envi

Si daca cineva vreodata ma va intreba care e cel mai bun lucru care mi s-a intamplat atunci cand am terminat-o cu scoala, am sa-i raspund clar: faptul ca am terminat-o la timp…

Unul din principalele subiecte de la TeVeu zilele astea e greva – sau mai bine zis mai putin greva de cand cu amenintarea – profesorilor. Profesori, deci avem de-a face cu invatamantul, da? Da… Si bineinteles ca o greva, aproape indiferent de momentul si durata ei, incurca invatamantul in general, deci sistemul de invatamant in vigoare. Buuuun… Ipotetica si inexistenta greva ar fi afectat, pare-mi-se, teza unica. Si acum vin eu si constat/intreb niste chestiuni…

Ce e teza unica? Tot ce stiu eu, si e drept sa mentionez ca stiu doar din auzit si nu din verificate, teza unica e un nu stiu ce examen care conteaza pentru elevii de clasa… aici chiar nu stiu a cata, dar banuiesc ca e ceva sub liceu pentru ca in liceu se da doar bacalaureat, nu? In fine… La ce ajuta teza unica? Ce depinde de ea si mai ales, gandindu-ma ca daca puternic depinde de ea, e un examen important, ce cauta plasat la inceputul lu’ mai?

Da’ de bacalaureat ce mai stiti? Ce materii se mai dau? Ce materii NU se mai pot da? Tot doua examene orale si patru scrise sunt in calendar? Sportu’ se mai da? Dar sport in scoala se mai face? Auzisem si ca orele de sport se scot, sau se fac in weekend, sau de fapt se va face normal dar doar o ora pe saptamana. Ce pot sa spun decat ca intr-o saptamana de cand mai aud sau citesc cate-o stire legat de greva asta si implicit de invatamant, mi se facu paru’ maciuca de atatea ori cate fire de par am in cap. S-au schimbat mai multe in patru ani de cand am savarsit liceul de nu mai stiu o boaba.

Ma si gandesc uneori ca la varsta mea, e chiar deprimant sa ajung sa cred ca sunt atat de batran, uitandu-ma la cei care sunt acum in scoala si care trec printr-un ciclu total diferit si inca intr-un procent incredibil de potent. Cand ma gandesc ca, de fapt, inca de cand eram si eu in scoala generala si liceu se schimbasera suficiente. Un exemplu ar fi faptul ca eu inca am prins sistemul cu trei trimestre pe parcursul unui an scolar, unul de iarna lung si friguros, cel de primavara, astenic si alte alea si cel de vara, scurt si cu vacanta la capat, de-l tanjeam inca din septembrie. Apoi s-a transformat totul in semestre, acum probabil ca e la fel.

Sistemul de notare nu stiu care mai e, avand in vedere ca la un moment dat se introdusesera calificativele. Alta mare tampenie a celor care probabil ca se distreaza, inventand si schimband si metamorfozand in fiecare an schema anului. Probabil ca fiecare dupa cum il doare sau dupa cum ar vrea copilu’ lui de-acasa, altfel fiind vorba de-o uriasa cretinitate. E si mai distractiv cand se iese in fata cu sintagma “reforma invatamantului”… Care reforma? Faptul ca in fiecare an e alt calendar, alt sistem de notare si evaluare si examenele de final sunt denumite altfel si toate astea intr-o maniera foarte, foarte si din ce in ce mai neinspirata o data cu trecerea anilor, asta inseamna reforma?

Pe scurt: s-a scimbat totul intr-atat de mult si intr-un mod atat de complicat, incat mi-e mila de cei care sunt, in acest moment, direct implicati ca si elevi. Sunt atat de bucuros ca nu mai am NICIO treaba cu toate cele si ca m-a nascut mama exact la timp cat sa nu prind sarabanda asta de batai de joc pe cheltuiala de ani din viata a unora care, spre fericirea noastra, vor sa se duca la scoala sa invete sa mai scrie, socoteasca si citeasca, decat sa ingroase randurile suficiente de analfabeti in tara asta. Inca nu am inteles, desi am studiat destul problema, cu ce era in neregula sistemul preuniversitar de dinainte de ’89. Era unul si acelasi de fiecare data, cu perioade bine determinate si schimbari minime daca nu chiar inexistente si toata lumea il cunostea si fiecare stia ce-l asteapta si avea siguranta unei exactitati clare. Iar punand problema altfel, nu se poate spune ca acel sistem dadea rateuri la nivelul pregatirii elevilor sau rezultatelor lor. Stiu ca problema mai e si la mentalitate putin; si la determinarea de a-l reimplenta si a-l respecta, poate ca unora nu le convine, habar nu am. Cert e ca, si asta cu riscul de-a parea nitel nostalgic comunist, era mai bine pe vremea aia, fiind printre norocosii care au mai prins vreo cinci ani din vechea miscare.

Asa ca, concluzie: cel mai bun lucru care mi s-a intamplat atunci cand am incheiat-o cu preuniversitariatul… faptul ca am terminat-o la timp!!! Despre sistemul universitare, in opinia mea, data viitoare. Nevasta, ai legatura!

Dupa cateva indelungi contemplari ale unei minti, ale mele, care se considera mai coapta decat valoarea pe care as scrie-o la orice rubrica Varsta din orice formular pe care l-as completa, m-am hotarat: sustin pana la sange-n baionete campania anti-romgleza! Sa va explic mai pe larg…

Romgleza este, din punctul meu de vedere si nu cel oficial al oficialitatilor implicate oficial in campania oficiala, acea combinatie de romana si engleza intr-o fraza in care unele cuvinte sunt inlocuite intr-un mod parsiv si stupid cu echivalentul lor in limba engleza, desi nici terminologia, nici situatia, nici nomenclatura si nici vreo usa care sa stranga tare nu justifica folosirea lor. Tot romgleza, va sa zica, ar fi si utilizarea unor cuvinte tot in limba in engleza pentru a numi, DEnumi si asa mai departe unele activitati, obiecte, functii etc, care au un termen clar stabilit si prezent in DEX-ul limbii romane.

Cateva exemple? Pentru cei incurcati in teorie, nu am sa va exemplific musai eu, dar am sa va las sa vedeti ingalbeniturile de aici; e mai sugestiv, mai relevant, mai la tinta sau, pentru ca sa nu facem discriminari inca din start, e mai on-target decat ce-as putea produce eu, avand in vedere si ora.

Buuuun, si acum ca am explicat toate cele, sa continuam cu ideea, parol!

Sa ne spovedim intai… Nu e nevoie sa ma cunosti, pentru ca-mi poti rasfoi arhiva din blog, ca sa-ti dai seama ca si eu am fost daca nu pasionat, macar utilizator de romgleza la viata mea. N-are nicio legatura cu faptul ca am facut/fac ce facultate oi fi facand, probabil ca pur si simplu supra-expunerea la internet, la diferite alte chestiuni legate de online si la omuleti care o utilizau la randul lor m-a determinat s-o folosesc si eu. Nu am sa ascund nici faptul ca-mi place in general limba engleza, desi in ultima vreme n-o mai prea vorbesc, abia daca o mai scriu si asa mai departe. Care e viziunea mea asupra acestui fapt? Simplu: imi asum toate cele, nu neg nimic, insa…

Faceti un mic experiment, cei care veti incepe sa ma blamati sau sa mai stiu eu ce: dati drumu’ la un blog, scrieti, incercati sa scrieti pe ici, pe colo cu cate-un englezism fortat, cu cate-o romgleza, orice si apoi reveniti si recititi in vreo cateva luni, mai ales dupa ce dati o raita si pe site-ul campaniei. Cei care vor ajunge la o concluzie, pe pagina mea de contact aveti un e-mail, folositi-l. Sunt tare curios sa vad unde ajungeti voi. Unde am ajuns eu? La fel de simplu ca si mai sus: la ideea ca e nitel cam jenant, mai ales cand e fortata la modul nesimtit!

Sigur, vremurile in care traim fac in asa fel incat sa existe unele situatii in care terminologia englezeasca imprumutata de concetatenii nostri sa fie aproape obligatorie, nu neg. Iarasi, nu neg nici faptul ca engleza e, totusi, a cu care ai cel mai mult de-a face cam pe oriunde. Astea fiind spuse, ramane o arie uriasa in care ea nu are ce cauta, in care englezitul fortat al unor termeni, cuvinte traduse in engleza si zvarlite in mijlocul unor fraze in care nu-si au efectiv locul, cuvinte a caror corespondent romanesc se simte/vede/miroase de la o posta si jumatate e o dovada de… ei bine, porc! Si de asta am spus si eu, GATA! Ajunge, e suficient, nu mai doresc sa-mi chinui partenerii de conversatie, scumpii cititori sau simplii spectatori la loviturile de bici pe-o spinare goala pe care ti le ofera o chestie de genul: Sunt happy, am fost la shopping si am gasit gadget-ul de care aveam atata nevoie! Happy, happy me!!!

Nu taticu’, se traduce si crede-ma, suna mai frumos in romana asta de care si-asa isi bate lumea joc de te ia cu frisoane, febra 44 si-ti curg mucii de sila si jena. Hai sa n-o mai si terfelim prin engleza ca un snitel prin faina, oua si pesmet, zau asa. Nu te bate nimeni daca situatia te preseaza sau daca iti faci fraza, articolul si ce mai produci tu in totalitate in engleza. Dar nu-mi mai executa amestecuri de prost gust, mostre de jumate-jumate intre o limba latina si una anglo-frisiana. Stiu ca suna trist si aproape ca-ti vine sa plangi ca ajungi sa spui una ca asta, dar hai sa ramanem la dezacorduri, cratime lipsa sau in plus, incoerenta si lipsa de abilitate in a forma o propozitie cu subiect, predicat, fara virgula intre ele si cu inteles clar. Romgleza e inca o forma de sodomizare puternica si nemeritorie a limbii romane. Si asa e batjocorita si nu doar de utilizatorii ei ci si de cei care, zic ei, o stabilesc.

Drept pentru care, ma alatur si eu lui Blegoo in chestia asta. Sustin, asadar… Cu patos, convingere si banner in dreapta!!!

P.S.: Pentru chibiti, in unele conversatii particulare si in scris, recunosc utilizarea puternica a limbii engleze intr-o cantitate destul de potenta. Atentie insa, EN-gleza si nu ROM-gleza!

Se discuta puternic pe trei mari subiecte in perioada asta, in online. Gripa de porc, noua – de fapt tanara pentru ca noua nu mai e – emisiune de la Realitatea TV, Dupa Bloguri si, as mai adauga eu, video-ul acela sa-i spunem dragalas, acea parodie numita Romania, the end of choice.

N-am sa le tratez in articole diferite pentru ca toate trei mi se par fie neimportante, fie de prost gust, dar o opinie vis-a-vis de fiecare trebuie sa am si eu. Macar de dragul alinierii cu toata lumea si, de ce nu, din lipsa de altceva ca si subiect. Asa ca, pe rand…

Gripa porcina

Tara asta nu invata nimic, niciodata, mai ales din experientele anterioare culmea, proprii, nu ale altora. Am mai avut o aventura cu raceala la gaini, nu? Eh, de data asta, in afara de faptul c-avem de-a face cu porci in loc de pui, care-i diferenta? Nici una! Mult tam-tam, multa teroare nefondata, multa manipulare a maselor idioate si naive si asa mai departe. Intr-un fel, e chiar distractiv sa observi de pe margine, total neimplicat si neinteresat, reactiile si comentariile si, zic eu, doar aparantele accese de interes si eroism national ale unora. Zilele trecute, pe la nu mai stiu ce televiziune, marele nu stiu ce scula-bascula Cercel, doctor in cate si mai cate, mi-a batut campii vreo jumatate de ora spunand vreo o mie si ceva de cuvinte insa, concret, nimic. Mi se parea exact acelasi text de acum doi sau trei ani sau cand naiba fu isteria aia cu gripa aviara.

Pe scurt: avem experienta anterioara, nu? Ei, si acum ca si atunci, pana n-am sa vad om internat in spital, eventual Doamne fereste, mort de gripa de porc, pana cand n-am sa vad oameni imbolnavindu-se pe capete, n-am sa cred nicio secunda ca Romania ar fi amenintata de asa ceva. Nu stiu cum se face, dar din Spania, porcaria aia de virus a ajuns fix la Arad. Hai sa nu ne mai pierdem timpul si cheful degeaba. Va fi totul gata peste vreo trei saptamani si vreo cativa imbogatiti.

Dupa Bloguri

Simplu, scurt si la obiect: cand bloggerii isi ies prea mult din patratica lor, devin neinteresanti, plictisitori, pe alocuri penibili si cu siguranta nefolositori. Forta lor nu se va vedea niciodata prin supraexpunerea la toate canalele media. Mai mult de atat, prea multi bloggeri romani au impresia ca pot razbi oriunde de moment ce au un trafic decent in online. Ori problema este ca dimpotriva, unele aparent avantaje pot avea un recul dureros. Exact asta observ eu analizand toata chestia asta. Fratie, sunteti fermecatori in online, pe blogurile voastre, in online, aveti succes, inseamna ca aveti niste minte in cap. Mintea aia nu va dicteaza ca nu orice oportunitate e musai o portita catre un si mai mare succes?!

Cat din punct de vedere al televiziunii, nici nu mai discut. Slab, foarte slab. Da, emisiunea e misto. Dinamism, montaj beton, l-au cooptat si pe banchistul ala, dar mai departe? Mai departe… nimic! Mai e oare o necunoscuta ca la emisiunea asta nu se uita decat… bloggerii?! Da, asa e, ne uitam unii la altii, altii la noi NU! Ce rating ati fi avand, naiba stie, dar presupunerea mea e ca nu aveti succesul la care v-ati fi asteptat din simplul motiv ca romanasul privitor la televizor probabil ca nici nu prea are o idee solida asupra bloggingului, online-ului si asa mai departe.

Romania, the end of choice

Si eu sunt unul din cei care-si critica puternic tara, care nu scapa nicio ocazie de a arata cu degetul intr-o parte sau alta cand e vorba de nedreptate, prostie, hotie, curvareala si asa mai departe. Si mai sunt si de-acord cu faptul ca Romania, prin oamenii care o locuiesc, si-a “castigat” dreptul de a fi luata in batjocura de proprii ei locuitori. In fine, de unii, pentru altii fiind, probabil, paradisul intr-o forma concreta.

De aici pana la creatia omuletilor acelora e cale cam lunga. Prost, foarte prost! Multa tampenie si multa nesimtire. O fi adevarat, nu spun ca nu, insa pana intr-acolo incat sa compui asa ceva si sa iesi public, mai ales in limba universala a planetei… Hai mai bine sa o tinem aici intre noi, daca tot tinem musai sa calcam totu’ in picioare, pe drept sau nu. “Enjoy our children” ? Mda…

Dupa cum spuneam, imi bag si eu picioarele in tara asta oricand am motiv si o recunosc. Insa limite exista. Aici s-a depasit o limita, o limita a bunului simt si, mai mult de atat, mi se pare chiar de rasul curcii cum se ia in ras nu stiu ce slogan de turism iar chestia asta nu face decat sa bage in si mai mare cacat turismul. Hai sa facem misto constructiv, as zice eu, daca tot ne credem burice de pamant, oameni de-o inteligenta nemeritata pentru prostia asta de Romania, nu? In fine, concluzia e simpla: se pare ca intr-adevar, pana si asa-zisii artisti sunt o apa si-un pamant, ca doar tot romani sunt si ei…

Ptiu, sa-mi bag picioru’ nu alta…

A trecut o saptamana si mai bine de la ultimul meu articol. Nici n-am mai verificat daca mai sunt prin ‘roll-urile altora, chestie pentru care am muncit ca s-o dau acum cu bata-n balta ca-n povesti. M-a amuzat nitel cand blogger.com m-a intrebat de parola la Sign in, chestie care nu mi s-a mai intamplat de multisor. O fi uitat si el si Mozilla care-i treaba pe aici. Deh, ochii care nu se vad se uita. Pardon, tastele care nu se apasa se prafuiesc. Nu! Eh, in fine, prins-ati ideea, ma gandesc eu…

N-am scris un rand apropo de tot tambalaul de Paste. Oricum, ideea mea era atat de comuna cu ce-a scris toata lumea, incat probabil ca n-as fi contribuit cu nimic nou. Cred ca nici modalitatea mea de a expune faptul ca Pastele e inca un motiv trecut in calendar cu rosu sa mancam si sa bem ca niste sparti fara fund, caci asta era abordarea mea, nu ar fi fost alta decat a altora. Si am mai spus-o ca daca n-am macar un procent minuscul de ceva altfel decat restul omenirii, nu procedez.

Intre timp mai fu si un cutremur…

Misto, n-am ce sa zic. Eu, la etajul doi, l-am simtit destul cat sa ma miste putin pe scaun. Si vorba aia, ditamai omu’ de-un numar de trei cifre de kilograme. Interesant a fost aftermathul. Pardon, ceea ce s-a intamplat dupa, nu de alta dar nu mai roenglezez prea mult ca se supara nevasta-mea. Pe twitter a fost beton. #pman a fost minciuna! Chiar retin cateva chestii foarte misto, gen Ce cutremur ma, a dat Dumnezeu BUZZ!!! sau replica mea personala, cea care m-a si insurat, cred, anume Cumpar cutremur pen’ca nu mai stiu cum altfel sa fac o femeie sa tremure!.

Bineinteles ca la TV-eu s-au inceput discutii, presupuneri, cifre. Ca vezi Doamne, trebuia un tremurici de asta ca parca trecu un camion mai zdravan pe strada ca sa mai invatam o data ca daca e sa fie pe bune, se prabuseste lejer o juma’ de Romanie si murim intr-un numar decent pentru topurile all-time. Un mare cacat!!! Si daca dam la televizor, ce?! Incepe lumea sa-si renoveze casele? Ati simtit careva nevoia primordiala de a cumpara vreo cativa metri cubi de BCA sa improspatati vreo temelie, ceva? Hai, serios… Pierdem timp, spatiu de emisie si cam atat…

In fine, cam atat cu ce-a fost de cand eu n-am mai fost pe aici. Nu mai promitem nimic. Frecventa in articole, prezenta mai sustinuta etc. Nu! Ce-o fi o fi. Doar un lucru sa mai spun: de inchis, nu inchidem pravalia…

Hai sa va intreb si eu ceva…

Majoritatea omuletilor cu care interactionez au unul si acelasi crez: nu sunt rasist, sexist si, in general, nu am fobii bazate pe chestii de genul asta, religie, statut social, orientare politica si asa mai departe. Fiecare e om in felul sau, eu cu treburile mele, ei cu treburile lor. Nu se amesteca, nu ma amestec. Buuun…

Asta e si discursul meu. De fapt, asta chiar e discursul meu, eu doar punandu-l si in carca celor despre care vorbesc, stiind ca in principiu asa gandesc si ei. Nu stiu daca si in aceeasi formulare lexicala. In fine… Nu cunosc nivelul lor de sinceritate, dar il cunosc pe al meu. Marisor. Puternic, potent. N-am nimic cu nimeni. Am fost facut si gay cand am zis ca ma doare in cot de GayFest-ul alora si de parade si ca e treaba lor daca asa se manifesta ei. Am fost facut si comunist cand am spus ca in perioada ceausista existau si plusuri concrete in traiul omului de rand. M-am obisnuit sa fiu catalogat in vreun fel sau altul, in functie de o parere sau alta.

Deci spuneam, nu am nimic cu nimeni. Insa as vrea sa intreb: nu ai nimic cu homosexualii, nu? Tu esti hetero, ei nu; tu ti-o sau te bagi in sexul opus, ei in acelasi. Bun, in regula. Dar, pus in fata faptului concret, adica daca ai vedea doi barbati sarutandu-se la marea arta, pasiune si intensitate langa tine, in tramvai sau pe banca de vis-a-vis de tine, intr-un parc, cum reactionezi? Ce faci in momentul ala, tu, ca heterosexual convins si fara fobie de niciun fel fata de homosexuali? Stiu, ti-am inteles vorbele, tu n-ai nimic cu nimeni, dar zi-mi ce faci cand ii vezi pe aia doi dandu-si limbi ca-n povesti?

Sau in grupul tau de prieteni, dupa multi ani, afli ca unul din baieti e gay. Cum reactionezi? El totusi neschimbandu-se fata de tine, fiind acelasi ca de obicei, neafisandu-se ostentativ. El e ala care venea la tine sa jucati fotbal de nasturi, cu care imparteai caiete vechi sa va faceti cornete si care te alegea primu’ in echipa de miuta. Doar ca s-a regasit mai degraba in tabara alora doar cu cuculet. Tu, repet, total indiferent fata de homosexuali. Ce te faci?


Altfel…

Esti in tramvai. Plin, in afara de un singur loc pe scaun. Langa locul liber sta un omulet de culoare. Tu, bineinteles, esti cunoscut ca un om tolerant dpdv rasial, cel putin in ceea ce ne povestesti noua. Acum ce faci, te asezi langa el pe scaun, vazand ca, in acelasi timp, nimeni dintre cei care stau in picioare nu s-au asezat pana atunci pe scaunul de langa el? Omul nu e nici prost imbracat si nici nu i se aseaza mustele pe freza, doar ca e negru. Taciune. Si nimeni nu s-a asezat langa el… Tu?

Practic ce vreau sa spun. Am impresia ca dam cam mult din gura cu treaba asta si, de fapt, nu suntem mai deloc in felul in care ne descriem pe noi insine. Sigur, sunt unii care n-au nicio parere, nici asa, nici asa. In functie de starea de moment, de chestiuni anterioare, de cate si mai cate, au si ei o opinie sau o reactie. Altii sunt deschisi impotriva unor chestii de genul. Eu vorbesc despre cei care se bat cu pumnii in piept ca sunt indiferenti, ca nu sunt nici rasisti, nici contra gay-ilor, nici nimic, nefiind insa pusi niciodata in peisaj comun cu ceea ce descriam mai sus.

Eu am sa fiu sincer pana la capat. Mi-am povestit discursul mai sus, plecam cu ala. Nu stiu cum as reactiona in preajma unui cuplu de homosexuali masculi. Fata-n fata cu situatii in care sa am de-a face cu persoane de culoare am fost pus, cu ei n-am nicio problema. Am cu tiganii, e clar, deci e pe jumatate. Dar nu stiu cum as reactiona fata-n fata cu doi masculo-fundo-fili. Cu alte genuri de diferente de acest fel, n-am probleme. Cunosc si nostalgici ai comunismului. Cunosc si atei, catolici, moldoveni de peste Prut, vasluieni, am avut de-a face si cu musulmani, cu pro si contra Zeitgeist si asa mai departe.

De fapt, e plina lumea de prefacuti care isi adapteaza acest gen de idei in functie de situatie. Mi-a fost si dat sa vad un exemplu concret cand, un amic oarecare, a strambat puternic din nas la privelistea unui negru in tramvai, la geam, tramvai in trecere, omuletul in cauza fiind foarte convingator in explicatiile sale ca nu e vina nimanui ca se naste cu o culoare a pielii sau alta si nu trebuie deci judecati. Mi se pare, de exemplu, mai putin grav rasismul concret – vorbesc aici de cel ca si idee, gandire, parere, nu de cel violent si explicit – decat a pretinde ca esti total neutru si, de fapt, sa fii un antonim al explicatiilor tale.

Cateodata ma ia cu spasme, cu accese de furie vis-a-vis de faptul ca lumea e chiar naiva. Nu proasta, naiva. Batai cu pumnii in piept, urlete si schimonoseli ale unor minti plasate prost in peisajul problemei si care, din pacate, se cred mai presus decat subiectul si deci opinia lor e ca o cascada de lapte si miere pentru o gloata de milioane de suflete cretine.

E mardeala mare in Chisinau. Nu am stiut daca sa pun ghilimele sau nu. Ultima data cand m-am uitat eu la stiri despre chestia asta, era inca la nivelul la care nu e nevoie de virgule intoarse. De atunci insa nici nu m-am mai uitat. Poate doar la un clip, poate doua pe vreun site de stiri. Am urmarit mai degraba miscarea de pe net…

Pe mine ma apuca disperarea, zau. In ’89 eu aveam fix trei ani. De cand am avut destul par la putulica incat sa inteleg cate ceva din lumea inconjuratoare, am citit multe despre ce-a fost atunci. Si acum intreb, cu mintea mea de 22 de ani: oare atat de idioata e lumea incat sa creada in reusita acestui, de altfel, protest intemeiat? Vad omuleti cu patru, cinci, chiar zece ani mai in varsta decat mine, teoretic mai intelepti, mai cititi, mai patiti poate si care se complac in a se zbate pentru o cauza care, in esenta, e pierduta inca din start. Sa vedem…

Moldova e a mai saraca patrie din toata Europa. Moldova, decat cultural poate, nu are nimic de oferit nimanui. Subliniem nimanui. Cum si ce daca? Pai asa functioneaza lumea in 2009. Repet, in 2009, in ’89 mai contau si alti factori gen ceea ce avea sa se intample in Vest cu cele doua Nemtii, spargerea Rusiei si, iarasi in viitor, spargerea in ‘jdemii a Iugoslaviei. Din fericire pentru noi, am incaput pe lista cuiburilor rosii care trebuiau desfiintate, rezultand astfel o maxima sustinere a strainaturilor care invart lumea ca pe o minge de baschet pe aratator. Sa fim intelesi, nimeni si nicaieri nu are nicio sansa sa rastoarne ceva de magnitutinea unui regim/conducere fara minimul efect catalizator a unora sau catorva mari ciumegi de pe glob. PUNCT! Altceva nu conteaza. Tu, de unul singur, nu ai nicio sansa.

Demonstram? Un singur fapt: este sau nu adevarat ca toata Europa de Vest si chiar si Statele explica, prin note in scris, ca ar fi mai bine sa aleaga partea calma si non-violenta de abordare a problemei, ca toate manifestarile sunt, de fapt, ideile si concretizarile unor actiuni gandite de huligani, toate deloc apreciate de lumea civilizata din care Moldova, prin aceste proteste, isi doreste sa faca parte. Cu alte cuvinte, degeaba va dati la gioale, ne cam doare in paişpe de tehnica asta. Si acum, sa intregim tabloul: s-a daramat, pe undeva prin lumea asta, vreun regim din asta blamat de populatie fara macar niste pumni in gura, niste mobila arsa si asa mai departe?

Mai departe…

Sa zicem ca ar incepe lumea sa se bage in seama, sa fie pro-Moldova. Pai mai e vreo incertitudine ca Moldova e altceva decat un biet judet al Rusiei? Cine se mai pune cu Mama Rusia in zilele noastre? Pai baietii nici macar n-or sa-si deranjeze soldateii de la masturbarea lor de zi cu zi pentru asta. Inchid robinetul si gata. Sa-i vezi pe toti cum reiau discursul cu huooo, huliganii din Moldova si primitivii din dreapta Prutului sa fie diplomati, nu cu bata. Si iarasi, back to square one!

Inca si mai departe…

S-au trezit moldovenii asupriti de comunisti?! Imi vine sa rad… Nu cumva v-ati trezit cam tarziu, fratie? A fost un tren urias care merita sa fie prins in preajma anului 1990, atunci cand toata Europa facea pipi pe steaguri rosii, impusca dictatori, taia tari in alte trei-patru mai mici si asa mai departe. Voi unde erati atunci? OK, poate ma insel eu, poate nu se putea atunci, fie… Dar acum opt ani? Cum ce-a fost atunci? Pai nu atunci ati votat prima data cu ei? Nu VOI i-ati votat TOT pe EI? Voi, cu mana voastra. Atunci era bine?

Epilog:

Prin ’99 am fost in Moldova, la un scurt concurs de poezie. Prima si singura data, de altfel. Tara era in paragina. Lumea intr-adevar, destul de primitoare si mandra sa primeasca o mana de romani ca pe intr-adevari niste frati. Mai departe insa, cum ieseai pe strada, te loveai de vorbitori convinsi de rusa, omuleti care te priveau ca pe un rasfatat al soartei care nu merita privirea ochilor sai greu incercati. N-are sens sa enumar unele chestii incredibile pe care le-am putut observa/simti in Chisinau. Ceea ce se petrece in zilele astea e, oarecum, de laudat. Nu-i condamn, ii inteleg. Le inteleg frustrarea, disperarea si, desi cam tarziu, luarea la cunostinta a faptului ca a te naste in Moldova de azi, condusa de cei de azi, e ca si cum ai pleca in viata de la borna -400, deloc de la zero.

Altfel insa, ne imbatam cu apa rece. Sortii de izbanda se confunda cu zero mai bine decat eradicarea a cancerului de pe planeta. Timing-ul e cat se poate de prost. Mai mult decat nitica sustinere morala si plecaciune pentru o mana de tinerei care au inteles ca nu se mai poate si au luat vreo doua-trei zile de atitudine nu poate fi vorba. Din pacate, curand se va stinge toata smecheria si, mai grav de atat, mi-e si greu sa cred ca peste un an, de 7-8 si cat o mai fi aprilie, se va mai mentiona ceva despre asta. OK, poate peste un an da, dar peste cinci?

La capatul unei zile istovitoare, dupa un ness si doua cafele si treaz inca de la doua sa trei de dimineata cu o zi inainte, desi angrenat in cateva activitati exceptionale, alaturi de lume si mai exceptionala, ochiul meu a fost, totusi, aproape maltratat la propriu de ceea ce se pare ca va fi noul trend pe capatul primaverii asteia si, probabil, si pe vara.

Sigur, inainte de a ma infinge cu capul inainte in niste opinii si declaratii vis-a-vis de fashion, moda, imbracaminte si chestii de genul asta, domeniu in care excelez doar la capitolul sa-mi frec una, uite-l/uite-o si pe ala/aia, desi credeti-ma, sunt mai elastic decat o coarda de bungee jumping cand vine vorba de stil si haine, ar trebui sa ma consult cu madamele din blogosfera cu o minte si experienta potenta si verificata. Insa am sa-mi asum riscul de intai a comenta si apoi a ma verifica. Ca-mi permit, ce aia ma-sii. Asa ca, Roxana Radu, Diana Bobar, aceste centuriste calificate din mediul online, asa numite de catre, de fapt, alte wanabee centuriste efective… sa ma lamuriti si pe mine, candva, asupra a ceea ce am observat eu.

Din cate stiu, Romania sta prost de tot capitolul ecologie, protectia mediului si educatie in privinta acestora. Adica, sa fim seriosi, imediat cum se topeste zapada si da caldura, infloresc pungile si peturile de pe campurile si poienitele din paduri ale patriei de cred ca am putea fi, lejer, numarul unu cultivator al lumii moderne. Ce granarul Europei, mai degraba plastic-providerul ei. Ma si gandeam la un moment dat, oare peturile de Evian pe care le importa romanasii sau pungile de mai stiu eu ce porcarie straineza, n-or fi din plastic reciclat de pe-aci, de pe meleagurile carpato-danubiano-pontice?

Si totusi, cum dracu’ de toata lumea poarta verde?! Si cand ma refer la toata lumea, vorbesc despre un procent urias din cei pe care i-am vazut eu azi. Simpli trecatori, oameni cu treburi normale, angrenati intr-un cotidian plictisitor si solicitant, intr-o zi efectiv normala de marti, aprilie si intr-un an care, cel putin la inceputul sau, nu anunta nimic la nivel national sau planetar asupra vreo unei actiuni ecologice sau mediu-protectoare. Verde inchis, verde lime, verde sters, verde murdar, verde pe jumatate, verde pe maneci… Tricouri verzi, tricouri verzi in dungi, camasi verzi in carouri, pantaloni verzi, genti verzi. Verde, verde, VERDE peste tot!!!

Si nu ma intelegeti gresit, nu e ca si cum am luat contact cu lumea exterioara doar din postura de fumator la geam sau dintr-o cursa dus-intors pana la brutarie. Nu, am fost mai degraba pe-afara decat in locuri incadrate de pereti. Paranteza: incerc sa-mi aduc aminte daca am avut de-a face si cu pereti verzi.

Asa ca, explicati-mi si mie, un om pentru care moda e un domeniu si o lume total inabordabila din simplul motiv ca nu cred ca ma voi putea ridica vreodata la standardele preferintelor si viziunilor celor implicati, vara asta purtam verde? S-a decretat in secretul ordin al modei mondiale ca toti muritorii de rand vor purta nuante de verde, dandu-se astfel ordine producatorilor de orice rang sa-si concentreze atentia pe aceasta culoare? In magazine vom gasi doar asa ceva? In final, voi trebui sa ma gandesc sa-mi procur si eu ceva verde, orice? Ca eu n-am, dom’ne, nimic de culoarea asta si nu vreau sa fiu exclus din societatea decenta. Vorba aia, haina il face pe om…