envi

Ce vrei sa te faci cand o sa fii mare? Stai linistit, oricum nu aia o sa fii. Si nici macar pe-aproape.

Intro: Io’, cand vreau sa ma fac mare, vreau sa fiu sef!

Nu scriu sa judec adultii care, copii fiind, avocati si medici se visau, iar acum sunt slugi. Viata-i grea, omatu-i mare, ori ai banul, ori te doare. Faci cumva sa-l ai, c-altfel ori esti un al naibii de voluntar ed talie mondiala, ori esti paria. Stiu, bolnava societate care-ti bazeaza valoarea pe cartea de munca, dar, deocamdata, daca nu stii vreun cod sa-i spargi pe iluminatii aia care cica conspira la strivirea simtului uman, tre’ sa produci. Si de-aia rareori vei fi ce te visai in apusurile de vara dulce, in pat cu dusmanii dreapta si sub-buricul…

Scriu, insa, pentru ca ma amuza ceva…

Imi place romanul meu care, intr-un minim post cu firmituri de autoritate, se transforma! Ce ma fac cu el?! Acasa, nevasta il domina. N-alege nici marca de oua fara s-o intrebe daca-i plac cu coaja alba sau cu coaja de culoarea… oului. Intre prieteni e cam bleg. E baiataul care pleaca dupa beri la bar, care se duce dupa lemne in padure la gratare si care e sunat in caz de avarie. In rest? Ei, in rest e un dragon chinezesc. Mandru, viu colorat si puternic.

Pune-l, de exemplu, paznic de liceu, si e undeva intre justitiar intergalactic si strasnic aparator al gliei patriei. E un karateka desavarsit cand vin copiii sa bata mingea, inofensivi, pe-un teren la urma-urmei suficient de public. E mielusel in orice alta situatie…

Pune-o pe tanti Mita secretara sau functionara oriunde. E leu in cusca cu cei de pe partea ailalta a ghiseului, e insa o simpla pizda cu frustrari de nereusita cronica si aspiratii calcate in picioare de, ghici!, propria-i incompetenta. De-aia e si asa de acra, nu ca n-ar fute-o paznicul de mai sus, barba’-su…

Imi plac oamenii care, imediat instalati intr-o functie marunta, se simt sefi. N-am in creier o ultima oara cand, in tara asta fiind, cineva si-a facut datoria fix in limitele atributiilor postului si nimic in exces. Zmeii care va vor apostrofa pe oriunde exista peste tot caci, nu-i asa, dumnealor sunt intr-o functie. Basca faptul ca sunt capatul inferior al lantului trofic, dumnealor sunt intr-o functie iar tu esti obligat sa pricepi asta.

Mi-a regasit niste poze pe un hard disk mai vechi. Mai jos e una, datata 17 decembrie 2004, ora 13:56. Nostalgic… (more…)

Mie-mi place rau de tot si originalul, dar ce a iesit aici e dragut tare!

UUUUUUUUUU, STELAAAA POPESCUUUUUU!!! Weekend placut! (Piticu, ai grija de unde o preiei, tata, da? :) ) (more…)

Va spun din start: ma SPERIE, efectiv, numarul exorbitant de fani din jurul acestui nici-nu-stiu-cum-sa-il-denumesc RObotzi!

Aseara mi-a fost dat sa vad ca au ajuns la un pompos denumit s01e04, ca-n serialele de cariera de pe torrente, episod 4. Nici nu stiam ca exista alte trei, jur! Am vazut ceva chestii in treacat pe Facebook, dar le-am ignorat. Nu sunt ridicol sa nu verific ce prietenii mei mai posteaza din cand in cand, dar niciodata nu am fost fan al nimic ce incepe cu “robot”. Asa-s eu, mai de scoala veche, nu ma pasioneaza masinile cat ma fascineaza oamenii…

Si am dat click “pah” Play. Pe de-o parte greseala, pe de alta parte uluire, in mare parte “au!”…

Cum spuneam in introducere, ma sperie numarul mare de fani. Sigur, sunt cunoscut ca un foarte pretentios si foarte greu de multumit, critic a orice – cu argumente catusi de solide, totusi – si pe alocuri sclifosit. De acord, asta-s eu. Dar sunt si lucruri care-mi plac si pe care le apreciez si sincer, nu-s putine. RObotzi nu e unul din ele si ma mira cum de e unul din cele atat de bine primite de public. Am incercat sa aflu cateva raspunsuri aseara, pe twitter. Ba ca ar fi problema la mine ca prea sunt fani multi, imi spunea Andrei. Ba ca ar fi greu de explicat intrucat nici eu, la randu-mi, n-as avea succes sa explic de ce-mi place ceva cuiva, zise Spuse. Ba ca pur si simplu place…

Si totusi, deloc ignorand parerile si argumentele, am ajuns la o singura concluzie: traim in generatia celor care rad la accente regionale si injuraturi spuse public. Eu sunt roman, am accentul ala peste tot pe langa mine, ma lasa rece. Vremea Planeta Moldova, o suficient de reusita formatiune de baieti care faceau misto din nimic acum vreo 8 ani de zile, a trecut de vreo 6, adica e la fel de expirata ca si Euro2004. A tinut atunci nitel, au avut chiar si doua-trei hituri, dar e ok, suficient, ajunge. Injuraturi? Po’ sa incep si eu aici si zau de n-am cateva demne de cartulii de capatai, un fel de Injuraturi 2.0, in termeni de “cibernet”.

Asta e umorul pentru generatia asta?! Niste robotei care vorbesc pe accent moldovenesc, niste injuraturi si un dialog deloc inspirat? Uau, ce cool!!! Eu cunosc niste baieti pe net care, doar prin scrieri(!!!!), bat la cur dialogurile si nimicurile din RObotzi. E o crasa lipsa de calitate cronica si, mai rau de atat, o indubitabila prosteala la nivel neuro, intrucat echivalez rasul in fata unui RObotzi cu rasul la poanta aia “daca-ti arat si un deget, razi”. Pe bune, ma uitam la episodul asta 4 si zau, la ce sa rad? “Stilul de karate FU-TAI”? ZAU?!?! Am eu una mai buna: hai fa-n fân, ce-ai fa-n sân. Este?

Revenim…

Dragilor, va compatimesc. Nu sunt deloc criticul a oricarei incercari de creatie, dar nici nu pot aprecia orice incercare de creatie. Felicitari celor care au incercat, esecul e si el un castig, daca esti intelept. Ce ma intriga insa e numarul asta de fani dobandit din nimic. Prost nu-i ala care cere, prost e ala care da. Baietii care au creat RObotzi au cerut fani, fanii le-au dat admiratie. Eu zic c-am fost destul de clar… Daca inca mai radeti la injuraturi spuse cu voce tare pe accent regional moldav si v-ati udat leoarca in chiloti de la RObotzi, atunci va rog faceti-mi o favoare: nu cautati nicaieri vreun episod din Happy Tree Friends! E fizica cuantica pentru mintile voastre mucagaite…

Suntem o societate care, pe zi ce trece, devine din ce in ce mai pesimista si mai egoista. Suntem preocupati doar de noi insine, uneori poate si de apropiatii nostri. Si astfel ajungem sa omitem un fapt fascinant, acela ca viata iti poate oferi nenumarate momente, fapte si lucruri de neuitat, iar noi le uitam, le lasam sa treaca neobservate sau efectiv nu suntem interesati.

Citeam recent despre un violonist celebru care, intr-o zi, a mers intr-una din statiile de metrou aglomerate din New York si a inceput sa cante, aparent pentru un dolar in plus. In mai bine de trei ore, n-a avut parte decat de atentia fugitiva a catorva copii si a strans cateva zeci de dolari. Violonistul e unul din cele mai mari talente ale momentului, canta la una din cele mai scumpe viori din lume, iar peste trei zile sustinea un concert cu casa inchisa, unde a vandut mii de bilete la pretul mediu de 100 de dolari. Aici canta pe gratis! Pentru toata lumea! Nu l-a vazut nimeni… Nimeni n-a avut timp pentru el…

Suntem prea preocupati cu noi insine. Ne fabricam griji si motive de stress gratuite iar in jurul nostru se desfasoara o viata si o lume fascinanta. Dar noi uitam s-o admiram… Uitam sa admiram ce e in jurul nostru. Cine-si mai rapeste cateva minute pentru un peisaj de primavara? Sau pentru un apus rosiatec? Lumea este fascinanta dar degeaba este asa daca nu ne facem timp s-o admiram. Nu te mai poti lauda ca ai lumea in maini, lumea te are pe tine si te are doar ca pasager. Asta ar trebui sa doara…

Suntem niste roboti cu traiectorie clara si ne pierdem simtul admiratiei pure, brute. Iar lumea se desfasoara in fiecare zi doar pentru ca nimeni sa n-o vada… Iar atunci, nu te mai poti numi mandru sa fii parte din ea! Nu uita ca lipsa ta de atentie sau preocuparea pentru nimicuri te poate rapi de a partaja un moment sau o imagine irepetabila intr-o viata de om. Opreste-te putin din ritmul malign al prezentului, ia o gura de aer si admira lumea inconjuratoare. Nici nu stii ce pierzi…

Si deodata inima nu-ti mai bate. Si ai pierdut zeci de ani pentru nimic, ai murit nestiind cat de misto e lumea in care ai trait pentru ca te-ai prefacut ocupat cu alte mizerii…

Te desparti de iubirea vietii tale? Urmeaza durere, suferinta, cine mai stie ce. Si toata lumea iti spune un singur lucru: timpul te va face bine, timpul va trece si, o data cu el, toate se vor face inapoi bune si roz si corecte. Si, culmea, merge…

Iti moare cineva drag? Lacrimi, melancolie dureroasa, lumea se pravaleste in jurul tau si simti cu adevarat ca vorba aia, “moartea e mai dureroasa pentru cei care raman in viata”, e mai corecta ca orice alta fraza de pe planeta. Si singurul lucru care te va repune pe picioare e tot timpul, indiferent cat vei lupta cu toate…

Un regim alimentar? Efectele se vad in timp. Educatie de calitate? Ani, deci tot in timp… Vrei s-ajungi in top in cariera pe care ti-ai ales-o? Da, pupa funduri, dar tot in timp vei ajunge sa fii ce-ai vrut, sau macar ceva pe aproape.

Sunt atatea lucruri negative pe care timpul le rezolva. Oricat ai lupta, oricat ai munci si oricat ai suferi, e mai productiv dac-o faci in ani de zile decat in secunde, efectele sunt mai evidente, mai puternice si, destept fiind, intotdeauna pozitive. Si-atunci nu pot sa nu ma intreb: cum dracu’, in timp, ne-am prostit si am complicat lumea asta intr-un asemenea hal?!

Ganditi-va putin la asta… Paradoxal, timpul ne-a transformat in niste tampiti intelectual, niste superficiali si niste fiinte umane care functioneaza intotdeauna pe sistemul “de ce simplu, cand se poate complicat?”. Mi-e frica sa intreb un scolar din aproape orice colt normal al planetei cateva chestiuni de baza. Sunt circumspect fata de tot ceea ce inseamna “new”, “updated”, “imbunatatit”, “revolutionar”; in 8 din 10 cazuri se intampla sa nu inteleg nimic si, atunci cand o fac, sa-mi dau seama ca n-am nevoie de nimic din ce am inteles. Sunt pesimist cand cineva imi rosteste “reforma” in contextul oricarei utilitati, serviciu, tari, ORICE! Pe masura ce timpul trece, simt ca regresam si complicam viata asta amarata, salvata de atatea ori de… timp.

Hai, multumesc mult, TIMPULE! Sau trebuia sa injur omenirea…? Cine dracu’ e de vina aici?!

Bai, nu stiu altii cum sunt, da’ io am o teorie dupa care functionez si am zis s-o verific printre cele trei, poate patru duzine complete de cititori sempre fi. Sa va explic…

Din punctul meu de vedere, ce le place tuturor, e aproape axiomatic ceva prost, ceva slab, ceva nasol.

Demonstratie:

Eu cunosc, de copil fiind, ca lumea ii compusa din indivizi diferiti nu doar dupa vorba si port, ci si dupa gusturi, adicatelea ce le place si ce nu le place, ce tolereaza si ce urasc. Si atunci, intr-o mare de oameni diferiti in ADN-ul chestiunilor de care sunt pasionati sau deloc, coroborat (foarte important!!! e ceea ce urmeaza sa spun) cu vremurile in care traim de vreun deceniu si un pic incoace, vremuri ilegal de permisive pentru rasa umana, cu cat un lucru e mai placut de mai multa lume, cu atat el va rezulta ca fiind mai de prost gust.

Cea mai proasta muzica e cea din topuri. Cele mai proaste filme sunt, de multi ani incoace, cele decorate cu prea multe statui kitschoase si stralucitoare. Cea mai proasta inghetata? Da, aia de vanilie… Gasesc ca aproape imposibil de demontat urmatoarea fraza: cele mai fascinante si mai interesante lucruri sunt cele care sunt cel mai putin descoperite sau cu cat mai putin admiratori! Si acum consider ca Avatar e un film mediocru, de exemplu.

O mica paranteza: ganditi-va la femei… Este ca ne plac cel mai mult fetitile cu cat mai putine sesiuni orizontale? :)

Asadar, doamnelor, domnisoarelor, domnilor si robotilor din online, eu asa functionez de multa vreme si rareori mi-a fost sa dau gres. Sa ma insel? Sa fiu prea incuiat? Sa nu fi trait destul incat sa-mi dau seama ca inca visez? Sau sa fiu inca un destept care se crede mai presus decat masele? Si, ma rog, chiar pe buna dreptate…

In alta ordine de idei, timp de patru ani am considerat House MD un serial mediocru. Am luat primul sezon la puricat, dupa trei episoade pare promitator.