Stiti crasmele alea ieftine, de la parterele blocurilor sau la un loc cu un magazin cu de toate in care vedem tot felul de dubiosi aparent fara ocupatie si orizont care beau cate-o cinzaca rasuflata si pahare de vin otetit? Ma indoiesc ca e cineva care ma citeste si nu stie macar una…
Discutam acum cateva luni c-un amigo francez despre socru-su. Om ajuns acum la cinzeci de ani, nevasta fidela, muncitoare si placuta. Doi copii, casa mai mult decat decenta, doua masini, tot tacamul. Un foarte bun lucrator in constructii, fara niciun fel de griji financiare, nevasta-sa fiind si ea angajat in cadrul primariei de-acolo, fost portar si antrenor de portari la o echipa de liga a 5-a franceza. Un om, deci, cu o viata buna spre foarte buna si caruia, desi nu i-au lipsit greutatile, o duce acum bine. Un om cu un singur viciu, fumatul. Asta pan-acum un an si ceva cand s-a apucat sa traga mai multe sprituri decat de obicei. Azi putin, maine mai mult si tot asa. S-a ajuns pana intr-acolo incat familia si apropiatii incearca sa evite sa expuna alcool la masa sau la intalniri si il tempereaza oricat posibil. Ce motiv sa aiba?! Ce sa-i lipseasca? Ce sa-l determine?
In anul intai de facultate, adica in 2005-2006, la capatul blocului, vedeam in fiecare zi un batranel. Haine murdare, neras, netuns si carand aproape aceeasi sacosa de fiecare data. Imagine sumbra… Cu o singura mentiune: cu urechile mele l-am auzit de mai multe ori recitand fraze si strofe in engleza, in franceza sau din poezii romanesti. Monologuri intinse cu un limbaj elevat, momente care te lasau cu gura cascata. Auzisem ca fusese profesor la un liceu bun din Iasi si, intr-o zi, pur si simplu a innebunit. A cedat, a plecat de acasa si a lasat totul in spate. Nu mai stiu ce s-a intamplat cu el, m-am mutat la sfarsitul anului intai, cert e ca imaginea sa recitand versuri in limbi straine, stand pe o bordura cu sacosa ravasita alaturi e una impresionanta.
Trec aproape in fiecare zi pe langa o crasma de genul celor descrise in primul paragraf. Vad tot felul de oameni care se inscriu intr-un singur tipar: s-a cam terminat viata pe termen lung pentru ei. Asteapta sa moara, probabil, supravietuind de pe-o zi pe alta si refugiindu-se in acel pseudo cerc social. Si ma intreb, daca eu o sa ajung la fel? Nimeni si nimic nu-mi garanteaza ca nu voi sfarsi pe-un taburet de lemn, la o masa invelita cu o carpa, jucand table intr-un joc cu piese lipsa, zaruri diferite si sorbind romuri contrafacute, discutand de politica, de Iliescu, de Maricica si de cat mai e kilu’ de cartofi. Altora, descrisi mai sus, li s-au intamplat chestiuni asemanatoare, desi duceau vieti mai presus decat normale, cu griji ca oricare altele, nimic spectaculos.
Ce-ti garanteaza, desteptule si absolventule si bloggerule si elevule si casatoritule si angajatule si salariatule, ca n-o sa sfarsesti in crasma de la coltul blocului?
Etichete: destin, mizerii, ratati, viata
