envi

Simt nevoia sa intervin si daca tot o fac, macar sa m-auda toata lumea…

Luana a scris un articol. Bravo ei! Eu i l-am urcat pe ftw, unde a luat niste voturi, multisoare. Bravo tot ei! Lumea a inceput sa-l aprecieze intr-un fel sau altul. Nimic de comentat, s-a murit in ’89, viva la revolucion, freedom of speech, ma-sa-n cur! Dar o reactie vreau (si pot, pentru ca-mi permit) s-o comentez. Nu e neaparat dorinta mea primordiala de sange cibernetic, ci mai degraba un fel de addendum la ce-a scris brasoveanca.

Ginake scrie, aici si printre altele, ceva de genul asta: Read the rest of this entry »

Gata, am revenit si eu!

Ar trebui sa-l parafrazez pe clasicul in viata si diasporescian, Blegoo: Credeati c-ati scapat? Ma uitam pe arhiva de anul trecut, din perioada 20 decembrie – 4 ianuarie. Un card de articole, o groaza de prostii. Ma rog, am imbatranit de atunci, am ajuns mai arogant si mai plin de mine insumi. Nu mai scriu la aceeasi intensitate si ma doare in cot de public, ce sa spun…

In fine…

Gata, am incheiat prostiile. Am turnat destul in mine, am mai crosetat putin in ficat si urmarile probabil se vor vedea curand. Chiar sunt curios daca vreodata ficatul meu va spune candva Ba, mai bine scriai pe blog in iarna aia decat sa bei asa, ca descreieratul! Eh, ma inscriu si eu intre aia pe care curul ii mananca groaznic cand vine vorba de maruntaiele lor.

Am pastrat un ochi pe online, bineinteles. Tacut, dar prezent. Sunt la curent cu #pintica si cu interminabila sa scufundare in prostie, chestiune facuta cu buna stiinta. Cineva s-a jucat si mi-a urat si un inestimabil “Sugi pula, fraiere” prin comentarii, cica venit de la el. Eu ma simt magulit sa starnesc asemenea pasiune intr-un tanar stejar al patriei, pe bune. Asa ca imi promit ca anul asta il urmaresc cuminte si, cine stie, s-ar putea sa ma tin de promisiune. Niciodata sa nu spui niciodata…

La Multi Ani si asa sa fie!

Acum un an de zile, pe 8 octombrie, ma nasteam eu! Eu, envi, omul pe care-l stiti ca misuna in online, fara obiective concrete, fara un statut descifrabil si cu aspiratii mai degraba mediocre. ma rog, cel putin inca deocamdata… Incepeam cu un articol foarte neregulamentar acum, extrem de mandru de el atunci: un titlu in engleza – al unui om care acum se cat de cat mai lupta nitel cu romgleza nejustificata de prin internetosfera romaneasca! Trebuie sa recunosc, asa cum o faceam si atunci, consideram un om cu blog drept un mare frustrat, un individ fara viata sociala, un personaj fara orizonturi elastice, un suferind cronic care asterne pe hartie ceea ce nu poate sa-i spuna unui prieten pentru ca oricum nu-l are… Read the rest of this entry »

Nici nu stiu daca sa ma mir, sa ma oarecum ingrozesc sau sa spun adevarul precum ca nu ma prea surprinde… Fratie, lumea in care traim e nebuna rau de tot!!! Ce-ati patit cu totii, ba?!

Intr-un comentariu dintr-un articol al unui blogger cunoscut, un bou ii doreste moartea individului in cauza, implicat probabil – nu stiu ce s-a intamplat, n-am vazut poze etc – intr-un accident rutier destul de neplacut. Repet, ii ureaza “mori o data!”, intelegeti? Cam pana unde mai setam si noi limita paroxismului nesimtit, insensibil si ilogic?! Bine, pe de alta parte, ura e un sentiment puternic si am spus-o de mai multe ori ca ma simt foarte mandru cand cineva ma uraste de… moarte. Deci poate e acelasi lucru, nu stiu…

Pe de alta parte, mai avem un articol. Bun, chiar foarte bun! Eu unul nu ma mai uit la teveu de foarte multa vreme si cand o fac, ma uit la meciuri. Am inghetat cand am aflat si eu cam ce invitat a putut sa produca individul acela. Sunt absolut o mie la suta de acord cu autorul, e un articol bine scris cu suficienta rautate si care puncteaza si critica relativ bine toata ecuatia. Dar ma uit la ultima fraza:

Măruţă, îţi urez ca peste 20 de ani, să faci emisiune cu ucigaşul nevesti-tii.

In primul rand, ce vina are nevasta-sa?! In al doilea rand, daca tot ai scris atat de corect pana atunci si ai atins coarda sensibila a publicului cu acel video, de ce sa inchei in acea nota? Din punctul meu de vedere s-a ajuns la exact acelasi nivel cu executia lui Maruta, sincer. Ma intreb, nu era mai intelept si mai frumos sa fi spus “Maruta tata, cum te-ai simti daca peste 20 ani l-ai vedea pe, Doamne pazeste, ucigasul nevesti-tii?”

In fine, e doar o parere…

Eu ma simt un blogger… Mic, mare? Heh, sa fim seriosi: pe de-o parte am 100 si peste de kile, pe de alta parte am nici 100 de oameni pe zi. Cum sunt, deci?

Va luati iarasi la tranta unii cu altii. Vreti spectacol, vreti comentarii, vreti impartirea in bisericute, tabere si smardoiala. Sa clarificati, sa trageti linii, sa faceti ca la Yalta si sa delimitati cu creionul in mana blogosfera autohtona. Ce se mai inteapa lumea si se simte indatorata sa ia forma unui justitiar autoritar care, nu doar ca linge intr-o parte cu patos si daruire, mai si cearta si biciuieste acolo unde crede nu doar ca-i cazul, stie sigur. A fost si de partea cealalta a biciului, fara indoiala. Nu-i nimic, predam acum lectii de “nu uita de unde ai plecat”…

Personal, sunt un frustrat si ma simt lezat de articolul de aici. Ma simt un bloggeras-fluieras care ar trebui sa intoarca si celalalt obraz sa-l dojeneasca stapanul pentru ca e un impertinent nesimtit. FTW, LOL, SMF si alte porcarii, mi-e scarba, zau. O data pe saptamana ni se preda o lectie cu aceeasi coloana vertebrala: scrie, produ continut si masinile in teste si telefoanele gratis vor veni cu rabdare si tact. Bun, si?

Pai cum si… Uite eu sunt un blogger. Eu scriu. Daca sunt un blogger si scriu, asa rar cum o fac si insipid, asta inseamna musai ca vreau sa fiu A-list? Doar pentru ca ma chinuie, rar, talentul pe care l-a stuchit taica-miu in maica-mea, obligatoriu sunt un aspirant la paradisul blogosferic, la notorietatea crancena si la relevanta planetara? Ma doare direct in cot!

Nu, nu scriu doar pentru mine. Da, vreau vizitatori dar nu vreau orice vizitator. Ma doare in peste de miile aluia si aluilalt, eu vreau suta care sa ma inteleaga si care sa-mi comenteze si sa vrea sa revina, asa rar cum ar trebui sa revina, dat fiind frecventa. Nu pup in cur pe nimeni si chiar nu-mi pasa de ajutorul lui icsulescu sau igreculeanu. Am avut link si la zeitate, am avut si pe tuitar tot la el, mi s-a dus ekg-ul traficului undeva sus unde n-a mai ajuns niciodata si dimineata era soare afara. Scriu, am o parere, vreau sa fiu auzit dar nu vreau sa patrund in mistica lume interzisa a bloggingului romanesc. Apropo, ca vad ca sunt noi membri, apreciat: sa fiti voi sanatosi ca n-am sa pup eu cum au pupat stim noi cine, oameni care beneficiau de simplul statut de buletin de bucale, timp cu galeata si parinti mai mult decat intelegatori in asa fel incat sa poate merge dintr-o parte in alta fara grija zilei de maine. Nicio problema, drumul catre iad e… ala!

Deci repet, daca scriu si am un blog amarat, nu inseamna ca vreau locul nu stiu cui si nici nu ma apuca pandaliile pentru ca nu ma baga cate-un tiz de-al lui Ewing sau nu stiu cui in seama. Ma lasa rece. Nu-mi doresc sa castig painica si pasta de dinti stand pe scaun la blog si tuitar, mi-o castig suficient facand alte chestiuni. Nu-mi trebuie ajutorul nimanui si nici nu pretind ca pot fi mai bun decat x sau y dar nu am eu chef pentru ca ma mananca scrotul anterior. Si in nicun caz, daca scriu articole acre nu inseamna ca ma roade noaptea grija altuia, ca prost tind sa cred ca sunt mai putin decat altii…

In loc sa predati lectii despre cum sa nu cerem lectii, ajutor si pomana, mai bine predati disciplina… Aia n-are blogosfera: disciplina, bun simt si simtul valorii. Dar la urma urmei, cum sa predai ceva ce nu stii tu insuti ce e, ceva ce in antonim cu felul in care tu ai capatat, hac, relevanta…

P.S.: cu aceasta ocazie tind sa spun un calduros “Cu placere!” celor care-mi vor multumi ca am spus ce gandesc si ei dar, din diverse motive plauzibile sau nu, nu-si pot risca pielea cu mai-granzii.

Si uite asa nu am eu liniste si trebuie sa ma scol din hibernarea in care am bagat blogul asta aproape fortat de imprejurari si trebuie sa-mi mai introduc pe linie o opinie, o corectura, o tragere de ureche, un “hop si-un pantof”. Aspir la scaunul lasat, probabil temporar liber, de Blegoo. Un fel de ucenic, nicidecum un xerox…

Nu stiu cum as putea sa-l definesc pe Blogatu celor sapte cititori normali ai mei, adica cei care nu-si perinda intestinele din fibra optica prin online-ul pestrit romanesc. Cu ce sa-l echivalez din cotidianul inconjurator? Hmmm… As zice Base, adica un om care profita fortat de parghiile create de postura in care se afla, pacaleste toate canalele care-i stau la dispozitie, vorbeste teleghidat si fara sens iar lumea chiar il asculta, unii chiar copiindu-l. Nu cred ca e bine, chiar va rog sa m-ajutati aici.

Ah, pentru restul? Nu, nu e deja celebrul “…exista MasterCard”, ci voi restul il stiti pe de rost pe Blogatu. N-are sens sa reiau ceea ce am scris aici, partea ipotezei, adica cine e el. As adauga doar caci ca el sunt din ce in ce mai multi, din pacate. E un fenomen care se propaga la nivelul vitezei unei retele intre calculatoarele catorva amigos din blocul paispe, scarile A si B. Din pacate, robotii pot fi pacaliti iar ascensiunea lor e constanta, imbatabila. Din fericire, exista felia, portiunea, bucata de populatie din online care distinge binele de rau si spamul de creativitate si stil.

De ce m-am apucat, la unu’ si jumate’, la blog in poarta eu sa “bate”? M-am saturat, bre! Creste Blogatu si nu asta ma deranjeaza, dar creste pe-un fundament de toata jena. Pe 12 in trafic.ro, pe 62 in Zelist! Da-o in pastele ma-sii de treaba! Castigator nu stiu unde, prezent incolo si incoace… No, si stiti ce e si mai stresant? Ca da, noi contribuim la explozia lui de faima, celebritate si status de diva extraordinaire! Ca noi il luam frumos si puternic la misto pe twitter si stiti care e rezultatu’? Vizualizari la un filmulet cu care castiga concursuri pe tema Anti-spam (3753 vizualizari in momentul asta…)! Asta e chiar un banc prost…

Ca scriem articole (1, 2, 3 etc) ele de altfel absolut corecte si coerente si bine formulate, dar in esenta se vor gasi discipoli ce-i vor urma calea, click-uri ce-i vor imbunatati pozitia, trafic cu care-ti va zvarli in nas cand il vei intreba daca ma-sa mai traieste… Este c-a luat premiu la RoBlogFest? Este! Este ca face bani din blog? Este! Continuam, sau punem in balanta toate astea cu activitatea lui?

Deci fratilor: Eugen, Makavelis, aiurea, Etherfast (si pe alocuri si senor de ce? si herr fulgerica), hai sa mai estompam putin din iuresul de mistocareala de altfel hazlie si corecta caci, din pacate (imi asum raspunderea pentru formulare) aveti un public si un trafic care inseamna, printre altele, urmarirea unor link-uri si chestiuni pe care le impingeti la inaintare. As putea face pariu ca Blogatu a luat concursul ala pe click-urile din acele doua sau trei zile de “Ia uite-l si pe asta cu corcodusele in sfecla de ne vorbeste de anti-spam!!!” Mai lasati omul in plata Domnului caci notorietatea si-a creat-o exact asa! Ignoranta inteleapta are puteri nebanuite…

Da-i romanului blog ca-ti f*te el conceptu’!

Acum ce sa zic, ferice de cei care abia acum descopera bloggerul roman de rand cu aspiratii dintre cele mai marete, dar cu nexam tact, rabdare, sens al valorii si, in ultima instanta, inteligenta chiar. Eu ii gasesc aproape zilnic si, culmea chiar, pe unii chiar ii urmaresc tot zilnic din pura curiozitate de a vedea ce le mai coace scafarlia. Uneori e amuzant, alteori e enervant de aberant insa per total este ingrozitor.

Baieteii fac bloage sa faca bani sau sa-si promoveze tot felul de proiecte din care fac bani, gen programare, web-design si alte rahaturi, ca si asa e plina tara de din astia, pe langa manechine, badigarji si 4×4 de lux. Acum sa ma apuc sa explic de ce n-or sa faca niciodata bani, as pica in una din doua rele: ori repet ceea ce au spus altii de vreun infinit jumate’ de ori mai avizati decat mine, ori probabil ca nici nu ma pricep intr-atat incat sa-mi ofer viziunea asupra acestui subiect. Cert e ca am invatat una si buna din ce-am citit pana acum prin blogosfera: nu exista seo-spammer din asta care sa fi facut bani suficienti prin tehnicile astea ieftine si mizere. Ca in fiecare zi apare cate unul si ca cei deja existenti inca turba sa prospere, pentru mine desfasurarea acestor fapte e un mister. Probabil ca egocentrismul si mandria unora sunt satisfacute de falsele, ca si relevanta, cifre rezultate din metodele lor si coroborate cu trei bancnote de 10 lei la doua luni de zile rezulta motive suficiente pentru a se autoeticheta blogger profesionist. Fie…

Insa exista un personaj de care eu personal nu am sa comentez niciodata decat poate alimentat de o replica precedenta a unui interlocutor: blogatu. Blogatu e blogatu si el va ramane blogatu, chit ca se inscrie perfect in descrierea de mai sus. El insa are niste caracteristici speciale. Omuletul e cel care a dus la rang de arta seo-spamul si cu ajutorul caruia, practic, traieste. Blogatu nu va putea niciodata produce vizitatorii pe care-i are acum apucandu-se sa scrie texte normale, decente si care se inscriu in regulile nescrise ale bloggingului politicos. Sigur ca asta nu de laudat, insa din ce stiu eu, el a fost primul care a adoptat chestia asta si a mers cu ea pana la paroxism si pana astazi si va merge cu ea pana cand bloggingul se va estompa. Problema e ca blogatu stie perfect ca face asta insa e de laudat faptul ca, desi au existat ‘jdemii de critici si un miliard de oameni care l-au injurat, au facut misto de el si l-au sicanat, omul n-a clintit niciodata de la aceasta meteahna. Si astazi blogatu prospera, linistit si nederanjat, folosind exact aceleasi metode si nu l-am auzit vreodata razboindu-se cu cineva sau sarind sa se apere tot cu mardeala virtuala catre ai sai contestatari.

Blogatu e si amuzant si chiar penibil uneori, dar repet, e de laudat faptul ca e absolut constient de valoarea lui, o recunoaste si merge mai departe cu ea, atat cat e si atat cat poate. Inca o data, nu elogiez un om care triseaza si care pacaleste motoarele de cautare si astfel utilizatorii, obtinand cifre reale insa irelevante, dar nu trebuie totusi nici minimalizat caci blogatu sta in banca lui. Oricine ar incerca sa faca la fel nu va reusi. Omul si-a creat un brand, asa cum e el stangaci si poate neinspirat si cu siguranta posesor de cifre false si defileaza cu el prin blogosfera nederanjand mare lucru.

Sa fim totusi sinceri si seriosi: daca un nene se va apuca, printre altele, sa vaneze si sa critice spamul puternic executat de site-uri cu pretentii, automat va fi catalogat drept xerox de zoso; daca altul, pe tuitar, va impinge porn si porcarii, nu va fi decat un alt arhi; cine se va apuca sa construiasca un blog de tip podcast, plin de filmulete alese si filtrate de pe diverse site-uri, n-ar putea decat sa fie un mini-fulgerica; personal, orice alt blog de monden mi se pare un site creat pentru a reedita succesul monden.info, implicit si banii; exista o gramada de saracuti care cred ca, procedand aidoma, vor putea detrona pitzipoanca. Cam asta e si cu blogatu…

Problema e ca blogatu are un minim-minimorum de succes pe-un fundament reprezentat de o tehnica si o metoda de blogging foarte simpla, chestiune care atrage in fiecare zi cate-un pustan sa procedeze la fel. Ca nici unuia nu ii iese si ca toti devin ca un fel de paduchi pe-o chelie destul de ordonata ce e blogosfera romaneasca, e un fapt de care nu se poate scapa ca deh, internetul a patruns si in case unde poate ca trebuia examen inainte de instalare…