envi

Eu zic asa…

Vro’ zece, hai cinspe’ ani de zile, sa dam de bunavoie, ca si asa suntem multi si consumam si mai mult si producem prea putin, Ardealul ungurilor, Oltenia sarbilor, partea de sud de langa Dunare si litoralul bulgarilor si sa ramanem doar cu Maramuresul, Moldova si ce mai e p-acolo. O data ca, dupa cum spuneam, ramanem mai putini si poate si din asta se alege ceva; o clasa cu 20 de elevi e mai usor de strunit si de ordonat decat una cu 38. Si, in al doilea rand, ca tot citeam ca pana si sarbii isi fac autostrada pana la noi, sa o prelungeasca si pe partea pe care le-o dam noi, si ungurii sa faca la fel pe acolo, sa ne aranjeze bulgarii cu agricultura in zona si cu litoralul all-inclusive si curatel si dup-aia, daca pricepem ceva din ecuatia actuala si ne mai spalam in cap, efectiv, le luam inapoi si beneficiem frumos de ele.

Pai… nu?

Prin 2001, vara, ieseam prima data din tara… De fapt nu, mint, eram la a doua iesire. Mai trasesem o fuga in Republica Moldova cu vreo 2 ani inainte, la un concurs de poezie si critica literara. De data asta ieseam catre vest, catre partea aia de lume muuuult laudata si la care noi, tara pe atunci de o mana mai a doua spre a treia, aspiram cu forta, indarjire si dinamism.

Fiind inca la o varsta la care parul pubian abia isi definitiva prima-i crestere si la care inca nu ma barbierisem, ceea ce ma impresionau mai repede erau masinile si cladirile colorate. Nu eram inca suficient de copt la minte incat sa realizez niste chestiuni. M-a frapat insa un lucru pe care-l voi detalia mai jos, nu inainte sa va spun ca, de atunci si pana azi, am mai iesit din tara catre incolo cu autocarul de mai multe ori decat unii au vazut capitala de la intrare, chestiune importanta in economia discursului. Read the rest of this entry »