca face bani din blog? Este! Continuam, sau punem in balanta toate astea cu activitatea lui?

Deci fratilor: Eugen, Makavelis, aiurea, Etherfast (si pe alocuri si senor de ce? si herr fulgerica), hai sa mai estompam putin din iuresul de mistocareala de altfel hazlie si corecta caci, din pacate (imi asum raspunderea pentru formulare) aveti un public si un trafic care inseamna, printre altele, urmarirea unor link-uri si chestiuni pe care le impingeti la inaintare. As putea face pariu ca Blogatu a luat concursul ala pe click-urile din acele doua sau trei zile de “Ia uite-l si pe asta cu corcodusele in sfecla de ne vorbeste de anti-spam!!!” Mai lasati omul in plata Domnului caci notorietatea si-a creat-o exact asa! Ignoranta inteleapta are puteri nebanuite…

In weekend-ul in care tocmai se sfarsi recent, au fost doua sarbatori insemnate in calendarul crestin-ortodox. Sambata, 29 august, Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul iar duminica, 30 august, Sfantul Alexandru sau Alexele sau cum i-o mai zice. In fine, sunt chestiuni pentru care am cautat in calendar pentru ca…

… eu nu sunt un tip religios! Deloc! Ba din contra, cred ca sunt contrarul – totusi decent si inca pe fix – al crestinului de maxima credinta. Habar nu am de multe lucruri din calendar, obiceiuri si alte cele si singura data cand am postit a fost acum un an sau doi, obligat fiind de situatii civile, cu ghilimelele de rigoare. Ba mai mult de atat, cu riscul de-a starni o mardeala cibernetica in comentarii – dar-ar bunul Dumnezeu! (retineti aceasta rugaciune!) – sunt unul din cei care, desi crestin-ortodox, nu sunt deloc de acord cu multe din ceea ce presupune aceasta religie. Nu-mi place ritualul bisericesc deloc, modul in care se fac slujbele din punct de vedere al cantatului nu-l sufar si in niciun caz nu-mi starneste spirit religios si apropiere de cel din ceruri, iar despre obiceiurile de la inmormantare si spovedanie nu mai discut pentru ca ar trebui sa folosesc niste cuvinte si expresii care sa denote niste opinii poate prea acide pentru publicul larg.

Urasc ideea de parinte, popa si tot alaiul de oameni ai bisericii insa asta e aplicata strict pe Romania si ai sai oameni de rahat. Si aici voiam s-ajung: suntem un popor religios pana-n toate panzele sus albe ale Sperantei. Bagi un sondaj pe strada, intrebi doua mii de oameni in cine au incredere si toti boii iti vor spune sus si raspicat: biserica! Ne sculam cu noaptea in cap sa prindem loc in primele randuri la slujba nu stiu cui de nu stiu ce zi. Stam la rand zile si nopti si inca o data pe-atat sa punem mana vreo patru secunde pe-un vesmant cu niste oase sub el poate-poate o sa fim mai sanatosi, mai voiosi si la punga mai grosi. Ne scufundam casa in ramuri de nu stiu ce plante impodobite cu vata pe ici pe colo pentru ca, vezi Doamne, sunt sfintite si-l tin pe dracu’ la usa si noi o sa fim in palmele generosului Mantuitor. Mergem si lingem duzine de icoane – fie vorba intre noi, pe care si-au lasat alte sute de mii de omuleti zabalele dar nu mai conteaza, Dumnezeu purifica – sa ne dea Cel din ceruri de toate si sa ne binecuvanteze cu bunatatea si iertarea lui.

Mai mult de atat, suntem rai si inversunati si intram in modul “razboi cu pacatosu’” cand sesizam vreun idiot care nu-si stie religia. V-am mai povestit nu stiu cand ceva ce m-a – aproximativ – determinat sa dau de pamant cu babutele fanatice ale satului romanesc. Ast’ weekend, sambata mai exact, discutam cu un neam de gradu paispe’, ca ar trebui sa-mi spal niste haine la care omul a sarit ca ars cu marcajul pentru boi ca sa nu care cumva sa fac prostia asta si nici dus sau sa ma barbieresc sa nu ma gandesc. Intreb de ce, gandindu-ma ca poate e vreun Earth Day – Stop consumului abuziv de apa, urmasii tai merita o viata mai buna. La care primesc un raspuns c-un ton ca de la doxa la rahat ca e mare sarbatoare cu cruce rosie in calendar. M-a pus naiba sa intreb si ce sarbatoare o fi. “Cum adica ce sarbatoare?! Taierea nu stiu cui. Cum sa nu stii fratele meu?! E o sarbatoare mare, mare de tot, nu se face sa nu stii.” Ete nu stiu, imi iau unghira s-o pun de sepuku? Pen’ca sigur nu merit sa fac umbra planetei.

Intelegeti ce vreau sa spun?! Suntem niste pseudo-religiosi de ne sar coastele din stern. Mergem la biserica, marea casa a Domnului in care oricine e primit, oricand – dar care se si inchide, logic, ca e cu orar la noi in tara – doar cand avem nevoie (apropo de rugaciunea mea de adineauri!). Sesiune? Reportaj TV cu patru mii de studenti care baga lumanari si sug icoane. Necaz si boala? Genoflexiuni si stat in genunchi maraton! Nu stii ce sarbatoare e, nu postesti, nu-ti tai unghiile? O sa te sparga Dumnezeu cu bataia, fii sigur! Preotul? O ilustra entitate, undeva in ceruri fiind locul sau! Dascalul? Ce voce frumoasa are, offf! O minima si incoerenta gluma blasfemica? Pe cruce cu ei si sa le dam foc! Cenzura religioasa puternica si negandita! Si chiar si asa, cu mersul cu forta, imediat cum iesim din biserica ne revenim, nicio problema.

Mi-e sila de-un popor care si-asa a imbratisat o religie absolut sinistra din multe puncte de vedere dar, chiar si cu asta in vedere, isi bate joc de ea intr-un mod gratios. Nu avem cultura religioasa, suntem doar niste bivoli care credem in ceva pentru ca trebuie si la care mergem doar cu rugamintea, cu cersitul. Sa ne dea, sa ne scoata, sa ne inteleaga, sa ne creada. Bai Dumnezeu, Tu nu te-ai saturat?!

Sunt microbist.

Cred ca e cel mai bun mod sa-mi descriu aceasta pasiune, fara alte infloriri, fara alte impletituri complicate de cuvinte sustrase din ungherele ascunse ale dictionarului, injectand expresii complicate, metafore si hiperbole pestrite intr-un peisaj deloc cultural. Adica sa scriu cat de microbist sunt in maniera frazei anterioare…

N-am prea scris despre fotbal aici. Imi – oarecum – cunosc publicul si mi-e greu sa cred ca in afara de conu’ Makavelis si de Tony, comentatorul meu fidel, ar mai fi cineva interesat de asta. Si asta e un articol care nu e musai despre fotbal cat despre o intunecata urmare a inventarii acestui sport: huliganismul printre fanii echipelor de fotbal. Manifestari violente ale unor suporteri care, in ciuda spuselor proprii, n-au nicio legatura cu echipa lor decat faptul ca e un motiv impins in fata pentru a impunge fata vreunuia care nu e in tabara lui. Pur neanderthalism si lipsa crunta de maniere si reflexe umane.

Discutam astazi cu un prieten despre faptul ca, intr-o prima runda a Cupei Ligii Angliei, se intalnesc West Ham United si Milwall. Doua echipe londoneze, doua dintre cele mai vechi cluburi de fotbal din lume si, mai presus decat atat, una din cele mai vechi si mai ales violente rivalitati intre suporterii unor echipe de fotbal. Ar trebui sa mentionez de-acum ca unul din filmele mele preferate e Hooligans, o productie care, culmea, ilustreaza tocmai huliganismul in fotbal prin exemplul rivalitatii dintre exact cele doua echipe. Un film extrem de apreciat la nivel global care creioneaza aproape perfect ceea ce se intampla in spatele meciului din stadion, a tribunelor din jurul sau. Grupuri de tineri si chiar si oameni de varsta medie, inversunati unii impotriva altora pe baza faptului ca intr-o parte troneaza, in principiu, iubirea fata de un club iar dincolo, fata de un altul. Sigur, cluburile sunt amandoua bazate in Londra si deci devine si mai interesant.

Asadar, meci intre cele doua, disputat chiar azi. Nu m-am uitat – inca – dupa scor, marturisesc, pentru ca am gasit o stire si mai si, aici. Un om injunghiat in preajma stadionului, probleme planuite intre suporteri, situatia a degenerat si asa mai departe. Deci huliganism. In 2009, in cea mai supravegheata tara a lumii, in tara in care politia si autoritatile au depus o munca fantastica, rezultat fiind faptul ca intre suporterii englezi de astazi si cei din anii ’60, ’70 si chiar si ’80 sunt diferente crase, nemaiexistand crimele si bataile de altadata, englezii dand astazi un exemplu de tip model tuturor tarilor din lume vis-a-vis de organizare si comportament al suporterilor la meciurile din competitiile interne.

Unde vreau sa ajung de fapt…

Chit ca e 2009 si ca politia si autoritatile dispun de o mie de metode de a combate fenomenul, el inca exista. Huliganismul in fotbal a atins apogeul prin anii intre anii ’75 si ’86 cand, in Anglia cel putin, situatia era una de nedescris. Si astazi, in tari precum Polonia, Serbia si in America de Sud, problema este grava. As indrazni sa spun ca mai repede vom eradica nuclee ale crimei organizate decat problema huliganismului de pe stadioanele de fotbal.

Desi, la prima vedere, intriga e una absolut stupida, in care avem niste oameni care se iau la bataie cu altii pe baza de diferend coloristic – da, sustin aceasta afirmatie pentru ca majoritatea bivolilor care procedeaza la asa ceva nu-si cunosc istoria clubului si in niciun caz nu cunosc fotbalul ca sport si stiinta asa cum ar trebui – aceasta problema exista, persista. Urmaream candva niste documentare a ceea ce inseamna huliganismul sarbesc sau cel argentinian si pur si simplu nu ajungi decat la concluzia ca oamenii aceia sunt, practic, nascuti pentru a se lua la bataie pentru ca, si asta sunt spusele lor, pentru ei exista doar ideea ca ala nu tine cu echipa sa, neinteresandu-l imens cine s-a transferat la clubu-i preferat, in ce an au luat ultimul campionat si asa mai departe. De altfel, avem exemplul de mai sus, cu doua echipe totusi de rang secund in istoria fotbalului englez si care, paradoxal, starnesc una din rivalitatile cele mai cunoscute si violente.

Sigur, nu ma voi apuca acum sa enumar solutii in opinia mintii mele luminate si microbiste pana-n maduva spinarii ci mai degraba incerc sa inteleg pana unde poate merge mintea unui om insetat sa-si vada oponentul la pamant pe considerente fara substanta. Din pacate, din ceea ce am citit si din documentatiile mele, majoritatea huliganilor nu sunt niste cretini neinvatati care se iau la bataie pentru ca sunt niste creiere netede. Din contra, tocmai stiinta si accesul la unele informatii, desigur, de suprafata, ii conduce la simpla gandire ca ala nu tine cu ale sale culori preferat si deci trebuie sa muste din macadam.

Tarile importante in fotbalul mondial au reusit, treptat si la capatul unor munci enorme si sacrificii incomensurabile, sa mai stapaneasca fenomenul. Oricum, e o greseala sa credem ca pana si acolo unde suporterii isi vad linistiti de meci si de echipa, huliganismul nu mai exista; el a fost pur si simplu calmat si cat de cat tinut in frau. In alte zone ale planetei, problema e la fel de grava ca si acum cativa ani si inca se mai moare sau se ramane cu sechele grave la nivel fizic pentru ca, microbist fiind, nu tii cu cine trebuie. Huliganismul e o problema sociala importanta si, mai grav, extrem de greu de eradicat.

Articol scris de o persoana de nici 23 de ani care tine sa sublinieze ca nu a trait in acea perioada decat la rangul de gaga rasfatat, nestiind practic ce insemna acest lucru, dar care a auzit destule povesti ale unor oameni adanc implicati in vremurile acelea si a citit la fel de mult despre. De aici porneste deci…

Nu, nu, nu… cred ca se face o mare greseala…

Ieri fu 23 august, ziua onomastica a molozului fostului stadion. Glumesc, bineinteles. O zi cu insemnatate bastana candva, echivalentul lui 1 decembrie din ziua de azi, adica mareata zi nationala a maretei, grandioasei si luminoasei Republici Socialiste Romania, cea cu steag cu stema in mijloc si cu cele trei frumoase simboluri ale perioadei, invatatoarea, minerul si agricultorul. Victorie!

Tot ieri am citit un articol caruia i-as atribui un mare merit, acela de-a starni o polemica pe care eu o gust oricand: era mai bine atunci sau e mai bine acum? Recomand comentariile, formeaza o culegere de opinii ale unui popor din ce in ce mai bleg, dupa parerea mea.

Insa ceea ce mi-a ramas clar si coerent intiparit in minte e ca se greseste enorm de mult intr-o privinta. Multi, precum si eu, iti vor spune ca atunci era mai bine. Ca invatamantul era in regula, ca disciplina si respectul intre oamenii de rand era la un alt nivel, ca o industrie aveam, ca exportu’ era decent, chestii din astea. Altii ti-o vor taia urgent cu traditionalul mars ca esti un bou care pe-atunci nu exista si-ti vor spune ca securitate, ca foame, ca frig si asa mai departe. Chestiunea e foarte simplu de descifrat, insa mintea increzutului nu are timp sa gandeasca in profunzime, din pacate…

Din pacate, marile succese ale patriei asteia blestemate de destin se afla, cu o incomensurabila preponderenta, pozitionate, pe axa timpului, in acea perioada. Drumul nu stiu care, canalul nu stiu care, podul de la nu stiu unde si asa mai departe. Apoi, comparand diverse de atunci cu aceleasi diverse de acum, prost si neghiob si idiot sa fii sa spui ca ele sunt acum mai bune. Sa fim seriosi, e cineva atat de bivol incat sa indrazneasca sa compare un absolvent de liceu de atunci, oarecare, cu unul de-acum? Sa fim seriosi… Sau sportivii de-atunci cu cei de-acum? Sau calitatea infrastructurii transportaliere cu cea din prezent? Pe bune, e jignitor… Faptul ca aceste chestiuni pozitive se confunda cu o perioada sinonima cu iadul pe pamant pentru locuitorul de rand al republicii, asta nu e decat o conjunctura nefericita a destinului, insa a minimaliza aceste chestiuni e o tampenie crasa.

Sigur, cunosc destule. Ca elevul era obligat sa aia si sa aia fara sa aiba drept de veto, indiferent de situatie; ca la ora nu stiu care se inchidea lumina si se incheiau cele trei ore de emisie TV; ca te spargea securitatea din simplul motiv ca avea chef; ca libertatea de exprimare nu ti-era asigurata nici macar de nevasta-ta care putea sa te si toarne daca avea ea impresia ca nu mai mirosi a Cheia ci a vreun sapun de contrabanda si deci ai prostit-o cu alta. De acord, stiu, le-am auzit povestite de oameni care au patit-o pe propria piele. Sunt lucruri reale, care exista si care fac parte din istoria acelei perioade. Avem insa puterea sa diferentiem niste lucruri care totusi sunt pozitive si fara de care, practic, noi acum nu existam? Imaginati-va perioada comunista de foc si care nici ceea ce a produs n-ar fi produs. Cine sa le faca azi?

Comunismul a fost un rau care a ucis, efectiv, oamenii unei tari aflate sub un regim aproape tiran insa in perioada in care a existat, s-a construit o tara in care acum traim si pe care o distrugem. Delimitarea pozitivului perioadei este o chestiune pe care, din nu stiu exact ce motiv, nu se vrea recunoscuta de nimeni. Si va rog, recititi primul alineat din articol inainte sa-mi spuneti ca n-am trait atunci.

Incercand o adaptare a zicalei “daca vrei sa stii ce-i sanatatea, imbolnaveste-te”, asa va pot spune si eu, daca vrei sa stii ce-i fericirea, casatoreste-te!

E o fraza dintr-un oarecare dintre zecile de spectacole ale grupului Vacanta Mare. Spectacolele alea, cu public, din turnee…

Prima data i-am descoperit cand inca eram in gimnaziu. O caseta audio BASF, pe care bineinteles ca am dublat-o imediat, imprumutata de la un prieten foarte bun dupa ce auzisem cateva pasaje in camera la el, in timp ce ne chinuiam sa reparam o minge. Ce vremuri…

Nu stiam cine sunt, aflasem doar ca-i cheama Vacanta Mare si ca-s trei. Atat. Pe vremea aia nu avem acces liber si necondintionat la internet incat sa pot sa ii caut, sa vad cine sunt, cum arata si ce vor. De ras insa radeam. Erau buni, foarte buni. Pe de-o parte umor usor, cretin, simplu de inteles, condimentat insa si cu multe momente de genialitate, subtilitate bine gandita si intepaturi bine alese. Un melanj care impaca gusturile tuturor, astfel si succesul pe care l-au avut in acele turnee. Acum, cand toate fisierele – fie ele audio sau video – sunt disponibile pe net, veti vedea ca in toate spectacolele au sala plina.

La un moment dat insa, s-au intamplat niste lucruri… A murit si Dan Sava si au debutat si in televiziune, la PROTV. Repet, avand in vedere epoca in care acestea se intamplau, a-i vedea la tv era un plus. Probabil ca si pentru ei, gandindu-ma la aspectele financiare, la expunere, castigul in notorietate samd. Insa cred ca toata lumea a observat o diferenta. Mare, uriasa… Umorul de buna calitate se cam estompa cu fiecare sezon. Acum nu stiu care sa fi fost cauza. Ori ca Dan Sava sa fi fost geniul din spatele pastilelor cu adevarat superbe ale grupului, ori ca s-a instalat cenzura peste creatiile lor, ori ca s-a strans repede o claie de bani de unde si inceata dar sigura scadere a motivatiei si interesului.

Astazi, din cate am inteles pentru ca, sincer fiind, nu ma mai uit la tv de ani de zile decat poate la vreun meci, ar mai avea activitate la Kanal D. Ii prinsesem si eu intr-o sesiune de butonat telecomanda. Tristi… Umor slab, calitate proasta, grup totalmente schimbat pana si fata de ceea ce exista la PROTV. Pe langa ce mi-a fost dat sa vad in cele 8-10 minute, episoadele din Leana si Costel de altadata, nici acelea rupand vreodata gura targului, mi se pareau aur curat.

Repet insa, avem sansa de-a trai in alta era in care, din fericire, avem la dispozitie spectacolele vechi. Acolo unde Vacanta Mare intr-adevar producea o sustinuta cantitate de calitate.

Rareori ma impresioneaza muzica romaneasca. Mai greu imi gasesc chestiuni care sa-mi placa si vorbesc aici de momentele cand imi ascult muzica singur, acasa sau in casti, pe strada. OK, dar melodia asta si chiar si videoclipul suna foarte bine si arata mai mult decat decent. Va rugam de savurati, cu varianta necenzurata aici (trebuie cont, trebuie login, descurcati-va!)