envi

De moment ce se va face martie, voi intra in a sasea luna de blogging, poate chiar blogofilie, nu zic ca nu. Cinci luni de cand prestez activ, sase de cand urmaresc cu destula atentie tot ce se petrece in jur. Neincercand sa-mi exercit altfel deloc interzisul drept la a ma lauda, am citit de pe sticla monitorului despre fenomenul asta mai mult decat am crezut ca am sa o fac vreodata. Am invatat si niste chestii in plus, chestii de care probabil ca nu o sa am vreodata nevoie suprema, dar e un domeniu in plus in care as putea, cel putin intr-un cerc restrans, sa-mi ofer o opinie daca nu profesionista, macar pertinenta si minimum documentata. Nu, nu sunt profesionist, nu tind intr-acolo si cu siguranta nu ma cred al Pamantului buric. S-a scris mult despre ce vreau eu sa spun mai departe, s-au scris texte de catre niste oameni care sunt, raportat la mine, savanti in industria online. Pe bune, nu fac misto, am insa o parere pe care vreau de multisor sa o astern aici.

Suntem in pline zile de RoBlogFest. Tot onlineul a devenit un pandemoniu. Mardeala, vrajeala si, mai ales, foarte multe bannere. Extrem de multe bannere. In mare, stiu ce e fest-ul asta, in detaliu insa, ma doare in talpa. Nu-i minimalizez importanta, deloc. La urma urmei, cine sunt eu, nu? Corect, dar… RBF s-a transformat intr-o chestie pur romaneasca desi, cel putin pe hartie, oamenii implicati ar trebui sa fie nitel deasupra mediei. S-o luam pe rand…

Simplul fapt ca oricine se poate inscrie este de-o stupizenie crasa. Sincer, sa vad la un loc varfurile blogosferei, distinsi debutanti de valoare, oameni discreti si obiectivi alaturi de pustimea teribilo-semidocto-semianalfabeta si, mai trist de atat, de patru luni in emisfera dar cu pretentii de titani ai domeniului, ma deprima. Lasand la o parte ipocrizia si falsa modestie de carton mucegait, am intrat si am vazut bannere de vot pe niste bloguri carora eu, un virtual anonim, le-as da clasa scriind cu mainile incrucisate si, daca ma apuca excesul de zel, din mouse, cu keyboardul acela din Windows. Bloguri care au un content suta la suta copiat de pe site-uri de stiri, c-un via micuţ in subsoul ce linkeaza catre sursa, bloguri unde gramatica e luata la spituri in rect si lapidata cu pietre de granit masiv, bloguri unde creativitatea autorului este doar in mintea sa. Nu judecam, deloc chiar, promit. Definitia blogului contine si ceva de genul personal, unde autorul isi poate asterne orice doreste, indiferent de natura scrierilor si sunt constient de asta. Insa de aici si pana la a te inscrie la a mai importanta competitiune a onlineului romanesc…

Din pacate, unul din marile barometre ale industriei blogurilor romaneste este Zelist. Sa-mi justific din pacate-ul. Zelist-ul e ok, e un serviciu, e gratis, iti poate crea o impresie asupra faptelor si ofera destule chestii utile pe langa simplul loc in clasament. Marele dezavantaj insa este algoritmul sau. Zelist se bazeaza pe linkuri. Pe scurt, urci sau cobori in clasament bazat pe numarul de linkuri prezente pe celelalte ‘jdemii de bloguri romanesti, primind un punctaj si in functie de importanta site-ului care linkeaza inapoi spre tine. Ati inteles? Adica relevanta sa e oarecum minima. Acel Sunt mai tare decat xx,xx% din bloggeri este, de fapt, irelevant, mai ales intr-o epoca in care link-exchangeul ieftin-subiect asupra caruia voi mai reveni- a atins cote paroxistice. Io-mi fac blog, bag trei stiri, vorbesc cu alti 10-15 ca mine de-un link exchange, mai am o luna rabdare si voila!, sunt in top 100. In primele o suta de bloguri ale unei tari. Sa nu minimalizam sintagma asta si nici pe cei care-si merita cu prisosinta locul intre acestia, dar cu restul ce facem? E o axioma ca acestia din urma nu cunosc conceptul lungul nasului fiind asadar in imposibilitatea de a si-l vedea. De ce am atins latura Zelist? Pentru ca multi isi bazeaza valoarea si deci decizia de a se inscrie la RBF pe baza locului din Zelist.

Daca am invatat un lucru apropo de valoarea unui blog acela e ca variabila cea mai importanta este numarul de readers din feedcount. Numarul de unici pe zi, desi relevanti, poate fi foarte usor augmentat prin siretlicuri care transforma toata afacerea in ceva fara substanta. Adica, altfel spus, daca eu ma strafoc sa scriu niste chestii catusi de ok, literare si corecte, vad apoi ca nu aduc decat 40 de omuleti dintre care 15 sunt prieteni apropiati, ma apuca nevoia sa progresez. Si nu-i greu, se face cam asa: Baga-mi-as pula in ZOSO care se uita la filme cu sexy braileanca in timp ce-si vorbeste minutele orange la oferta si isi cumpara trei telefoane Nokia de pe internet. Ma astept acum la minim 15 omuleti care vor intra azi pe blogul meu datorita frazei de mai sus. Calitate? Ze-ro! Relevanta? Ze-ro. Vizitatori? Da! Zelist? Mult! RoBlogFest? Of course, ce pu*a mea… (Ca o scurta mentiune, am avut si eu candva boala acestui bold pentru diverse, recunosc. Mi s-a atras insa atentia la timp.)

Per total deci, nu fac decat sa-mi exprim o parere apropo de un foarte bun demers de a recunoaste valoarea unor oameni care produc bine din punct de vedere calitativ. Altfel insa, deficientele sunt foarte mari si intr-o parte si in alta. O data ca nimeni nu va citi toate cele un catraliard de bloguri inscrise, eliminandu-se deci descoperirea unor reale valori ascunse si apoi ca sistemul ar putea fi imbunatatit. Poate un filtru la inscriere ar mari considerabil calitatea inscrisilor si deci a rezultatelor. Inca o data, exista oameni pentru care RBF s-a inventat, avand in vedere vechimea, profesionalismul, calitatea, relevanta, pasiunea si valoarea lor. Nimeni nu le contesta importanta, deloc. Din cauza altora insa, totul s-a cam transformat in bataia de joc a pustimii aspirante la glorie imposibila pentru nivelul dovedit.

Citeam ieri, pe blogul lui arhi, un articol dragut si pertinent pe tema prieteniilor pe internet. Un exemplu de diferenta intre off si online, intre mIRC si noile modalitati de socializare… Printre comentarii am mai gasit si cateva fraze iscalite de Dojo, pe care am sa vi le citez mai jos:

Eu am cunoscut iubirea vieţii pe net .. îmi scria pentru o emisiune de a mea de acum vreo 9 ani. Am corespondat pe email 3 ani şi ne-am cunoscut doar de curiozitate, fără nicio altă intenţie.

Am împlinit în octombrie 7 ani de când ne-am dat seama că ne iubim. Şi nu exagerez când spun că este iubirea vieţii.

Clar unii nu înţeleg cu ce se mănâncă internetul. Şi partea tristă este că unii dintre neinformaţii în cauză nu sunt chiar proşti în general sau lipsiţi de ceva cultură.

Asa ca poate ar trebui sa scapam, usor usor, de prejudecata cum ca prietenii pe internet nu exista in adevaratul sens al cuvantului… Eu ii am si sunt oricand deschis sa-mi fac si altii. Si va asigur ca, uneori, ei au fost prezenti pentru mine in momente in care cei cu care am crescut erau absenti.