Probabil ca majoritatea care veniti p-aci, ati facut o facultate, sunteti in curs de a savarsi una sau, in viitorul oarecum apropiat, planuiti sa va inscrieti la una. Va cer scuze celor care sunteti in alta situatie, dar va promit ca nu e vorba aici de vreo diferentiere intre cititori si vreo respingere a acestora din urma. Vreau doar sa punctez o chestiune pe care am discutat-o aseara intr-un setup interesant de viitori in-diplomati – adica oameni cu diploma facultate, licenta si toate cele – despre cum se mai trece prin facultate la noi in tara. OK, hai sa ne limitam, pe la noi prin Iasi, nu cunoastem cazurile din alte orase. Si oricum, nu stiu zau daca ne pasa…
Incep cu o poveste proprie. Personala. Ceva ce mi s-a intamplat acum un an si ceva. Eram dupa examenul la o materie oarecare, examen in care, pe verificate, facusem de-un 7. Cel putin dupa parerea mea, iar cum parerea studentului asupra a ceea ce produce e rareori realitatea, sa zicem doar ca in mod sigur aveam nota de trecere. OK, totul in regula pana aici. Si venisem deci la facultate sa-mi vad rezultatul, adica sa-mi confirm faptul ca pot sa mai rad o liniuta de pe lista cu examenele din acea primavara-vara.
Ajung in fata afisierului cu rezultatele si… 3,80! Bai sa fiu al naibii, nici macar 4 si un pic?! Undeva in josul ultimei pagini, vad un PS ingrosat: Eventualele contestatii pot fi depuse pe data de X, intre orele Y si Z, la cabinetul domnului W. Ma uit pe telefonul mobil, eram in data de X, cu o ora intrat deja in intervalul Y-Z si la vreo zece metri de cabinetul domnului W. Deci, procedam pe aproximativ sistemul Noi de-aicea nu plecam, nu plecam acasa, pana nu ne castigam nota noastra… de trecere.
Intru, merg la dom’fesor, nea’ ma intreaba grupa, numele si alte cele. Ma recomandezionez, ii bag in nas si-un carnet de student sa nu zica nu stiu ce, el imi scoate lucrarea din mijlocul unui vraf care aproape ca-mi crea si mila de om cat avea de corectat daca nu as fi stiut ceea ce avea sa mi se intample… Si deci incepe omul sa-mi faca un browse mai atent prin lucrare. Relatam:
Mda, aici vad ca ai mai scris ceva, e destul de OK… Aha, vad ca si aici ai completat, nu m-am mai uitat pe foaia asta, pare oarecum in regula dar nu tot. Mhm, mhm, vad ca si la problema asta ai mecanismul OK dar nu si rezultatul, deh eu nu m-am uitat decat la rezultat. Aaaa, uite ca ai scris aici definitia la primul punct, am inteles… Mda, se pare ca ai de-un 6 jumate’, hai chiar 7… Da’ stii ceva? Cand e restanta, maine nu? Ia vino tu maine, uite asa ca vreau eu sa vad ce poti si oricum, ai sa aprofundezi toata smecheria mai bine. Hai, la revedere, ne vedem maine la 11.
Nu stiam daca sa bocesc sau sa-mi risc viata in orice facultate romaneasca dandu-i patru pumni in gura, unul dupa altul in aceeasi falca, asa cum n-am dat niciodata in viata mea. Va dati seama ca orice altceva a fost inutil. A doua zi m-am prezentat la restanta. Guess what… am picat!!!
Si aici de fapt voiam sa ajung. Sistemul de la noi, si nu ca ma lansez aici in discutiuni epice despre sisteme si mentalitati, e facut in asa fel incat profesorul este ca un fel de Dumnezeu pe Pamant. Si nu in sensul ca el are puterea de a te invata, ci el are puterea de a face orice oricui. Nu vorbesc aici despre cei carora li se pune pata pe vreun mistocar sau cei care sunt indreptatiti sa o faca cu unii sau cu altii. Vorbesc despre aia care-si propun ca semestrul asta trebuie sa pice un numar de si astfel ii aleg aproape arbitrar sau care sunt vadit pro unul sau altul, sau una sau alta din diverse motive/favoruri. Daca esti ghinionistul care sa fie sau nu printre aia, sanatate la toate neamurile, nimic nu te mai scoate de acolo, mai ales daca esti cinciar.
Amicii mei imi povesteau de intamplari de la facultatea lor, ei fiind toti cam in acelasi loc. Sicane intre profesori care se lasau cu picati printre studenti. Examene luate cu vrajeala, pe principiul tare-n gura sau aoleo dom’ profesor, daca afla mama ca nu-s integralist, face atac de cord ca si asa e cardiaca, iar de tata, diabeticul, ce sa mai spun, va rog eu dati-mi o sansa iar imediat ce se iese din cabinet, se danseaza in ritm de reggaeton.
Acum ce pot sa zic, e mai mult decat foarte posibil ca eu sa fiu un idealist amarat. La fel de bine sunt de acord cu ideea ca daca asta e sistemul, ne adaptam. Supravietuieste cine si mai ales cum poate. Pe principii corecte, foarte putini studenti trec prin facultate si o si termina, recte cei care traiesc pentru a o termina prin forte intelectuale proprii, constienti de toate celelalte sacrificii, mai ales la nivel social. Da, ma refer la notorii geeks, dar si ei fac parte din ceea ce spuneam mai sus ca si metode de adaptare.
Mi-ar placea insa sa ajung sa traiesc ziua in care totusi se va actiona corect dpdv profesoral. Fara smecheria cu care te crezi inzestrat din momentul in care esti pus in functie. Fara vrajelile si porcariile pe care le faci unor studenti care nu sunt eminenti, insa au valoarea de a-ti trece disciplina la un nivel acceptabil. Chiar discutam cu cineva ca, sincer, eu ii vad pe toti profii astia mai ciumeguti adunandu-se seara la un bar mai de societate si schimband, de fapt, vorbe ieftine si expresii concrete despre cum si pe cine si cati au mai picat, despre cati ar fi recomandat sa pice in grupa aia pentru ca prea multi au trecut la disciplina altuia, despre cate au proptit la orizontala si cat de mare le e beciul de whiskey de acasa si asa mai departe. E foarte posibil sa vorbeasca si frustrarea din mine, avand in vedere ca mi-am intarziat toata smecheria cu facultatea cu vreun an si ceva, am decenta sa admit si treaba asta daca o fi cazul. Insa am vazut, am trait si am auzit atat de multe, incat deja normalitatea mi se pare total anormala. Hai, ca ati patit-o cu totii, nu ma mai aratati cu degetul doar pe mine. Spun doar ceea ce voua fie va e lehamite, fie ati si uitat sau fie nu sunteti genul sa o spuneti.
Etichete:
facultate,
mizerii,
opinii,
personal
