envi

Funny People (2009) – ASA NU!

Prost, prost, prost si iar prost!!! Au mai scris inaintea mea suficienti, dar nu m-am putut abtine sa o fac si eu, in ciuda faptului c-am picat cam la sfarsitul praznicului. Adam Sandler se pune in postura unui comic ciumeg care le are pe toate. Casoi cat un cartier marginas, vreo patruzeci de masini de orice fel, femei fara numar si admiratia si dragostea nemarginita a publicului. Probabil o transpunere in cat de real a putut a ceea ce si-ar fi dorit sa fie. Ma rog, plus ieftinul adaos cum ca sufera de-o maladie imposibila si ca incepe sa incerce a fi mai bun. O prostie fara substanta! Tot ce-am putut retine din el, pentru ca pana si momentele de stand-up presarate de-a lungul filmului mi s-au parut lipsite de sare si piper, a fost o glumita de la un moment dat, anume ca “nu vad rostul pentru care m-as casatori pentru ca, desi nevasta-mea gateste si mi-e un prieten foarte bun, as putea avea asta si fara chinurile casatoriei in sine” – ma rog, ceva in genul asta. Cu alte cuvinte, am retinut doar douazeci de secunde dintr-o prostie de doua ore jumate’…

Thank You For Smoking! (2005) – ASA DA!

O satira inteligenta si taioasa a unui regizor debutant la adresa industriei tutunului. Formata in jurul povestii unui tip a carei meserie e, in principiu, de a face lobby pentru tutun, tigari si prezenta lor in cotidianul inconjurator. O dovada clara a ideei cum ca omul nu e prost, dar oamenii sunt! Suntem simpli in a fi manevrati, manipulati si, in principiu, prostiti. Sau cel putin ne lasam foarte usor in a fi toate alea. Nu ma astept ca o asemenea productie sa starneasca valuri sau sa faca oameni sa se lase de fumat, insa per ansamblu e un film subestimat care, bineinteles, nici n-a atins cu vreo molecula vreun premiu sofisticat decat niste nominalizari prafuite.

Foarte rar am scris despre ce filme am mai vazut. Nici nu sunt cinefilul judetului, fiind genul de om care-si gaseste cu greu un film care sa-mi placa si sa ma tina pana la capat cu ochii deschisi. Ce-i drept, o data gasit, nu doar ca il pastrez pentru eternitate, ma si uit la el de un miliard de ori (cred ca am vazut Friday (cel din ’95) de vreo 30 de ori, Crash de vreo 20, Green Street Hooligans a mers de macar vreo 15 ori pe sticla iar How High cred ca il stiu pe de rost!). In ultima vreme insa, avand ceva timp liber in plus, adica mult mai mult decat credeam vreodata ca e posibil ca cineva sa aiba, am mai descoperit niste chestiuni despre care tin sa va povestesc cu mentiunea ca astept si recomandari in comentarii. Ca o mica adaugire, nu tineti cont de anul aparitiei si nu-mi dati science fiction sau comedii siropoase, n-are sens… Read the rest of this entry »

Unul din filmele mele preferate, daca nu cumva chiar the one, e Friday. Deci, nu Next Friday si nici Friday after Next, care sigur ca au legatura intre ele, toate trei formand o trilogie care insa, asemenea multora dar nu a tuturor, se depreciaza cu fiecare noua parte.

Friday insa, film iesit acum 14 ani de zile, in ’95, e dupa parerea mea cu adevarat genial. Aici insa depinde si de notiunea fiecaruia de genialitate vis-a-vis de un film. De ce consider eu Friday ca fiind genial? Simplu, e un film in care, desi actiunea principala se petrece intr-o dupa-amiaza de vineri ca oricare alta pe care doi tineri de culoare o petrec efectiv stand pe prispa casei, intamplarile si momentele te fac sa razi cum rareori ti se intampla. Chris Tucker face un rol senzational aici, aproape ca v-as recomanda filmul doar pentru a-l vedea in actiune. Gesturile sale, felul in care vorbeste, modul in care isi creioneaza personajul cu ajutorul viziunii sale proprii este realmente senzational.

Actiunea e, dupa cum spuneam, foarte simpla. Craig si Smokey (Ice Cube si Chris Tucker) isi petrec o zi de vineri in fata casei primului. De-a lungul zilei, se intampla diverse lucruri, insa nimic iesit din comunul sau rutina unei zile in ghetoul din suburbiile Los Angelesului. E greu de crezut ca un asemenea scenariu desfasurat pe parcursul a 92 de minute poate sa trezeasca, dar mai ales sa mentina interes, insa tocmai faptul ca din asa ceva se poate produce o comedie savuroasa reprezinta intreg farmecul. Aproape ca toata afacerea creeaza impresia ca filmul a fost, de fapt, turnat intr-o singura zi. Ganditi-va la o singura expresie, anume life in the hood, si veti avea probabil cel mai bun, catre perfectul rezumat al productiei.

Daca cineva ma va intreba ce film am vazut de cele mai multe ori in viata mea, cu siguranta raspunsul e Friday. Cred ca am ajuns la cifra 20 lejer si, pe cuvantul meu, niciodata nu ma plictisesc sa-l revad. Despre Next Friday si Friday after Next nu pot sa spun aproape deloc la fel de bine. Sunt doar continuari ale primului, insa calitatea lor este mult sub acesta. Nu spun ca sunt fiasco-uri totale, doar ca, sa va faceti o idee, din start dispare Smokey (Chris Tucker) care, dupa parerea mea, face cel putin 50% din tot spectacolul din Friday.

Asa ca, daca tot e vineri 13, daca tot mai e o zi pana la porcaria de sfant nu stiu cum, incercati recomandarea mea. Probabil unii l-ati vazut deja, sper ca altora v-am starnit o minima curiozitate. Cert e ca, oferind nitica rabdare si fara prejudecati precum filmele cu negri e stupide, Friday e unul din cele mai bune comedii existente!

Cred ca nu am mai vazut un film artistic, de lung metraj, de vreo cateva luni bune. Minim trei… Nu stiu exact sa-mi explic de ce. In principiu, rareori am rabdare sa-mi bag ochii in sticla si sa stau, minim o ora si jumatate, sa urmaresc o chestie cu inceput, actiune, moment culminant si concluzie.

Stau si ma gandesc daca m-am prostit. E posibil sa fie si asta. In ultima perioada prefer seriale. Am revazut toata seria Seinfeld pentru a… saptea oara?! Seara, inainte de culcare, sau dupa-amiaza, in momente de siesta deplina, imi execut un playlist de vreo patru-cinci episoade din Grey’s Anatomy, iar de curand am terminat toate cele noua sezoane din King of Queens. Apropo, eu vi le recomand pe toate trei. Toate foarte reusite, usoare si cu efect imediat si scontat. Nicidecum sute de minute de actiuni, intrigi si asa mai departe. Probabil ca nu-mi mai place sa-mi pun mintea la contributie ci, mai degraba, caut productii simple, care sa nu-mi solicite prea mult curentul electric din cap.

De fapt, cred ca nu se mai produce mai nimic remarcabil. Si acum sunt socat de teapa magnifica pe care am luat-o cu The Assassination of Jesse James… Imi pare rau, dar un film mai prost ca acesta eu inca nu am trait sa vad, vorbind in raport cu ceea ce s-a scris despre el, anume ca ar fi o adevarata capodopera. Fratilor, nu stiu, dar eu m-am chinuit inimaginabil in prima ora si un pic al primului CD si am crezut ca ma apuc sa plang intrucat pierdusem saptezeci de minute din viata pe ceva de la care asteptam infinit mai mult. Slab, prost, static, neinteresant, plictisitor si care de impresia de lung si anevoios. Citeam pe imdb, in prezentarea acestui film, niste chestii fabuloase, anume ca totul e “absolutely brilliant” si nu am inteles nici pana in ziua de azi, la aproape un an de la eveniment, unde e brilianta asta. Poate ma insel…

Quantum of Solace nu mi-a placut pentru ca s-a dus naibii toata ideea de James Bond, Sex and the City nu am vazut, insa nu vreau sa devalorizez parerea-mi creata de serial, iar Street Kings promitea multe in debut dar m-a lasat cu buza cel putin umflata pana la sfarsit. Eu am sa raman la artisticele mele preferate, pe care le consider singurele, pana acum, demne de ochii mei obositi si nedormiti. Crash, Sin City, The Green Mile, eu sunt mai old-school.

Voi ce mai vizionati in monitor? Filme, seriale? Cineva sa-mi recomande ceva?