envi

Desteapta-te, romane, din somnul cel de moarte[...]

Haidi baaa, ce dracu…

Eu, patriot nevoie mare, de la tara-mi de rigoare mai am canci asteptari. La varsta-mi frageda si aflat la abia inceputul unei vieti pe care sincer mi-o doresc tumultoasa-n toate cele, nu mai am sperante senzationale de la tara mea unde imi pare ca nici raul si nici ramul nu mai tin cu noi. Tara ca si stat, ca si un tot unitar. Adica, strict si la obiect, nu ma mai astept la infrastructura in regula, servicii decente si normalitate generala. Am spus-o in suficiente articole precedente, m-am obisnuit pana si cu faptul ca normalitatea in sine ne mira, in sensul ca nu ma mai surprinde cand cineva ramane perplex cand e tratat decent pe undeva printr-o institutie, firma privata sau pur si simplu pe strada, de un concetatean. Romania e, de foarte mult timp, tara in care normalitatea e atat de rara, incat desfasurarea ei mira pana la paroxism. In fine, pe oricine cu cap pe umeri si cu striatii pe creier macat cat alea de pe prezervativ caci, si aici sunt suta la suta sigur, sunt destui pentru care situatia actuala e exceptionala sau, mai rau de atat, nici nu si-o dau seama. De ea, de situatie, de tara…

Insa, mai am niste asteptari din alta parte. Ma veti crede nebun, sunt sigur de asta, dar ma voi risca sa recunosc public ca, desi ma cred in deplinatatea facultatilor mintale si conectat bine de tot si la o viteza de fibra optica cu care sa percep lucrurile din jurul meu, inca mai am asteptari de la omuletii care traiesc aici.

Dezamagiti?! Mirati?! Amuzati?! Sa va dau si singurul motiv pentru care mai am asteptari: sunt sigur ca, intr-un final apoteotic si aproximativ ipotetic, dar nu inca suficient intr-atat incat sa-mi diminueze sperantele pana la zero, toate generatiile de dobitoci vor sfarsi. Una cate una, incet dar sigur, vor cadea precum mustele plesnite cu paletele acelea de le-avea bunica pe vremurile in care Raid-ul, pentru noi, reprezenta doar un cuvant din dictionar, anume asta.

Atentie, n-am spus nicaieri ca in timpul vietii mele astept sa se intample asta. Spun insa ca, peste multi ani, vor disparea cu totii intr-o groapa comuna precum alea de pe vremea holocaustului(sa fiti sanatosi, eu nu scriu porcaria aia cu litera mare) si urmasii mei, pui de lei, tigri si cimpanzei, vor avea parte de normalitatea pe care acum o tanjim ca pe-o hartie igienica de rezerva in momente de cumpana toaletistica.

Probabil, insa, ca sunt ultimul nebun al patriei. Al patriei sonat…

Eu cred ca lumea n-a priceput mai nimic din articolele astea do-ua. Pe cuvant…

Unul se ocupa cu o problema concreta, altul cu o stare de fapt a unei societati care realmente nu poate invata, oricat ar incerca si in orice fel i s-ar preda lectia, anume fie cu bunavointa, fie cu forta, fie cu rusinea expusului in public. Combinate? Pai sa vedem…

Recititi bine inainte articolele, nu vreau sa reiau probleme de acolo, chestiuni deja discutate, va rog.

In primul rand, pricepeti o data pentru totdeauna ca daca sesizati o semi eroare si o urlati in gura de sarpe, comiteti deja doua greseli: o data ca faceti apel la perfectiune, perfectiune care, din cate stiu eu, nu exista si deci VOI INSIVA n-o puteti oferi, deci cine ati fi sa o cereti?! Iar apoi, a te arunca la a expune o chestiune fara a verifica-o e ca si cum te-ai arunca din avion fara sa verifici parasuta – s-ar putea sa dai cu curu’ de pamant si sa te imprastii de nimeni niciodata n-o sa te mai gaseasca.

Reiau: nimeni nu e capabil sa fie bun la toate si, pe de alta parte, intentia concretizata in fapta reprezinta mai mult decat teoria si pareri exercitate cu ajutorul cuvintelor din strafundurile dictionarului. E axioma, asa e? Asa e…

Mergem deci pe subiectul concret: s-a gasit Blegoo – si cand spun s-a gasit ma refer la faptul ca, la reactia pe care a primit-o, mai degraba isi vedea de treaba decat sa faca pe alarma si sa piuie ca treaba e jalnica, daca nu grava – sa execute o campanie anti romgleza, cu site, cu promovare si cu activitate, cu tot ce trebuie. Sustinut de diversi, printre care si eu si ea. Rezultate? Foarte simplu: cateva le aveti aici, intr-un rezumat. Da, doar aia s-au deranjat sa procedeze la un articol decent. Cativa au mai executat un reciripit pe ici, pe colo. Laudabil, relativ. In alta ordine de idei, sa analizam nivelul de comprehensibilitate al publicului…

Zero!!! Pe bune, zero! Unii zic deja ca Blegoo e un nume in care u-ul romanesc e mutilat cu ajutorul a doi de o din engleza. Bai fratele meu, in octombrie, cand am inceput eu sa ma joc cu blogul si prin online, Blegoo era tot Blegoo iar campania nu exista. Pai si Arhi era grasut cand s-a apucat de blogging si a mai sustinut el vreun regim, poate doua pe colo, pe dincolo. Intelegeti? Sau sa va fac o harta si la ideea asta?

Altii sunt atat de absurzi incat cer traducerea temei de pe blogu’ Roxanei. Dati o fuga acolo, spuneti-mi daca ati gasit mai mult de 8-10 termeni in engleza, utilizati pe tot globu’, in tot online-ul si probabil pe inca vreo saizeci de planete pe-o raza de vreo cateva mii de ani lumina in juru’ Pamantului. Ce dracu’ ba, am ajuns sa cautam acu’ in caru’ cu fan doar de dragul bagatului in seama? Al smecheriei finute, pana si aia inchipuita? Eu nu pot decat sa spun: jenant.

Sau ca sa ma fac inteles pe limba voastra: OMG, it’s de fuckin’ porc, zic, gen! Ca sa acopar si celelalte doua marci de retardare cronica…

Noptile sunt prielnice pentru discutii de mare angajament in urma carora, aproape exclusiv, ramai cu idei si concluzii foarte bine conturate desi, teoretic, e perioada in care creierul ar trebui sa fie parcat in repaos.

Bun, acum ca am eliminat din schema paragraful filosofic, o chestiune care ma va caracteriza de acum incolo, macar pentr-o perioada, sa trecem la subiect…

Asadar, discutie de mare angajament azi noapte. Messenger, timp si o domnisoara foarte pasionata de o chestiune pe care si eu o impartasesc cu patima, patos si puternica convingere: desenele animate. Daca veti face media aritmetica a varstelor noastre, veti avea de-a face c-un rezultat care sugereaza mai degraba perioade in care multi sunt deja casatoriti si c-un borac in pantec, daca nu deja plangand dupa tura a doua de tata mamara. Dar vorba aia, cliseele exista pentru ca exista: cu totii suntem, de fapt, niste copii…

Prin liceu parca, la o ora oarecare din orar, ne angrenasem intr-o discutie asemanatoare, anume despre metamorfoza uriasa suferita de desenele animate in ultimul deceniu si, nitel mai in ansamblu, de prin ’70 incoace. Faptul ca eroii parintilor nostri sunt personaje din carti, ai fratilor mai mari sunt cei din desenele animate mai vechi sau din filmele pentru copii din perioada ceausista si asa mai departe. Industria progresa si fiecare generatie cu eroii ei. Un exercitiu simplu: asa e ca vi se par relativ stupide si desenele generatiei de dinaintea voastra dar si cele care ruleaza pentru cei mici de acum? Ca nu concepeti cum cei de-acum pot inghite porcariile actuale pe cand tezaurul celor de inainte pare unul saracacios si naiv…

In orice caz, ca e din ’70 sau din ’09, ca e animatie clasica sau tridimensionala, ca e HD sau pe pelicula de cinema, desenele animate sunt acolo, exista si nu degeaba. Mi-e insa nitica mila de faptul ca nu mai sunt pretuite asa cum erau candva. Ana imi povestea de faptul ca pe etichetele unor prosoape cu Scooby-Doo, vandute intr-un oarecare giga-market, gasea denumirea de “prosop Disney”. Niciodata!!! Asa ceva nu exista. E un sacrilegiu. Da, Disney au valoarea lor inestimabila si nimeni niciodata nu le va diminua efortul si meritul, insa una e una si alta e alta. “Oameni fara copilarie; incultura in materie de desene animate” spuse distinsa interlocutoare, iar eu as adauga lipsa de respect.

Exagerez? De ce? Problema e foarte simpla: nu doar ca o data cu dublarea postului Cartoon Network s-a dus dracului o mare, chiar uriasa valoare a acelor desene animate prin anularea placerii fonice, placerii de a savura vocile si jocurile de cuvinte ale unor personaje altfel imposibil de dublat in orice limba a planetei, nu e nevoie sa ne mai batem si mai si joc, as zice eu. Tot aveti impresia ca exagerez? Sa abordam altfel problema atunci: la cantitatea uriasa de informatie la care este supus un copil in ziua de azi, chestiune pe care eu o consider foarte periculoasa, desenul animat si-a pierdut orice valoare si nimeni nu da nitel din coate sa-l readuca pe piedestalul pe care il merita. Pentru ca desenul animat e un imperativ in copilaria individului…

In incheiere, tot via Ana, un mic suvenir al vremurilor de candva… Va mai aduceti aminte?

Dumnezeule! Cat mi-a mai fost dat sa rad dupa bancul asta, ceva de nedescris! E dintr-un serial, din Sopranos, insa e realmente GE-NI-AL! Sa vi-l spun…

Un tip vine acasa la nevasta-sa cu un buchet imens de flori. Cand il vede, doamna reactioneaza sec:
- Banuiesc ca acum vrei sa ma cracan cu picioarele-n sus, nu?
La care omul raspunde oarecum mirat:
- De ce, n-ai o vaza?!

Later Edit cu inca unul din acelasi episod al serialului, la fel de fabulos!

Ce a spus orbul cand a trecut prin fata pescariei?
Raspuns: Buna dimineata, doamnelor si domnisoarelor!

Sa ne traiasca folclorul studentin de pe plaiurile saptelor coline. Sa va recit mai jos niste versuri exceptionale despre frumoasele frumuseti ale frumosului Iasi, pitoresc oras-centru universitar, cultural si asa mai departe.

Multumiri tovaraseilor rezidenti in rezidentiala zona a campusului Tudor Vladimirescu pentru un canticel fabulos, cu mentiunea ca efectiv nu mai retin melodia pe care se canta, adicatelea sa va dau slagarul dupa care se efectua cover-ul, sa stiti si cum s-o executati in public. Hai, karaoke si respect coanelor studente! Scuzoaie sincere si respectuoase pentru lexicul oarecum vulgar din unele pasaje. Ah, si fara impresii de genul “e vechi”, “il stiam”, “acum l-ai aflat?!”!

LaterEdit: Cateva corecturi la text si am reusit sa aflu si coloana sonora pe care trebuie cantata aceasta capodopera. Sa va fie de bine!!!

Studenta, studenta din anu-ntai,
Studenta, studenta din anu-ntai,
Studenta din anu-ntai
Sade acolo unde o pui,
Sade acolo unde o pui,
Sunt student la Iasi!

Studenta, studenta din anu’ doi,
Studenta, studenta din anu’ doi,
Studenta din anu’ doi
Umbla dupa araboi,
Umbla dupa araboi,
Sunt student la Iasi!

Studenta, studenta din anu’ trei,
Studenta, studenta din anu’ trei,
Studenta din anu’ trei
Se fute cu negrotei,
Se fute cu negrotei,
Sunt student la Iasi!

Studenta, studenta din anu’ patru,
Studenta, studenta din anu’ patru,
Studenta din anu’ patru
Sare dintr-un pat in altu’,
Sare dintr-un pat in altu’,
Sunt student la Iasi!

Studenta, studenta din anu’ cinci,
Studenta, studenta din anu’ cinci,
Studenta din anu’ cinci
Le-nvata pe-alea mici,
Le-nvata pe-alea mici,
Sunt student la Iasi!

Marius Dragomir – Party in Transilvania

Nevoia de atentie si complexul anonimitatii ii conduce pe unii la pura mitocanie si nu din aceea cu alibiul lipsei de discernamant.

Nu, nu sar doar s-o apar pe coana nevasta, ci imi si exprim parerea fata de-un oarecare tataencu , care gasitu-s-a interesant si zmeu, improscand cu noroi o… femeie. De-un oarecare, subliniez! OA-RE-CA-RE!!!

Scurt, simplu si la obiect:

Pentru unii, suficienti, twitterul e o posibilitate de a da mass-uri de messenger unor oameni altfel inaccesibili, avand astfel alibiul unei platforme publice. Rezultatul insa, e acelasi. Impresia de a fi urcat un nivel, poate doua, e la fel de falsa ca si ipoteza ca cineva te-ar mai baga in seama si a doua oara.

Eu – mai ’09 :)