envi

1 – Nu te urăşte nimeni, pe bune

Serios! Cei pe care tu îi numeştei “hateri” pentru că nu îţi mânâncă de sub unghii nu îţi sunt duşmani. Ar putea fi cei mai sinceri oameni cu care ai tu de-a face în online. Cei care te gratulează cu “Foarte bine scris. Abia aştept următorul post”, deşi tu dai cu oiştea în gard într-un mare fel, nu-ţi vor binele. Îşi vor propriul bine. Un link, o mângâiere pe creştet, o firimitură din #refinantare, orice… Important e să iasă ceva. “Haterii” nu vor nimic de la tine. Îşi exercită doar dreptul la opinie pe care tu ţi-l asumi de facto, iar lor li-l refuzi, pentru că… pitong.

Roagă-te să ai în permanenţă hateri. Pentru că haterul e cel mai bun prieten al tău. Măcar haterul e sincer. El e câinele de pază al blogosferei, aşa cum presa e câinele de pază al democraţiei. Politicienii care fură, funcţionarii nesimţiţi sau sictiriţi, malpraxisurile medicilor, derapajele vedetelor sunt taxate de presă şi, uneori, şi de către voi. Presa, la rândul ei, atunci când greşeşte sau “derapează”, este taxată de către voi. Voi, când greşiţi sau derapaţi sunteţi taxaţi de către noi. E circuitul “haterelii” în natură… Noi, ca hateri ai voştri, suntem taxaţi, ulterior, ca funcţionari, medici, jurnalişti sau vânzători de către presă şi de către voi… Dar Ciomu, de exemplu, n-a zis niciodată că presa îl “muşcă de fund” pentru că e vreun ziarist invidios pe poziţia lui, salariul lui de medic, sau locul său de parcare din curtea spitalului. Pe cuvânt… Read the rest of this entry »

Stiti toate articolele alea in care bloggerii de pseudo-succes ne ofera noua, muritorilor de rand, cateva din firmiturile painii bogate care este cunostinta lor in domeniu? Da, articolele alea gen “Ce sa faci si ce sa nu faci ca sa fii blogger ciumeg” sau “Secretele bloggingului shaolin”. Toate trateza aceeasi pletora de sfaturi superficiale: constanta, investitie, munca si comunitate. Nimeni nu ofera, insa, ceva mai profund. Ceva ce are legatura cu cea mai importanta ramura a unui blog: continutul!

Eu am blogul asta de doi ani si jumatate. Mai important, insa, tot de doi ani si jumatate ma plimb pe internetul romanesc cu o constanta si o minutiozitate destul de consistenta. Iar la capatul perioadei asteia, am dedus cateva chestiuni, mai ales din postura de cititor. Si, sa recunoastem, cine e cel mai important om in toata ecuatia bloggingului de succes? Exact, cititorul! Asadar, sa incercam sa oferim o mica, scurta si timida lista de “incearca asta si apoi spera la succese”… Read the rest of this entry »

Recunosc: de multe, foarte multe saptamani, am incetat sa urmaresc stiri din actualitatea autohtona…

De niciun fel. Nici macar alea pe care, candva, le consideram sursa de “incredibil, frate, cata cretinitatea pe metru patrat”, adica momentele de sado-masochism in care citeam editiile online ale ziarelor mondene. Nu tu economic, nu tu politic, nimic! Stiu ca a mai fost o motiune, stiu cine a luat Oscaru’ al mare, citesc zilnic site-uri de sport si fotbal de afara, dar nu mai sunt in niciun fel conectat la ce se intampla p-aici pe plaiurile romane. Altadata primele in “history” in browser, acum, antena3.ro si realitatea.net sunt site-uri pe care intru, poate o data pe saptamana.

Si viata-i misto, e zen, e fabuloasa chiar… Mai ales daca e s-o compar cu a doua jumatate a anului trecut cand ma preocupa ORICE, ORICAND! Taieri, greve, chestii. Un stress continuu si, mai mult decat atat, un sentiment de ura si neputinta. Prea mult consum… Si de-atunci am reusit sa-mi impun un filtru dur care, cu timpul, a devenit un automatism. Pur si simplu nu ma mai intereseaza si, totodata, nu ma mai consum.

Si totusi… Read the rest of this entry »

Da-i romanului blog ca-ti f*te el conceptu’!

Acum ce sa zic, ferice de cei care abia acum descopera bloggerul roman de rand cu aspiratii dintre cele mai marete, dar cu nexam tact, rabdare, sens al valorii si, in ultima instanta, inteligenta chiar. Eu ii gasesc aproape zilnic si, culmea chiar, pe unii chiar ii urmaresc tot zilnic din pura curiozitate de a vedea ce le mai coace scafarlia. Uneori e amuzant, alteori e enervant de aberant insa per total este ingrozitor.

Baieteii fac bloage sa faca bani sau sa-si promoveze tot felul de proiecte din care fac bani, gen programare, web-design si alte rahaturi, ca si asa e plina tara de din astia, pe langa manechine, badigarji si 4×4 de lux. Acum sa ma apuc sa explic de ce n-or sa faca niciodata bani, as pica in una din doua rele: ori repet ceea ce au spus altii de vreun infinit jumate’ de ori mai avizati decat mine, ori probabil ca nici nu ma pricep intr-atat incat sa-mi ofer viziunea asupra acestui subiect. Cert e ca am invatat una si buna din ce-am citit pana acum prin blogosfera: nu exista seo-spammer din asta care sa fi facut bani suficienti prin tehnicile astea ieftine si mizere. Ca in fiecare zi apare cate unul si ca cei deja existenti inca turba sa prospere, pentru mine desfasurarea acestor fapte e un mister. Probabil ca egocentrismul si mandria unora sunt satisfacute de falsele, ca si relevanta, cifre rezultate din metodele lor si coroborate cu trei bancnote de 10 lei la doua luni de zile rezulta motive suficiente pentru a se autoeticheta blogger profesionist. Fie…

Insa exista un personaj de care eu personal nu am sa comentez niciodata decat poate alimentat de o replica precedenta a unui interlocutor: blogatu. Blogatu e blogatu si el va ramane blogatu, chit ca se inscrie perfect in descrierea de mai sus. El insa are niste caracteristici speciale. Omuletul e cel care a dus la rang de arta seo-spamul si cu ajutorul caruia, practic, traieste. Blogatu nu va putea niciodata produce vizitatorii pe care-i are acum apucandu-se sa scrie texte normale, decente si care se inscriu in regulile nescrise ale bloggingului politicos. Sigur ca asta nu de laudat, insa din ce stiu eu, el a fost primul care a adoptat chestia asta si a mers cu ea pana la paroxism si pana astazi si va merge cu ea pana cand bloggingul se va estompa. Problema e ca blogatu stie perfect ca face asta insa e de laudat faptul ca, desi au existat ‘jdemii de critici si un miliard de oameni care l-au injurat, au facut misto de el si l-au sicanat, omul n-a clintit niciodata de la aceasta meteahna. Si astazi blogatu prospera, linistit si nederanjat, folosind exact aceleasi metode si nu l-am auzit vreodata razboindu-se cu cineva sau sarind sa se apere tot cu mardeala virtuala catre ai sai contestatari.

Blogatu e si amuzant si chiar penibil uneori, dar repet, e de laudat faptul ca e absolut constient de valoarea lui, o recunoaste si merge mai departe cu ea, atat cat e si atat cat poate. Inca o data, nu elogiez un om care triseaza si care pacaleste motoarele de cautare si astfel utilizatorii, obtinand cifre reale insa irelevante, dar nu trebuie totusi nici minimalizat caci blogatu sta in banca lui. Oricine ar incerca sa faca la fel nu va reusi. Omul si-a creat un brand, asa cum e el stangaci si poate neinspirat si cu siguranta posesor de cifre false si defileaza cu el prin blogosfera nederanjand mare lucru.

Sa fim totusi sinceri si seriosi: daca un nene se va apuca, printre altele, sa vaneze si sa critice spamul puternic executat de site-uri cu pretentii, automat va fi catalogat drept xerox de zoso; daca altul, pe tuitar, va impinge porn si porcarii, nu va fi decat un alt arhi; cine se va apuca sa construiasca un blog de tip podcast, plin de filmulete alese si filtrate de pe diverse site-uri, n-ar putea decat sa fie un mini-fulgerica; personal, orice alt blog de monden mi se pare un site creat pentru a reedita succesul monden.info, implicit si banii; exista o gramada de saracuti care cred ca, procedand aidoma, vor putea detrona pitzipoanca. Cam asta e si cu blogatu…

Problema e ca blogatu are un minim-minimorum de succes pe-un fundament reprezentat de o tehnica si o metoda de blogging foarte simpla, chestiune care atrage in fiecare zi cate-un pustan sa procedeze la fel. Ca nici unuia nu ii iese si ca toti devin ca un fel de paduchi pe-o chelie destul de ordonata ce e blogosfera romaneasca, e un fapt de care nu se poate scapa ca deh, internetul a patruns si in case unde poate ca trebuia examen inainte de instalare…

Bun, hai ca am mai povestit o data ce cred eu despre Dupa Bloguri, emisiunea de duminica seara, chiar duminica noaptea, de pe Realitatea TV, in care sunt invitati bloggeri cu care se discuta diverse. N-are sens sa o descriu in si mai mare detaliu din simplul motiv ca nu vreau sa complic mintea cititorului meu inainte de ce va avea de digerat in urmatoarele randuri. Am nevoie de el lucid, concentrat si asa mai departe…

Acum vreo doua sau trei articole, cand mi-am mai exercitat o data dreptul la opinie vis-a-vis de emisiunea aceasta, am fost bland, am fost setat pe modul gentleman si pe cel care-mi dicteaza sa nu-mi pierd cumpatul si sa fiu echilibrat si toate cele. Ei bine, de data asta nu. De data asta folosim si link-uri si exemple si de toate si chiar si cu putin seo-spam, micut. Nu de alta, dar chiar vreau sa fiu gasit, de dragul amorului si a traficului care mai cere un varf!

Incepem, da? Toata lumea atenta? Se aude si in spate? Perfect…

Spuneam in precedentul articol despre subiect ca Dupa Bloguri nu e o emisiune care sa mearga in vreun fel, oricare el posibil, din simplul motiv ca e facuta cu orice numai cap nu. De ce? Pai deodata ora aleasa. Duminica seara la unşpe jumate’, ori te prezinti cu un brand construit de-a lungul timpului, a anilor in asa fel incat sa gadili putin interesul si asa putinilor telespectatori din acel moment, ori incaleci pe-un subiect mai la indemana tuturor. Blog, blogging?! Cu asta vii tu catre publicul de la acea ora? Cu un subiect greoi pana si pentru cei care sunt cat de cat implicati in online sau lucreaza via online?!

Flacai, c-am zis ca o sa-mi permit orice in limita decentei, eu nu stiu cat va costa emisiunea aia si nici nu stiu cata forta de munca zace in realizarea ei, dar sa zicem ca m-ar interesa… Zau daca n-ati putea sa investiti toate astea in ceva mai productiv, daca nu profitabil. Oare ati gandit inainte sa dati drumul pe piata la productia asta? Da? Atunci spuneti-mi care va e publicul tinta? Cine? Alte cateva mii de bloggeri plus aspirantii? Hai pe bune? Deci se uita bloggerii intre ei cum apar pe sticla? Misto, n-am ce sa spun, problema e insa alta: s-au cam prins suficienti dintre ei ca emisiunea e in pioneze inca de la debut. Deci daca-i scadem pe astia din potentialii privitori, cu ce ramanem la bilant? Sau mergem pe sistemul Ziua trece, leafa merge si pe noi ne doare-n peste!?

Cat despre aia care tot apar pe acolo…

Marturisesc ca nu am vazut decat prima editie, deci nu-s fidel si deci mai departe nu am de unde sa stiu care-ati aparut, care veti mai aparea etc. N-ati inteles ca supra-expunerea in offline a bloggerului, mai ales facuta cu picioarele, e in primul si in primul rand daunatoare?! Ce dracu’ ma, eu, un simplu amator care n-are nici macar un an in treaba asta, care e pe domeniu moca si c-un titlu de blog si o adresa jenanta, eu trebuie sa va predau lectia asta?! Pai de ce pastele ma-sii e zoso unde e? Nu, normal ca nu doar din motivul asta, dar si pen’ca n-apare ca un bivol oriunde i se ofera ocazia. Ca mai apare cate paişpe secunde la Stirile PROTV, pai indraznim sa comparam o emisiune cu alta, zau asa? Da’ pe Arhi, pe el pe unde l-ati ginit? Va zic eu, tot acolo. Ah, si vreo doua-trei emisiuni la radio. Iarasi, alta mancare de peste. V-ati aruncat exact ca niste bloggeri bagati in seama prea mult, deci c-o incredere in sine nemasurabila de aparatele pamantesti, si cu impresia ca orice iese pe gura voastra are aceeasi valoare cu ce va iese din degete la ore tarzii din noapte, si anume inestimabila si hai fratie pe televizor ca da bine la notorietate, ne cunoaste lumea si o sa fim ciumegi. Daca voi chiar asa ati gandit, e naspa, dar tot e mai bine decat aia care nici macar asa n-au gandit, ca inseamna ca n-au gandit deloc!

Repetam: bloggerul are farmecul sau si valoarea sa IN ONLINE! Acolo va fi intotdeauna apreciat si doar pe baza a ceea ce face in acel mediu va fi recunoscut si asa mai departe. Iesirile sale in offline trebuie fie sa nu existe, desi nu e musai indicat, fie sa fie facute frumos, ordonat, inclinat, ca scrisul la ora de caligrafie. Bun, de acord, o sa zica lumea ca trebuie inceput de undeva. Da, de undeva, dar nu de oriunde! Cap nene, mult cap ca altfel e vai de picioare…

Cat despre baietii cu emisiunea… In primul rand nu vreau sa aud comentarii ca repet o parerea de-a lu’ Badea, ca am scris si eu imediat ce a postat Arhi sau mai stiu eu ce. Va zic repede o definitie, anume ca daca mai multi oameni au o parere asemenatoare, nu inseamna ca se copie unul pe altul ci, in cel mai bun caz pentru chibiti, adera la ea, desi continui sa sustin ca doi oameni pot avea o parere aproape identica fara macar sa se fi auzit, citit, vorbit sau vazut unul cu altul vreodata. Asa, spuneam ca emisiunea nu are nicio sansa si ca nu va mai continua mult din simplul motiv ca nu are niciun mod prin care sa invinga obstacolele. Timing-ul ei e prost, prin urmare subiectul e unul si mai prost pentru ora aia. Si asa bloggingul si online-ul la noi sunt notiuni destul de delicate si necunoscute de marele mase, marele mase care, teoretic, se uita la TV, pai sa le mai pui si pe sticla in conditiile in care e plasata emisiunea asta, rezultatul nu poate fi unul bun aproape niciodata. Altceva: vi se pare ce bloggerii in general au o imagine fantastica in randul lumii obisnuite? As exagera daca spun ca pe unii de acolo aproape ca ii crucificati, aratandu-i lumii inconjuratoare? Nu, nu ma refer la aspect fizic sau nu stiu ce, NU! Ma refer doar la faptul ca-l faci cunoscut, intelegeti voi…

Pe scurt: aveti doua solutii, daca e sa ma intrebati pe mine, cel neavizat. Fie incercati o editie cu astia mari, desi prosti ar fi sa accepte sa vina, avand in vedere recentele rezultate, comentarii si asa mai departe, fie acceptati ca pe o binecuvantare sfarsitul ce va surveni in curand si, probabil, irevocabil. Sfatul meu? Usa numarul doi…

Avem o problema. Noi astia, tinereii, dar mai ales astia si mai tinerei ca noi, avem si aveti o problema. Si e trista, e destul de aiurea si prea mari rezolvari ale situatiunii nu intrevad. Nu ma apuc sa dau lectii de viata, nici varsta si nici experienta nu-mi permit sa predau la tabla chestiuni determinante, filosofii si metode de trecut prin viata si prin diverse situatii.

Nu avem ceea ce se numeste simtul valorii. N-avem nici cea mai mica idee apropo de ceea ce vrem sa fim, nu credem in nimic si scopurile noastre supreme sunt de-o superficialitate aproape paroxistica. Nu ne intereseaza si nici nu vrem s-auzim de chestiunile care au substanta, cele care conteaza, cele cu care reusesti sa-ti pui stampila asupra lumii in care ai trait, sa-ti lasi propria marca in urma in asa fel incat succesorii tai sa nu te uite. Ba mai mult, sa te aduca aminte ori de cate ori apare ocazia.

Ce ne doare pe noi? Foarte simplu: unora le surade viata cu vila, masina, piscina si toate cele. Altii isi doresc o viata impecabila din punct de vedere intelectual, pentru altii singurul scop e sa mearga din floare in floare, din petrecere in petrecere si din temporar in temporar. Unii sunt familisti, altii se multumesc cu cel mai mic putin si nu vor face nimic in plus fata de ceea ce stiu ca au de facut pentru a atinge standardul. Invatam de mici niste gramezi de stereotipii si diverse moduri de a lua viata in piept, le punem pe toate pe hartie si ni-l alegem pe cel mai la indemana si cu ala defilam pana-n pamant. Dam de-o situatie si nu gandim niciodata in afara ei ci studiem frumos liniutele create de altii care au trecut deja prin asta si ne spunem, satisfacuti si total indiferenti fata de posibilitatea existentei unei alte abordari, ca asa se face, asta e calea si asa va fi.

Ceea ce mi se pare si mai rau de atat e ca, desi cam astia suntem, avem tupeul sa mai si pretindem ca suntem cineva. Ca e de-ajuns sa termini o facultate ca sa ai o slujba, sase sute de euro pe luna, apartamentul alor tai si o nevasta cu un copil dar esti cineva. Esti cineva pentru ca nu esti zero. Fals, esti la fel cu inca vreo o suta de milioane de pe planeta. Nu esti cu nimic diferit, dar pretinzi ca totusi esti cineva. In ce crezi, de fapt?! In ideea ca nu stai pe strada, ca muncesti si ca ai o nevasta acasa care e femeia care o sa se futa cu tine fara sa-ti ceara bani? Mda… Eu nu te acuz, eu nu spun ca esti un sinonim perfect al atributului banalitate, eu respect chestia asta pentru ca nu ai ales sa fii zero-ul barat al societatii, dar nu-mi preda lectii de viata si nu-mi impune ca esti cineva si ca tu crezi in nu stiu ce, ca zau ca-mi iau inima in dinti si iti dau si doua peste gura.

Si am sa incerc sa dau si doua exemple la care pretind ca ma pricep catusi de putin. La unul din ele sigur ma pricep pentru ca toti ne pricepem la fotbal. Ganditi-va si comparati-i putin cei care jucau pentru nationala noastra pe la mijlocul anilor ’90 si cei care joaca acum. Mai bine de-atat, hai sa-i luam pe decarii fiecarei generatii, pe Hagi si pe Mutu. In momentul in care Hagi s-a retras, el a murit ca fotbalist. Iar in momentul in care a murit, a facut-o sarac si destul de frustrat, cel putin teoretic. Hagi nu era un fotbalist bogat, era doar unul cu nitel mai multi bani decat media romanasilor din domeniu, iar frustrarea era data de faptul ca poate nu avea acasa destula argintarie ca si trofee. Insa nu e oare Hagi omuletul care a scos in strada vreo cateva zeci de orase dupa meciul acela cu Argentina? Sau nu e el cel care ne-a dus pe la mondiale cu golul cu Tara Galilor? Nu e Hagi cel mentionat ca fiind al mai mare fotbaliator al tuturor timpurilor, mentionat si prin all-time-dreamteams si totii copii il au ca model pentru ca dribla, dadea gol si era scandat de tribune? Ce e Mutu?! E varful generatiei actuale dar de ce el tinut minte? Ca e cel mai scump fotbalist roman ca si sume de transfer, ca a tras prafuri de pe burta unei parasute, ca e tatuat si ca are bani. Mutu n-a scos pe nimeni in strada, cei care-l au ca si idol nu-i vor neaparat talentul ci notorietatea, puţele pe care le-a umplut si lifestyle-ul divers. Visul copilasilor Mutu-isti e sa joace trei ani de zile pe vreo cateva milioane ca apoi sa nu li se mai inunde gura de pofta unui iPhone…

Si apoi sa revenim in online putin, atat cat putem si ne pricepem. Ganditi-va putin la blogging. Ganditi-va la zoso, cel mai la indemana exemplu, cel mai simplu de folosit, cel mai comun. Avem de-a face, in ultimii ani, cu un fenomen foarte scarbos, daca e sa ma intrebati pe mine. Mii de bloguri pornite de omuleti cu varsta medie de vreo 15-18 ani, niste zoso-wanabees, care stiu doar ca din blogging se castiga mia pe luna. De ce? Cum de ce, ca o face zoso si inca vreo cativa pe acolo, dar le place zoso pentru ca el e tipul care scrie scurt, aproape deloc literar, baga multe poze si pare genul care sta pe scaun, bea Cola si copy-paste-uieste de pe niste site-uri de news si uite asa aduna o suta de articole pe luna, o mie de unici pe zi si o mie de euro pe luna. De vis! Ce poate fi mai simplu decat sa castigi bani boldindu-te in sticla si facand aproape nimic?!

Foarte fals, niciodata nu am auzit pe cineva ajungand macar la jumatate din succesul lui zoso procedand asemeni descrierii de mai sus. De ce? Simplu, pentru ca nu au simtul valorii, nu cred in ceea ce spun legendele bloggingului vis-a-vis de debutanti, nu concep ca a fi blogger profesionist, adica sa mananci din asta, inseamna o munca si o responsabilitate la fel de multa ca si cand ai avea orice alt job. Toti vor sa fie zoso, niciunul nu stie de fapt cine e zoso. As paria ca niciunul din ei nu a citit macar primul articol al sau. Sau primele 4-5. Fie ca ne place sau nu, in momentul in care zoso va disparea, intr-un fel sau altul, el va ramane nu neaparat ca si tipul care si-a facut casa pe nu stiu unde cu bani castigati din blog sau cel caruia i se dadeau nu stiu ce obiecte de-a moaca doar pentru ca era A-list blogger. El va ramane omuletul care a schimbat fata onlineului romanesc intr-un mod destul de potent si pozitiv, cel care a depasit destule bariere din postura unui anonim. OK, poate nu ne place moaca lui, poate sunt vreo cateva sute care inca au ramas la stadiul de “ce fata de avorton homosexual are”, dar ce va doare, de fapt? Faptul ca blogul vostru a disparut sau va disparea intr-un total anonimat si, o data cu el, si voi ducandu-se naibii astfel visurile de a castiga mia pe luna din nimic, de va cuprinde acum groaza trezitului dimineata si muncii reale pentru un amarat de bon de masa?! Eu ma tem ca da…

Asa ca, daca tot pretinzi ca esti sau vrei sa fii cineva, think putin inainte sa exclami chestia asta care nu se rezuma doar la auto-intitulare. Una e vorbitul si pretentia ca esti cineva, alta e esenta de a fi acel cineva.