envi

Am dormit naspa si m-am trezit racit. Cum se poate asta de moment ce caloriferul duduie, geamul e inchis, am baut lichide la temperatura camerei, am iesit afara imbracat bine si deloc transpirat si, dupa ultimul dus, am stat doar in casa?! Bizar… Pur si simplu m-am trezit cu “rosu in gat”. Nu pot sa inghit nici macar prostii, daca vorbesc simt ace in esofag – hurray existenta blogului – iar despre mancat solid nici nu se pune problema, deci exclus cacatul de “de obicei”.

Mi-am petrecut dimineata in cel mai pur mod de functionar public cu durere-n punctul G. Un pahar Pepsi plin, pe doua treimi, cu Coca-Cola statuta de aseara, destul de buna de altfel, o ceasca de cafea tare ca bolovanul, cu o lingurita si jumatate de zahar, niste site-uri de diverse nise si niste muzica proasta in casti. De la radio…

Dintr-o data imi strafulgera prin minte ca am un ananas conservat pe undeva prin bucatarie. Ma auto-motivez spunandu-mi ca, la raceala, e bine sa ingurgitez fructe si sa dau pe gat lichide si ma ridic de pe scaun in cautarea cutiei de metal. Nu mult a durat pana cand aveam in mana un cutit si cea ce avea sa fie, curand, un fost cilindru inchis la capete. Il injunghii si incep sa-l tai intr-o miscare circulara. De sub capac izbucneau miresme de anananananas, conservanti si sirop zaharisit. Un deliciu!

Si inchei decapitarea, asez cutitul la loc sigur adica vreo douazeci de centimetri departare de marginea mesei sa nu dau ocazia nepotului sa scape de mine prea curand si apuc, cu trei degete, capacul acela. Nu era de-ajuns ca il taiasem pe vreo trei sferturi, trebuia sa-l si stramb sa cracan gura conservei. N-apuc sa gandesc prea mult prostia pe care o savarseam, ca-mi si insusesc o gravura dreapta si adanca in toate cele trei falange.

“Pastele ma-tii de ananas!”, strangand din dinti. Ma uitam la mana, ea la mine. Eu vedeam o priveliste de criminal proaspat, ea moaca unui idiot iresponsabil. Nici nu stiam a cui e vina. Ba mint, a conservei, LOGIC! Ce sange rosu inchis am, stie cineva ce inseaamna asta?

In fine, incerc sa ies din transa si sa procedez sa fac in vreun fel sa-mi vindec rana. Aoleo Doamne, e si la mana mea dreapta! Dau sa imbratisez niste apa, sa-mi clatesc sangele de pe maini. Nu curge apa! Mhm, imi trece prin minte antetul lui Dono, “Toate mi se intampla numai mie”. Bai cata dreptate are si omu’ asta cateodata, parca se refera la mine. Nu-i nimic, judecam si incercam sa fac o infuzie de luciditate la nivel cerebral. Pornesc catre baia in care am un dulap cu diverse chestiuni simple ce se pot folosi in cazuri de genul asta.

In drum, trec pe langa telefonul de pe peretele din hol. Imi spun in gand ca, in caz de forta majora, n-ar fi rau sa-mi aduc aminte de ce ii invatasera pe copii cei mici acum vreo cativa ani: o gura, un nas, doi ochi! Sau 112… Nici nu stii cum se poate totul transforma intr-o tragedie. Ma si vedeam confirmand ironia aceea pe care o primi cu totii in situatii asemenatoare: “Lasa, ca nu-ti curg matele”. Pai daca o pateam eu? Incercam sa gandesc pozitiv, as fi ramas in istorie musai ca cel caruia i-au iesit intestinele prin trei taieturi de cinci centimetri in total, taieturi la nivelul… degetelor mainilor.

Deschid poarta dulapiorului. Apuc niste vata, o sticluta de spirt si niste pliculete de alea cu plasturi. Reflexul mi-e sa deschid apa, apa care nu-si reluase cursul in ultimele patruzeci de secunde, evident. “Pastele ma-tii de apa”, deasemenea scrasnind din dinti. Vata-n spirt, muscaturi de buza inferioara de usturime si cate un plasture pe fiecare deget.

Ah, ananasul mi-l varsase nepotul pe podeaua din bucatarie. Macar am salvat cutitul…

Porc, cat mai mult porc! Sarbatorile de iarna sunt sinonime cu porcul. Nu epitetul, nu caracteristicile sale, nu fabulosul fapt pentru care nu sunt suparat cand sunt facut porc. Nu… Animalul in sine si carnea de pe el.

Romanul baga porc in el ceva de speriat imediat ce se face 20 decembrie. Probabil ca suntem tara cea mai porcofila in sezonul de iarna. Porcul, singurul animal domestic care nu are decat un singur rost, sa-l halim cu totul, se transforma in perioada asta intr-un lait motiv clasic. Oriunde intorci capul, pac si capul de porc. Tot romanul manca’ acum carne de porcina mai multa si mai diversa ca oricand. Oricat pui, curcan, vita sau salate, chinezesc, pizza sau shaorma mananci tot anul, acum e porc-fest.

Nu, nu sunt ipocrit. Si eu sunt pasionat de toate “porcariile” din perioada asta si nu o data exclam ca astept Craciunul pentru un oarecare produs specific. Pur si simplu constat interesantul peisaj din acest punct de vedere. Chiar discutam cu cineva si candva despre bucataria romaneasca din preajma sarbatorilor de iarna, cat e de ca de plumb si 90% bazata pe porc. Nu-i deloc de mirare si chiar e amuzant sa privesti stirile despre tot felul de oameni care nu stiu sa se opreasca si ajung, umflati ca… porcul, la spital. Sarmaua e o tocatura de carne, grasime, cu ceapa prajita in ulei si uneori si cu afumatura – hello colesterol! Carnatul e si el cam acelasi lucru, doar ca lipseste prajeala, adica cea dinaintea prajelii propriu-zise. Ma gandesc sa-mi fac o clinica de rehab si dezintoxicare porcina…

Altfel insa, e una din traditiile misto de la noi, Ignatul cu taierea porcului and shit. Mi se pare chiar aberant si comic faptul ca se impun niste metode de afara vis-a-vis de ucis porcul in gospodarii. Face parte din peisajul de sarbatori si nu sunt de acord sa-l eliminam din ecuatie. Nu pot insa sa nu ma intreb, cum ar fi sa avem o Protectia Animalelor – sectia Porcine?!

Craciunul fara brad impodobit e ca Pastele fara oua rosii. Nu exista, toata lumea asteapta sa-si faca bradu’, sa-l gateasca, sa-i bage trei jocuri de lumini cu trei melodii diferite date la maxim de nu te mai auzi om cu om in camera…

Fiecare are bradul mai misto decat al celuilalt, investim in decoratiuni noi sa fim in trend si sa nu care cumva sa-i starnim pe cei care vin in vizita sa rosteasca replici de genul: “Ah ce misto e ghirlanda asta, aveam si eu asa dar anul trecut, acum mi-am luat de aia cu argintiu poleit cu spray din ala special”. Incercam sa ne imaginam vreun brad de cocalar sau de printesa? :)

Dar noi locuim in Romania deci totul se schimba nitel cand e vorba de brad. Pretul!!! Devine realmente ridicol. Bradul a ajuns sa coste cat o masa buna de tot in oras pentru doua persoane. Spuneam candva ca am impresia ca m-ar ajunge mai putin daca m-as duce sa negociez cu un padurar sa-mi rezerv un bradulet, sa-i dau ceva acolo sa mi-l pazeasca si sa il ingrijeasca in fiecare luna, eu ii fac un gardulet in jurul sau sa se stie ca el meu si apoi vin si mi-l iau. Apropo de asta, mai plantam si noi un brad sau incepem sa pronosticam in ce an ramanem fara brazi, pini si molizi de impodobit?

Pe de alta parte, toata ideea asta cu bradul care e poate cel mai important factor vis-a-vis de spiritul Craciunului si atmosfera si bla bla bla e o chestie destul de sinistra. Adica, sa ne gandim nitel: e clar si limpede ca a-l cumpara si impodobi e una din liniutele de must-do de sarbatori, e o traditie sa-l cladesti in Ajun sau cand il mai faceti voi, alaturi de familie si toate alea, ne uitam doua saptamani la el incontinuu si ne inconjuram de toata spiritualitatea aia and shit. Fain, feeric.

Si deodata gata! Stop! Scoatem ornamentele din el, le bagam la cutie si in fundu’ dulapului pana la anul iar bradutul candva adorat il ucidem. Il scoatem din casa cu forta dupa ce l-am bagat cu o tandrete nu cu mult mai slaba in intensitate decat cea pe care i-o oferi unei femei, il ducem in spatele blocului si il indesam in gunoi. Apoi fugim repede in casa, la caldura si pun pariu ca nimeni nu se uita in spate sa vada macar daca sta bine in ghena. Asta daca e un caz fericit, majoritatea il abandonam pe caldaram. “Spatele” blocurilor devin, in ianuarie, cimitire… Interesant, acelasi brad care acum 48 de ore inca oferea un aer fermecat in casa, il tratam acum ca pe-un hoit. Altii au parte de-un sfarsit mai demn, fiind incinerati in sobe si transformandu-se in hrana pentru fratii lor copaci.

Apropo, voi cat ati tinut cel mai mult bradul impodobit? Incep eu: prin clasa a sasea sau a saptea am avut un brad care a debutat pe 20 decembrie si l-am masacrat pe la inceputul lui… martie :)

„Ideea că reprezentanţii UDMR ar putea fi numai executanţi, numai nivelul doi, după ce am dovedit că putem fi parteneri egali, nu poate fi acceptată“, a motivat Marko Bela. Astfel, după 12 ani de participare la guvernare, UDMR s-a hotărât să-şi asume opoziţia, cel puţin pentru următorul an, până la alegerile prezidenţiale.

Restul articolului aici.

Prolog: Poveste relatata pe tonul uneia spuse la gura focului din soba batraneasca…

E psihoza cand vine vorba de curatenia de sarbatori! Ca-i Paste, ca-i de iarna, orice e de facut nu-i mai important decat curatenia de sarbatori.

Din “studiile” mele, reiese ca romanul face curat cam de patru ori pe an: numaram cele doua mari sarbatori precedate de doua mari posturi, primavara dupa ce se topeste zapada si vara, cand 80% din romani renoveaza. Cele de sarbatori insa sunt cu adevarat spectaculoase.

Vine Craciunul! O gramada de facut, romanul parca intra-n transa in perioada asta. Mi se pare ca asteptam Craciunul tocmai ca sa avem motiv sa spunem: “Sunt obosit, vreau sa ma odihnesc” dupa ce tragem ca robii. Dar niciodata oboseala nu vine de la munca. Nu taica, vine de la treaburile din casa. Iar cea care e totdeauna prezenta peste tot in aceeasi forma si aproximativ sub acelasi ritual e curatenia.

E si amuzant uneori sa-i vezi pe romanasi cum, la frigul de afara de ti-e mila de cainii vagabonzi, bat in covoare ca la hotii de cai. Dar toti! Toti isi cara carpetele de la etaj pana jos, in fata blocului sau in parc, pe-o bara si lovesc cu bestialitate in saracele covoare. Si poc si da-i pana iese sufletul din ele, ca praful se descurca. Si, ca sa fie totul complet, nu conteaza ca afara sunt minus patru spre minus opt grade, hai sa-l si periem cu apa si cu detergent si cu otet. Apropo, sa-mi explice cineva ideea cu otetul si de ce se foloseste, eu nu am inteles si nici nu am capacitatea sa deduc. Da, irelevanta ideea ca daca arunci o galeata de apa de la etajul unu, pana jos se face ninsoare, noi spalam covoarele pe mesele de ping-pong sau pe aceleasi bare temerare dintre blocuri. Apropo, ati observat cozile care se fac la “facilitatile” astea?!

Si te plimbi prin peisajul urban. Afara-i frig de crapa pietroaiele, uneori mai si ninge, noi stam cu geamurile larg, LARG de tot deschise ca sa aerisim camerele ale caror geamuri abea le-am sters si lustruit de zici ca parca nici n-au sticla. Coruri de aspiratoare se aud in scarile de bloc mai puternic decibelic decat petardele pocnite cand te ura astia pe 31. Vajaieli de marci diverse de sugative electrocasnice de praf, care mai de care mai puternice in “vaţi” absorb mormanele de mizerie din casa.

Sigur ca-i normal sa fie frumos si ordine cand stii ca te viziteaza Mos Craciun dar mai ales rudele si/sau vecinii. Insa ceea ce se intampla la noi e ceva special de-adevaratelea. Parca tot anul nici nu stim ce e aia curatenie si muncim la sarbatori mai ceva ca la serviciu. Da-i si freaca si aspira, sterge si lustruieste, arunca si aseaza in ordine, “sa fie si la noi frumos”. Romanul face orice sa ajunga in noaptea de Ajun rupt in patru de oboseala.

Fratilor, nimeni nu-si mai face curat in restul anului?! E ca si cum suntem o natie de apartamente in dezordine si mizerie si, fata de altii, pe noi spiritul Craciunului ne indeamna la intors casa pe dos ca sa o punem la loc. La cantitatea de patos depusa in perioada asta vis-a-vis de curatenie, ai zice ca nimeni nu foloseste aspiratorul din vara incoace, ca nu se mai aerisesc apartamente ca altadata. Oare chiar au disparut cei care dau o matura acolo la fiecare cateva zile? Care sterg un praf superficial, pun la loc tot ce folosesc si arunca la timp ce n-au nevoie? Ce se intampla in perioada asta de toata lumea e psihopata?

Gata! Oricat am lalait-o, oricat am tras de par, timp si limba, nu se mai poate scapa. E 14 decembrie si nimic nu ne mai poate feri din calea Craciunului si celorlalte sarbatori aferente. Nu zic ca sunt Gica Contra, nu-s vreun insensibil de piatra rece, doar ca pana acum nu am creionat mai nimic pe aici despre toata perioada ce va urma. Insa, abtinandu-ma cu stoicism efectului de turma pana acum, trebuie sa capitulez. Poate ca ideea mea ma va scoate catusi de putin din culpa de a nu ma putea dezice de efectul acela celebru.

Daca e 14 decembrie si matematica nu ne inseala, mai sunt zece zile pana la Ajun. De acum incolo nu se mai poate face nimic, se intra-n linie dreapta si totul va culmina cu data de 24 cand vor debuta toate. Ma gandeam ca, in fiecare zi din cele zece ce urmeaza pana la ziua stabilita, sa scriu ceva despre tot ceea ce inseamna sarbatorile de iarna. Insa nu in stilul “ce misto e de Craciun, ce de lumini si feerie, Mosul aduce daruri, bradul e impodobit si afara se aud colinde, astazi s-a nascut Hristos”. Sau ma rog, nu in totalitate. Incerc sa fiu mai Grinchy, mai sarcastic, am sa vorbesc despre toate prostiile aferente pre-perioadei de sarbatori, dar nu am sa omit vreo poveste – daca ea va exista – cu vreun cadou potrivit sau deloc, o urare mai misto sau invers si asa mai departe.

Incercam, ca moarte cica n-ar avea. Vreau sa vad ce iese. Vreau sa vad daca pot. Reusitele sa fie semnalate, esecurile sarbatorite cu fast si aplauze. Ma doare-n cot de alte pareri… Primul dintr-o serie de zece, azi si acus. Al zecelea va fi pe 23, urmand ca pe 24 sa fim decenti, cuminti si nitel mai putin plouati.

Asta scriam cand am pornit blogu’ acesta. Pe atunci se chema nitel diferit. I-am schimbat numele in cel ce exista acum, fapt care ma intristeaza din doua mari motive: o data ca nu sunt cel mai multumit de intitularea asta, fiind sigur ca as fi putut sa-l numesc altfel si mai inspirat, iar in al doilea rand, pentru ca am descoperit deja doua bloguri care au nume foarte asemenator. Ideea e ca nu am furat de nicaieri denumirea, insa sa ma apuc sa o schimb ar fi o mare bataie de… cap. Sa ma apuc sa dau mailuri sau mesaje la toti cei ce ma au in roll-uri, no way. Dificil, enervant pentru ei, concluzia-i ca stam asa.

In momentul in care s-a nascut blogul, habar nu aveam ce vreau de la viitor, decat ca il “infiintasem” pentru a avea ocupatie si pentru ca voiam foarte mult sa-mi confirm/infirm propriile presupuneri cum ca as putea sa produc ceva demn de “scos in lume”. Ceea ce am realizat insa, dupa doua luni si un pic, este ca de fapt stiam foarte bine ceea ce vreau sa fac aici.

Daca scriu pentru trafic? Foarte putin. Da, imi place sa-mi verific zilnic, de cate trei-patru ori pe zi statisticile. Ma bucura sa vad ca am adunat mai multi si ma incomodeaza privelistea unui grafic inspre in jos ca si progresie. Ma bucura sa gasesc cate un comentariu, vreau sa cred ca in timp imi voi putea crea un camp de cititori fideli. Toate insa pe cinstite. Nu m-oi amagi eu singur nici in depresie sa pic.

Bani? Sa fim seriosi… Multi, foarte multi ma intreaba diverse: de ce nu am adsense, daca m-am apucat sa produc marafet, cat am mai castigat saptamana asta si asa mai departe. My brothers/sisters, o intrebare ca asta mi se pare atat de nepotrivita incat nici nu ma mai sinchisesc sa raspund la ea. Da, mai vanez cate-un concurs insa bani precum fac cei mari nu-mi propun sa fac. Daca-mi propun, se vor intampla multe si toate negative: o data ca stilul meu nu produce finante deci ar trebui sa-l schimba iar asta nu voi face, apoi ca trebuie sa ma umplu de bannere si reclame si nu in ultimul rand, este aproape ca o proba pentru Hercule sa te apuci sa faci bani dintr-un blog asa cum il consider eu pe acesta.

Zile fara postari? Da, au fost si probabil vor mai exista. Se intampla sa ramai cu capul gol si sa nu-ti fulgere prin creier nici cea mai mica idee din care sa scoti cinci randuri decente. Decat sa scrii prostii, mai bine taci. Hai sa ne gandim ce face mai rau, o zi fara postari sau o zi cu o postare de tot rahatul?!

Scopul si existentiala mea apropo de blog este sa fac in asa fel incat lumea sa se intoarca aici. Nu mai zic sa aud ca sunt in Bookmarks sau prin bara de linkuri de pe orice browser. Scopul meu e sa te fac pe tine, cel ce citesti acum randurile astea, sa te intorci si maine, sau macar poimaine, si peste o saptamana si asa mai departe. Nu te tin cu forta, nu te oblig, probabil ca nu prea ai mare lucru de castigat daca intri aici doar de dragul meu. Sau…

Dupa doua luni si o saptamana, sunt multumit de ce-am facut si sper sa fac si mai bine. Ne-auzim/vedem/citim!