Deci chestia asta e Dumnezeu pe Pamant!!! Suna absolut demential, versuri si melodie, tot! Nu sunt neaparat fan al genului, insa Clejaniul m-a lasat totdeauna cu gura cascata cat butoiul. Asadar, pe sistemul “de la stroboscop la bara” si “aoleo fetita mea, ce-a facut moda din ea”, prezentam:
Pentru ca am ramas dator cu micile mele scrieri apropo de Craciun, reiau azi cu un subiect de care eu-mi aduc aminte cu o oareşcare placere. Serbarile de Craciun pe care le faceam la scoala, in primara si gimnaziu.
Nu exista vreo alta serbare care sa conteze mai mult sau care sa ne ofere mai multa bucurie si placere precum cea din iarna. Ca era de sfarsit de an scolar, de 1 decembrie, de vreo zi a mamei sau orice alta ocazie, orice alta serbare palea in fata celei de Craciun din toate punctele de vedere: modul in care o pregateam, efort – din toate punctele de vedere si nerabdarea cu care o asteptam, mai ales avand in vedere varstele la care se petreceau aceste evenimente.
Nu stiu exact ce se intampla acum, in prezentul in care traim, apropo de serbarile astea de iarna. Stiu ca pe vremea mea atunci cand eram eu scolar, se facea totul simplu si cu resurse minime dar ni se parea ca ieseau adevarate minuni. Imi aduc aminte perfect cum mazgaleam tabla cu diverse urari de sezon, brazi si alte desene iar in fata ei ne postam cu totii. Cei mai micuti in fata, cei mai inalti urmatorii, iar restul urcati pe postament. Bradul il faceam pe sistemul “fiecare vine cu un ornament” iar luminile si varful se aduceau prin rotatie, an de an. Ideea e ca am spart, in toate iernile alea, minim zece globuri proprietate personala. bataia, de nepretuit!
Si ca sa fie totul complet, totdeauna pateam ceva. Fie aveam toba cea mai prajita dintre toate, ca doar faceam si momentul cu uratura. Fie uitam vreun vers cand trebuia sa dau tonul la vreo colinda, sau ma balbaiam taman in mijlocul vreo unei scenete. Folclor, dar pentru mine, serbarea de Craciun de la scoala facea parte din tot ceea ce inconjura perioada de sarbatori.
Imi aduc aminte ca in gimnaziu deja lucrurile deveneau complexe. Aveam profa de romana care ne explica putin in ce fel trebuie sa recitam si ce intonatie sa folosim, chestii. La muzica incepeam si noi sa pricepem un cantat pe doua tonuri, o nota mai complicata, inalte, bass, techno iar la religie ne mai explica madam preoteasa cate ceva din spiritualitate, stele calauzitoare si iesle. Ba chiar retin ca intr-un an, in exces de zel, facusem si un moment in engleza.
Sunt lucruri de care-mi aduc aminte cu mare placere. Nu stiu care mai e treaba acum cu toate serbarile astea. E drept ca nu prea am studiat problema si s-ar putea sa vorbesc gratuit si sa ma insel, dar de moment ce acum vreo doua seri am vazut o clasa intreaga de copilasi ce nu aveau cum sa fie mai batrani de zece ani, serband toate astea intr-un bar inchiriat pe trei sferturi iar in al patrulea sfert lumea fuma, bea si injura ca-n crasma, probabil ca nu sunt departe de adevar cum ca se cam estompeaza chestia asta. Adevarul e ca, inconjurati fiind de calculatoare, telefoane mobile si jucarii de care eu nici acum nu stiam ca exista, e relativ dificil sa mai implementezi toata ideea asta de serbare de Craciun facuta ca pe vremuri.
Noaptea trecuta a fost cu cantec. Carti, alcool si neputinta de dupa pe parucrusul unei zile intregi. Gata, nu mai scriu nimic ca vreau ‘napoi in pat. Mai am nevoie de niste timp sa-mi revin la parametri normali. Eventual, daca scap ziua cu totul, revin maine cu doua scrieri vis-a-vis de Craciun. Stiti voi, alea pe care le-am promis. Arivederci, deja am tras de mine mai mult decat credeam.
Am renuntat definitiv la ideea ca-mi voi mai primi, candva, celebrele minute de la Orange. Vineri, adica poimaine, se fac cinci, repet CINCI, saptamani de cand am solicitat oferta si patru de cand mi s-a tot spus ca “nicio problema, exista eroarea si va fi remediata curand”. Teapa mea, oarecum m-am invatat minte. Am mai avut un singur moment de pierdere de cumpat, o mica sincopa care s-a produs la sfarsitul saptamanii trecute, cand nu mai puteam apela cu faimoasa * pentru ca-mi expirase, ghici, fix oferta schioapa de niste minute bune de tot.
Si ca sa completez putin tabloul asta enervant, alaltaieri ma decid sa-mi continui totusi ofertele astea Young pentru ca deh, sunt si eu pitiponc si nu pot fara telefon. Pentru voi, sunt un om care comunica si-si exercita dreptul, parol. Asadar, atentie…
Rest credit pe cartela prapadita, vreun euro si vreo saizeci de centi. Incarcam patru, bonus patruzeci, totalul 603 centi. Rich bastard! Buuuun, incepem sa cautam, prudent si cu frica-n san dupa faimosul precedent, oferta perfecta pentru necesitatile mele. Rezervat, intr-un Oferta de Toamna. Multe! 200 cu 200, 400 cu nu stiu cate, 600, 800, zi-le Gutaaaa pentru naşu’, de la mine!!! Zic, 200 imi ajung lejer. Procedez. 200, 200 si inca vreo 10 cu 2 euro. Yuhuu!!! Pardon, Yahoo!, moca si suficient. Vreau! Primesc mesaj ca cererea a fost inregistrata. Acu sa ma vezi tremurand ca piftia in farfurie, ma gandeam ca sigur iar mi-o iau in goarna. Raspuns: Pentru a va putea activa oferta, aveti nevoie de un credit de minim 2,5 euro. Va rugam reincarcati.
Ba fir-ar al naibii! Mai incercam o data. Au si ei dreptul la erorile lor. Acelasi raspuns! Pthuuu (aici flegma consistenta, taraneasca si cu delfini). ‘Mi-as picioarele in serviciile voastre de cacat portocaliu ce sunteti! Fara remuscari, apelez la clasica oferta de 180 cu 75, voiam totusi sa le dau niste bani, nu pot sa nu fiu fraier pana la capat. Cererea a fost inregistrata, va rugam asteptati mesajul de confirmare.
Adrenalina, tremurici si sudoare rece ca ninsoarea. Dupa zece minute, nimic. Tulai Doamne, ce ma fac acu’? Vine. Asemeni Stan Patitului, verific toata treaba. 333 si astept mesaj. Aveti 203 eurocenti credit valabil pana la jumatea’ anului viitor. Asa… atat?! Inca o data, acelasi lucru! Ba ce pusca mea, sunt fraierul lunii la Orange?!
Dupa cateva ore bune, mi-au venit si mesajele cu minutele si mesaje aferente. Multumesc, Orange! Viitoru-i straluşitor tare de tot, orbitor chiar. Mentiune: de ce, in loc de 75 de mesaje in retea, am 510?!
Ah, v-am zis ca am “furat” si eu un memory-stick de ala de la Heineken, la promotia cu Draft Keg-ul si nu merge? :) Nu-i nimic, e cel mai verde breloc pe care l-am avut vreodata. Mai doreste cineva sa fraiereasca la mine?
Si pentru ca sunt intr-o avansata stare de raceala, m-am hotarat sa dau drumul la o melodie. E reggae si credeti-ma ca se potriveste cu ce se petrece acum cu mine. Vad Fervexul asta, praful din pliculet si zau ca-mi vine sa-l trag pe nas. Am baut mai multi litri de ceai decat cati litri de apa folosesc la un duş. Tusesc static si uscat si ma doare fruntea de parca am spart cu ea bloculete de ciment intr-o gala de karate.
Imi ard ochii in orbite, altfel o senzatie misto cand e vorba sa fie alaturata de altele catusi de putin placute, deci nu acum iar nasul imi alearga ca-n limba engleza. Sunt un mucea. Ma duc sa ma intind pe axa absciselor si sa pic in delir, chiar sunt curios ce puii mei am sa mai visez acum. Azi noapte creierul mi-a produs imaginea unei intalniri cu cineva de care mi-e tare dor. Dar azi noapte nu aveam destula febra, astept acum miscari drastice pe frontul materiei cenusii.
Bun, ne laudam ca ascultam reggae, infingem dvd-ul cu sezonul noua din Seinfeld, imbratisam patul, cerem liniste – ramane sa vedem daca o primim – si lasam pe toata lumea interesata sa asculte ce inseram mai jos. Mie-mi place… De mor!
Una din axiomele sarbatorilor de iarna este ca showbiz-ul si televiziunea se seteaza pe dominantele de sezon: colinde, filme cu Mos Craciun, zurgalai in jingle-uri, zapada care curge din susul inspre josul ecranului si asa mai departe. Ceea ce este, totusi, un lucru normal. Adica mi s-ar parea totusi ridicol ca o televiziune catusi de putin insemnata sa nu se alinieze intr-un minim mod la aerul asta plin de spiritualitate si bunatate etc…
Interesant e altceva. Nimic, niciodata nu se schimba! Avem aceleasi lucruri, cel mult se face o rotatie intre, de exemplu, canalele TV: anul asta dam noi “Singur Acasa”, la anul dati voi si ne luam noi dreptul la a difuza filmul ala cu Arnold dadaca. Daca mai aveti timp si de televizaur in perioada asta, veti vedea ca toti au inceput sa-si expuna oferta de 24-31 decembrie. Adunate si triate, veti observa ca sunt efectiv aceleasi chestiuni din fiecare ani si, mai interesant, aproape sub aceeasi forma. Matinalul cu aer de Craciun, filmul animat pentru copii, doua documentare cu Craciunul in nu stiu cate zone de la noi si Craciunul in nu stiu cate tari de la ei, filmul fermecat de seara, un miliard de colinde, mesajul presedintelui si a patriarhului si musai ceva de ras. Ah, si multe reclame cu Jingle Bells…
Dar de Stefan Banica jr. si Stefan Hrusca ce sa mai povestim?! De vreo cativa ani incoace, rapsozii astia din lumea pestilor, procedeaza la behaiala tematica. Intre X si Y, unde cele doua variabile sunt limtele desemnate de doua zile din proximitatea zilelor de Craciun, astia doi sunt nelipsiti de pe orice ziduri unde se lipesc afise, din orice calup publicitaro-promotional de la TV si radio si, daca nu ma insel, anul trecut am avut de-a face cu un amic care a primit sms ca unul din concertele astora va fi “in curand, aproape de tine”. Saracul asta incepuse sa se uite in jur in secunda in care a primit mesajul, speriat fiind de perspectiva unui pletos blond “aproape de el”.
Cateva mentiuni. De fapt, cateva retorice. Sau fie, asumati-va rolul de a raspunde unui neclarificat. Hrusca e un personaj inexistent timp de vreo 360 de zile pe an si, deodata, in o saptamana, sparge orice concurenta si asta de cativa ani incoace. De ce? Ce are omu’ asta atat de special ca sa mai surprinda? Da, de acord, are voce si canta ca o privighetoare in amurg de toamna tarzie, dar dupa atatia ani chiar nu ne-am plictisit?! Plus ca, citeam undeva ca a cerut drept de autor pe o colinda traditionala romaneasca. Traditionala?! Adica din popor… Adica mars ma, ca e a tarii intregi, nu a ta sa faci tu un ban gramada. Inca ceva, ce-i ala ler? Stiu ca incercase sa-si explice Teo de la Deko, prea clar nici din teoriile lui n-am inteles. Deci, ce e ala ler? Apropo, acum un an sau doi, biletul la Hrusca era cat jumate’ de minim pe economie… Stranie lume!
Banica si el, alt rapsod al Craciunului. Alt colindator, dar acelasi Elvis wannabe pentru ca el, spre deosebire de mai-sus-numitul, mai baga si o engleza, canta cu o voce grava iar viersul sau zici ca urla a frustrare ca nu-i pe compilatiile americanesti de sezon. Nicio problema nici cu dumnealui, are voce, canta relativ frumos si o fi facand si spectacol. Doua scurte insa: una aceeasi ca si cea de mai sus, anume ca omul face acelasi lucru de ani buni, cum naiba de mai umple sali? Si apoi, nu cumva spectacolele sale se numesc “Doar odata-i Craciunul” si el are vreo opt-zece in fiecare sezon?! Intreb…
Oricum, ramane ideea ca pe amandoi ii cheama Stefan. Practic, nu te apuca sa ai impresia ca poti face concurenta unless te cheama ca pe 27 decembrie, pentru ca, nu-i asa, trebuie sa faci parte si din sistemul sarbatorilor ca sa fii cantaret profesionist de colinde… din popor. Eh, noi constatam, baietii produc in continuare, salile sunt pline si poate ca vorbeste gelozia si invidia din mine.
In fine, eu, in acest an, vreau de la televizorul meu clasicul maraton Tom si Jerry de pe Cartoon Network, alaturi de toate celelalte desene animate de sarbatori pe care le dau ei in perioada asta. Da, de astea nu ma satur in niciun an, pe Macauley il am si pe calculator iar Banica si Hrusca nu mai sunt decat niste Stefani.
Etherfast propune o chestie interesanta. Sa ne expunem desktoapele de blogger. In fine, imediat ce i-am vazut articolul am procedat sa pozez desktopul, nefacandu-i modificari de niciun fel. De fapt, singurul lucru care se intamplase a fost ca se incheiasera doua conversatii de messenger nu cu mult timp inainte. Altfel, desktopul meu arata exact asa…
