envi

1 – Nu te urăşte nimeni, pe bune

Serios! Cei pe care tu îi numeştei “hateri” pentru că nu îţi mânâncă de sub unghii nu îţi sunt duşmani. Ar putea fi cei mai sinceri oameni cu care ai tu de-a face în online. Cei care te gratulează cu “Foarte bine scris. Abia aştept următorul post”, deşi tu dai cu oiştea în gard într-un mare fel, nu-ţi vor binele. Îşi vor propriul bine. Un link, o mângâiere pe creştet, o firimitură din #refinantare, orice… Important e să iasă ceva. “Haterii” nu vor nimic de la tine. Îşi exercită doar dreptul la opinie pe care tu ţi-l asumi de facto, iar lor li-l refuzi, pentru că… pitong.

Roagă-te să ai în permanenţă hateri. Pentru că haterul e cel mai bun prieten al tău. Măcar haterul e sincer. El e câinele de pază al blogosferei, aşa cum presa e câinele de pază al democraţiei. Politicienii care fură, funcţionarii nesimţiţi sau sictiriţi, malpraxisurile medicilor, derapajele vedetelor sunt taxate de presă şi, uneori, şi de către voi. Presa, la rândul ei, atunci când greşeşte sau “derapează”, este taxată de către voi. Voi, când greşiţi sau derapaţi sunteţi taxaţi de către noi. E circuitul “haterelii” în natură… Noi, ca hateri ai voştri, suntem taxaţi, ulterior, ca funcţionari, medici, jurnalişti sau vânzători de către presă şi de către voi… Dar Ciomu, de exemplu, n-a zis niciodată că presa îl “muşcă de fund” pentru că e vreun ziarist invidios pe poziţia lui, salariul lui de medic, sau locul său de parcare din curtea spitalului. Pe cuvânt… Read the rest of this entry »

In ultimul weekend dinaintea sfintei sarbatori de Paste ortodox, Albania freamata. Nu, nu tara cu capitala la Tirana si care e deasupra noastra in grupa din campania de calificare pentru Euro2012, ci mai autohtonul oras Alba-Iulia. Acuze de bloggeri pe state de plata, un subit boom al blogosferei de acolo, care-si propulseaza valorile prin cele mai nebanuite colturi celebre ale internetului si asa mai departe.

Dintre toti, Makavelis, (twitter) un foarte bun amigo de-al meu de pe latimea benzii de internet romanesc, ramane acelasi critic al oamenilor nespalati, acelasi tip care provoaca rasa feminina, starnindu-le de toate, de la flegme pana la orgasmuri, acelasi notoriu barcelonez. Va propun, deci, o incursiune in universul bolnav al unui tip pe care-l admir, un tip pentru care garantez ca n-a trebuit sa linga niciun anus, asa cum fac altii, pentru dramul de notorietate pe care-l poseda in .ro.

Lectura placuta… Read the rest of this entry »

Stiti toate articolele alea in care bloggerii de pseudo-succes ne ofera noua, muritorilor de rand, cateva din firmiturile painii bogate care este cunostinta lor in domeniu? Da, articolele alea gen “Ce sa faci si ce sa nu faci ca sa fii blogger ciumeg” sau “Secretele bloggingului shaolin”. Toate trateza aceeasi pletora de sfaturi superficiale: constanta, investitie, munca si comunitate. Nimeni nu ofera, insa, ceva mai profund. Ceva ce are legatura cu cea mai importanta ramura a unui blog: continutul!

Eu am blogul asta de doi ani si jumatate. Mai important, insa, tot de doi ani si jumatate ma plimb pe internetul romanesc cu o constanta si o minutiozitate destul de consistenta. Iar la capatul perioadei asteia, am dedus cateva chestiuni, mai ales din postura de cititor. Si, sa recunoastem, cine e cel mai important om in toata ecuatia bloggingului de succes? Exact, cititorul! Asadar, sa incercam sa oferim o mica, scurta si timida lista de “incearca asta si apoi spera la succese”… Read the rest of this entry »

Recunosc: de multe, foarte multe saptamani, am incetat sa urmaresc stiri din actualitatea autohtona…

De niciun fel. Nici macar alea pe care, candva, le consideram sursa de “incredibil, frate, cata cretinitatea pe metru patrat”, adica momentele de sado-masochism in care citeam editiile online ale ziarelor mondene. Nu tu economic, nu tu politic, nimic! Stiu ca a mai fost o motiune, stiu cine a luat Oscaru’ al mare, citesc zilnic site-uri de sport si fotbal de afara, dar nu mai sunt in niciun fel conectat la ce se intampla p-aici pe plaiurile romane. Altadata primele in “history” in browser, acum, antena3.ro si realitatea.net sunt site-uri pe care intru, poate o data pe saptamana.

Si viata-i misto, e zen, e fabuloasa chiar… Mai ales daca e s-o compar cu a doua jumatate a anului trecut cand ma preocupa ORICE, ORICAND! Taieri, greve, chestii. Un stress continuu si, mai mult decat atat, un sentiment de ura si neputinta. Prea mult consum… Si de-atunci am reusit sa-mi impun un filtru dur care, cu timpul, a devenit un automatism. Pur si simplu nu ma mai intereseaza si, totodata, nu ma mai consum.

Si totusi… Read the rest of this entry »

O data pe luna, cate-un blogger cu niste trafic mai trecut de pubertate, se autosesiseaza si decide sa impartaseasca lumii intregi din filosofiile shaoline care l-au propulsat cate-un pic, cate-un pic spre partea superioara a lantului trofic. Si asa apar, doamnelor si domnilor, domnisoarelor si curvelor, acele crezuri 2.0, menite pentru a trezi bloggerul de calitate din tine.

Ma-sa, parerea mea e ca sunt inutile, stupide si, mai pe sleau, scrise din tampenia teoretic temporara, aia care-ti impiedica electricititatea neuronica sa produca un subiect valabil. Pe scurt: DE-GEA-BA!

Ultimul care mi-a atras atentia e aici. Un concetatean se hotaraste sa… nimic! Niste alineate bine asezate in pagina, bine scrise gramatical, aproape bine ortografic si lexical, dar cu valoare moralo-socialo-intelctualo-orice zero! Desigur, articolul e titrat pompos “Din secretele bloggerilor celebri”. SECRETE! Initial, ma asteptam la marca de spuma de ras a lui Petcu, marimea de chiloti a lui Cetin sau ce tip de abonament la telefonul mobil are Negrea. Zau de nu asta m-ar fi pasionat mai mult dpdv al lecturii…

In schimb, ce-am gasit au fost cateva aliniate care, dupa cum spuneam, desi corecte la nivel de scriere, sunt fara valoare la nivel de mesaj. O data pe luna, twitterul e inundat cu asemenea articole teoretic motivationale, practic nimic. Andrei Dobra mi-a zis pe twitter, la intrebarea mea de ce a dat RT la un articol deloc impresionant, ca el gaseste bloggerul roman ca fiind lenes, ca nu mai munceste. Corect, dar… zau?! Asta o stiam si acum un an de zile! 80% din blogurile romanesti sunt deschise degeaba. Nu vor produce nimic, in afara de niste spike-uri si poate un 5%  articole in regula. N-au comunitate, n-au forta, sunt fie create pentru ca “cica faci bani stand cu curu-n scaun, sugand cola” sau pentru ca meditatia devine adanca si existentiala cand te paraseste gagela sau gagelu’.

Uita-te-n jur: blogurile importante sunt ACELEASI! Desigur, mai apare cate-un rasarit, fie pe nisa, fie pe tenta personala, dar in mare, avem aceleasi cateva zeci, poate o suta-doua de bloguri misto, intretinute, bloguri bunute. Faptul ca te-apuci sa rescrii ceea ce si altii au scris de un catraliard de ori – inclusiv subsemnatul – nu va motiva pe nimeni. Intreaba-l pe Ariel, crezi ca el ar schimba viata vreunui blogger dac-ar posta pe motivonti ceva de genul? Deloc! Nu sta nimeni sa-l asculte la faza asta, sau dac-o va face, o va face temporar. Pen’ca nu pricep!

In plus, ce-mi spune nou articolul respectiv? Ca ce? Ca tre’ sa scriu constant?! Ca tre’ sa investesc? Ca bloggingul e un job? De acord! Care ti-e targetul?! Pustanii de 17-21 de ani se vor, oare, injecta ei cu adrenalina, determinare si idei? Fii serios! Ei vor bani acum, rapid. Faima nu-i intereseaza pentru ca nu o inteleg. Deci, care e targetul? Pentru ca, reiau, cei care conteaza in blogging nu doar ca stiu deja asta, dar le e reflex.

Asa ca da, multumim pentru inca un articol fara sens. Un articol care, oricat s-ar strafoca oricine, nu va fi priceput niciodata de nimeni nou. Scrieri inutile date, cica, de oameni care se cred utili. Genralitati banale, ridicate la rang de secret de stat. OK… Sunt curios: ca nene relevant, ce-ti trece prin cap cand apesi “Publish” la asa ceva?

8 octombrie 2008, atunci am inceput blogul asta, pe atunci la adresa bataiedecampi.blogspot.com. De aici a inceput totul, de la un melanj de o puternica impresie ca am multe in cap pe care nu le spun si, implicit, se pierd degeaba, cu diverse probleme personale. Citisem, pan-atunci, trei bloguri mari si late: blogul lui etherfast, arhiblogul si blogul silviei, atat. Habar nu aveam ca exista o industrie in spatele unor pagini de pareri, intamplari si opinii. Pe-atunci nu stiam nici de existenta twitterului, facebook, ca sa nu mai zic de alte retele. Pe unele nu le stiu/inteleg nici azi…

Imi aduc aminte ca la capatul primului an, aveam niste pareri foarte bine conturate, ma mir si eu citindu-le acum. Nu tin sa compun un text la fel de bombastic ca acum un an de zile, tot ce pot sa mentionez la capatul celui de-al doilea an e ca bloggingul, desi l-am neglijat asta vara, ramane o pasiune puternica. L-am regasit acum, de curand, de vreo saptamana. Am vazut si eu cum e sa pici in gol daca nu te tii 2-3 saptamani de treaba. N-am fost niciodata un fan al cifrelor si nici nu le-am avut extraordinare. N-am depasit vreodata 80 de cititori in feed – din care stim si noi cati sunt roboti – si nu am avut vreodata peste 200 de unici pe zi, in medie. Mi se par insa cifre enorme, cifre pe care singur am reusit sa le adun, scriind. Asta ramane principalul lucru interesant cand ai un blog: atragi daca creezi. Nu cred ca noi constientizam suficient puterea acestui fapt…

Spuneam, nu posed cifre impresionante. Am 542 de articole si 2200 de comentarii in doi ani de blog. Mai putin de un articol pe zi, mai putin de patru comentarii pe articol. Sunt mai faimos pe twitter, juma’ de mie de oameni constientizandu-mi certa valoare in scurte fara sens. M-am reapucat insa de blog, pofta mi-e la un nivel mare si de data asta chiar vreau sa continui. Am si inspiratie, am si muze, am si conditii. Cine stie, poate la anul, cand voi scrie despre trei ani de blog, voi fi mai notoriu decat sunt acum…

Ramane insa un fapt: dupa inca un an de blog, constat ca lucrurile s-au schimbat. Nu mai e acelasi puls ridicat al vietii pe online. Twitterul e mai calm, facebook e chiar civilizat, blogurile copilasilor dornici de afirmare prin tehnici gretoase sunt rare si, culmea, foarte bine ascunse. Nu-mi dau seama daca toate astea sunt de bine sau de rau, cert e ca m-am intors si, la doi de la infiintare, cand poate unii sunt deja inchisi, inmormantati, uitati, eu inca mai respir. Asa cum se poate, cu 50-70 de unici pe zi dupa 3-4 luni de inactivitate aproape totala.

Multumesc tuturor, continuam!

Intre faptul ca Politehnica Iasi probabil si-a sapat cu totul groapa si, de la anul, o sa ne trezeasca pe toti la ore de scoala primara chiar si sambata, si acela ca trecu si un nor de cenusa vulcanica de care mai mult am ras din toti porii mai repede decat sa-mi fac griji ca o sa-mi plesneasca avioanele din vazduh, pe blogul meu nu s-au petrecut decat niste episoade erotico-violente, create de colega Andra. Apropo, pareri?

O pauza neprevazuta, transformata in una nepermis de lunga, pe care insa o vreau incheiata incepand de azi, sper eu… Multumiri celor care inca nu m-au scos din blogrolluri, feedreaderuri si alte englezisme de astea fancy-trancy care tin de audienta, fidelitate, loialitate, iubire, dragoste, adevar… Ma rog, d-alea, cu staif…

Am vazut, asadar, ca s-ar putea sa se mareasca niste taxe. Tragic! Ne paste inca un holocaust, probabil. Nu are sens sa-mi dau cu parerea. Nu sunt nici analist financiar, nu sunt nici site de stiri si deci nu ma pricep sa comentez toata treaba mai mult decat am facut-o pana acum. O intrebare, insa, totusi am si eu, daca-mi permiteti:

Vad si eu reportarje la teveu despre marirea asta de taxe, de teveau’. Si vad ca cica ar scumpi instantaneu multe produse si multe servicii si ca ne-ar busi rau de tot la buzunare. Ma rog, chestiune teoretic dedusa si de minti mai putin maseratic0-ferarristice. Ce nu pricep eu si sper sa-mi descifreze cineva: de ce, de fiecare data cand mi se vorbeste de scumpiri la produse si servicii, primul lucru care mi-l arata astia pe sticla sunt galantare pline de muschiulet, carnita si maldare de carnati? Pe sistemul “uite fraiere, de asta nu o sa mai mananci tu de acum incolo!”?