envi

Tramvaiul 11 e bun si rau. Leaga capatul Daciei de mijlocul Tatarasiului prin Zona Industriala. Peisajul nu e nici pe departe feeric in fiece perioada a anului, zilei sau vietii. Dar pentru unii e indispensabil iar pentru altii un cosmar. Asadar, el exista!

Era iarna si ger. O seara din aceea in care luna e plina, rotunda si luminoasa ca-n bancul cu rusii care o vopsesc rosie si americanii scriu pe ea Coca-Cola. Trebuie sa ma urc in 11 musai, trebuie sa ajung la loc acasa. In vremea aia locuiam in Tatarasi, eram in anul intai. Biletul de o calatorie costa 1 leu iar tramvaiul pe ruta asta era doar de acela vechi, mono-vagon sau cum dracu’ ii zice. Rosu sau galben!

Al meu era rosu de data asta. Nitel mai atragator, dar nu din acela in care sa fiarba caloriferele. Ba chiar sunt sigur ca era mai frig in el decat afara! Aveam un drum lung in fata, asa ca imi compostez rapid biletul, imi caut un scaun liber intr-un tramvai in care eram, cred, 6 calatori in total, imi pun castile in urechi asemenea unui anti-social convins(de fapt de frig) si gata! Familial, Podu de Piatra, Gara Internationala, Bazar, Piata Nicolina… stiu traseul pe de rost. Nimic nu ma poate surprinde; deci voi ingheta pana acasa.

La urmatoarea statie dupa Tesatura insa, se urca ea. Am vazut-o instantaneu caci locul meu era la patru metri de usa pe care a intrat ea si eu stau cu fata catre intr-acolo. Am o slabiciune pentru brunete cu ochelari si cu parul cret. Bun, dar ea e totusi mai spre roscat, ea are doar niste bucle largi, nu-i nici pe departe creata concret! Si totusi…

In tramvai eram doar eu si o doamna, undeva in celalalt capat. Locuri garla, ea totusi se aseaza in fata mea pe diagonala, eu fiind plasat intr-un set din acela de patru, doua cate doua, fata in fata. OK, sunt la camera ascunsa? Cu tot tramvaiul la dispozitie, TU te asezi in fata mea?! Oare a dat v(b)atmanul drumu’ la caldura? Mi-e cald!! Are ochelari, imi place de mor! Si o geanta cuminte. E toata in negru si nici nu-si scoate, ostentativ, telefonul. Discret, imi inchid muzica din urechi. Cantau U2…I Still Haven’t Found What I’m Looking For. I’m sorry Bono, eu da!

Bun, dar eu sunt un taciturn. Si apoi sunt intr-un tramvai 11 ce merge la relanti prin Industriala intunecata si nepavata nici macar pe trotuar intr-o iarna pe la 9 seara…Oh boy, all ods against me! Pana si EU sunt against me. Deodata aud “Nu te supara, nu stii cat e ceasul? Ummm…mi-am dat seama ca ai inchis muzica, poti sa-ti scoti castile”. Depleted pride! “Noua si douazeci…si cinci chiar! Iti dai seama ca m-ai varuit, nu?” VARUIIIIIT? Ce ai ba, esti in clasa a 9a? Cum sa zici asa ceva?!?! Dumb ass!

Ea rade! Nu-i rau…o fi ironic, o fi sincer, rasul ala imi place! Am 1-0, cel putin din punctul meu de vedere. Tramvaiul se opreste, dar sunt sigur ca nu are cum sa coboare in statia asta. Vreau o fraza cu care sa continui, dar mi-a inghetat tot capul si nu stiu nici macar cum ma cheama. Ah, asta e…“Mihai…” si intind mana, riscandu-mi ultimul dram de mandrie, caci daca se uita in alta parte cobor EU sigur la urmatoarea, chit ca nu am ce cauta acolo! “Irina, mai degraba speriata decat incantata…”. Haha, faci pe desteapta cu mine, ma enervezi! Imi curge deodata prin vene adrenalina si tupeu, chestia asta se intampla o data in viata; ma arunc asemenea japonezilor in vasele de razboi americane! “Daca erai speriata, te asezai undeva mai langa doamna din spatele nostru, din capat”, ii zic fara sa fac vreun gest sau sa ma uit daca doamna mai era acolo. “Care doamna?” … OH BOY!!!

Nu merge nimic, ma simt ca in fata unui pluton de lapidare format din jucatori profesionisti de oina. “Aaaa, doamna care a coborat adineauri!”. Thank YOU!! Thrill me, kill me si totusi tot ea m-a salvat! “Da, ai oarecum dreptate…”, imi zice, pe un ton care sugera faptul ca am fost on target. E clar, nu-mi mai sta nimic in cale! Eu pana acum am lasat totul sa treaca, acum imi voi lua ce e al meu! Pod Metalurgiei urmeaza iar eu nu doream acum decat sa…

“Eu cobor aici…mi-a parut bine, pa!”… S-o fi suparat Bono pe mine!

Unu’ feat. Alexandra Ungureanu – Lumea viseaza

Piesa asta suna la fel de bine ca-n prima zi…Iar Alexandra Ungureanu ramane, pentru mine, the most beautiful! Fie ea si blonda…

Am racit! Groaznic! Mi se intampla rar, dar cand o patesc o patesc foarte rau! Macar e frumos afara, e soare. E octombrie si e frumos si maine e ziua maica-mii! Imi iau inima in dinti, trebuie! Am ore la facultate si, desi in mod normal nu m-as duce la cat de rau imi e, vreau sa ma duc! Si-asa trebuie sa cobor la farmacie, poate daca ajung afara mi-e mai bine!

Si asa e! E soare, e frumos. E chiar cald, pe jos s-a uscat dupa toate ploile si bruma recenta. Imi place! Si in plus m-am imbracat exact atat cat trebuie. Doamne, ce-mi mai place sa am dreptate, sa nu ma insel, sa-mi iasa toate maruntisurile! I love being perfect! Si perfectiunea mea inseamna sa ma sui acum in taxi si sa zic “In Copou la FEAA va rog!”. Si taxatorul incepe sa inregistreze…

9 lei, pentru ca las bacsis de la 7,8! Sunt si darnica, cum sa nu ma iubesti?!
[...]

Peste patru ore inchei cu facultatea pentru azi. A fost straniu pentru ca eu eram cu haina pe mine si nu mai puteam de frig iar cei din grupa mea se plangeau de cald de parca afara era iulie! E deja pe inserat, iar mie mi-e din ce in ce mai rau. Mare scofala, am facut ceva astazi, sunt multumita! Ma sui inapoi intr-un alt taxi si vreau sa ajung cat mai repede acasa. Mi-e rau si vreau medicamente, pat, caldura si ceva prost la televizor ca sa pot sa adorm! Dar trebuie sa trec pe la farmacie…unde o patesc!

Eu: Sarut-mana! Nu va suparati, Fervex aveti?
Pharma: Buna seara, ah sunteti racita?
Eu: (in gandul meu): Nu, sunt cracita!!
Eu: (pe bune): Da, si as vrea cateva pliculete de Fervex, va rog!
Pharma: Imi pare rau, nu am decat Coldrex, de coacaze.
(urasc gustul ala, e imputit tare; ma gandesc la Mishu care stiu ca e in limba dupa ala, i-as lua cateva cadou – el care vrea sa-si faca un bar pentru cei raciti in care sa serveasca sirop de tuse si Coldrex fierbinte intr-o atmosfera nociva microbilor – dar in niciun caz pentru mine, chiar de-oi fi eu racita pana-n albele-mi panze!)
Eu: Atat? Nu aveti nimic altceva? Offf, dati-mi asa atunci! Cat e pliculetul?
Pharma: 3 lei.
Eu: Caaaat?, putin tipat si mai ales ragusit! Ultima data cand am luat erau 1 leu jumate’…interesant! OK, dati-mi 3 va rog!
Pharma: Poftiti, imi zice intinzandu-mi cele 3 plicuri intr-o pungulita asa de frumoasa pentru colectia mea!

Insa, in timp ce eu scoteam banii si intindeam mana catre pungulita am primit o replica exceptionala:

Pharma: Stiti, se face cu apa calda sau ceai fierbinte!

…si asta pe un ton cald, mamos, cu o fata blanda si un glas suav! Ar fi fost genial sa mai si completeze : “…si nu cu apa rece, da?!”. Nu-mi venea sa cred ca mi se intampla chestia asta…am iesit din magazin masca. Daca tacea, i-as fi lasat restul pana la hartia de 10. Acum insa am dat acel RON verde unei babute. Pentru sanatatea mea!

Apasasem deja de vreo trei ori pe “Anulare”, iar acum alarma suna a patra oara. Nu voiam dar trebuia! Heh, toata viata mea e sub fraza asta: nu vreau, dar trebuie! Trebuia sa ma dau odata jos din pat. Sa las deoparte caldura, lenea si cearceaful si sa le schimb cu mobilizarea, motivatia si un set de haine diferit fata de cel de ieri. Pentru ca e luni, nu pentru ca am vreo problema existentiala cum ca aceeasi tinuta doua zile la rand este penibil!

E luni si parca ma nasc din nou. Ies din pat, nu vad nimic, nu stiu sa vorbesc. In drum spre baie incerc sa-mi aduc aminte cum se merge drept si cu coloana vertebrala! Ce naiba ma, n-am mai fost niciodata alive pana acum?! Vreau doar sa termin mai repede ca sa plec mai repede. Imi spal clontii si moaca, imi iau tot ce am nevoie, inclusiv haine pe mine si plec. Plec intr-acolo unde trebuia sa ajung! Atentie: imi uit ceasul!

Afara e toamna tarzie si, la ora aia, era inca intuneric. Ploua marunt, vremea mea cea mai putin preferata! Nu stau sa iau vreun mijloc de transport, hai per pedos ca e sanatos si, chiar daca ploua, vreau o provocare! Si purced catre un drum lung si denivelat cu scop clar: sa ajung!

Straniu insa, ma simteam OK. Straniu pentru ca, oarecum, toate erau impotriva mea. Era luni, toamna tarziu, vreme tampita, ambuteiaje pana si pe trotuar, claxoane romanesti si balti. Multe balti! Miroase a caine plouat, am un drum lung in fata si nici macar astea nu ma deranjeaza. Ceva nu e in regula! Merg insa inainte, zicandu-mi ca, la cat de bine a inceput ziua asta, orice ar fi mai rau de atat ar fi tot bine!

Nu ma grabeam, mergeam linistit si relaxat stiind ca intr-un final voi ajunge. Mai facusem drumul asta, imi lua cam 25 de minute la ritmul in care impingeam acum in trotuar. E OK. Nici macar nu ma intereseaza cat e ceasul si oricum mi-e bine asa ca sa mai scot si telefonul sa ma uit la ora! Ajungand insa pe la jumatatea drumului incepe interesantul. In stanga si-n dreapta mea sunt copaci. Multi si inalti, nu tei sau duzi de aia mediocri pusi pe marginea drumului. Si-mi aduc aminte de cosmarul din liceu: ciorile de dimineata cu al lor cuptor plin de caldute! De fapt ma si uit in fata mea, parca e war zone! Proiectilele care nu-i atinsesera pe colegii mei pedestri zaceau acu plate pe bitum. Oh boy, si asa e drumul pana la destinatie. Eu stiu ca e noroc dar… in esenta, e totusi…!! Merg mai departe zicandu-mi in gand rugaciuni sa nu ma nimereasca dar nici nu le doresc rau ciorilor. Apropo, stie cineva vreun beneficiu adus de ciori?

Ajung astfel la baza dealului. De aici o tin numai in urcus. Nu-i de-ajuns ca ploua si de sus cad bile de paintball…e toamna si sunt frunze picate. Dar mai ales plouate… Alunec pe ele ca pe ghetus! Enervant!! Suportabil, dar enervant! De ce dracu n-oi fi asteptat un autobuz, nu stiu! Si urc si gafai si parca nu se mai termina. Ba da! Se termina, am ajuns in varf. De aici mai am una la stanga si o trecere de pietoni si am ajuns! Da-le incolo de trei etaje pe care trebuie sa le urc o data ajuns, pana aici a fost legiunea mea franceza!

Si ajung…intru pe poarta strajuita de-un caine la fel de plouat ca si mine, dar fara haine pe el. Urc la etajul trei, ma duc la sala respectiva cand deodata imi trazneste prin cap: e saptamana para, azi nu am ore!

Astazi, de dimineata, am vrut sa trec pe wordpress. Sa-mi iau frumos toata traista de articole si sa o mut acolo, enervat probabil de faptul ca blogspot nu-mi prea convine ca si optiuni de configurare a aspectului. Mi-am facut contul si dadusem copy-paste la primul meu post pe blog pentru a verifica ceea ce se poate configura, cum si asa mai departe, dincolo.

Prostii! Mi-am dat seama ca blogul meu e doar unul personal, care se vrea simplu si fara prea multe chestii complicate. Nu m-am lasat purtat de valul zicalei “De ce simplu, cand se poate complicat…” si am ramas aici. Pentru nevoile mele temporare, ceea ce am gasit pe blogspot este absolut suficient.

Nici nu cred ca am apucat sa realizez ca incep sa ma trezesc si am auzit: “Hai de te trezesti sa te duci sa platesti factura aia de ieri!”. E clar, nu are rost sa-mi infing capu’ inapoi in perna! Daca maica-ta are nevoie de tine pana acolo incat sa te ia din somn, e ca un blestem. Nu mai adormi la loc nici cu diazepam intravenos. E o putere speciala a mamelor!

Asadar, imi termin spalaturile si imbracaturile, apuc plicul cu o factura care se plateste la noua CEC Bank si plec. E 10 si jumatate dar pentru mine parca e 6! Nu e departe sucursala dar pana acolo apuc sa vad vreo trei grupulete de liceeni chiulangii. Pe cativa ii si cunosteam, ma intrebau de ce sunt treaz la ora aia. Din acelasi motiv pentru care tu chiulesti, nu fa pe desteptul! Pe de alta parte ma gandeam, oarecum speriat, ca daca doi-trei random concetateni ma eticheteaza ca un omulet care se trezeste ceva mai tarziu, oare ce reputatie am eu aici in oras? Eh, imi revin repede: ma doare-n cot! Oricum eu stiu ca daca auzi zgomot de copite galopand, nu inseamna neaparat ca auzi zebre alergand!

Ajung la CEC. Destinatia mea era casieria, iar acolo, rand de sase persoane, format, curat, lustruit si stralucind! Eh sa fiti voi sanatosi, nu stau eu la coada sa va dau bani! Prostii, de fapt imi dau seama, uitandu-ma in portofel, ca am uitat sa iau bancnotele necesare pe care mi le lasase maica-mea iar eu nu puteam acoperi paguba. Injur, in gand! Hai ‘napoi acasa! Pe drum imi vine sa fumez si deci ma opresc la intrarea in scara blocului pentru un Kent la fel de rapid ca ala de-l fumezi in haltele mai lungi cand calatoresti cu trenul.

Inchei si urc spre al doilea etaj. Intru, ii explic maica-mii ca am uitat banutii, ii apuc de pe masa si imi fac o cruce cu limba-n cerul gurii ca deh, re-pornesc la drum! E marti si eu m-am mai si intors! Parca prevesteam…

Schimb itinerariul, merg prin spatele blocurilor. O prostie pentru ca m-au luat nostalgiile de cand eram mic. Reusesc sa razbesc prin defileul separat, de-o parte si de alta, de blocuri abrupte si neprietenoase! Ajung inapoi la CEC iar ochii-mi sclipesc caci coada…nu mai era coada! Eram doar eu. Aveam la dispozitie tot staff-ul sucursalei. Patru femei de peste 30 de ani la picioarele mele! Ce fantezie…Sado-masochism, de altfel, caci stiam ca tot ce pot sa-mi faca e sa ma
“pedepseasca” pentru ca am fost un bad boy si mi-au trebuit fie credite, fie abuzuri de curent sau zile de penalizare!

Ma uit scurt pe factura si-mi dau seama ca din suma totala de 128,23 RON, soldul precedent e de 125 RON. Mda, atata agitatie pentru 3 lei! Suna a titlul de stiri de ora 17: Omorat pentru 3 lei!!! (somnul meu bre…) Nicio problema, sunt corect si nu-mi place sa raman dator! Intind factura si astept procesarea. Tanti doamna casierita e cea mai atragatoare dintre toate, sunt foarte fericit ca eu DOAR cu dumneaei am treaba! Dar…

Ea: Aaaa, aveti sold precedent!
Eu: Da, stiu.
Ea: Mare!
Eu: Si asta stiu. (cred ca deja incepeam sa flirtez)
Ea: Pai aveti de platit treijdoua de mii si ceva.
Eu: Da, raspund in timp ce intindeam o bancnota de 5 cu Enescu. Sa stiti ca nu am marunt sa va dau, imi pare rau!
Ea: Ah, dar chiar vreti sa platiti?!?!?!
Eu: Pai…da!
Ea: Heh, interesant! Nu cred ca am avut pe cineva care sa plateasca o factura atat de mica vreodata. I-auziti mai fetelor, baiatu’ asta vrea sa plateasca o factura de trei lei, efectiv!

Aici s-a rupt tot! Se uitau toate patru la mine de parca eram un martian. Oricum, nu de-al lor. Cum sa platesc factura de trei lei? Da’ nu am ce face cu banii? De ce dracu nu las restanta? Faceau si glume: “Nici nu cred ca-mi accepta calculatorul o operatiune de trei lei” – “Ba-ti accepta Rodica, doar sa nu uiti sa pastrezi desfasuratorul de azi! Factura de 3 lei…” Ma simteam copilul cel destept dar persecutat din clasa! Ala de fac toti misto de el, ii scriu cu creta pe cap, ia castane si nu e niciodata ales la fotbal! Nu puteam sa reactionez in niciun fel. Eh la dracu…tot le-o zic eu!!

Bai ce se intampla? Imi vreau banii inapoi sa ma duc acasa. Imi vine sa plang! Cu ce am gresit?

Doamna, vreau si eu sa platesc, sa inchei. Am programare la…frizerie, termin fraza mandru ca am transmis un mesaj(sunt [inca] ras pe cap!!)

Mi-am luat restul si am plecat acasa. Eu nu mai intru acolo niciodata pentru ca simt ca o sa am o poza pe perete pana cand cutremurul ne va desparti! Sunt omul cu factura de trei lei…Platita!!

Nu am nimic cu populatia gay! Am o prietena care cu siguranta va exclama : Da, stiu, populatia gay are ceva cu tine! Preferintele sexuale ale fiecaruia sunt si vor ramane treaba lui! Nu ma bag, nu ma intereseaza! Ba chiar sunt si eu barbat si-mi place sa vad doua fete sarutandu-se!

In alta ordine de idei insa, ma gandeam cam care ar fi unul din avantajele cu adevarat masive sa fii gay. Iar intr-un final am inteles! Daca ai norocul sa-ti gasesti un partener pe masura ta fizica, te-ai scos! Ti-ai dublat instantaneu garderoba! Fara alti bani, fara shopping, fara umblat! Practic ai un nou dulap la dispozitia ta.

Asadar, gagici ce nu mai stiti cu ce sa va imbracati dar tineti, inca, la barbati…va recomand bisexualismul! In felul asta va dublati si aria de potentiale relatii!