envi

Craciunul fara brad impodobit e ca Pastele fara oua rosii. Nu exista, toata lumea asteapta sa-si faca bradu’, sa-l gateasca, sa-i bage trei jocuri de lumini cu trei melodii diferite date la maxim de nu te mai auzi om cu om in camera…

Fiecare are bradul mai misto decat al celuilalt, investim in decoratiuni noi sa fim in trend si sa nu care cumva sa-i starnim pe cei care vin in vizita sa rosteasca replici de genul: “Ah ce misto e ghirlanda asta, aveam si eu asa dar anul trecut, acum mi-am luat de aia cu argintiu poleit cu spray din ala special”. Incercam sa ne imaginam vreun brad de cocalar sau de printesa? :)

Dar noi locuim in Romania deci totul se schimba nitel cand e vorba de brad. Pretul!!! Devine realmente ridicol. Bradul a ajuns sa coste cat o masa buna de tot in oras pentru doua persoane. Spuneam candva ca am impresia ca m-ar ajunge mai putin daca m-as duce sa negociez cu un padurar sa-mi rezerv un bradulet, sa-i dau ceva acolo sa mi-l pazeasca si sa il ingrijeasca in fiecare luna, eu ii fac un gardulet in jurul sau sa se stie ca el meu si apoi vin si mi-l iau. Apropo de asta, mai plantam si noi un brad sau incepem sa pronosticam in ce an ramanem fara brazi, pini si molizi de impodobit?

Pe de alta parte, toata ideea asta cu bradul care e poate cel mai important factor vis-a-vis de spiritul Craciunului si atmosfera si bla bla bla e o chestie destul de sinistra. Adica, sa ne gandim nitel: e clar si limpede ca a-l cumpara si impodobi e una din liniutele de must-do de sarbatori, e o traditie sa-l cladesti in Ajun sau cand il mai faceti voi, alaturi de familie si toate alea, ne uitam doua saptamani la el incontinuu si ne inconjuram de toata spiritualitatea aia and shit. Fain, feeric.

Si deodata gata! Stop! Scoatem ornamentele din el, le bagam la cutie si in fundu’ dulapului pana la anul iar bradutul candva adorat il ucidem. Il scoatem din casa cu forta dupa ce l-am bagat cu o tandrete nu cu mult mai slaba in intensitate decat cea pe care i-o oferi unei femei, il ducem in spatele blocului si il indesam in gunoi. Apoi fugim repede in casa, la caldura si pun pariu ca nimeni nu se uita in spate sa vada macar daca sta bine in ghena. Asta daca e un caz fericit, majoritatea il abandonam pe caldaram. “Spatele” blocurilor devin, in ianuarie, cimitire… Interesant, acelasi brad care acum 48 de ore inca oferea un aer fermecat in casa, il tratam acum ca pe-un hoit. Altii au parte de-un sfarsit mai demn, fiind incinerati in sobe si transformandu-se in hrana pentru fratii lor copaci.

Apropo, voi cat ati tinut cel mai mult bradul impodobit? Incep eu: prin clasa a sasea sau a saptea am avut un brad care a debutat pe 20 decembrie si l-am masacrat pe la inceputul lui… martie :)

Prolog: Poveste relatata pe tonul uneia spuse la gura focului din soba batraneasca…

E psihoza cand vine vorba de curatenia de sarbatori! Ca-i Paste, ca-i de iarna, orice e de facut nu-i mai important decat curatenia de sarbatori.

Din “studiile” mele, reiese ca romanul face curat cam de patru ori pe an: numaram cele doua mari sarbatori precedate de doua mari posturi, primavara dupa ce se topeste zapada si vara, cand 80% din romani renoveaza. Cele de sarbatori insa sunt cu adevarat spectaculoase.

Vine Craciunul! O gramada de facut, romanul parca intra-n transa in perioada asta. Mi se pare ca asteptam Craciunul tocmai ca sa avem motiv sa spunem: “Sunt obosit, vreau sa ma odihnesc” dupa ce tragem ca robii. Dar niciodata oboseala nu vine de la munca. Nu taica, vine de la treaburile din casa. Iar cea care e totdeauna prezenta peste tot in aceeasi forma si aproximativ sub acelasi ritual e curatenia.

E si amuzant uneori sa-i vezi pe romanasi cum, la frigul de afara de ti-e mila de cainii vagabonzi, bat in covoare ca la hotii de cai. Dar toti! Toti isi cara carpetele de la etaj pana jos, in fata blocului sau in parc, pe-o bara si lovesc cu bestialitate in saracele covoare. Si poc si da-i pana iese sufletul din ele, ca praful se descurca. Si, ca sa fie totul complet, nu conteaza ca afara sunt minus patru spre minus opt grade, hai sa-l si periem cu apa si cu detergent si cu otet. Apropo, sa-mi explice cineva ideea cu otetul si de ce se foloseste, eu nu am inteles si nici nu am capacitatea sa deduc. Da, irelevanta ideea ca daca arunci o galeata de apa de la etajul unu, pana jos se face ninsoare, noi spalam covoarele pe mesele de ping-pong sau pe aceleasi bare temerare dintre blocuri. Apropo, ati observat cozile care se fac la “facilitatile” astea?!

Si te plimbi prin peisajul urban. Afara-i frig de crapa pietroaiele, uneori mai si ninge, noi stam cu geamurile larg, LARG de tot deschise ca sa aerisim camerele ale caror geamuri abea le-am sters si lustruit de zici ca parca nici n-au sticla. Coruri de aspiratoare se aud in scarile de bloc mai puternic decibelic decat petardele pocnite cand te ura astia pe 31. Vajaieli de marci diverse de sugative electrocasnice de praf, care mai de care mai puternice in “vaţi” absorb mormanele de mizerie din casa.

Sigur ca-i normal sa fie frumos si ordine cand stii ca te viziteaza Mos Craciun dar mai ales rudele si/sau vecinii. Insa ceea ce se intampla la noi e ceva special de-adevaratelea. Parca tot anul nici nu stim ce e aia curatenie si muncim la sarbatori mai ceva ca la serviciu. Da-i si freaca si aspira, sterge si lustruieste, arunca si aseaza in ordine, “sa fie si la noi frumos”. Romanul face orice sa ajunga in noaptea de Ajun rupt in patru de oboseala.

Fratilor, nimeni nu-si mai face curat in restul anului?! E ca si cum suntem o natie de apartamente in dezordine si mizerie si, fata de altii, pe noi spiritul Craciunului ne indeamna la intors casa pe dos ca sa o punem la loc. La cantitatea de patos depusa in perioada asta vis-a-vis de curatenie, ai zice ca nimeni nu foloseste aspiratorul din vara incoace, ca nu se mai aerisesc apartamente ca altadata. Oare chiar au disparut cei care dau o matura acolo la fiecare cateva zile? Care sterg un praf superficial, pun la loc tot ce folosesc si arunca la timp ce n-au nevoie? Ce se intampla in perioada asta de toata lumea e psihopata?

Gata! Oricat am lalait-o, oricat am tras de par, timp si limba, nu se mai poate scapa. E 14 decembrie si nimic nu ne mai poate feri din calea Craciunului si celorlalte sarbatori aferente. Nu zic ca sunt Gica Contra, nu-s vreun insensibil de piatra rece, doar ca pana acum nu am creionat mai nimic pe aici despre toata perioada ce va urma. Insa, abtinandu-ma cu stoicism efectului de turma pana acum, trebuie sa capitulez. Poate ca ideea mea ma va scoate catusi de putin din culpa de a nu ma putea dezice de efectul acela celebru.

Daca e 14 decembrie si matematica nu ne inseala, mai sunt zece zile pana la Ajun. De acum incolo nu se mai poate face nimic, se intra-n linie dreapta si totul va culmina cu data de 24 cand vor debuta toate. Ma gandeam ca, in fiecare zi din cele zece ce urmeaza pana la ziua stabilita, sa scriu ceva despre tot ceea ce inseamna sarbatorile de iarna. Insa nu in stilul “ce misto e de Craciun, ce de lumini si feerie, Mosul aduce daruri, bradul e impodobit si afara se aud colinde, astazi s-a nascut Hristos”. Sau ma rog, nu in totalitate. Incerc sa fiu mai Grinchy, mai sarcastic, am sa vorbesc despre toate prostiile aferente pre-perioadei de sarbatori, dar nu am sa omit vreo poveste – daca ea va exista – cu vreun cadou potrivit sau deloc, o urare mai misto sau invers si asa mai departe.

Incercam, ca moarte cica n-ar avea. Vreau sa vad ce iese. Vreau sa vad daca pot. Reusitele sa fie semnalate, esecurile sarbatorite cu fast si aplauze. Ma doare-n cot de alte pareri… Primul dintr-o serie de zece, azi si acus. Al zecelea va fi pe 23, urmand ca pe 24 sa fim decenti, cuminti si nitel mai putin plouati.