envi

Pe chiar-nu-mai-retin care blog, am gasit aceasta adresa. In prima instanta, am crezut ca o fi vreo vrajeala, vreun sistem de phishing sau mai stiu eu ce. In fine, dupa cateva sesiuni de atentie sporita, mi-am dat seama ca nu e nimic grav si deci m-am hotarat sa vad care-i ideea.

Pai ideea e ca tu-ti pui numele tau, cum vrei tu, adevarat, porecla, intreg, doar prenume si asa mai departe, si el iti genereaza un, vezi Doamne, nume de manelist. Misto, distractie. Genul acela de chestie temporara cu care te distrezi pe mess, apoi te pui la status sa te vada toti cum te-a botezat a-G(hi)uţa si te hahai si… gata.

Interesant e ca am incercat si eu. Am incercat in trei moduri. Intai am pus Mihai, apoi Mishu si, in sfarsit, sa nu zica dom’le ca-l pacalesc cu consoane neologistice, am pus Misu. Cu ş nu merge ca cica nu-l stie; nici nu prea e cum ca ei-ntre ei vorbeste cu SH, cu TZ, cu GZ si in general fara vocale. OK, rezultate? Avem mai jos. Click pe fiecare pentru marire… Va las pe voi sa radeti de mine si apoi sa-mi spuneti cum v-ar chema pe voi.

Bai fratele meu, cat poate sa mai ploua in orasul/tara/lumea asta?!

In fiecare dimineata, dupa ce fac pe zmeul harapalbian si desfac putin fereastra cat sa schimb aerul de inchisoare din camera, imi dau seama ca iar… plange vazduhul, ca sa incercam sa dam si o tenta e-mo-tiva articolului.

Zau de nu am impresia ca traiesc in… Liverpool. In calendar zice ianuarie, afara e noimebrie. Niste balti de nu credeam ca exista posibilitatea ca pe asfalt sa se formeze asa ceva. Si starea pe care ti-o ofera toata treaba asta, ioooooi. Mi-e atat de lene si sila incat nu cred ca exista timp pe lumea asta destul cat sa stau degeaba si sa fiu botos.

Nu sunt genul de om caruia sa-i placa ploaia. Adica imi plac doar alea de vara, venite dupa sapte zile de 40 de grade la umbra si care se desfasoara cu nitel soare pe fundal si nu dureaza mai mult de 12 minute. In rest, as da de pamant cu tot circuitul asta al apei in natura care probabil ca nu ar exista fara ploaie. Cand afara ploua marunt si e si vreme din aia mohorata si imputita, nimic nu-mi iese. Nimic nu merge, totul e ca dracu’ si niciodata nu produc ceva pozitiv. Ba chiar, cateodata stau si ma gandesc la socatul ala de Bacovia care poate ca nu ar fi existat daca Dumnezeu nu ar fi creat ploaia, norii si vremea asta idioata. Apropo de Bacovia, si cu el am ce am de prin perioada bac-ului, de i-am promis ca daca ne vedem in ceruri, ii dau doua rangi de plumb peste gioale de n-o sa mai mearga drept vreodata.

Acum serios, cat mai ploua?! Vreau si eu o bucata de cer clar, o jumatate de raza de soare si, mai ales, vreau sa vina vara. Ah, daca aud pe careva ca si anul asta fu seceta si de aia s-a scumpit painea, il bat de-l nenorocesc! Macar atat lucru benefic sa iasa din toata rabdarea asta a mea, intinsa la limite necunoscute aidoma elasticului chilotului de dama corpolenta, vis-a-vis de ploile de afara.

P.S.: Am vauzut si eu “Zeitgeist”. Imi place, nu am gasit inca un motiv pertinent si obiectiv care sa ma convinga 100% ca acolo e plin de porcarii si inventii si teoriile unor omuleti care cred ca si umbra e mana masoneriei pentru a ne spiona miscarile din cotidian.

Daca memoria si inteligenta-mi nu ma inseala, Arhimede a gasit legea aia care-i poarta acum si numele, in timp ce statea in cada. Stiti voi, istorioara aceea cand a grait el “evrika” dupa ce gasise ideea din una din legile fundamentale ale fizicii. In fine, atat, nu e un articol despre fizica si niciun exemplu de referat pentru scoala, pentru cei in situatie de corigenta fenomenala.

Ideea mea e alta. Stand sub duş si facandu-mi toate cele, mi-a trecut prin cap o idee ce fie e un mare fiasco de-or sa rada toti cei ce-o vor citi, fie e atat de geniala incat poate om vedea-o implementata candva. Cine stie…

Ma gandeam ca niciodata, la duş, nu reusesc sa-mi potrivesc apa asa cum am nevoie sau cum imi doresc. OK, nu neaparat nu reusesc, insa intotdeauna petrec nepermis de mult timp pentru asa ceva. Mai calda, mai rece, fierbinte, cu mai multa sau mai putina presiune, prin gaurile alea sau celelalte. Ma enerveaza pentru ca de multe ori reusesc sa nimeresc o combinatie aproape mirobolanta pe care niciodata nu o nimeresc a doua oara. Sau exista situatii cand am nevoie de diverse setupuri pe parcursul unei sesiuni de duş.

Asa ca, va intreb, n-ar fi misto un sistem prin care sa-ti poti memora setarile la duş? Pe bune!!! Uite, de exemplu vara ai nevoie de apa putin mai rece; iti setezi combinatia in asa fel incat sa fie ceea ce-ti doresti si o memorezi. Sa ai cate un buton pentru un anume fel de apa. Sa zicem ca vii acasa dupa o zi imputita, in ploaie si frig si vant si singurul lucru pe care ti-l doresti e un jet de apa linistita si fierbinte. Apesi butonul si, in trei secunde, iti curge exact apa aceea pe care ti-o doresti, pe care ai nimerit-o ultima data cand erai in situatia asta.

Ganditi-va putin de cate ori nu ati fost pusi in situatia asta acolo, sub duş. Sa iti ia decenii pana cand sa-ti nimeresti apa potrivita. Eu stiu ca la prima vedere suna absolut stupid si ceva de genul “unii oameni chiar au nepermis de mult timp liber”, dar in amanunt, mi se pare o idee misto. Sa-i spunem… dus cu memorie sau shower speed dial. Ce-i drept, nu am cautat pe nicaieri sa vad daca nu cumva exista deja chestia asta…

De cateva zile tot incerca sa-mi sugereze ca ar trebui sa incep macar sa-mi propun un stil de viata mai sanatos. Poate mai putine chestii prajite, mai usurel cu dulciurile concentrare, unul-doua fructe in plus pe zi, daca farmacia e la doua statii de tramvai, mai bine ar fi sa le merg. Si tot asa…

Sincer, la inceput ma cam enervasem. Apoi, incercand sa-mi dau doua dovezi de intelepciune peste bot, mi-am spus ca incercarea moarte n-are, mai bine sacrificii acum decat regrete mai tarziu si inca vreo trei proverbe si aforisme din astea mobilizatoare. In fine… Si imi aduc aminte ca undeva pe dulap e porcaria aia de storcator de citrice. Stiti voi, o chestie din aia in forma de con gras, pe care o apesi si se invarte si pe partea cealalta iese suc.

O scot de la naftalina, o spal frumos, merg sa-mi iau doua kile de portocale si un grepfruit, sa ma mint ca-mi fac fruit mix si procedez. Le tai pe toate in jumatati si da-i…

BRRRRRRRRRRR, prima jumatate de portocala. In pahar, inaltimea lichidului era cam de-o unghie recenta. VRRRRR, a doua jumatate, deci o portocala intreaga. O unghie mai nesimtita, lasata sa creasca. Termin si a doua portocala, aveam poate un deget. Stateam si ma uitam cum imi pierd timpul si mintile storcand niste citrice pe care mai bine la mancam, la un aparat care suna ca un frigider romanesc vechi, din acela Fram!

Imi iau inima in dinti si trec si la a treia portocala. Intre timp, in bucatarie apare si ea:

Ea: Ce faci?
Eu: Storc portocale. Ma distrez. Yu-huuu…
Ea: Termina, ai promis ca incerci macar sa faci niste chestii mai sanatoase. Sa stii ca eu sunt mandra de tine, bravo!
Eu: Mda, in fine, cum zici tu. N-avem Fanta? Sau macar Mirinda?!

Termin portocala si ma uit in pahar. Un deget si un pic de suc. Barem sanatos! Imi pierise orice chef, orice motivatie insa sete imi era. Deodata, imi aduc aminte:

Eu: Bai, da’ noi nu am fost la supermarket alaltaieri?
Ea: Ba da. De ce?
Eu: Pai si nu am luat un butoi de ala de suc de portocale?!
Ea: Umm, cred ca da.
Eu: Si de ce dracu’ eu stau si storc aici portocale pe nimic?!

Deschid frigiderul! Nirvana!!! Ditamai cutia de carton de doi litri de suc de portocale. Pe cutie zice ca-i si natural. La cat am platit pe el, ar fi bine sa fie ca eu de stors portocale nu mai storc. Ma uit atent la ea si… din spatele ei imi iau o doza de Carlsberg!

Omul, in general, e capabil sa spuna si/sau sa faca orice doar pentru a fi bagat in seama. De cele mai multe ori, urmarile actiunilor sale il lasa rece, la fel si posibilitatea executarii a ceea ce spune. Tot ceea ce cauta e efectul imediat si socul celor din jurul sau care, aproape din reflex si inertie, il vor asculta/privi.

Zilele astea, mi-au atras atentia in mod special doua faze. Doi omuleti adusi la rangul de personalitati notorii doar de media, in cazul unuia si de naivitatea – pe alocuri prostia – majoritatii romanasilor in cazul celuilalt. Pe scurt…

Becali urla si creaza diaree verbala, de vreo saptamana sau mai mult, ca i se rupe de Steaua la modul ostentativ. Citeam ba ca vrea sa vanda clubul si ca a primit o oferta dar nu l-a lasat nevasta… Ba ca da Steaua pe 20, ba hai pe 15, hai ca o da si pe 10, dar de fapt ce rost are… hai ca o da si pe 1 milion oricui vrea sa o cumpere. Am mai citit si ca a spus ca pasiunea lui suprema, mai ales atunci cand e amarat, trist si nimic nu-i mai merge, e sa dea de mancare la oi. Ca sa fim intelesi, omul are dreptul sa faca ce doreste muschiul lui, mai ales cu lucruri care-i apartin in totalitate – aici vorbesc de oi, ca de Steaua si totalitatea asta… am niste obiectii – insa sa vii sa o spui cu atat patos si daruire si aproape sugerand luciditate, e clar o dovade de disperare intrucat nimeni nu se mai uita in gura ta nici daca ar curge platina topita din ea.

Al doilea exemplu, poate chiar si mai de prost gust, e de la maestrul marinar Basescu, maret presedinte al patriei care, ne explica el cum se gandeste ca exista o posibilitatea sa nu mai candideze. O data ca nu-l cred nici batut cu urzici peste testicule, iar in al doilea rand ma-ndoiesc ca treaba asta ar mai surescita interes altcuiva decat celor cateva mii, poate zeci de mii de angajati din mass-media, oameni care fie sunt obligati sa consemneze stirea, fie iau asta ca fiind de buna si o pun de analize.

Asa ca, in opinia mea, liderii a ceea ce era candva clasamentul popularitatii in mass-media, a frecventei aparitiei pe sticla, pe hartie si in boxe, tind sa se cam prabuseasca din acest punct de vedere pentru ca, surprise!!, lumea si-a dat seama ca nu-i altceva decat rahat cu decibeli ceea ce spun ei de fiecare data. Păsarea unora are limite, uneori elastice de nu-ti vine sa crezi, dar tot pocneste intr-un final.

Eh, si cum tot e la moda sa dai din gusa puternic si socant pentru a-ti atrage public si notorietate, hai sa anunt si eu ca diseara, pe la 19:00, o data cu Stirile PROTV, pentru ca vreau sa vad daca le bat, o sa-mi instalez si eu un script de webcam live pe aici pe blog si o sa ma sinucid prin metoda care va fi cea mai des propusa in comentariile din acest post. Uite asa, sa mor faimos…

Mi-e somn! Mi-e somn si nici nu mi-e jena sa ma bag in pat la ora asta, chit ca s-ar putea sa dau de pamant cu tot programul meu. Eh, mare scofala. Insa nu ma duc sa dorm inainte sa nu comit embedul meu de duminica.

M-am tot gandit ce sa aleg si pana la urma m-am hotarat sa aleg ceva mai vechi. Melodia asta e destul de speciala pentru mine si asta pentru ca e prima pe care am downloadat-o de pe Kazaa si totodata prima pe care am downloadat-o vreodata de pe net in calculatorul meu personal, de acasa, acum vreo sapte sau opt ani, pe vremea cand aveam dialup si platea mama si cate patru-cinci sute de mii doar pe net. Imi aduc aminte ca aveam un modem din acela cu patru mii de beculete, fiecare cu cate-o functie, providerul era X-net si stiu ca aveam si programel din acela care sa-mi calculeze cat ma va costa sesiunea de net in derulare. Ce amintiri, ce vremuri, ce mult timp a trecut de-atunci…


Si melodia… Enjoy!

Duminica dupa-amiaza e, in teorie cel putin, zi de stat degeaba in cel mai nesimtit si mai crancen mod cu putinta. Zi de activitati usoare, relaxante, genul de zi pe care nu doar ca o traiesti ci vine si cu senzatie speciala din dotare.

Daca alegi insa sa-ti petreci aceasta zi in fata televizorului, ai ales poate cea mai proasta solutie. Cum sa zic, la ce mi-a fost dat sa vad ca si optiuni, ma gandesc serios ca si un gratar, fie el si in buza lunii februarie, e mai placut si productiv din punct de vedere al divertismentului decat ce-ti ofera TV-ul.

Trist, muica. Tare trist! Pe PROTV e Bodyguard. Dude, wtf?! Numai ce-am vazut-o cateva cadre pe Whitney si am simtit ca am sa regurgitez toate cele patru felii de pomelo ce le mancasem cu cateva zeci de minute mai devreme. Macar nu l-am prins si pe nea Kostner, atunci zau ca mi-as fi dat, live, seama cum arata marmelada de pomelo de asta. Pe ProCinema era un film romanesc, ceva cu un buzdugan cu nu stiu ce. Diferenta? Limba, in rest aceeasi resemnare ca dpdv cinematic, nicio sansa!

Merg mai departe, ma gandesc ca nu se poate sa fiu chiar de la canalul 1 multumit. Ma gandesc doar ca mai am vreo 50 de variante si una din ele o avea cu ce sa-mi calmeze curiozitatile, pornirile si dorintele. Si dau mai departe, ajung pe Antena 1. Atata promo cat am suportat acolo nu am inghitit o viata intreaga. Mult frate, incredibil de mult! Eu care credeam ca poate am s-o vad pe Raduleasca pe la duminicile ei in familie, de fapt am vazut pana si de doua ori acelasi promo, la porcaria aia cu blonde. Apropo, pentru pasionati, am inteles ca la urmatoarea editie e invitat Luis Lazarus. Enjoy!!!

Pe PrimaTV am avut si eu, in sfarsit, ocazia sa vad live cacatul ala de promo in care ei incheie cu “We love to entertain you”. Prost!!! Proasta idee, proasta mentalitate, proasta realizare, rezultatul fiind mai prost pana si decat naivitatile de emisiuni care erau odata pe… fostul Atomic! Sa fiti voi sanatosi cu sloganul vostru, cred ca daca o puneati si pe Tanta lu’ Teo, va gasea ea ceva mai inspirat. Macar pe intelesul si celui cu Digi in fund de sat izolat, daca nu si catusi de ingenios, demn de televiziune nationala ce va credeti.

Ce am gasit eu misto a fost pe Sport.ro: campionatul european de taiat lemne. Foarte misto! Sa vezi o adunatura de vreo douazeci de socati care impart topoare unui lemn asezat sub ei, cu locul in care loveau la maxim treizeci de centimentri de labele picioarelor, e cu adevarat beton. Apoi sa-i vezi taind felii de busteni grosi cat Piedone cu drujbe de 90 de cai putere (!!! cati are o Dacie??!?!)… Da, asta a functionat destul de OK, pacat ca nu a tinut decat vreo jumatate de ora. A castigat un neamt, nu i-am retinut numele.

Apoi am ajuns pe canalele tematice ale mandrei mele platforme. Numai porcarii. Silent Hill, film pe care probabil as fi in stare sa si tricotez de plictiseala, o comedie idioata pe Boom Comedy, ceva de genul “Cum sa agati barbatii”, careia i-am acordat fabuloasa perioada de patruzeci de secunde. Apoi am ajuns pe Boom Indian. Aici am cateva intrebari. In primul rand, de ce au scos Boom Clasic si mi-au lasat Indian?! Si apoi, de ce dracu’ sunt indienii apreciati pentru filmele lor?! Sunt doar cate 120 de minute de muzica, dans, coregrafie si replici de parca suntem in reclamele la branza topita Hochland. In fine, e posibil sa fiu eu un idiot superficial care nu stie sa aprecieze adevarata calitate a artei filmului.

Asa ca mi-au ramas canalele de stiri si sport. Canale care, avand in vedere ca eu procedam cu telecomanda undeva in preajma unei ore fixe, procedau si ele, la randul lor, cu patos la… grupaje de stiri. Ei bine, imaginati-va ca am vazut de vreo cinci ori aceeasi stire, Radoi si debutul lui la arabi, in cinci abordari diferite. Una cu antrenorul care l-a descoperit pe Radoi, alta pe sistemul “The rise and fall and re-rise of Prince Mirel”, una absolut obisnuita si tot asa.

Si uite asa, aproape ca nu-mi venea sa cred ca, intr-o duminica dupa amiaza pe care ti-ai darui-o televizorului, tot ce ai putea sa vezi e zbantuiala unor indieni, niste malaci care taie lemne ca si sport, filme nu doar vechi ci si expirate si care provoaca sila de atatea reluari si, bineinteles, cate-un fotbaliator cu nu stiu ce intamplari. Stie careva daca la Dolce e vreun canal porno non-stop?!